Ansamblul folcloric „Codrii Stânișoarei” a prins contur în toamna anului 2021, la inițiativa doamnei Petrescu Dumitrela, referent cămin cultural și cu sprijinul domnului profesor Bălăceanu Dumitru, un om cu suflet mare, talentat, care, din dragoste pentru tradiție și folclor, a pregătit mai multe generații de copii în măiestria dansului popular. Acesta a reușit să strângă în jurul lui un număr mare de copii, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, doritori de a valorifica și a duce mai departe obiceiurile și tradițiile folclorice specifice zonei noastre.
Au ales să-i dea ansamblului de dansuri numele „Codrii Stânișoarei” pentru că ne aflăm situați într-o zonă foarte frumoasă înconjurată de codri, iar Masivul Stânișoara este unul încărcat de multe legende, printre cele mai frumoase amintim „Baltagul”. Așa a luat naștere ansamblul de amatori „Codrii Stânișoarei”.
Copiii se întâlnesc duminică de duminică cu domnul profesor la Căminul Cultural Borca pentru a face repetiții. Talentul domnului profesor Dumitru Bălăceanu și cu eforturile dansatorilor au început să prindă contur în suita de dansuri pe care au moștenit-o din generații și pe care vor să o ducă mai departe. Sunt încă la început de drum, dar se pot mândri cu câteva apariții la serbări, târguri, nunți, filmări și chiar concursuri. Acum au în plan să lucreze la formarea unei noi suite și la pregătirea obiceiurilor de iarnă: capră, bujor și dansul măștilor. O parte din aceste obiceiuri nu se mai practică în zona noastră, dar ei doresc repunerea lor în valoare.
În aceeași perioadă cu formarea ansamblului de dansuri „Codrii Stânișoarei”, la căminul cultural Borca a fost înființat și grupul vocal folcloric „Florile Stânișoarei”, coordonat de doamna profesoară Marcela Bondar, o persoană talentată, iubitoare de copii și înzestrată cu multă răbdare. Din grupul vocal folcloric fac parte copii cu vârste cuprinse între 5-16 ani. Pe lângă canto popular, pe care doamna profesoară îl predă copiilor, aceasta predă și ore de pian. Mulțumirea doamnei se regăsește în munca copiilor talentați și progresul acestora de la o oră la alta, ea se poate mândri cu un număr mare de diplome și trofee obținute la nenumărate concursuri. Grupul vocal folcloric „Florile Stânișoarei” a participat și la filmări în cadrul mai multor emisiuni televizate, unde au interpretat și prima lor piesă de grup intitulată „Florile Stânișoarei”. În acest moment se lucrează la un nou proiect artistic, care urmează să fie pus în scenă în preajma sărbătorilor de iarnă.
Dumitrela PETRESCU, referent cămin cultural