Mă numesc Sebastian, am 14 ani și sunt elev la Școala Gimnazială ,,Constantin Panțiru” din comuna Grințieș. Particip la Proiectul „Catharsis – tabăra de jurnalism”, finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ, implementat de Asociaţia Pro Grinţieş și organizată de domnul profesor Daniel Dieaconu, cu scopul de a ajuta copiii să-și îmbunătățească abilitățile de jurnalism, … iar eu mă numesc Andrei, am 14 ani și sunt elev la Școala Gimnazială ,,Iulia Hălăucescu”, din comuna Tarcău. Particip la Proiectul „Catharsis – tabăra de jurnalism”, finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ, implementat de Asociaţia Pro Grinţieş și organizată de domnul profesor Daniel Dieaconu, cu scopul de a îmi îmbunătăți aptitudinile de a scrie articole de presă, și totodată, de a cunoaște persoane de la care pot învăța în acest domeniu.

Interviu cu domnul Virgil Cojocaru, bibliotecar metodist la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț: „Bibliotecile sunt laboratoare ale viitorului”.

Reporter: Domnule Cojocaru, aveți un parcurs profesional interesant, trecând de la un profil tehnic la o carieră în domeniul bibliotecilor. Cum ați descoperit această pasiune pentru bibliotecă și ce v-a determinat să rămâneți în acest domeniu?

Răspuns: Din întâmplare… am văzut într-un ziar local un anunț de concurs la bibliotecă, imediat după absolvirea facultății, și mi-am zis să încerc. Ulterior… am crezut că o să fie o chestie temporară, dar cum majoritatea întreprinderilor mecanice s-au cam desființat, am rămas în acest domeniu. Inițial, am fost atras de tehnologie, datorită studiilor mele la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, însă lucrând la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” am descoperit frumusețea de a conecta oamenii cu informația și cultura. Ce m-a determinat să rămân a fost impactul pe care bibliotecile publice îl au în comunități – mai ales în zonele rurale, unde accesul la resurse este limitat. Am realizat că pot combina tehnologia cu misiunea bibliotecii pentru a face o diferență reală, iar asta m-a motivat să transform această activitate într-o carieră de lungă durată.

Reporter: Ce/Cine v-a îndrumat să ajungeți unde sunteți dvs. acum?

Răspuns: Drumul meu a fost influențat de mai multe persoane și experiențe. În primul rând, profesorii de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” m-au învățat rigoarea și gândirea analitică, care mi-au fost de mare ajutor. Apoi, colegii de la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” mi-au arătat ce înseamnă să fii pasionat de munca ta și să crezi în misiunea bibliotecii. Un vector important a fost atmosfera de colaborare din cadrul programului Biblionet, desfășurat în perioada 2009 – 2014, unde am întâlnit bibliotecari din toată țara și din străinătate, cei care m-au inspirat să gândesc în afara tiparelor și să văd biblioteca ca pe un spațiu al inovației.

Reporter: Ce v-a făcut să părăsiți meseria de inginer?

Răspuns: Acum cred că a fost mai mult decât…. o întâmplare, dar nu aș spune că am părăsit complet ingineria, ci mai degrabă că am găsit o modalitate de a o integra într-un domeniu care m-a atras mai mult. Cred că ingineria e foarte compatibilă cu meseria de bibliotecar, toate principiile din bibliotecă, regăsindu-se în așezarea cărților și volumelor într-o anumită ordine logică. Acest fapt face, teoretic și practic, diferența dintre o bibliotecă și un depozit de carte. Când am început să lucrez la bibliotecă, am descoperit o satisfacție pe care nu o găsisem în activitatea pur tehnică. Biblioteca mi-a oferit șansa de a interacționa cu oamenii, de a contribui la educație și cultură, chiar de a forma caractere, ceea ce mi s-a părut mai împlinitor. În plus, am realizat că pot folosi cunoștințele mele tehnice pentru a moderniza bibliotecile, ceea ce a făcut tranziția firească.

Reporter: Cum considerați că tehnologia modernă poate să atragă mai mulți cititori către bibliotecă?

Răspuns: Tehnologia este cheia pentru a face bibliotecile atractive, mai ales pentru tineri. Platformele digitale, cum ar fi bibliotecile online sau aplicațiile care permit accesul la e-book-uri, pot aduce colecțiile mai aproape de utilizatori. De asemenea, organizarea de ateliere de coding, cursuri de utilizare a software-urilor sau sesiuni de realitate virtuală și AI în bibliotecă pot atrage un public nou. În zona rurală, de exemplu, oferirea accesului gratuit la internet și calculatoare prin biblioteci poate fi un magnet pentru comunitate. Important este să combinăm tehnologia cu evenimente culturale care să creeze o experiență memorabilă.

Reporter: Domnule Cojocaru, ați fost, cu ceva timp în urmă, implicat în două proiecte internaționale de anvergură: INELI-Balkans și Cultural Management Academy. Să începem cu INELI-Balkans. Ce reprezintă acest proiect?

Virgil Cojocaru: INELI-Balkans – International Network of Emerging Library Innovators – a fost un proiect coordonat de Future Library Grecia și susținut de Fundația Bill & Melinda Gates. A reunit 35 de bibliotecari din 11 țări balcanice și s-a desfășurat într-un program de formare intensivă, mentorat și colaborare, în mai multe sesiuni desfășurate în țara gazdă. Scopul a fost să dezvoltăm servicii inovatoare în biblioteci și să construim o rețea regională de lideri în domeniu.

Reporter: Ce ați învățat din această experiență?

Virgil Cojocaru: Am învățat să gândesc biblioteca ca un spațiu de co-creație și incluziune. Am participat la sesiuni de design de servicii, licitații de idei, și am explorat modele de biblioteci care oferă servicii pentru agricultori, educație financiară, imprimare 3D pentru tineri sau sprijin în caz de dezastre. A fost o experiență care mi-a schimbat complet perspectiva asupra rolului bibliotecii în comunitate.

Reporter: Să trecem la Cultural Management Academy. Ce v-a atras la acest program? Ce teme s-au discutat în cadrul academiei?

Virgil Cojocaru: CMA a fost organizat de Goethe-Institut în parteneriat cu rețeaua EUNIC și diverse instituții culturale europene. Este un program de formare postuniversitară pentru manageri culturali, axat pe sustenabilitate, colaborare transnațională și inovație. Am participat la workshopuri în București, Salonic și la conferința internațională de la Sofia, unde am lucrat cu profesioniști din România, Bulgaria și Grecia. Am abordat subiecte precum continuitatea practicilor culturale, dezvoltarea publicului, accesibilitatea artei, drepturile de autor și utilizarea platformelor digitale. A fost o reflecție profundă asupra modului în care cultura poate fi sustenabilă și relevantă în contextul actual.

Reporter: Cum influențează aceste proiecte activitatea dumneavoastră la Biblioteca „G.T. Kirileanu”?

Virgil Cojocaru: Mă inspiră alături de colegi, să transformăm biblioteca într-un spațiu viu, conectat la nevoile comunității, de dezvoltare a unor servicii care să sprijine educația, incluziunea digitală și dialogul intercultural. De asemenea, îmi propun să implic mai ales adulții în proiecte creative și să construiesc parteneriate regionale și internaționale durabile. Să fim curajoși și deschiși la colaborare, să avem în vedere biblioteca nu ca pe un depozit de cărți, ci ca pe un laborator de idei. Viitorul aparține celor care îndrăznesc să inoveze și să creeze punți între oameni și cunoaștere.

Reporter: La nivel local ați fost managerul proiectului „Biblioteca Văii Muntelui” în 2017. Ne puteți povesti cum a luat naștere acest proiect și care au fost principalele sale obiective?

Răspuns: Proiectul „Biblioteca Văii Muntelui” a prins contur în 2017, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț și al Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu”. Ideea a pornit din dorința de a revitaliza bibliotecile publice din zona rurală și montană a Văii Muntelui, care include comune și orașul Bicaz. Obiectivele principale au fost implicarea activă a bibliotecarilor în viața comunității și valorificarea patrimoniului cultural local – de la monumente ecleziastice la tradiții și legende. Ne-am propus să transformăm bibliotecile în centre dinamice, care să atragă nu doar elevi și profesori, ci și turiști, prin promovarea bogăției culturale a zonei. Proiectul a avut un succes real, reușind să pună în lumină potențialul turistic și cultural al regiunii.

Reporter: Un alt proiect important este „Biblioteci nemțene – memorie și cultură”. Ce rol joacă acest proiect în conservarea și promovarea patrimoniului cultural al județului Neamț?

Răspuns: „Biblioteci nemțene – memorie și cultură” este un proiect drag mie, inițiat tot cu sprijinul Consiliului Județean și al bibliotecii noastre. Scopul său este să aducă în prim-plan memoria culturală a județului Neamț, prin colaborarea cu bibliotecile publice și comunitățile locale. Ne-am concentrat pe digitizarea și promovarea resurselor culturale, dar și pe organizarea de activități care să implice activ comunitatea. Acest proiect nu doar conservă patrimoniul, ci îl face accesibil generațiilor noi, folosind mijloace moderne, cum ar fi platformele digitale. Este o punte între trecut și prezent, care ajută la păstrarea identității culturale nemțene.

Reporter: Ați participat la conferințe internaționale și vizite de studiu, în afara celor din cadrul programului Biblionet sau proiectele balcanice. Cum v-au influențat aceste experiențe activitatea de bibliotecar?

Răspuns: Participarea la programele de formare și vizitele de studiu din cadrul programului Biblionet, în perioada 2009 – 2014 și anume : Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Polonia mi-au deschis noi perspective, iar ulterior conferințele finale ale proiectelor balcanice, cum ar fi cea de la Atena m-au introdus în anumite comunități ale specialiștilor în domeniu, sau ale unor domenii conexe. Un exemplu ar fi Europeana Network Association (ENA) ce reprezintă o o comunitate puternică și democratică de experți, care lucrează în domeniul patrimoniului cultural digital. Astfel am avut ocazia să văd cum funcționează biblioteci din alte țări : Franța, Olanda, Austria, cum se integrează tehnologia în sfera patrimoniului cultural și cum se adaptează nevoilor comunităților. Din aceste experiențe am învățat cât de important este schimbul de bune practici între bibliotecari din diferite regiuni ce m-au inspirat în activitatea mea de îndrumare și coordonare metodologică la Neamț, fie că vorbim despre formarea profesională a bibliotecarilor, educația permanentă, mai ales a adulților, digitalizare sau despre organizarea de ateliere interactive folosind platforme on line și social – media.

Reporter: Cum vedeți viitorul bibliotecilor publice în era digitală, mai ales în contextul rural din județul Neamț?

Răspuns: Bibliotecile publice, în special cele din zonele rurale, trebuie să devină hub-uri de informare și educație, adaptate la era digitală. În județul Neamț, unde accesul la tehnologie poate fi limitat, bibliotecile pot juca un rol crucial în reducerea decalajului digital. Proiecte locale precum „Biblioteca Văii Muntelui” sau „Biblioteci nemțene” arată că bibliotecile pot fi mai mult decât spații pentru cărți – ele pot găzdui ateliere, expoziții sau evenimente culturale, integrând tehnologia pentru a atrage tinerii. Viitorul înseamnă colaborare între biblioteci, autorități și comunități, pentru a transforma aceste instituții în centre vii, relevante pentru secolul 21.

Reporter: Ce mesaj ați transmite colegilor bibliotecari ai bibliotecilor publice din județul Neamț ?

Răspuns: Să fie deschiși, creativi și să nu subestimeze impactul pe care îl pot avea în comunitate. Biblioteca nu este doar un loc unde se păstrează cărți, ci un spațiu unde se construiesc conexiuni, se promovează educația și se păstrează memoria culturală. Să folosească tehnologia, să se implice în proiecte și să asculte nevoile comunității – asta ii va face să descopere satisfacția profundă a acestei meserii.

Reporter: Există în prezent și/sau viitorul apropiat, astfel de proiecte ca cele de mai sus?

Răspuns : Anul trecut, am depus un proiect la Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), ce a fost declarat câștigător anul acesta, prin care Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu a fost acreditată ERASMUS, pe componenta KA120/121 ADU – proiecte pentru mobilitate cursanților și a personalului din educația adulților, acreditarea fiind obținută pe o perioadă de trei ani, ce este finanțată din fonduri UE. De asemenea, am fost selectat la nivel național în echipa celor 20 de specialiști ai Băncii Mondiale (WB), ca și consultant pe partea de formare profesională a bibliotecarilor ce vor fi instruiți în cadrul programului PNRR – Transformare digitală: Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu și majoritatea bibliotecilor publice din județ fac deja parte dintr-un consorțiu, ce are în desfășurare un asemenea tip de proiect și anume : Dezvoltarea competențelor digitale de bază în cadrul bibliotecilor din județul Neamț.

Reporter: Cum reacționează colegii sau utilizatorii când află că ați jucat fotbal la nivel profesionist?

Răspuns: :)) De obicei, sunt surprinși și curioși! Mulți colegi și utilizatori ai bibliotecii nu se așteaptă ca un bibliotecar să aibă un trecut de fotbalist la acest nivel. Când se uită la mine și văd cum arăt acum, cu foarte multe kilograme în plus, prima impresie e aceea că nu mă cred. După ce le povestesc și le arăt câteva articole din presa vremii, se amuză. Încerc să folosesc această experiență pentru a-i inspira, povestindu-le cum sportul m-a învățat să lucrez în echipă și să fiu perseverent, calități utile și în bibliotecă.

Reporter : Cum vedeți… vă imaginați Biblioteca „G. T. Kirileanu” peste 20 ani?

Răspuns: Sincer… nu știu. A apărut o nouă provocare… inteligența artificială (AI). Dar… mi-aș dori ca peste 20 de ani să-mi imaginez Biblioteca „G. T. Kirileanu” ca pe un centru cultural și tehnologic de referință în regiune. Îmi imaginez un spațiu hibrid, unde rafturile cu cărți fizice coexistă cu o bibliotecă digitală avansată, accesibilă de oriunde. Cred că vom avea săli interactive, unde utilizatorii vor putea explora arhive digitale sau participa la evenimente virtuale cu autori din întreaga lume. Biblioteca va fi un loc unde comunitatea se întâlnește nu doar pentru a citi, ci și pentru a învăța, a crea și a colabora, indiferent de vârstă sau background.

Reporter : Cum ați lega metaforic fotbalul de lumea cărților, pentru a inspira copiii să citească?

Răspuns: Aș compara cititul cu un meci de fotbal: fiecare carte este ca o partidă, plină de emoții, strategii și momente neașteptate. Când citești, ești ca un jucător pe teren – explorezi, iei decizii, înveți să anticipezi și să (te) adaptezi. La fel cum în fotbal trebuie să te antrenezi pentru a deveni mai bun, cititul îți antrenează mintea și imaginația. Fiecare carte e o nouă competiție – intră pe teren și descoperă ce reușite poți marca cu ideile tale!

Reporter : Dacă ați putea aduce în bibliotecă orice autor/scriitor din istorie pentru o discuție, pe cine ați alege?

Răspuns: Aș alege să-l aduc pe Mihai Eminescu, cel ce a fost și bibliotecar o vreme.  Poeziile și proza lui au o profunzime care reflectă sufletul românesc, iar articolele sale jurnalistice arată o minte analitică, preocupată de societate. Mi-ar plăcea să discut cu el despre cum vedea el rolul culturii în unirea unei comunități și cum ar percepe bibliotecile moderne, cu tot amalgamul lor de tehnologie și tradiție. Ar fi o conversație fascinantă!

Au consemnat: Sebastian Curcă și Andrei Cojocariu

Articolul Lumea cărților: Interviu cu Virgil Cojocaru apare prima dată în Ecoul muntilor.

Transformarea Bibliotecilor prin Inteligența Artificială. Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, unde tehnologiile avansează rapid, bibliotecile se află într-un moment de tranziție semnificativă și anume, de la un loc tradițional de depozitare a cărților acestea devin centre de educație digitală și acces la informație. Astfel, integrarea AI în serviciile bibliotecilor poate îmbunătăți semnificativ accesibilitatea și eficiența acestora, iar acest program își propune să ajute bibliotecarii să navigheze către aceste schimbări. AI face deja parte din viața noastră cotidiană, iar bibliotecile nu fac excepție, programul contribuie la dezvoltarea continuă a bibliotecilor publice din România și la sprijinirea lor în adaptarea la noile provocări tehnologice. Bibliotecarii sunt cheia în crearea unor instituții care să servească, nu doar ca depozite de informație, dar și ca centre de educație și inovație, iar AI poate sprijini acest demers. Cu toate acestea, mulți bibliotecari din România se confruntă cu dificultăți în a integra aceste tehnologii în activitatea zilnică, acest program este dedicat oferirii de instruire concretă și accesibilă astfel încât aceștia să poată utiliza AI, pentru a îmbunătăți serviciile oferite comunității.

Ce Oferă Programul „AI Oportunități la Bibliotecă”? Programul se desfășoară pe parcursul a patru sesiuni teoretice și practice, în care participanții învață despre: Aplicarea AI în biblioteci: cum poate fi utilizată Inteligența Artificială pentru automatizarea proceselor, recomandarea de resurse, optimizarea căutărilor de informații și îmbunătățirea experienței utilizatorilor; Instrumente de bază ale AI: familiarizarea cu cele mai importante instrumente și aplicații bazate pe AI care pot fi implementate în activitatea zilnică a bibliotecii; Educație digitală și accesibilitate: dezvoltarea de resurse educaționale pentru utilizatori, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, folosind tehnologiile AI; Etica și protecția datelor: înțelegerea provocărilor legate de protecția datelor personale și utilizarea responsabilă a AI în contextul bibliotecilor.

Fundația Progress este o organizație non-guvernamentală dedicată promovării educației și inovației tehnologice în România. Prin diverse programe și inițiative, fundația sprijină dezvoltarea competențelor digitale și integrarea tehnologiilor avansate în domenii cheie precum educația, sănătatea și administrația publică.

Virgil Cojocaru

Articolul AI – Inteligența Artificială – Provocări prezente și oportunităţi viitoare în biblioteca publică (2) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Menționăm și rezultatele unui studiu recent, prezentate de BBC, în care a fost testată capacitatea instrumentelor AI ChatGPT, Copilot, Gemini și Perplexity de a rezuma știri, în care s-a constatat că 51% dintre rezumate aveau „probleme semnificative de un anumit tip”, 19% dintre răspunsurile AI la întrebări despre știri care citau conținutul BBC conțineau erori factuale, iar 13% dintre citatele preluate din articolele BBC, fie conțineau modificări față de sursa originală, fie nu apăreau în articolul care a fost citat. Una din concluzii ar fi că încrederea în conținutul generat cu ajutorul AI nu poate fi nici pe departe una oarbă, astfel se reamintește că utilizarea acestor instrumente poate fi folosită pentru a produce conținut în scop de dezinformare, iar în acest sens evaluarea informațiilor devine o necesitate, dar și o întreprindere dificilă în contextul informațional actual.

Care ar fi conexiunea cu bibliotecile publice? Una dintre principalele misiuni ale acestora este să ofere acces la surse de calitate – surse de informații, în general, surse de știri și alte informații de actualitate, în particular – dintre care multe sunt prea scumpe pentru ca utilizatorii să le poată achiziționa ei înșiși. Specialiștii din biblioteci, citați de Matt Enis, reamintesc acest rol de intermediari ai accesului la surse de informații de încredere pe care îl au bibliotecarii publici, precum și instruirea pe care o pot furniza pentru a facilita o navigare mai sigură din punct de vedere a informațiilor în acest mediu. Astfel că viziunea unei biblioteci publice pe termen scurt ar trebui să urmărească o poziție de neutralitate, nu prin înrădăcinarea în cultura dominantă, ci mai degrabă oferind o platformă imparțială care colectează, păstrează și afișează voci și puncte de vedere care nu se aliniază cu cultura dominanta. Deși neutralitatea în sine pare a fi nicăieri conturată ca o politică specifică în Legea bibliotecilor din Romania, importanța abordării utilizatorilor ei adulți, precum și a surselor de informare, cu o abordare neutră, se reflectă totuși în formularea ideii ca bibliotecile publice ar trebui să contribuie la formarea liberă de opinii a adulților. Înseamnă că biblioteca publică ar trebui să își asume o poziție neutră în raport cu informațiile furnizate și că ar trebui să susțină un schimb liber de opinii în celelalte activități ale lor. În practică, această dificultate inerentă în luarea și menținerea unei poziții neutre ca direcție strategică a bibliotecii publice (și lipsa de înțelegere a ceea ce cam ar înseamnă de fapt neutralitatea) nu este un proces inactiv sau pasiv, întrucât abținerea în anumite dispute poate părea ca o forma de evaziune morală. În evaluarea informațiilor, căutarea neutralității implica în mod paradoxal o poziție de judecată, deoarece percepțiile de încredere și credibilitate sunt influenţațe în mod inerent de valori, credințe, context local și social. Aceasta necesită un bagaj suplimentar, chiar nou în anumite privințe, de cunoştiințe în ceea ce privește educația adulților privind competențele de comunicare, digitale, multiculturale, personale sociale și de a învăța a unui număr definit de bibliotecari și voluntari, care intră direct sau indirect în relația cu utilizatorii adulți ai unei biblioteci publice, actualizarea permanentă a cunoştintelor și deprinderilor specifice, a unor metode și procedee moderne. Astfel că scopul unor acțiuni viitoare ar putea fi instruirea bibliotecarilor publici de către un partener de specialitate, pentru dobândirea și dezvoltarea competențelor de lucru ale acestora cu Inteligența Artificială (AI), astfel încât să devină mai bine pregătiți pentru evoluțiile tehnologice ale viitorului apropiat, atunci când vor colabora cu publicul lor țintă din comunitatea locală și vor valorifica cât mai eficient instrumentele TIC si AI în activitatea lor în sprijinul cetățenilor.

„Nu avem toate răspunsurile, dar ar trebui să știm unde să căutăm răspunsurile. Și acesta va fi ceva despre care vom fi întrebați mult în viitor. Este o formă de informare, nu? La un nivel de bază, AI generează informații, indiferent dacă sunt corecte sau nu. Bibliotecarii nu ar trebui să fie neapărat arbitrii autorității, dar ar trebui să fim conștienți de modul în care sunt organizate și utilizate informațiile.”

Virgil Cojocaru

Articolul AI – Inteligența Artificială – Provocări prezente și oportunități viitoare în biblioteca publică apare prima dată în Ecoul muntilor.

Comitetul Director cuprinde membri din mai multe localităţi:  Cristina Marin (Bicaz-Chei), Elena Preda (Târgu-Neamţ), Paula Bondar şi Sebastian Luca (Broşteni), Iolanda Lupescu şi Vasile Amariei (Borca), Ecaterina Caraza şi Despina Gheorghiu (Farcaşa), Alexandru Andrieş (Poiana Teiului), Maya şi Alina Bicăjanu (Ceahlău), Ana Buştihan, Oana Ciucanu, Mihaela Petrache (Grinţieş), Costel Bondrea (Tulgheş), Constantin Curcă (Corbu), Daniel Botez,  Virgil Cojocaru, Valentin Bălănescu (Piatra-Neamţ), Gianina Croitoru (Pângăraţi), Ovidiu Stanciu (Suceava), Dana Stănăoe (Pipirig) etc.

Doamna Lăcrămioara Pop nu a putut fi prezentă, de puţin timp suferind o grea pierdere, soţul, Ştefan Pop. Ne-a trimis o poezie:

Prietenilor mei

(cu regret că nu mă simt în stare să fiu cu voi, azi, de Ziua Unirii)

Am învăţat de-acasă, din pruncie,

Că niciodată întristarea mea

Durere altora, să nu le fie

Ci, demnă, să-mi duc, molcom, “crucea mea”.

Acum, ar trebui, să fiu voioasă

Alături de voi, prieteni, sărbătorind Unirea;

Dar întristarea, iată, nu mă lasă

Şi umbre reci ‘mi-ntunecă privirea.

Dar, vă promit că-n scurtă vreme

Când sufletul nu-mi va mai fi mâhnit,

Când lacrimile-ncet, se vor mai cerne,

Zâmbi-voi iar, privind la răsărit.

Şi mă veţi auzi cântând din nou,

Ori poate-un vers ori două voi mai scrie…

Azi, încă-i rana proaspătă şi doare rău

Dar ştiu că-aici, nimic nu ţine-o veşnicie.

Vă fie ziua rodnică, frumoasă!

Din ea, să prindă viaţă, frumoase, amintiri,

Ecoul gândurilor bune, peste munţi, foşnească,

Iar ochii voştri limpezi, zâmbească mulţumiri.

Succes maxim!

Vă îmbrăţişează cu sufletul, Lăcrămioara Pop,

Tezaur Uman Viu, protejat UNESCO

Imnul României l-a intonat Alice Funigana, Imnul „Ecoul Munţilor” l-a cântat Grupul „Eu Cred” şi a recitat Ilie Alexandru.

Au cântat: Cristina Marin, Grupul „Muntenii Broştenilor”, Ionuţ Coşerariu, Cosmin Caia, David Ichim, Grupiul „Aripi de folk”, Matei Croitoru, Geanina Ciucanu şi alţi invitaţi.

Şi-au prezentat expoziţiile: caricatură – Ovidiu Stanciu şi fotografie – Sebastian Luca. Valentin Bălănescu, directorul „Mesagerul de Neamţ”, cel care a sprijinit apariţia volumului „Ţinutul Neamţului – 100 de picături de poveste şi istorie la Mesagerul de Neamţ” a oferit celor prezenţi câte o carte. Marius Coşerariu şi-a prezentat volumul de versuri „Am albit” şi a recitat câteva poeme închinate locurilor.

Hora Unirii s-a dansat în interior, dar şi afară, în ciuda ploii dese, de ianuarie.

Aşa cum s-a scris în „Actul de fundaţiune”, cenaclul îşi propune să răspândească cultura în comunităţile montane ale Neamţului şi nu numai. Următoarele întâlniri ale cenaclului vor fi la Bicaz şi apoi la Broşteni, cu proiecte şi invitaţi de seamă.

Mulţumim gazdei noastre, Mihaela Petrache (Chelariu) şi tuturor celor prezenţi.

*Cu o menţiune specială pentru Cosmin Caia, liceanul polispecializat, responsabil de sunet şi de această dată.

Articolul Ziua Unirii. Fondarea Cenaclului „Ecoul Munţilor” apare prima dată în Ecoul muntilor.

André Comte-Sponville a susținut că buna credință este virtutea oamenilor care merită să fie crezuți, o virtute care ar trebui să ne dicteze faptele, cuvintele și chiar gândurile. Există o prezumție de nevinovăție de care trebuie să se bucure toată lumea, pentru că buna credință și bunul simț comun sunt starea normală, naturală, a omului. Este foarte grav că anumite cutume și comportamente administrative au ajuns să ne suspecteze pe toți de inversul acestor prezumții. Suspiciunea la adresa omului de rând este esența în care un sistem opresiv (sau un sistem democratic pervertit) utilizează dezinformarea pentru scopuri politice și tiranie și care stârnește invidie tuturor statelor „liberale”, cu tendințe totalitare. Omul de (pseudo)știință îl va justifica  consensual, iar presa, filmele, programele „educaționale” etc. vor trece la utilizarea de transcuvinte și de transconcepte pseudoștiințifice. Tehnocratul intrigant și corupt, cu suportul impostorului de la putere, își va impune postulatele ne-științifice, dogmatizate, prin cenzură, prin sancționarea „delictului” de opinie și prin minimalizarea cercetărilor „independenților”, sau a dubiilor oamenilor de bun simț. Odată ce „știința” capătă ștampila autorității, teoria supusă dezinformării nu mai poate fi contestată. Nu mai este falsificabilă (în sensul pe care Karl Popper îl dă termenului) și nu falsă ! Popper susține că o teorie nefalsificabilă nu este știință, ci o dogmă, iar un set de cunoștințe girate sau impuse de autoritățile birocratice nu înseamnă știință, ci ideologie pseudo-științifică. Ori dogma nu mai poate fi contrazisă. Dacă tehnocratul intrigant și corupt este pe o poziție globală, dogma sa devine o „realitate” care se impune tuturor celorlalți.

De ce? Pentru că ne place ciudatul fenomen de care ne lăsăm seduși, mai ales din partea acelor oameni „bine intenționați”, care se pun filantropic în slujba științei și a interesului public. Aceștia promovează dezinformarea ca fiind considerată „nobilă” și demnă de a fi sanctificată, chiar fiind necesară a se prezerva sacralitatea ei. Ea este compusă din “adevăruri” asupra cărora există un anumit consens “științific”, ce au fost imediat însușite de rețelele de socializare și de presa mainstream. Este aruncată ”extra muros” orice persoană sau instituție care îndrăznește să exprime dubii cu privire la narațiunea prezentată de aceștia. (…)

În concluzie, fiecare dintre noi știm că nevoia de informare este preliminară luării unei decizii, iar resortul care declanșează căutarea informației îl reprezintă nevoia. Această nevoie a devenit intelectualmente necesitate, mobilizată concret ca scop generic (obiectiv, interes etc.) și realizată ca o căutare motivată foarte solid. De ce ? Deoarece informația stă la baza construcției, a schimbării și a controlului lumii, constituindu-se astfel ca o incredibilă forță. De departe, cel mai grav lucru care ni s-a întâmplat, în și după pandemie, a fost că omul a putut să își fabrice o realitate pe care și-a impus-o celorlalți, iar omul de (pseudo) știință a justificat-o consensual. Nu mai e de mirare că lumea de azi a devenit, pe această cale, o lume în regres cognitiv, aptă să se supună unor mediocrități intelectuale, unde ocupația de bază va fi, în curând, jocul digital în lumi simulate. Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.

Virgil Cojocaru

– Extras din prezentarea: From John H. Hallowell’s „Moral Basis/Foundation of Democracy” to …Karl Popper. The Information as… “Tort” (of Opinion) and Conspiracy as… Civil ”Duty” (Falsifiable); susținută la Conferința Internațională „Information Production and Circulation in the Age of Crisis” – aprilie 2024, organizată de „Lucian Blaga” University Library of Sibiu.

Articolul For smart people … not … smart phone ! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Conform cercetărilor lui Paul Braşcanu, încredinţate volumului „Drum de fier prin praf de puşcă şi ploaie de stele”, 2012, în luna mai 1917, pe Valea Bistriței, în zona Broșteni – Crucea, era prezent un număr mare de trupe ruse aflate în dezordine, iar efectul acestor importante mișcări de trupe s-a tradus pe de o parte, în câteva lucrări care au dezvoltat infrastructura locală – la Bâtca lui Târsină fusese amenajat un nou drum spre Clife și Bucovina – însă pe de altă parte mai importante erau distrugerile: drumul de la Broșteni la Crucea era foarte greu din cauza numărului mare de căruțe rusești; casa Domeniului Regal de la Barnar era ocupată de ofițeri; casa Domeniului Regal de la Crucea era ocupată de ofițeri superiori; pe Stânișoara toate cantoanele silvice erau devastate. Retragerea trupelor ruse, aliate lasă, însă în urmă, un tablou dezolant, așa cum aflăm tot din mărturiile consemnate de G.T. Kirileanu: „…crucea de piatră (cunoscută astăzi drept „Crucea Talienilor”) din vârful Stânișoarei era distrusă; șinele căii ferate înguste de pe Sabasa au dispărut; fabrica de la gura Borcii era arsă și școala devastată; în Mădei (sat în Borca, la limita cu Broșteni) primăria și școala erau distruse; în Cotârgași (sat în Broșteni) toate casele erau distruse; în Hărăoaia (Broșteni) toate casele erau distruse”. Pe de altă parte, în Broșteni erau două poduri peste Bistrița, iar pe munții Măzănoaia și Puciosul erau funiculare pentru extragerea lemnului, executate cel mai probabil de trupele austro-germane.

În anul 1916, unitățile specializate de Căi Ferate din Armata Română au trecut la demontarea liniei forestiere din Valea Tarcăului (35 de kilometri). A fost demontată și calea ferată din Valea Râşca (25 de kilometri), fiind folosite aceste materiale pentru construcţia căii ferate militare cu ecartament de 1.000 mm de la Piatra Neamţ, prin Bicaz, până la Hangu şi de aici la Grinţieş, cu o lungime totală de 65 de kilometri, care a fost dată în circulaţie la data de 17 octombrie 1916, o linie ferată strategică în contextul intrării României în război.

Tot în cursul anului 1916, armatele austro‐ungare şi cele germane au găsit soluţii şi resursele necesare pentru a începe şi ele construcţia unei căi ferate militare înguste, cu ecartament de 600 mm, de la Vatra Dornei până la Broşteni. Proiectul liniei a fost modificat în anul 1917, fiind prevăzută o joncţiune cu linia ferată construită de trupele române, dar cursul evenimentelor ce au urmat, nu au mai putut permite finalizarea acestui plan. Al doilea proiect ca importanță, cu o lungime totală de aproximativ 53 km, pleca tot din Vatra Dornei, însă se orienta spre Păltiniș, în apropierea frontierei cu Transilvania. Ultimul traseu viza conectarea Păltinișului cu Dârmoxa, în data de 15 octombrie 1918, apoi conectarea Văcăriei Regelui (la vărsarea Negrișoarei în Neagra – Broșteni) cu Broșteni. Primul proiect a fost început, în luna iulie 1916, din Vatra Dornei şi, ulterior, de la Sihăstria Negrişoara, având două ramificații, dar sfârşitul războiului găseşte lucrările neterminate, pe o mică distanţă aflată între localităţile Crucea şi Broşteni, întrucât s‐a lucrat în salturi, în funcţie de deplasarea liniei frontului. Prima variantă, de la Vatra Dornei trecea râul Dorna pe un pod din lemn, continuându‐şi calea pe fostul amplasament al fabricii Foresta, îndreptându‐se mai apoi spre Gheorghiţeni, Chiril, Cojoci şi Crucea pe un traseu aflat pe marginea şoselei şi firul râului Bistriţa. Pentru a se face, totuşi, legătura cu localităţile Neagra, Broșteni și Barnaru, la adăpost de tirul artileriei ruse, s‐a ales o cale ocolitoare, adică o a doua variantă feroviară prin Șaru Dornei, Panaci, Coverca, Păltiniș, Dârmoxa și Văcăria Regelui, iar mai apoi până la Broșteni. S-au folosit materiale de cale ferată, rezultate din demontarea unor linii forestiere aflate în zonă, precum și a celor de pe Valea Borcăi şi de pe Sabasa, pe o distanță de aproximativ 25‐27 de kilometri, precum și infrastructura de la cele două linii forestiere particulare cu ecartament de 600 mm, construite între Păltiniș și Broșteni (14km + 5km). Pentru a fi depășite Cheile Bistriței, acestea au fost străpunse printr-un tunel, pe locul unde acum se află barajul Zugreni, care s-a surpat la scurt timp după retragerea armatelor Puterilor Centrale. Pe pârâul Barnar s-ar fi construit o linie de cale ferată cu ecartament de 600 mm și o lungime de 15-16 km, care să se unească cu linia forestieră Bărnărel – Crucea. Potrivit unei fotografii, realizate de către serviciul fotografic al armatei austro – ungare, lucrările de cale ferată executate de către Puterile Centrale avansaseră în Valea Bistriței, pe teritoriul României, între punctul de trecere a frontierei Dorna – Gura Negrii (astăzi Dorna Arini) și Lunga (astăzi în apropiere de Cojoci), pe o distanță de aproximativ 16 km, o treime din distanța până la Broșteni. În cursul anului 1918, armatele austro – ungare și germane executau lucrări la linia de cale ferată planificată pe ruta Vatra Dornei – Broșteni, iar de aici până la Dârmoxa.

Pe parcusul anului 1919, în timp ce armata română era încă implicată în operațiuni militare în Transilvania și Ungaria, Regele Ferdinand a semnat două decrete care vizau exploatarea și extinderea liniilor ferate construite de inginerii austrieci și germani în timpul Primului Război Mondial pe teritoriul României. Primul decret, publicat în data de 16 iunie 1919, aproba un credit extraordinar de 300.000 lei, necesar Ministerului Lucrărilor Publice pentru acoperirea primelor cheltuieli, cu scopul luării în primire și exploatare a liniilor ferate secundare, construite de germani pentru exploatări forestiere. Următorul decret, publicat în data de 3 septembrie 1919, aproba un alt credit extraordinar, de 45.000 lei, necesar Ministerului Lucrărilor Publice pentru realizarea studiului complet al liniei ferate înguste Vatra-Dornei – Hangu, care în acel moment era parțial construită de către germani… (Va urma).

Virgil COJOCARU

Articolul Unele mărturii privind moșia Broșteni și necesitatea construirii unei căi ferate pe Valea Bistriței apare prima dată în Ecoul muntilor.

Potrivit lui Bogdan Ilie Cocieru, în anul 1906 pe raza comunei Broșteni existau cinci biserici și un schit, mai multe chilii și o casă cu două rânduri clădită la indicațiile Regelui Carol I, iar ca element de patrimoniu construit, cu o importantă valoare istorică, se remarcă schitul Rarău (cel vechi, din partea bucovineană, care data din vremea lui Petru Rareș, ce a fost distrus de nemți după 1777), referiri ce apar în Analele Bucovinei nr. 2(55)/2020, despre Moșia regală Broșteni. Între anii 1886 – 1906, pe raza comunei Broșteni – sediul administrativ al subprefecturei Plășii Muntele – Județul Suceava de la începutul secolului al XX-lea s-au construit, cu ajutorul Administrației Regale, un număr de 5 clădiri de școală în: Broșteni (1890-1892), Cotârgaș (1893-1895), Cojoci – Chiril (1895), Crucea (1896-1897) și Holda (1905).

Din relatarea lui G.T. Kirileanu, în Martor la istoria României 1872-1960. Jurnal și epistolar, putem deduce că hotelul din centrul localității era deja dat în folosință în anul 1908. Iată ce a notat acesta în jurnalul său: „Marți, 24 lunie 1908, la Broșteni. Serbare școlară cam ștearsă. Am tras la[h]otel, dar dl. Popovici (Aristide Popovici, administratorul moșiei regale Broșteni) m-a luat la curte (Casa Administratorului Moșiei Regale).” Hotelul și Casa Administratorului Moșiei Broșteni sunt descrise de profesorul I. Simionescu, în anul 1913, astfel: „Casa administratorului, spațioasă și gospodărească… [h]otelul de curând clădit”. Descrierea este însoțită și de o fotografie realizată de Vasile C. Buţureanu.

Tot G.T. Kirileanu, coautor în Descrierea Moșiei Regale Broșteni, județul Suceava din 1906, arăta că infrastructura rutieră pe Valea Bistriței -Domeniul Regal Broșteni nu prezenta nicio legătură funcțională până pe la 1880, localnicii deplasându-se la târguri (Târgu Neamț, Fălticeni și Piatra Neamț) pe plaiuri și pe obcini. În anul 1884, prin Legea pentru Domeniul Coroanei se instituia Domeniul Coroanei, care în Carpații Orientali – Valea Bistriței era format din următoarele imobile rurale: Borca, jud. Suceava; Sabasa – Farcașa, jud. Suceava; Bicaz, jud. Neamț. Astfel, la nivelul anului 1888 exista deja o șosea, însă doar pe sectorul Broșteni – Valea Negrişoarei, iar de aici se continua printr-un drum greu până la frontiera cu Bucovina.

Din analiza documentului Harta drumurilor, publicat în anul 1898, rezultă că Domeniul Regal Broșteni era traversat de o cale națională neșoseluită peste Munții Stânișoara : Văile Bistriței – Neagra, Broșteni – Negrișoara spre frontieră, dar și de o șosea vicinală neșoseluită Borca – Rarău, cu o extensie spre frontieră, din Crucea pe Valea Bărnărelului. Au existat, încă de atunci, anumite preocupări ce aparțin lui Gr. Crăinicianu, care în Frontiera Carpaților. Idei de apărare. Studiu pe teren în anii 1888-89-90, arăta că principalele căi de comunicație din zonă, care s-au dovedit ulterior de mare importanță în ecuația Primului Război Mondial, sunt:  Făitlceni – Dorna, sectorul Broșteni – Dârmoxa – Panaci – Gura Negrei, cu o extensie către Poiana Vinului, care a servit atacului românesc spre Transilvania; precum și Dorna – Gura Negrei – Băba – Bărnărel – Crucea – Broșteni, care a servit atacului Imperiului Austro – Ungar, dinspre Bucovina.

În anul 1894 erau în exploatare o linie îngustă de drum de fier în lungime de 20 km pe Sabasa (Borca) şi o altă linie tot atât de lungă pe Suha Mică, precum și o linie funiculară (cu o lungime de aproximativ 1300 m) peste Obcina Ciumârna (între Găinești și Negrileasa), la granița cu Bucovina. În anul 1909 s-a construit la Broșteni – Valea Bărnăreiuiui, cel mai probabil prin grija administrației Domeniului Regal, o cale ferată cu ecartament de 760 mm și o lungime de circa 14 km, pe distanța Bărnărel – Fundul Văii – Fabrica de cherestea Crucea. La Borca învecinată, societatea L. Wohl a constrult în perioada 1892 – 1893 două linii ferate forestiere, pe ecartament de 760 mm: una de la Borca pe Valea Borca, cu o lungime de circa 14 km și una de la Borca pe Valea Sabasa, cu lungime de circa 10 km și cu o ramificație de încă 1,5 km între Valea Sabasa până la Gloduri. De asemenea, între Păltiniș (astăzi pe raza comunei Panaci, județul Suceava) și Broșteni, antreprenorii D. Ștefani și C. Popovici construiseră circa 14, respectiv 5 km de linie ferată forestieră cu ecartament de 600 mm. Putem constata că proiectele privind o cale ferată pe Valea Bistriței, care să contecteze Vatra Dornei cu Bicaz (via Broșteni), au existat atât înainte, cât și după Primul Război Mondial.

Din anul 1900 avem o serie de calcule detaliate care încercau să demonstreze viabilitatea unui astfel de proiect. Aflăm că totalul general al plăților de transport pe apă și uscat, a produselor rezultate din exploatările forestiere, rășinoase, de mare valoare de pe Valea Bistriței, care însemnau plata a 1200 oameni ce plutăreau până la Piatra-Neamț, a 2000 oameni ce plutăreau de la Piatra – Neamț în aval și a 200 de căruțași cu câte 2 și 3 cai, se ridica la suma de 2.218.608 lei. La această sumă se adăuga valoarea transporturilor de mașini, cereale, băuturi și combustibili care se transportau în amonte pe Bistrița, pentru satisfacerea nevoilor celor aproximativ 25.000 de familii, de prin satele înșirate pe Valea Bistriței și văile afluente, plus cam tot atâtea familii din Transilvania, care se alimentau tot din România, cu produse ce se transportau tot pe această vale. Așa se poate vedea cât de importantă și ce venituri mari ar fi putut aduce o linie ferată pe Valea Bistriței, care putea fi construită de stat sau printr-o inițiativă particulară. Astfel, se puteau pune în legătură cu orașul Platra – Neamț: Broștenii (învecinat cu Dorna – punct de trecere a frontierei cu Bucovina) și Prisăcanii (punct de trecere a frontierei cu Transilvania). Se estima ca, pentru circa 120 km de cale ferată, costurile să nu depășească 12.000.000 lei, cu posibilitatea de a genera un venit brut anual de peste 4.000.000 lei. Dacă este să studiem și Dicționarul geografic al Bucovinei a lui Emanuil Grigorovitza, constatăm că în Bucovina vecină, rețeaua de căi ferate prezenta, în 1908, o lungime de peste 500 km, din care linia principală (construită în perioada 1865 – 1869) Lemberg – Cernăuți – Ițcani (Burdujeni – Iași) avea 114 km. La această linie principală erau legate mai multe linii locale, din care una ajungea la Vatra Dornei, și anume linia Hatna / Dărmănești – Câmpulung Moldovenesc (67 km). (Va urma).

Virgil COJOCARU

Articolul Unele mărturii privind moșia Broșteni și necesitatea construirii unei căi ferate pe Valea Bistriței, la început de secol al XX – lea apare prima dată în Ecoul muntilor.

G.T. Kirileanu a întreţinut relaţii cu oamenii de cultură din ţară şi din străinătate, a alergat pe la anticari, pe la mănăstiri şi şcoli, case boiereşti, pretutindeni unde crede că poate achiziţiona lucrări rarisime. Dintre numeroasele manuscrise şi cărţi rare care se găsesc astăzi în Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” din Piatra Neamţ, multe sunt unicat şi constituie, un adevărat izvor de informaţie privind istoria cărţii româneşti din secolele XVII – XIX. Câteva dintre cărţile aflate aici, importante atât prin valoarea lor propriu-zisă cât şi prin însemnările manuscrise pe care le deţin, ne fac vorbire că nu putem omite însemnătatea fondului de carte veche românească aflată în Fondul documentar și acesta deoarece lucrările istoriografice ale lui G.T. Kirileanu au fost direct legate de acest fond de carte. Cel mai vechi exemplar aflat aici este „Carte de învăţătură”, tipărită la Iaşi în 1643.

Nu este de mirare faptul că având în posesie o asemenea colecţie de carte veche, majoritatea contribuţiilor istoriografice ale lui G. T. Kirileanu au avut ca principală sursă tocmai cărţi, manuscrise şi tipărituri din impresionanta bibliotecă personală. G.T. Kirileanu şi-a făcut datoria faţă de cărţi, înscriindu-se în elita intelectualității româneşti prin atitudine şi ales prin acţiunile sale.

Virgil COJOCARU

Articolul G.T. Kirileanu – un bibliofil apare prima dată în Ecoul muntilor.