Bună ziua! Îmi face deosebită plăcere să observ că mai sunt tineri pasionați de cariera didactică. Cum ați ales să fiți profesor de sport?

Bună ziua! Alegerea mea de a deveni profesoară de sport a venit natural, din pasiune pentru mișcare și dorința de a lucra cu copiii. Încă din liceu am simțit că sportul nu e doar despre competiție, ci despre disciplină, echilibru și dezvoltare personală. Am avut un profesor de educație fizică ce m-a inspirat foarte mult și mi-am dorit să fiu și eu acel adult care încurajează, sprijină și formează caractere prin sport.

Educația fizică este ora așteptată cu mult drag de toți elevii. Sunteți un profesor iubit? Dar respectat? Este greu să păstrați acest echilibru?

Da, pot spune că sunt un profesor iubit, dar și respectat, ceea ce este foarte important pentru mine. Copiii apreciază când ești corect, sincer și consecvent. Încerc să le vorbesc pe limba lor, dar fără să pierd autoritatea. Le ofer libertate, dar și responsabilitate. Asta cere un echilibru fin, să fii prietenul lor, dar și adultul de care ascultă. Cred că respectul nu vine din frică, ci din încredere și din modul în care le arăți că îți pasă de fiecare în parte.

Se spune că generațiile Z și Alfa pot fi foarte dificile. Sunt pasionați de rețelele sociale, de jocuri, s-au născut practic cu telefonul în mână. Cum reușiți să-i atrageți spre activitatea în aer liber, spre sport și mișcare?

Adevărat, e o provocare. Dar cheia este să le faci activitățile atractive și relevante. Încerc să îmbin sportul cu elemente de joc, provocări, competiții tematice. Folosesc aplicații de monitorizare a pașilor sau exercițiilor. În plus, discut cu ei despre importanța mișcării pentru sănătatea lor mentală și fizică – și chiar îi implic în planificarea unor activități. Când simt că au un cuvânt de spus, devin mult mai interesați.

Doar sporturile de echipă atrag elevii? La ce competiții i-ați antrenat? Ce metode moderne ați folosit?

Nu doar sporturile de echipă îi atrag pe elevi, deși este adevărat că mulți se simt motivați de dinamica și spiritul de competiție din jocurile colective. Am participat cu elevii la numeroase concursuri de echipă, cum ar fi handbal, fotbal sau competiția „Prietenii Pompierilor”, unde s-au descurcat excelent și au demonstrat spirit de echipă și implicare. Pe de altă parte, am avut și elevi pasionați de sporturi individuale și i-am susținut în această direcție, antrenându-i pentru crosuri, unde am obținut rezultate foarte bune la nivel local și județean. În ceea ce privește metodele moderne, îmi place să folosesc antrenamente structurate pe circuite funcționale, jocuri motivaționale și exerciții adaptate nivelului fiecărui copil. De asemenea, integrez elemente din educația non-formală și folosesc feedback-ul video sau aplicații simple pentru monitorizarea progresului, mai ales în cazul pregătirii pentru competiții.

Am aflat că sunteți inițiatoarea unui proiect inedit. O echipă de majorete în mediul rural?

Da, și suntem tare mândri de ea! Chiar dacă suntem într-un mediu rural, asta nu înseamnă că nu putem oferi elevilor activități variate și moderne. Am format o echipă de majorete cu elevele pasionate de dans, mișcare și coregrafie, iar prima lor reprezentație a avut loc la serbarea de sfârșit de an școlar. A fost un moment emoționant și foarte apreciat de colegi, părinți și profesori. Pe viitor, ne dorim ca această echipă de majorete să devină un element de susținere și motivație în cadrul competițiilor sportive organizate în școală – să fie acolo, să ne încurajeze și să contribuie la atmosfera de fair-play și entuziasm.

V-ați implicat în alegerea activităților din Tabăra de Jurnalism. Ce trasee ați urmat?

Da, m-am implicat activ în organizarea activităților în aer liber și a traseelor montane din cadrul taberei. Am considerat important să oferim participanților experiențe care să-i scoată din zona de confort, dar care să fie în același timp sigure și adaptate nivelului fiecăruia. Unul dintre traseele alese a fost un parcurs pe Via Ferrata Astragalus, o experiență plină de adrenalină, pe care au ales să o încerce doar cei care s-au simțit pregătiți și nu au rău de înălțime. A fost o aventură memorabilă, cu multă susținere între participanți și cu satisfacția unui efort depus în mod responsabil. În a doua parte a zilei, am mers într-o drumeție mai lejeră pe traseul care ajunge în vârful Suhardul Mic. Finalul a fost de poveste: un punct de belvedere care îți tăia răsuflarea, unde era instalat un binoclu cu care am explorat în detaliu întregul orizont – munți, văi și cerul nesfârșit. A fost ca o fereastră deschisă spre libertate și natură pură.

În ziua a treia ați propus un traseu mai lejer în jurul Lacului Roșu. Bărcile, peștii, rățuștele, libelulele albastre sidefate, poteca răcoroasă străjuită de arbori diferiți, frumusețea apei din care se iveau trunchiurile copacilor au creat momente de relaxare și de explorare memorabile. Considerați că aceste activități extracurriculare creează punțile între profesor și elev? Sunt importante în formarea lor?

Da, consider că activitățile extracurriculare joacă un rol esențial în construirea unei relații autentice între profesor și elev. Acestea oferă un cadru diferit de cel formal, în care comunicarea este mai deschisă, iar colaborarea se bazează pe încredere și pasiuni comune. Prin astfel de activități, profesorul nu mai este doar un transmisător de informație, ci devine un partener de învățare și dezvoltare personală. De aceea, cred că activitățile extracurriculare completează cu succes procesul educațional și merită susținute în orice instituție de învățământ.

Ce vă propuneți în viitor? Cum se vede peste un deceniu profesoara Haripcă Luiza?

Peste un deceniu mă văd tot în mijlocul copiilor, cu aceeași energie și pasiune pentru mișcare, dar și cu o experiență mult mai bogată, atât profesională, cât și umană. Îmi propun să evoluez constant, să învăț metode moderne de predare, să integrez noile tehnologii în ora de sport și să creez activități care să transforme mișcarea într-o bucurie reală pentru fiecare copil, nu într-o obligație. Pe scurt, mă văd o profesoară în permanentă formare, conectată la nevoile elevilor și cu un impact real asupra modului în care sportul este perceput în școală nu ca o disciplină de trecut pe orar, ci ca o șansă de dezvoltare armonioasă, echilibru și bucurie.

Ioana Chirilă, sat Schit, comuna Ceahlău,

absolventă a Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş”, student UNAP

Articolul LUIZA HARIPCĂ – UN PROFESOR COOL apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cheile Şugăului, monument al naturii și rezervaţie naturală mixtă (de interes geologic, peisagistic, floristic), se află pe teritoriul comunei Bicaz Chei. Suprafața totală este de 90 ha, dintre care 80 ha se află în afara Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, iar 10 ha în interiorul acestuia. Cheile sunt dezvoltate pe pârâului Şugău, afluent al Bicazului, și sunt sculptate în calcare de vârstă jurasic superior-cretacic inferior în partea sudică a Masivului Munticelu, sector al Munților Hășmaș.

Cheile propriu-zise sunt foarte înguste (pe alocuri sunt 3-4 m între versanți), s-au format pe ultimii 350 m înainte de confluența cu Bicazul și au elemente geologice și geomorfologice interesante: depuneri de tuf calcaros, marmite de eroziune de albie și laterale (suspendate până la 30 m deasupra albiei etc.). Este cunoscută „Via Ferata Astragalus” amenajată în aceste chei, tot mai căutată de turişti.

Peştera Toşorog (Jgheabul cu Gaură) este o peșteră fosilă,  rezervație speologică (1 ha) pe valea Capra (Bradu) din Muntele Toșorog (nord-estul Munţilor Hăghimaș) în arealul comunei Bicazu Ardelean. Este interesantă și inclusă în categoria monumentelor naturale, datorită dezvoltării în conglomerate cretacice (cenomanian) cu ciment grezo-calcaros, cunoscute sub numele de conglomerate de Bârnadu. Are o lungime de 423 m. Accesul în prima parte este ușor (ceea ce a dus la distrugerea speleotemelor de către vizitatori), însă parcurgerea galeriilor și avenelor din interior este dificilă, ceea ce nu permite dezvoltarea unei funcții turistice. În peșteră există și o colonie de lilieci.

Peştera Munticelu, rezervație naturală speologică (0,1 ha), este un monument natural aflat în Masivul Munticelu din nordul Munţilor Hăşmaş, în arealul cheilor Șugăului, pe teritoriul comunei Bicazul Ardelean. Nu are o dezvoltare mare (120 m), dar are concrețiuni interesante (pot fi văzute în imaginea alăturată), din care o parte au fost însă distruse de către vizitatori. Este și un loc de hibernare a chiropterelor.

Cu respectarea normelor impuse de faptul că sunt monumente protejate, recomandăm vizitarea minunilor naturii de pe valea Bicazului, Bicăjelului, Lapoşului sau Cupaşului.

Iulian SĂNDULACHE

Articolul Minuni ale naturii pe valea Bicazului apare prima dată în Ecoul muntilor.