Dorel Rusu s-a născut la data de 13 ianuarie 1944, în satul Poiana Borcii. A urmat cursurile primare, gimnaziale şi liceul la Borca, apoi Facultatea de Filologie la Bacău. A fost profesor, director, profesor-consultant la Casa de Copii de la Mănăstirea Petru-Vodă. A lucrat şi miner în subteran în mina de uraniu din comuna Crucea, iar ca primar al comunei Poiana Teiului a contribuit la fondarea în Poiana Haşca a Mănăstirii „Petru Vodă” de către părintele Iustin Pîrvu.

A scris numeroase articole în ziare ca „Telegraful de Neamţ”, „Ecoul Munţilor”, „Mesagerul de Neamţ”, „Monitorul de Neamţ” ş.a.; în reviste ca „Biblioteca din Nord” – Borca, „Catharsis” – Grinţieş, „Piatra Corbului” şi „Valea Muntelui” – Bicaz, „Ţara Hangului” – Hangu ş.a.

A participat la realizarea mai multor lucrări apărute pe Valea Muntelui despre viaţa locuitorilor zonei. „Cântecul speranţei şi al libertăţii. Viaţa lui Grigore Caraza” a fost publicată în 2007, iar în 2011 a participat la simpozionul organizat la Bicaz cu un studiu dedicat luptătorilor anticomunişti din munţii Neamţului. În 2013, a realizat un capitol dedicat rezistenţei şi represiunii de pe Valea Muntelui pentru volumul „La poalele Pionului – comuna Ceahlău – monografie”.

Dorea să realizeze o Trilogie – „Genţiana”, care ar fi trebuit să cuprindă volumele „Octogonul Speranţelor” (cartea a II-a) şi „Freamătul Bistriţei” (cartea a III-a). A reuşit să ducă până la capăt doar „Steaua blestemată”, cartea I, cu două volume vaste.

„Steaua blestemată” este munca sa de documentare de mulţi ani, inclusiv la arhivele CNSAS. A scotocit prin Arhivele Securităţii, a urmărit presa, beletristica chestiunii, a realizat numeroase interviuri cu supravieţuitori ai regimului concentraţionar comunist, cu martori sau urmaşi. A strâns acte, fotografii şi poveşti de suferinţă. Căci cei despre care a scris au suferit în închisori precum Aiudul, Gherla sau Piteşti. Sau Periprava şi Baia Sprie. A prezentat desfăşurarea evenimentelor istorice care au dus la încarcerarea celor ce s-au ridicat la luptă pentru neam şi cruce. A descris închisorile şi regimul impus deţinuţilor şi a creionat biografiile luptătorilor anticomunişti. Amintim pe Părintele Iustin Pîrvu, învăţătorul Grigore Caraza, părintele Filaret Gămălău, Ioasaf Marcoci, Milucă Săndulescu, Dumitru Coroamă, Varahil Moraru, Lulu Coroamă, Pamfil Sălăgeanu, Teoctist Galinescu, Felix Gutman şi mulţi alţii. Cartea a apărut la Editura Cetatea Doamnei, directorul ei, Viorel Nicolau, semnând prefaţa lucrării.

Este o lucrare monumentală şi părerea de rău a cititorului este dată de faptul că autorul nu a avut timpul necesar să valorifice toată munca sa de documentare prin celelalte două volume ce ar fi trebuit să apară.

Daniel DIEACONU

Articolul Dorel Rusu: „Steaua blestemată” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Era o mare bucurie pe care o aveam în timpul vacanţelor. Pe timpul vacanţei de iarnă era mai uşor pentru mine că mă duceam cu calul cu sanciul la transport de butuci din pădure la râul Bistriţa. Luam în buzunar câte unul sau câte două pachete de ţigări şi le dădeam muncitorilor, care-mi încărcau sanciul şi eu eram numai birjar. Transportam aceşti butuci la Bistriţa, unde le cuba şi le prelua un evreu pe nume Vuc Soicher. Când nu aveam de cărat butuci, mă dădeam cu sania sau cu schiurile cu prietenii.

Pe timpul vacanţelor de vară era mai greu pentru mine că mă lua tata la coasă până la ora 8, când pleca la serviciu. Apoi mă duceam să împrăştii brazdele cosite ca să se usuce şi apoi mergeam cu tata la strâns în căpiţe.

În vacanţa de vară din anul 1944 am lucrat pe Ceahlău la defrişări de jnepeni cu Mihai Bulai, viitorul şef de ocol, şi cu Gică Ungureanu, fiul preotului Ungureanu, sub supravegherea brigadierului Gheorghe Coroamă. În vara lui 1946 lucrat pe muntele Ceahlău, cu aceiaşi oameni la executarea noii fundaţii a cabanei Măcărescu. Era 23 august şi l-am întrebat pe Mihai Bulai: „Tu ştii ce zi e astăzi? E ziua naţională!”. Atunci Mihai a pus mâinile la gură pâlnie şi a strigat: „Trăiască 23 august!”. Ne-a auzit brigadierul, care a zis că ne dă el comunism, că nu va trece mult timp şi de fiecare cracă va fi spânzurat câte un comunist. Am aflat apoi că era un mare opozant al comunismului şi că la scurt timp a şi fost arestat.

***

În timpul cât am lucrat la cabană, dormeam la Durău, la mănăstire. Într-o seară, când stăteam pe balcon, am văzut un călugăr răcnind şi fugind prin curtea mănăstirii… Un alt călugăr se spânzurase lângă uşa care era încuiată şi când călugărul, care era voinic, s-a izbit în uşă, a dat-o peste cel spânzurat, s-a speriat şi fugea răcnind…

Camera în care dormeam la Durău fusese a unui pictor-călugăr, Varahil Moraru, şi alături, într-o altă cameră, erau picturi ale sale, printre care şi un nud al unei femei din Ceahlău. Gică Ungureanu, fiu de preot, atunci când tuna şi fulgera, se ruga la o icoană a unui sfânt şi o săruta cu pioşenie. Mihai Bulai a schimbat icoana cu tabloul nud în timp ce noi am fost la toaletă. Vremea fiind cumplită, Gică se ruga şi săruta tabloul, până când la un fulger mai puternic şi-a dat seama că pupa în fund pe Nuţa. Ne-a ameninţat că ne spune părintelui, dar s-a liniştit apoi, râzând şi el de năstruşnicie…

***

În cel de-al doilea război mondial aveam doar 13 ani şi eram la seminar la Roman, dar datorită războiului am fost trimişi acasă. Acasă când am ajuns, tata săpa un adăpost şi a îngropat mai multe lucruri într-o magazie de lemne. Păsările au rămas închise într-o curte şi purcelul sub cerdac cu multă mâncare. Am plecat în Fundoaie, unde erau mai multe familii, printre care şi cea a dascălului Vasiliu, care nu avea o mână.

Când au venit ruşii, ne-au prins şi ne-au buzunărit, şi pe mine şi pe Mihai Bulai ne-au luat să-i ducem până la Coacăz, unde erau nemţi şi unguri. Pe drum, nemţii au deschis focul şi noi am scăpat fugind prin pădure. Când am ajuns acasă n-am mai găsit nici un animal, nici porc, nici găini şi mama a începu a plânge. Dar tata a zis că nu-i nimic, important e că am scăpat noi, om creşte alte găini şi alţi porci…”

Articolul Poveşti şi amintiri apare prima dată în Ecoul muntilor.