Nicolae Iorga

Toate etapele din viața omului sunt importante și au o semnificație diferită pentru fiecare, dar adolescența, foarte scurtă, este cea mai frumoasă, pentru că visurile și speranțele ne înaripează și par realizabile. Einstein spunea că „imaginația este mai importantă decât cunoașterea”.

După terminarea școlii generale din Ceahlău am urmat cursurile liceale din Borca, într-o perioadă când s-a trecut la notarea de la 1-10, iar durata școlii a devenit de 4 ani.

Clădirea liceului  era așezată pe un teren din apropierea pădurii și la ea se ajungea din centrul  comunei, trecând apa Bistriței pe un pod mare de lemn, demolat mulți ani mai târziu. Era o construcție nouă, în forma literei L, cu clase și laboratoare curate, luminoase și dotate pentru studiu avansat. În apropiere era internatul și cantina, unde se servea o masă modestă, dar noi eram mulțumiți că o primeam la timp și nu eram nevoiți să aducem alimente de acasă.

La conducerea liceului era Cicerone Ghiorghiu, profesor de limba latină, venit cu familia de la Liceul Național din Iași, foarte exigent, încât orele lui erau o permanentă emoție și încordare.

În antiteză, Emilia Ghiorghiu, soția sa, profesoară de limba română, era o prezență plăcută, care ne încălzea inimile.

Când intra în clasă, cu statura sa maiestuoasă și elegantă, aducea o rază de lumină. Ne uimea prin bogăția cunoștințelor și prin vocabularul elevat, încât am fi stat ore  întregi să o ascultăm și să o copiem. S-a mutat cu familia la Liceul Bicaz, când noi intram în ultimul an de studiu. A urmat profesor Maria Bogza, care ne dicta lecția. Fiindcă nu aveam manual.

La matematică am fost prof. Ion Fânaru, Maria Stolniceanu, devenită Uță prin căsătorie și care a condus apoi, mulți ani, Inspectoratul Școlar; mai târziu a venit Valeriu Popa, care va pleca la Institutul Pedagogic din Bacău, ca lector universitar.

La fizică și chimie a predat, o viață, Alexandru Țăranu, care își amenajase un laborator bine dotat pentru un liceu de la sat, iar elevii făceau experimente având pregătite de profesori substanțele și instrumentele necesare.  Era foarte ordonat și meticulos și își planifica în caietul său, așezat pe catedră, numele elevilor verificați în fiecare zi, încât trebuia să ne pregătim permanent, neștiind când vom fi ascultați. Pe atunci liceul avea numai secția reală.

La biologie era domnul Luca, iar la istorie venise Vasile Florea, cu studii făcute la Leningrad. Ne impresiona că preda și limba franceză și ne vorbea uneori de școala din străinătate. Colegul meu, Mircea Lazăr, a fost trimis la Universitatea din Iași să urmeze filozofia tot la Leningrad, dar datorită noilor relații cu URRS a fost nevoit să lucreze toată viața acolo, fiind socotit de români, ca spion.

La secretariat lucrau Virginia Manea și Paraschiva Codrescu. Pedagog era Alice Florea.

Liceul nu era obligatoriu și de aceea îl urmau numai elevii cei mai buni la învățătură. Pentru rezultatele obținute liceul era clasificat al treilea pe regiunea Bacău.

Se studia intens, iar singura recreere era vizionarea la Căminul Cultural, care era în apropierea liceului. Singura ieșire din liceu se făcea dacă mergeai acasă sau pentru o plimbare duminica de o oră prin centrul comunei, având bilet de voie. Se mai organizau concursuri pentru cunoașterea împrejurimilor. Impresionantă a fost o drumeție pe Munții Stânișoarei, pe un drum pietruit, rămas din Al Doilea Război Mondial, până în vârful care se numește Crucea Talienilor. Acolo era și o cazemată rămasă din război. Am urmat, de fapt, urmele Vitoriei Lipan din romanul „Baltagul” al lui Sadoveanu. Călător neobosit pe aceste meleaguri.  Pescuitul și vânătoarea erau pretexte pentru a cunoaște viața de la munte, limba, tradițiile, obiceiurile și înțelepciunea populară. În semn de prețuire i s-a dat liceului numele lui Sadoveanu, pe care îl poartă și astăzi cu demnitate și respect.

Pe atunci fiecare clasă avea obligația să prezinte un program artistic la Căminul Cultural. Clasa noastră a ales ceva deosebit. Am găsit piesa de teatru „Nota zero la purtare”, dar doamna Gheorghiu ne-a refuzat să o pregătim susținând că mai erau două luni până la finele anului și nu era timp de realizat, ea durând trei ore.

Profesor Valeriu Popa, pasionat și de literatură, a acceptat să o regizeze și făceam o oră de repetiții, după meditații, zilnic. A cântat la vioară „Balada lui Ciprian Porumbescu”, profesorul Țăranu, într-o secvență din piesă. Am avut succes, încât am prezentat-o în Borca, Farcașa și Broșteni. Pe atunci, anul cuprindea trei trimestre. La sfârșitul trimestrului al II-lea, în vacanța de primăvară, mergeam o săptămână la plantat puieți, iar în vacanța de vară stăteam două săptămâni, într-o cabană din pădure, ca să mergem la plantat. Astăzi brazii aceia cred că formează o impunătoare pădure.

La terminarea liceului dădeam examenul de maturitate la Bicaz, cu profesori străini și cu un președinte al Comisiei venit de la Iași. Toți au absolvit și au urmat cursuri universitare.  Cei mai mulți au devenit profesori de matematică, de limba română, de fizică, de biologie, unul a ajuns doctor, doi ingineri silvici, inginer chimist, unul a lucrat la fabrica de Antibiotice Iași.

Profesorii noștri au dovedit  un înalt profesionalism, animați de o muncă plină de abnegație; au fost apropiați de elevi, cărora le-au oferit adevărate modele de viață. Nu i-am uitat, deși timpul necruțător s-a scurs și le-am purtat o vie amintire și o pioasă recunoștință.

    Dacă și foștii noștri elevi au aceleași sentimente pentru noi, știm că ne-am oferit cea mai aleasă răsplată.

„Credința-n zilele de-apoi

E singura tărie-n noi,

Că multe-s tari, cum credem noi,

Și mâne nu-s”.

George Coșbuc

Profesor ELENA AFLOREI, absolventă a Liceului Borca, promoția 1960

Articolul VREMURI APUSE apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cum se procedează:

• zilnic se consumă 2 1 de apă distilată, se bea cu înghiţituri mici (se poate bea cu paiul, practic se mănâncă apa, amestecându-se foarte bine cu saliva din gură)
• se bea de câte ori se simte nevoia (la foame, sete, eventuale stări de slăbiciune, dureri de cap).
• apa distilată se procură din vreme, se păstrează în recipiente din sticlă şi se pune la soare pentru a se încărca energetic (este bine să fie lăsate la soare 10 zile înainte de a fi consumată).

Un experiment făcut în acest sens este edificator. S-au folosit două sticle cu apă distilată; una cu apă proaspătă, alta cu apă ţinută în prealabil 10 zile la soare. În fiecare s-a introdus un peştişor. Peştişorul din sticla cu apă distilată proaspătă a murit la un interval scurt de timp, pe când cel din sticla cu apă distilată expusă la soare a trăit, datorită calităţii apei energizată la soare.

Seara şi dimineaţa se fac clisme cu ceaiuri:

• dimineaţa cu ceai de muşeţel (este un foarte bun dezinfectant).
• seara cu ceai de rostopască, tătăneasă; stimulează eliminarea celulelor canceroase din tractul intestinal.

Modul de preparare al ceaiului: se pun 2 litri de apă la fiert, iar când aceasta dă în clocot se adaugă 2 linguri de plantă. Se stinge focul, se acoperă cu un capac timp de 10 minute după care ceaiul se utilizează la clismă. Acesta trebuie să fie cald, dar nu fierbinte. Se verifică cu dosul mâinii.

Dacă în timpul postului nu se poate consuma mai mult de 1 1itru de apă, se face o clismă în plus, de preferat la prânz.

Cum se face clismă: se strecoară ceaiul în irigator, se unge cu ulei de măsline canula şi anusul; persoana se aşază în poziţie genupectorală sau culcat (pe un covoraş, păturică) pe partea dreaptă, apoi se introduce cu grijă canula în anus. Pentru a nu provoca leziuni este de preferat o decontractare (relaxare) a sfincterului anal care se realizează printr-un masaj local cu vitamina E.

Clismă se efectuează în 3 etape:

1- Se introduc 500-750 ml infuzie, apoi se face un masaj uşor pe burtă în jurul ombilicului şi în sensul acelor de ceasornic – masând apăsat în limita suportabilităţii. După 2- 5 minute se evacuează ceaiul.

Se introduce restul de infuzie (1,5-l,3 litri) în aceeaşi poziţie ca la punctul 1, se repetă masajul, lărgind cercul de masat şi pe traiectul intestinului gros; se poate masa şi zona vezicii biliare pentru a elimina mai bine bila, apoi se evacuează.

În cazurile speciale când se fac clisme duble (cu 4 litri de ceai), se repetă procedeul de la punctul 2. Clisma se poate face şi în afara perioadei de post, dar moderat pentru a nu crea dependenţă, căci poate afecta funcţionarea intestinului gros. În aceste condiţii, clisma se efectuează după ce a avut loc defecarea zilnică.

Recomandări:

– după clismă se face igienizarea, cu apă caldă şi săpun.

– în timpul postului, după clismă este de preferat repausul la pat timp de 30 minute.

– se evită baia după clismă timp de 1 oră, deoarece ambele proceduri necesită consum de energie din partea organismului.

– evitaţi în timpul postului efortul fizic şi intelectual exagerat. Contactul sexual este interzis.

– se recomandă plimbări în aer liber 2-3 ore/zi, exerciţii uşoare de gimnastică.

– se evită mişcările bruşte, ţinerea mâinilor ridicate, urcarea rapidă a scărilor, ridicarea bruscă din pat sau de pe scaun. Acestea pot cauza stări de ameţeală.

– în timpul postului (ca şi în celelalte zile) se recomandă culcarea la ora 20, între 8 seara şi 2 dimineaţa încărcarea energetică fiind cea mai intensă.

– igiena gurii se face de 2-3 ori pe zi, de fiecare dată când se observă că limba este încărcată.

Pragurile: la 3 zile, 7,14, 21, 28… poate apare o stare de slăbiciune, de sfârşeală, de rău. Sunt momente de eliminare intensă a toxinelor, ele trebuie depăşite.

Nerespectarea principiilor de bază ale postului pot fi fatale!

„Inimă de Aur” spunea: „în post, cel mai greu lucru este să nu greşeşti”. Nu se gustă nici un fel de aliment, iar mâncatul este exclus şi foarte dăunător – poate provoca numeroase complicaţii. După post urmează perioada de „revenire”, la fel de importantă ca şi postul.

Revenirea este perioada de readaptare la consumul de alimente, procedura este asemănătoare cu alimentarea sugarilor, în sensul că alimentele se introduc treptat în alimentaţie, fiind necesară multă răbdare; se mănâncă cu linguriţa.

@Sursa: De vorba cu Valeru Popa-de Ovidiu Harbada

Marcela GLĂVAN

Articolul POSTUL CU APĂ DISTILATĂ – RECOMANDAT DE VALERIU POPA apare prima dată în Ecoul muntilor.