La data de 22.09.2024, a avut loc un eveniment de o însemnătate spirituală deosebită pentru întreaga comunitate din Bicazu-Ardelean, județul Neamț: sfințirea Bisericii „Sf. Dimitrie Basarabov” din satul Telec (Pârâul Caprei), unde preot paroh este Părintele Ionel Popoacă, la care a participat ÎPS Teofan- mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Încă de la primele ore ale dimineții, întreaga suflare de pe Valea Bicazului, dar și foarte mulți pelerini, mulți îmbrăcați în straie populare și „înarmați ” cu steaguri tricolore și icoane, au început să se adune în curtea Bisericii, așteptând în liniște și cu evlavie, soborul de preoți, în frunte cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dar și oficialități locale, în frunte cu Primarul comunei Bicazu- Ardelean- Ioan-Constantin Bârsan. Vremea a fost excelentă, cu temperaturi blânde și un vânt ușor și răcoros, contribuind, astfel, la frumusețea și reușita acestui moment plin de încărcătură spirituală, ceremonia desfășurându-se într-o atmosferă solemnă în prezența unui număr impresionant de credincioși.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat slujba de sfințire a Bisericii, binecuvântând noul altar și întregul locaș de cult. În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Teofan a subliniat importanța Bisericilor în viața comunității, care, pe lângă faptul că sunt locuri de rugăciune, sunt și martori ai trecutului, care transmit generațiilor viitoare valorile credinței și culturii noastre spirituale. De asemenea, Înaltpreasfințitul Teofan a oferit diplome și distincții celor care au contribuit la construirea Bisericii, dar și celor care s-au afirmat în comunitate prin sacrificiu și credință.

La finalul procesiunii de sfințire și a liturghiei, Părintele Ionel Popoacă, aflat vizibil sub imperiul emoțiilor, care s-au resimțit în vocea sa, a mulțumit  credincioșilor, autorităților locale, precum și tuturor celor care, de-a lungul anilor, și-au adus contribuția la finalizarea lucrărilor.

Evenimentul s-a încheiat, așa cum era normal, cu o agapă frățească la care au participat, deopotrivă, credincioși, și oficialități.

Piatra de temelie a actualului edificiu religios proaspăt sfințit a fost pusă în preajma anului 2000, chiar lângă Biserica din tisă – monument istoric, datată din 1692, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, iar în ciuda greutăților financiare, aceasta a fost finalizată datorită implicării întregii comunități, dar și a autorităților și acțiunilor de strângere de fonduri și materiale inițiate de preotul Ionel Popoacă- cel care, nu de puține ori, a fost văzut muncind în curtea bisericii, împreună cu fiii săi, „mestecând ” la beton, determinând astfel și pe alții, prin puterea exemplului, să i se alăture.

Sfințirea Bisericii „Sf. Dimitrie Basarabov” Bicazu-Ardelean  a fost, cu adevărat, o adevărată sărbătoare spirituală, în care tradiția și-a dat mâna cu credința și istoria, având un impact durabil asupra comunității locale și generațiilor viitoare.

Marius Mihai Coșerariu

Articolul Î.P.S. TEOFAN- MITROPOLITUL MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI, PREZENT LA SFINȚIREA BISERICII „SF. DIMITRIE BASARABOV” BICAZU-ARDELEAN apare prima dată în Ecoul muntilor.

Directorul apare jovial ca întotdeauna, se postează în mijlocul elevilor și începe să le vorbească:

“Astăzi ne adunăm aici pentru a marca încheierea unei etape minunate în viața școlară și deschiderea unei noi etape plina de promisiuni. Suntem martorii unui moment deosebit în istoria școlii noastre, când ne pregătim să părăsim această clădire încărcată de amintiri, pentru a ne muta într-o școală care reflectă evoluția și progresul educației.

Această școală a fost locul unde s-au conturat prietenii durabile, unde am învățat nu doar materii școlare, ci și lecții de viață. Astăzi privind în urmă, putem să ne simțim mândri de fiecare realizare, de fiecare pas înainte, de fiecare progres învățat în aceste săli de clasă și în această curte a școlii……..

În acest moment, vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în reușitele noastre: de la părinți la elevi, la cadre didactice și personalul școlii. Fiecare contribuție a contat și a fost parte din această reușită colectivă…”

A fost emoție pură, copii au aplaudat minute în șir din toată inima lor, fiind și ei conectați la importanța evenimentului, nu a fost nimic artificial deoarece emoția nu se descrie în cuvinte, ea se trăiește pur și simplu. Pe de o parte bucuroși că aparținem unei asemenea familii numită școală, pe de altă parte triști pentru o despărțire nu poate fi veselă. A fost ultimul careu de la Școala Telec.

Aplauzele au fost pentru cuvintele spuse din suflet, dar cred eu și pentru școala care i-a găzduit cu căldură și care de astăzi v-a rămâne goală.

Da aceasta este anunțul așteptat de toată lumea, ne mutăm în școala cea nouă, o epocă se termină pentru a face loc alteia.

A fost o școală cu de toate, cu teren de sport și spațiu verde, cu săli de clase spațioase, cu laborator de fizică și chimie, cu sală de calculatoare, cu bibliotecă și sală de sport, cu elevi inimoși și profesori dedicați.  Aflată într-un cadru natural excepțional fiind înconjurată de munți, cu vedere la Ceahlău și luminată de razele soarelui.

În România încă o școală rămâne pustie, victimă a depopulării localităților din mediul rural. O școală cu o istorie tumultoasă, în care numeroase generații au însuflețit locul respectiv. Un lăcaș din care au plecat în lumea mare copii ce mai târziu au devenit oameni de bază ai societății.

Rămân în urmă amintirile frumoase care au luat naștere pe holurile acestei instituții și speranța că va veni o zi când glasurile de copii vor reînsufleți acest lăcaș.

Sorin Ciucan

Articolul ULTIMA TOAMNĂ… apare prima dată în Ecoul muntilor.

În viață când pășeam,

Să trăiesc suta la rece

Nu visam, nu bănuiam!

La botez albă pelincă

Ba mi-au pus la pălărie

Floare a reginii stâncă

Să rezist prin vâltorie.

Ursitoarea cea confuză,

Îmi ura la scăldătoare

Să am steauă călăuză

Sus pe cer strălucitoare.

Focuri și lumini din sobă

Mă priveau prin ochii plitei.

Pe tavan, în albă robă,

Dansau umbrele ursitei.

Prin livezile înflorite,

Inspirând parfumul lor,

Alergam cărări umbrite

Ca un fluturaș în zbor.

Ceahlăul priveam cu jind,

Urca-n nori și clar de luna

Falnic și semeț! Vuind

Stânci sub grea furtună.

La cinci ani înfricoșat;

A-nceput războiul mare!

Tata în front mobilizat

Pentru Ardeal eliberare.

Dușmanii crunt atacau!

Soldații cu sânge rece

Din tranșee ei strigau:

Pe aicea nu se trece!

Războiul fără-ndurare

Mulți feciori a retezat,

Însă, România Mare

Ferdinand a botezat!

La școală abecedaru,

Cărțile, la șold trăistuța,

Aspru dascălu Butnaru

Bătea des cu nueluța.

Mama cu fuior aparte

De mic mă îmbărbăta:

„Cine-nvață bine carte

Patru ochi el va avea!”

Preluam înțelepciune

Zisă de bătrâni în casă

Și-nvățam la rugăciune

În biserică și-n clasă.

Școala trecu, anișorii,

Și-am primit la majorat

Ordinul. Eu ca bujorii

Am plecat la recrutat.

În duminica sătească

După slujbă, ritual,

Jucam hora țărănească

În costum național.

Mama gospodină acasă!

Tata, eu, români plugari!

Vara tăiam iarba-n coasă,

Iarna prin păduri lemnari!

Amară a fost și criza

Anilor treizeci și trei.

Și țăranii plăteau miza:

Taxe și uium în trei!

A lovit apoi prin casă

Frate, soră și mamuca,

Boală dură, nemiloasă,

Am rămas doar cu tatuca!

Și-a venit munca stăpână!

Pentru creițar argintat

Fostam ciobănaș la stână,

Prin păduri, la corhănat!

Doina o cântam cu dor,

Străbătea ecou-n zare.

Ca și vulturul în zbor

Scrutam des în depărtare.

Când eram pe la răscruce

Încercam destinu-n boare:

– Care oare din drum duce

La senin sau la vâltoare?

Am ales calea în grabă

Și-am ajuns la Gura Văii,

De Rusalii, horă-n iarbă,

Floarea dansa cu flăcăii!

Ca în vis avea ea chipul

Și vrăjit iute m-a prins

În logodnă! Era timpul!

Două torțe-n foc aprins!

Draga în război țesea

Iie și fustă înflorată

Și punea și dragostea

În petala fin brodată.

Patrușunu brumărelu,

La altar destin părtași

Preotul ne-a pus inelu

La răspântii cu nănași.

Am decis în luna mai,

Când livada e în floare,

Să durăm casă în plai,

Sus la Telec în ponoare.

Tot cu muncă și sudoare,

Adunând și lemn și piatră,

Am clădit casuța-n care

Copiii au venit în vatră.

Au primit povaț-adâncă,

Cum să urce pe cărare

Până sus în vârf de stâncă,

Unde-i crai  regina floare.

Dar dictatul din Viena

A răpit plai strămoșesc

Și a pus borna, hiena,

În Ceahlăul românesc.

Armata ungar-a grăbit

Ordinul de încorporare.

Pentru front, la războit,

Eu în Pesta îmbarcare!

Aprig a luptat plutonul

Pân la Stalingrad în iarnă.

Crezul, ruga către Domnul

M-au scăpat fără de rană.

Camarazi sleiți căzură

În încercuirea rusă.

Lagăr, ger, viață dură

Prin Siberia apusă.

Înfometat și înghețat

În tranșeea friguroasă,

Coasa rea a încercat

Să mă taie, nemiloasă.

M-a salvat buna rusoaică,

Mamă de soldat dușman!

A fost ca a doua maică,

Eu iarăși pe front, oștean!

Încercuiți, veni comandă:

Rezistați prin foc și iad!

Dar ruseasca canonadă

A rupt frontul Stalingrad.

Prin explozii de katiușă

Și tancuri strivite scrumă

Cătam drumul prin cenușă

Către țara noastră mumă.

Urmăriți prin ger ortacii,

Au căzut mulți în arcanu,

Deghizați ca și cazacii

Am ajuns în Ardeleanu.

După pribegie adâncă,

Fără vreme de înviere,

Veni o altă poruncă:

Tot satu-n refugiere!

Am plecat fără de turmă,

Cu copii, bătrâni în car.

Rușii bombardau din urmă,

Nemții în față anticar.

În pădurea de la Praid,

Pe sub bombe și obuze

Greu am rezistat în iad:

Măcel în tranșei obtuze!

Am întors în zi cețoasă,

Dar războiul nemilos

Bombardase sat și casă,

Luase hrana de prisos!

Marea noastră bogăție?

Sănătatea și credința!

Ne-au ferit de sărăcie,

Am umplut iară pivnița!

Un baci bun ne-a dăruit

Patru oițe bălăioare,

Ce-n imaș s-au înmulțit

Într-o turmă de mioare.

Noi și Sanda bătrâna

Am pus umărul la jug

Și-am arat ogor, țărâna

Să dea roade din belșug.

La război Floarea și fete

Țeseau din lână sumane,

Iar băieții sus pe creste

Păzeau turme pe tăpșane.

Școlarii doreau, fârtații,

La oraș ca să ajungă.

Dar uitau că banca tatii

Punea rar creițar în pungă.

Nevoia m-a dus în sat

Să practic la meserie.

Am clădit și finisat

Case noi din zidărie.

Adunam mica comoară

Construind cu bolovani,

Pentru hrana din cămară

Am muncit un șir de ani.

Cu băieți lăsați la vatră

Case noi le-am înălțat.

Primind zestrea adunată

Toți copiii au plecat.

Primii patru-s gospodari

În comuna noastră vatră.

Ceilalți patru-s orășani

În Capitală și prin Piatră.

Și-am rămas în Telec noi

Singuri și cu doruri multe.

Ne-a fost tare greu în doi,

Bătrânei cu frunți cărunte.

Apa rece de izvor,

Dealurile cu verdeață,

Cântecul pădurilor,

Alinat-au dor și viață.

Criminișul, Curmătura,

Plaiuri pline de răcoare,

Au crescut și nouă turma

De oițe și mioare.

În sătucul nostru mamă,

Doar cu lampă, felinar,

În nopțile lungi de iarnă

Mai citeam câte-un ziar.

Doar băiatul Neculai,

Lucrând pe la minister,

A extins lumina-n plai.

Lampa a rămas mister!

Atunci am privit mirați

Televiziunea satelitară.

Încărunțiți, dar conectați

La o lume mondială.

Bruma crestelor alpine

Și Soarele în Ceahlău,

Despre vreme care vine

Ne vesteau în defileu.

Timpul însă a ros tăria

Și-am ajuns și la spital.

Trei operații, chirurgia

M-a renăscut iară, vital.

Ani în șir, nu am visat,

Fetele au zis: se poate!

Au urcat la noi în sat

Îngrijindu-se de toate.

Mai apoi, ca în legendis,

A sunat toaca-n amurg

Și-n aura lui Zamolxis

Bătând vântul demiurg

A-ncrustat în lut altarul

Scumpei mele soțioare.

Am rămas cu tot amarul:

Bătrân vlăguit sub Soare!

Secetă, munți cu răcoare,

Geruri care dau târcoale,

M-au încovoiat mai tare

Și-au rupt mândrele petale.

Pentru fronturile număr,

Premiant, nu repetent,

Armia mi-a pus în umăr

Grad de sublocotenent.

Chiar asociația centrală

Veterani, pe front eroi,

Mi-a trimis în zi de gală

Crucea mare de război.

Ce-i viața? Aspră muncă!

Lupți cu ea tot curajos!

Când ești tare ca o stâncă

Roata te prăvale-n jos.

Piatra cea filozofală?

N-am răspunsul bătrâneții!

Știu că lumea e astrală!

Noi? Frânturi ale vieții!

Dar în ruga mea confuză,

Către Domnu, cu răbdare:

Steaua sfântă, călăuză,

Pe cer mai străluce oare?

Ața ghemului de-i frântă,

Domnu o deschide calea

Stelelor din bolta sfântă:

Lăcașul unit cu Floarea!

Voi copii rețineți ici,

Să păstrați căsuța-n care

Ați crescut când erați mici

Și-ați zburat apoi în zare.

Vremea vine, se disipă,

Și îmbătrâniți și voi.

Ce n-ați da atunci o clipă

Să vă-ntoarceți înapoi.

Domnul să vă dăruiască

Plai bogat, viață bună!

Crezul vă călăuzească

În religia străbună!

Cât e floarea-n bejenie

Dați-i apă îndestulată,

Să reziste-n vijelie

La pământ de e plecată!

Iar acum, la aniversare,

Moș bătrân la toți vă spun:

Chiar un secol mi se pare

C-a trecut precum un fum!

Și-aș starta din nou în viață

Că acum mai copt e „pomul”,

Dar și-n secolul al doilea

„Cheia” este tot la Domnul!

Gheorghe CAIA, 17 ianuarie 2012, Satul Telec, Com. Bicazul Ardelean

Articolul Pe cărarea vieții apare prima dată în Ecoul muntilor.