Strigătura exprimă o judecată etică, moralizatoare, o judecată de grup, chiar și atunci când aceasta pornește de la un caz particular. Structura dinamică a strigăturii, forma ei concisă, restrânsă la 4, 5, 6, maximum 8 versuri, este menită să-i asigure o funcționalitate adecvată împrejurărilor în care se rostește.

O să exemplificăm câteva tipuri de strigături culese de către Gheorghe Țigău în volumul „La pârâul dorului – literatură populară de pe Valea Bistriței și din împrejurimi”.

„Foaie verde siminoc

Treceți fetelor la joc!

Treceți și voi măi feciori,

Care stați la chiotori,

Mai lăsați peretele

Și jucați cu fetele”.

„Foiliță rug de mure,

Pe cărarea din pădure,

Fac fetele rugăciune,

Sâmbăta, duminica,

Să se poată mărita.”

„Foaie verde castaniu,

Am să joc cât voi fi viu,

Când voi muri, mort să fiu;

N-am a trăi cât lumea,

Nici a muri când voi vrea,

Voi trăi o zi sau două

Şi m-oi trece ca și-o rouă.”

(Vasile Cobuz, Borca/ 12 ianuarie 1970)

„Fata cu păru-ncrețit

Face mălaiul lățit;

Când îl scoate din cuptor,

Strigă soțu-n ajutor.

Frunză verde măr cu flori,

Are mama trei nurori:

Una, de vrednică tare,

Spală rufele-n căldare;

Cea de-a doua e vestită,

Într-o zi mănânc-o pită;

A treia, de lăudată,

Toată ziua umblă beată!

Mândruța cu ochii mari

Și-a dat banii pe pieptari

Și-o junică pe-o oglindă,

Să se vadă cum se strâmbă!”

(Varvara Drozman/ Sabasa/Borca/ 9 ianuarie 1970).

„Ieși, soacră, cu litrul plin,

Că-ți vine un pui străin,

Bucură-te, soacră mare,

Ți-a sosit pieptănătoare,

Să te pieptene pe cap

Cu nuia din lemn de fag”.

Iu-iu-iu pe dealul gol,

Că mireasa n-are țol

Și i-l face mirele,

Când o tunde câinele,

Și-o face o plocojoară,

Când o tunde-o mâță chioară.”

„Cine-n lume nu iubește

De ce oare mai trăiește,

Pe pământ la ce mai umblă,

Numai ca să facă umbră?

Dragu-mi-i paharu plin,

Badea tânăr nu bătrân !”

(Natalia Țăranu, Sabasa, Borca 15 martie 1971).

„la drăguța jucăușă

Stă gunoiul după ușă,

Și drăguța-n joc voinică

Spală oale o pisică!

(Aurelia Târșa/Galu/Poiana Teiului/28 ianuarie 1998)

Strigătura are întotdeauna un mesaj moralizator, o pildă, fapt care o apropie de fabulă sau de epigramă. Viața și spiritul românului sunt foarte frumos descrise cu ajutorul satiricului, românul știe să fie vesel, să facă haz de necaz, iar cele câteva exemple sunt o mărturie vie. „Românul s-a născut poet” și „veșnicia s-a născut la sat”.

Roxana GABOR-TĂNASE 

Articolul Strigăturile – „epigramele de demult” apare prima dată în Ecoul muntilor.