S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii.

Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ

Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.” V. Alecsandri

Natura este una și aceeași pretutindeni și de-a pururi cu toate frumusețile ei atât de deosebite. Lumina blândă a primăverii ne inundă sufletul și totul miroase a proaspăt. Dintr-o rădăcină sau dintr-un ram uscat apar muguri de un verde crud, semn al renașterii. Plantele își scot degetele firave afară din pământ ca într-o rugă mută și solemnă către soarele dătător de viață. E un adevărat miracol. Copacii își tremură frunzele în aer, norii se mișcă încet ca niște corăbii, pe marea albastră a cerului; iarba încropită de soare aburește, parcă te cheamă la odihnă în pacea creatoare a naturii.

Ca o catedrală vie e natura. Are păduri ce par vitralii, iar șoaptele vântului trec printre frunzele copacilor ca o muzică solemnă. Totul are un sens al eternității. Ea ne amintește că există un ritm universal, o ordine tainică venită din neant. Schimbările ne dau sentimentul că participăm la un miracol ce se repetă. Simțim în adâncul sufletului că fiecare dintre noi are o scânteie divină, o chemare spre mai bine, spre o lume mai frumoasă, mai armonioasă.

Toată frumusețea e la îndemâna noastră: cerul, albinele, plantele, roua, lumina blândă și cântecul păsărilor. Totul e un rai pe pământ, încât acceptăm binecuvântarea Domnului „precum în cer, așa și pe pământ”.

Legile naturii sunt puse tot de Dumnezeu și sunt o minune în sine. Ele guvernează tot universul și nu pot fi schimbate, fără ca totul să nu se năruie. Viziunea omenească e mărginită, dar dorințele noastre sunt nemărginite, iar conflictul dintre cele două macină pe orice muritor.

Frumusețea e pentru suflet. E atâta agresivitate în jur, dar trebuie să facem și lucruri pentru inimă, nu numai pentru supraviețuire. Datoria noastră creștină și umană e să găsim pacea în liniștea lăuntrică. Cu cât devenim mai conștienți de lumea din interiorul și din exteriorul nostru, cu atât mai mult înțelegem că existența e un act de curaj. Speranța ne permite să vedem dincolo de întuneric și să pășim cu încredere spre lumină.

Aflată la granița dintre iarnă și primăvară, luna februarie, „făurar”, deși capricioasă, alternând zile friguroase cu zile mai blânde, este un simbol al speranței, al nerăbdării. Soarele va triumfa, natura se va trezi la viață, iar un  nou ciclu al existenței va începe în forță și bucurie.

Primulele, unele dintre primele flori care apar la sfârșitul iernii, anunțând venirea primăverii, sunt sensul tinereții, speranței, al renașterii. În tradițiile populare europene, primula era considerată o floare aducătoare de noroc și de protecție împotriva spiritelor rele.

În satul arhaic românesc exista obiceiul ca, în prima zi de Făurar, livezile să fie stropite cu aghiazmă pentru a le feri de dăunători. La data de 2 februarie, creștinismul marchează sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului”. Această zi este închinată sfințirii apei ce devine aghiazmă pentru recolte. În tradiția populară ea e socotită ziua ursului, bazată pe credința că, dacă ursul iese din bârlog și își vede umbra, se va speria, va reveni la hibernare, iar iarna va continua. Dacă nu își vede umbra, primăvara este aproape.

Pe 24 februarie este ziua unei sărbători precreștine „Dragobetele” sau „ Cap de primăvară”, care anunță primele semne ale renașterii naturii. Sosirea lunii martie, cu gingașii ghiocei și cu micile mărțișoare întăresc această speranță în triumful vieții.

În acest anotimp, mult așteptat, sosește Paștele, amintind de Învierea lui Hristos, după suferințele și după moartea cumplită dictată de necredincioși. Pentru această mare sărbătoare, oamenii postesc, se leapădă de păcate și se cuminecă cu trupul și cu sângele Domnului. Tot satul merge la biserică, după ce și-a curățat casele și a pregătit cozonacii și ouăle roșii. E o sărbătoare solemnă în toată omenirea creștină. Credința populară consideră „Noaptea de Paște” ca fiind cea mai importantă noapte dintr-un an, când cerurile se deschid și energiile dumnezeiești se manifestă înfăptuind lucruri minunate. E o datorie sfântă să ne amintim de cei dragi plecați pentru totdeauna dintre noi. Mormintele dorm sub veghea lumânărilor și stelelor.

Granița ce desparte lumea noastră de cea divină fiind ștearsă, după unii, preț de câteva minute, iar după alții, timp de o oră, de la douăsprezece la unu, comunicarea dintre slăbiciune și putere, dintre finit și infinit, între cer și pământ, se întâmplă într-un mod miraculos, omul căpătând un drum de sfințenie, prin puterea celui Preaînalt. Doar o viață trăită frumos și închinată celor din jur, merită să fie trăită. „Dragostea față de oameni constituie aripile cu ajutorul cărora omul se înalță.” (A.M. Gorki)

Omul nu învață niciodată din succese, ci din eșecuri. Succesul e o bucurie de scurtă durată și e greu să înveți din el. Însă dintr-un eșec purtat în genunchi câștigi una din cele mai importante virtuți: răbdarea.

„Dacă omul ar acorda morții măcar un minut pe zi de meditație, conflictele în care ar fi implicat și-ar micșora importanța și soluțiile cele mai rele l-ar speria mai puțin, ar fi oricum mai îndrăzneț și s-ar bucura mai mult că există.” (Marin Preda)

Pentru cei cu suflet nobil, pământul întreg e familia lor. Datorăm respect celui ce stăpânește peste spirite prin puterea adevărului, iar nu celor care fac sclavi prin violență. Suntem păpădii luate de vânt la un moment dat, dar purtătoare de semințe, ce duc mai departe civilizația umană.

Ce subtilă similitudine găsește marele Eminescu între oameni și natură:

„Multe flori sunt, dar puține

Rod în lume o să poarte,

Toate bat la porțile vieții

Dar se scutur multe moarte.”

Viața-i cuibul morții, iar moartea e sămânța vieții noi!

Prof. Elena Aflorei

*Desen Ştefania Bulache

Articolul Eseurile revistei: Renaștere apare prima dată în Ecoul muntilor.

Așa începe un frumos cântec ce vestește, parcă, debutul primăverii, cu speranța că poate n-o să ne mai înghețe nasul și picioarele.

Luna Martie și, implicit, anotimpul primăvara, debutează la Tașca cu un frumos spectacol omagial extraordinar, intitulat sugestiv „A venit, aseară, mama”, în cadrul căruia au evoluat pe scena cochetului Centrul Cultural al comunei Tașca, atât copii, cât și cunoscuți artiști de muzică folk.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală „Eu cred”, cu sprijinul Primăriei comunei Tașca și Căminului Cultural, sâmbătă, 04 martie 2023, sărbătorind în avans pe cea mai iubită ființă de pe pământ, mama, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (8 martie), în prezența unui numeros public, în special femei.

În cadrul acestui eveniment de suflet, organizatorii și-au propus ceva inedit: copiii asociației să le cânte/ recite câte un cântec/ poezie, mamei sau bunicii, iar la final să le dăruiască câte o floare.

Spectacolul a debutat cu interpretarea emoționantă a grupului „Eu cred” (Elena Ropotoaia, Cosmin Caia, Marius Coșerariu) a binecunoscutei pricesne „O, Măicuță Sfântă”, al cărei refren a cost cântat cu lacrimi în ochi  de toți cei prezenți.

Programul artistic a continuat cu recitalul grupului de copii „Raze de speranță”, al Centrului Cultural Tașca ( prof. coordonator Otilia Zakarias), după care a urmat un program de muzică și poezie susținut de grupurile reunite ale Asociațiai Culturale „Eu Cred” ( prof. coord. Elena Ropotoaia și Marius Coșerariu). Acest program a fost unul cu totul și cu totul special, întrucât cei aproximativ 25 de copii aflați pe scenă, sosiți de la Bicazu-Ardelean, Piatra-Neamț, Pângărați, Tarcău și Bicaz, timp de peste o oră le-au cântat și recitat mamelor și bunicilor, cântece și poezii frumoase și emoționante, care au stors lacrimi în ochii celor prezenți. Pe rând, au luat microfonul și chitara și au cântat: Diana Enache, Maia Topliceanu și Sabrina Handaric, Miruna Bilan, Răzvan Tanislav, Claudia Morariu-Florea, Matei Suciu, Andreas Albert, Ștefania Bulache, Matei Mihăilă, Cosmin Caia.Alți copii au cetita poezii din literatura română, dedicate mamelor.De remarcat că în cadrul acestui eveniment, majoritatrea celor care au evoluat, au urcat pentru prima dată pe o scenă, cum este și cazul unei viitoare artiste- Mara Alexa, de 5 ani, din Bicazu-Ardelean, care a interpretat o frumoasă și cunoscută melodie de muzică populară.

Acestor copii minunați și talentați, li s-au alăturat pe ultima sută de metri, alți 2 tineri folkiști, care au emoționat întreaga asistență prin piesele interpretate și mesajul acestora: Ionuț Coșerariu (22 de ani) și Ion Condur (19 ani). De remarcat faptul că Ion Condur este un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit la Brașov, care a venit special pentru acest spectacol împreună cu familia surorii sale, Liliana Condur (poetă, scriitoare, autoare a mai multor volume de poezie) și familia acesteia formată din cei 4 copii și soț.

Spectacolul a continuat cu  un frumos recital al cunoscutului folkist nemțean, Ionuț Stoian, care, la rândul său este coordonatorul unor grupuri de copii, cărora le-a pus chitara în mână, la Roznov și la Rediu.

Unicitatea și ineditul acestui spectacol au constat în actul artistic oferit de doamna Narcisa Stejeran – medic radiolog la Spitalul „Sf. Nicolae” Bicaz, cea care a înființat „Căsuța Păpușilor” la Tașca, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, care creat un adevărat spectacol vizual prin colecția sa de tablouri, intitulată „Femeia – poezie și culoare”. De asemenea, scena centrului cultural a fost decorată în stilu-i caracteristic, dar ceea ce a impresionat cu adevărat a fost un tablou, reprezentând poezia „Ulciorul”, aparținând poetului sirian Omar Khayam, ca un fel de puzzle. Momentul respectiv s-a desfășurat pe un fundal sonor oferit la orgă de talentatul Cosmin Caia și recitarea magistrală a poeziei „Ulciorul” de către, nimeni altul, decât Gheorghe Filip – cunoscutul prezentator, recitator, actor, omul – spectacol, sosit de la Miercurea-Ciuc. În timpul recitării poeziei, în spatele tabloului, soții Narcisa și Alin Stejeran, după un algoritm numai de ei știut, învârteau acele piese care compuneau tabloul, rezultând practic trei imagini diferite- reprezentând strofele poeziei. Sigur, momentul nu se putea încheia altfel, decât cu interpretarea cântecului „Ulciorul” de către Grupul „Eu cred”, Ionuț Stoian și Gheorghe Filip, muzica acestei poezii aparținând Iuliei Iosipescu.

Spectacolul s-a încheiat magistral cu interpretarea binecunoscutei romanțe, „A venit aseară mama” (versuri Vasile Militaru), de către Grupul folk „Eu Cred”, timp în care, Otilia Zakarias – directoarea Centrului Cultural Tașca și Dorina Mucenicu – vice-președintele Asociații Culturale Eu Cred, au împărțit flori tuturor doamnelor și domnișoarelor din sală.

Întregul eveniment, a fost „ținut în frâu” și moderat în stilu-i caracteristic, profesionist, serios, uneori amuzant, de către Gheorghe Filip, devenit de mult timp prietenul nemțenilor, în special al celor de pe Valea Bicazului și Valea Muntelui, invitat la majoritatea evenimentelor cultural-artistice, datorită șarmului și talentului său unic.

Ecoul Munţilor

Articolul A venit aseară mama! apare prima dată în Ecoul muntilor.