Contextul istoric și filosofic al gimnasticii grecești

În Grecia antică, gimnastica era asociată cu idealurile educației elenistice, care promovau echilibrul între minte și corp. Filosofi precum Platon și Aristotel considerau că dezvoltarea fizică era la fel de importantă ca și educația intelectuală. Platon, în lucrarea sa Republica, susținea că educația fizică era esențială pentru formarea unui cetățean virtuos și echilibrat, iar Aristotel considera că antrenamentele fizice ar trebui să fie integrate în educația tineretului pentru a construi un corp sănătos, care să susțină o minte clară și o viață virtuoasă.

Principalele tipuri de exerciții și practici

Alergările erau o parte esențială a educației fizice, dezvoltând rezistența și viteza. Alergările se desfășurau pe distanțe variate și includeau și curse de sprint și curse lungi. Luptele grecești (în special pale sau luptele greco-romane) erau extrem de populare și aveau o importanță deosebită în educația militară. De asemenea, boxul și alte forme de arte marțiale erau practicate cu scopul de a dezvolta rezistență, agilitate și forță.

Gimnastica grecească includea diverse exerciții pentru a dezvolta echilibrul și coordonarea, esențiale atât în competițiile sportive, cât și în viața de zi cu zi. Exercițiile de sărituri, inclusiv săritura peste obstacole și săriturile lungi, erau comune în cadrul pregătirii fizice.

Antrenamentele cu greutăți, în anumite școli, tinerii ridicau pietre sau obiecte grele pentru a-și dezvolta forța musculară.

În Grecia antică gimnastica urmărea educația fizică și militară, care era una dintre funcțiile principale ale gimnasticii grecești de a pregăti tinerii pentru viața militară. Tinerii greci erau antrenați intens pentru a deveni bărbați puternici, capabili să apere polisul (orașul-stat). Sistemul de educație militară era integrat cu gimnastică și cu instruirea în artele marțiale.

Dezvoltarea armonioasă a corpului prin gimnastica nu se concentra doar pe forță, ci și pe dezvoltarea unui corp armonios, flexibil și agil. Exercițiile erau variate, incluzând alergări, sărituri, escaladări, înot și antrenamente pentru îmbunătățirea echilibrului și coordonării.

Competiții și festivități: Gimnastica era esențială și în cadrul competițiilor sportive grecești, cele mai importante fiind Jocurile Olimpice. Acestea erau dedicate zeului Zeus și includeau competiții de atletism, lupte, box, și gimnastică. În plus, gimnastica era practicată și în cadrul altor festivaluri sportive importante, cum ar fi Jocurile Pythice și Nemeice.

Influența asupra gimnasticii moderne

Sistemul de gimnastică din Grecia antică a avut o influență semnificativă asupra dezvoltării gimnasticii moderne, în special în ceea ce privește educația fizică și integrarea sporturilor în curriculumurile școlare. Însă, în ceea ce privește sporturile de competiție și gimnastică ca disciplină olimpică, influența grecească se poate observa în modul în care sporturile sunt organizate și structurate în competiții internaționale. De asemenea, idealul grec de „mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă într-un corp sănătos) rămâne un principiu central al educației fizice contemporane.

Luiza Haripcă

Articolul Sportul: DIN ANTICHITATE ȘI PÂNĂ ÎN PREZENT… apare prima dată în Ecoul muntilor.

„Dacă cineva concurează la jocuri, nu e încoronat decât dacă a concurat potrivit regulilor.“ 

O instituţie străveche

Grecii nu au fost primii care au practicat sportul. Cu toate acestea, în jurul secolului al VIII-lea î.e.n., poetul grec Homer a descris o societate animată de idealuri eroice şi de un spirit de competiţie, în care destoinicia militară şi calităţile atletice erau foarte preţuite. Expoziţia a arătat că primele sărbători greceşti au avut loc cu ocazia funeraliilor unor eroi, ca acte de cult în cinstea zeilor. De pildă, în Iliada de Homer – cea mai veche operă care s-a păstrat din literatura greacă – se descrie cum războinici de seamă, tovarăşi ai lui Ahile, şi-au lăsat armele la o parte şi, în cadrul riturilor funerare pentru Patrocle, s-au întrecut pentru a-şi dovedi vitejia la luptă, la pugilat, la aruncarea discului şi a suliţei şi la cursele de care.

Grupuri de oraşe-state au adoptat obiceiul de a se aduna periodic în centre de închinare pentru a aduce omagiu zeilor prin intermediul întrecerilor sportive. Cu timpul, patru astfel de serbări – Jocurile Olimpice şi Nemeene, ambele organizate în cinstea lui Zeus, şi Jocurile Pítice şi Istmice, dedicate lui Apolo şi respectiv lui Poseidon – au câştigat prestigiu şi au devenit concursuri panelenice. Aceasta însemna că la ele puteau lua parte concurenţi din toată lumea elenă.

Se spune că cele mai vechi şi prestigioase dintre aceste sărbători datează din 776 î.Hr. Ele aveau loc o dată la patru ani în cinstea lui Zeus, la Olimpia. Următoarele ca importanţă erau Sărbătorile Pítice desfăşurate la Delfi, în apropierea faimosului oracol al lumii antice. Acestea erau ţinute în cinstea lui Apolo, patronul muzicii şi al poeziei, astfel că, deşi includeau probe atletice, locul principal îl ocupau cântecele şi dansul.

Probele spre deosebire de Jocurile Olimpice moderne, la Jocurile antice erau relativ puţine, niciodată mai mult de zece, la care puteau concura numai bărbaţi.

Alergările erau pe trei distanţe: alergarea de un stadiu, de aproximativ 200 m; alergarea de dublu stadiu, comparabilă în zilele noastre cu cea de 400 m; alergarea de fond, de aproximativ 4 500 m.

Concurenţii la pentatlon se întreceau la cinci probe: alergare, săritură în lungime, aruncarea discului, aruncarea suliţei şi luptă. Alte probe erau pugilatul şi pancraţiul, descris ca „un sport brutal compus din trântă şi luptă cu pumnii goi“. Apoi erau cursele de care pe distanţe de peste opt stadii (cca 1 600 m). Carele erau nişte vehicule uşoare, cu roţi mici şi partea din spate deschisă, trase de doi sau de patru mânji ori armăsari.

Premiul

„Alergătorii într-o cursă aleargă toţi“, a spus apostolul Pavel, „dar numai unul primeşte premiul“. Doar victoria conta. Nu existau medalii de argint sau de bronz, nici locul al II-lea sau al III-lea. „Victoria, «Nike», era ţelul suprem al unui atlet“, se arată în expoziţie, „întrucât doar victoria oglindea cu adevărat calităţile fizice şi morale [ale atletului] şi doar ea aducea glorie cetăţii sale“. Acest mod de gândire este rezumat de Homer într-un vers: „m-am deprins să fiu… în frunte mereu“.

Luiza Haripcă

Articolul Sporturile antice şi importanţa victoriei apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cu mai bine de două milenii și jumătate în urmă, în Elada, grecii din vechime își dovedeau aptitudinile fizice întrecându-se în cadrul unui eveniment care se desfășura periodic, vara, în timpul sărbătorilor închinate lui Zeus, vreme de cinci zile, o dată la patru ani. Denumirea generică era Jocuri, poate și pentru că miza întrecerilor nu era alta decât coroane de lauri și faima pe care o câștigau învingătorii. Apoi, fiindcă totul se desfășura într-o arenă din orașul Olimpia, de la poalele Olimpului, li s-a spus Jocuri Olimpice.

Legenda spune că miticul Hercule, după ce a finalizat cele douăsprezece munci, a construit arena Olimpică pentru a-l onora pe tatăl său, Zeus. Puternicul erou a mers în linie dreaptă preţ de două sute de paşi, denumind această distanţă „stadion”, care mai târziu avea să devină unitate de referinţă în măsurarea distanţei. Chiar dacă Hercule a pus sau nu bazele Jocurilor Olimpice Antice, conform istoricilor, un lucru este sigur: Jocurile Olimpice s-au născut în jurul anului anului 776 î.Hr., în Nord-Vestul Peloponesului.

Jocurile Olimpice din antichitate au avut loc până în anul 392 d.Hr., atunci când împăratul roman de religie creştină Teodosiu I,le-a interzis şi a ordonat distrugerea clădirilor din Olimpia, adevărate simboluri ale religiilor păgâne din antichitate.

De abia după un mileniu și jumătate, la ideea baronului Pierre de Coubertin, în același timp un pasionat istoric, în anul 1896, Jocurile Olimpice aveau să revină pe scena mondială, o dată cu jocurile de la Atena, evenimente care au deschis calea către Jocurile Olimpice Moderne. Olimpiada de la Atena a adunat la start 245 de sportivi, dintre care 200 greci, din 14 ţări.

Cu doi ani mai devreme, baronul francez a înființat primul Comitet Olimpic Internațional. La primul Congres Congres al acestui for, 16-23 iunie 1894, la Universitatea Sorbona din Paris, s-a luat decizia reluării Jocurilor Olimpice peste doi ani, la Atena (competiţiile sportive aveau să se desfăşoare pe celebrul stadion Panathinaikos). Atunci, se pare, a fost rostită de către Coubertin și celebra frază conformă căreia „nu e important să câștigi, important e să participi”.

Succese românești la Olimpiadele veacului XX. Iosif Sârbu – deschizător de drum

Multe au fost izbânzile sportivilor români care au participat la Jocurile Olimpice. Cel care avea să fie un adevărat deschizător de drumuri în acest sens a fost Iosif Sârbu, cel care, în ziua de 29 iulie 1952, la Helsinki (Finlanda), și-a depășit redutabilii adversari – campionii olimpici finlandezul Maantari și rusul Boris Andreev –, obținând 400 de puncte, record olimpic pentru acea vreme. Eroul nostru care a făcut să cânte pentru prima dată imnul României la Olimpiadă, avea 27 de ani la acea vreme. Ca și în antichitate, succesul nu a putut fi obținut decât după o muncă titanică depusă vreme de mai mulți ani. Laurii au fost cuceriți și cu prețul înrăutățirii stării de sănătate a sportivului, care a fost pe punctul să își piardă vederea complet. În semn de cinstire a memoriei sale, poligonul de la Tunari, de lângă București, îi poartă numele.

Ivan Patzaichin, un Hercule al Jocurilor moderne

Fiul lui Vicol Patzaichin, pescar din satul tulcean Mila 23, avea să fie un alt mare erou al României la Jocurile Olimpice. După ce micul Vania a cutreierat apele Deltei vâslind în barca părintelui  său, a îndrăznit să ajungă și el, precum Hercule, erou Olimpic. Truda sa titanică, depusă vreme de ani de zile, a fost răsplătită pentru prima dată în vara lui 1968, când, pe apele de Xochimilco, în Mexic, Ivan Patzaichin avea să devină campion Olimpic în proba de dublu 1000 metri, alături de prietenul său din copilărie, Serghei Covaliov. Întâmplarea a făcut ca în ziua cu pricina, Ivan să mai dispute o finală, la 1000 de metri, fiind singur în barcă. A condus cursa, dar, pe final a fost suficientă o fracțiune de secundă de ezitare pentru a pierde și podiumul. „Numai o fracțiune de secundă, dar suficient pentru a permite adversarilor mei, aflați în plin finiș, să atace puternic și să mă depășească”.

„ – Crezi că o să reziști?”, l-a întrebat îngrijorat coechipierul Covaliov. Îngrijorat nu atât de efortul fizic dublu pe care trebuia să îl depună Ivan, cât de „groapa” de mental pe care o bănuia în sufletul prietenului de la Mila 23, după prima finală olimpică din carieră.

„ – Liniștește-te, mă simt excelent. Acum am scăpat de emoții! Numai tu să nu ai trac.”

Antrenorul celor doi, profesorul Radu Huțan povestea că „acum, scuturat de orice emoție, Ivan lopăta apa, ducând barca către linia de start, și fluiera un cântec din Deltă. Molipsit de această stare, Covaliov s-a luat după prietenul său. Și tot fluierând, au ajuns la start, unde erau priviți cu stupefacție de adversari. Băieții noștri au plecat ca din pușcă, luând încă din start un avans de un vârf de barcă, avantaj care, treptat-treptat, a crescut, astfel că la jumătatea cursei ei aveau o lungime de barcă în fața celui de-al doilea echipaj. Abia când au acostat la ponton, Ivan a simțit sfârșeala din trup. Picioarele îi tremurau, brațele i se păreau grele, iar răsuflarea îi era sacadată. Dar gândul că făcuseră ceva măreț, că urma să li se cânte imnul de stat, imaginile cu cei dragi de acasă, de la mii de kilometri depărtare, toate acestea l-au remontat aproape imediat.”

Ivan Patzaichin avea să mai participe la alte patru Olimpiade (München-1972, Montreal-1976, Moscova-1980 și Los Angeles-1984) cucerind laurii de învingător în alte trei curse: canoe – simplu 1000 metri, în 1972; canoe – dublu 1000 metri, în 1980 și 1984. Titlurilor olimpice li s-au adăugat alte trei medalii de argint cucerite la Olimpiadele amintite, plus alte nouă titluri mondiale și un titlu european (cucerit în 1969, an după care, până n 1997, europenele de canotaj au fost întrerupte).

Nadia, eroina copiilor din întreaga lume

Gimnastica românească a dominat Jocurilor Olimpice din perioada cuprinsă între 1976 și 2000. Evident, sportiva emblemă a României în acest sport a fost și este Nadia Comăneci. Fiind dăruită de către Divinitate cu talent imens, Nadia nu putea să izbândească în acest sport greu fără titanica sa voință, împănată și cu o doză bună de încăpățânare și de spirit rebel.

A început să practice gimnastica de la patru ani, ajungând la primul ei succes major să aibă vârsta de 12 ani. În 1975, la Skjen, în Norvegia, Nadia, cea plecată din Onești, avea să ajungă triplă campioană europeană, adăugându-și în palmares și o medalie de argint.

Explozia sa a avut loc, în văzul unei lumi întregi, la Olimpiada de la Montreal, 1976, când a uluit Mapamondul și intrând în Cartea Recordurilor cu prima notă de ZECE! A surprins până și tehnica timpului, computerul concursului afișând nota 1,00, arătând oricui privea că nu era în stare să scrie nota 10,00.

Imaginile, întreg exercițiul de prim ZECE al Nadiei sunt binecunoscute și pot fi văzute și revăzute la infinit folosind tehnica avansată a momentului. Însă, vă propunem să intrăm o clipă în mintea Nadiei de atunci, în mintea sportivei care urma să urce pe bârnă, aparat cunoscut și sub denumirea de „puntea suspinelor”.

Mai întâi, iată ce se vede în imaginile înregistrate, cuvinte reținute de cronicarul Ioan Chirilă: Nadia își scoate treningul cu mișcări precise. E foarte concentrată. Altfel nu și-ar împături bluza cu atâta grijă. Ai impresia că vrea să o pună în valiză. Dar, deodată devine gravă. Începe încălzirea. Coboară de pe bârnă. Se îndreaptă spre bancă, alergând. Despăturește  treningul. Nu pare grăbită. (…) Nadia pare, în continuare, absentă la tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. Se uită în tribună de parcă ar căuta pe cineva. Ce-o fi având?”

Destăinuirea de mai târziu a Nadiei: „Când am început încălzirea, în sală s-a făcut liniște. Dar nu o liniște deplină. Fiind pe bârnă, am auzit mici pocnituri ciudate. La început nu am știut ce se întâmplă. Imediat am realizat că zgomotele erau produse de aparatele de fotografiat ale celor din tribună. Se auzeau foarte bine. Parcă erau floricelele de porumb care joacă la foc, când sunt aproape gata. Nu era însă numai zgomotul. Blitzurile explodau și ele. Și erau foarte multe. Aș putea spune că erau câteva sute, poate chiar o mie. Și mă orbeau. Atunci, pe bancă, după încălzire, m-am uitat pe îndelete prin sală. Special, ca să mă obișnuiesc cu această situație nouă pentru mine.”

Iată că o mare campioană, în drumul ei către succes, nu lasă la întâmplare nici un amănunt al concursului. Cu siguranță că acomodarea ei cu atmosfera spațiului de concurs, zona sportivă luată la pachet cu sala, cu tribunele, a contat în încununarea finală cu laurii olimpici.

Am căutat să scoatem la iveală câteva nume ale istoriei sportului olimpic românesc. Ele sunt, însă, mult mai multe. Din fericire. Iolandei Balaș (atletism), Nicolae Linca (box), Leon Rotman (canotaj), Viorica Viscopoleanu (atletism), Lia Manoliu (atletism), Mihaela Peneș (atletism), Ionel Drâmbă (scrimă), Nicolae Martinescu (lupte), Gheorghe Berceanu (lupte), Vasile Dâba (canotaj), Sanda Toma (canotaj), Toma Simionov (canotaj), Ștefan Rusu (lupte), Corneliu Ion (tir), Maricica Puică (atletism), Anișoara Cușmir (atletism), Doina Melinte (atletism), Elisabeta Lipă (canotaj), Simona Păuca, Ecaterina Szabo (gimnastică), Petre Becheru (haltere), Nicu Vlad (haltere), Vasile Andrei, Ion Draica (lupte), Daniela Silivaș (gimnastică), Sorin Babii (tir), Lavinia Miloșovici (gimnastică), Simona Amânar (gimnastică), Laura Badea (scrimă),Cătălina Ponor, (gimnastică), Monica Roșu (gimnastică), Camelia Potec (natație), Gabriela Szabo (atletism), Marius Urzică (gimnastică), Diana Mocanu (natație), Mihai Covaliu (scrimă), Constantina Diță (atletism), Gerogeta Andrunache, Viorica Susanu (canotaj), Sandra Izbașa (gimnastică), (alina Dumitru (judo), Alin Moldoveanu (tir) (Lista completă poate fi citită accesând linkul www.cosr.ro.). Am enumerat doar o parte a personalităților olimpice românești care pot fi modele pentru generațiile tinere de astăzi și din viitor care tind să cucerească laurii olimpici.

Valentin Andrei

Articolul Sportul pentru toţi: EROII ROMÂNI AI JOCURILE OLIMPICE apare prima dată în Ecoul muntilor.

Sportul este conceput ca un set de activități fizice care, pe lângă îmbunătățirea sănătății și a calității vieții, ne ajută să rămânem în condiții mentale și fizice mai bune. Pe lângă promovarea dezvoltării progresive a forței musculare, vitezei, agilității, concentrării și competitivității, sportul a fost considerat și ca o formă de expresie culturală care este cufundată în evoluția istoriei societăților umane.

Diferiți autori au conceput sportul în diferite moduri interesante de abordare. Ulrich Popplow a descris exercițiul fizic ca pe o activitate cu un sens spiritual larg, care a legat omul de natură și de zeii ei. La rândul său, Eppensteiner a propus două concepții despre sport. Primul a caracterizat-o ca o activitate naturală pentru dezvoltarea umană, care urmărește cultivarea corpului ca o necesitate biologică din punct de vedere ludic prin competiție. A doua concepție este culturală, definind sportul de efectul de consolidare și coeziune socială pe care îl generează, fenomen care a fost denumit ulterior „cultură sportivă”.

În prezent, milioane de oameni practică o gamă variată de sporturi, fie profesional, pentru a-și menține sănătatea sau pur și simplu pentru hobby sau fanatism față de o anumită disciplină sau echipă.

Istoria sportului: de la cele mai vechi timpuri la cele contemporane

Cunoașterea originii sportului ne permite să înțelegem cum au început aceste prime practici în relațiile sociale și apariția ulterioară a civilizațiilor.

În paleoliticul mediu, cu aproximativ 33.000 de ani înainte de Hristos, au fost organizate vânătoare în diferite colonii și grupuri sociale. Dansurile erau cunoscute și sub numele de ritualuri, a căror activitate fizică avea o expresie pur spirituală și o recunoaștere socială.

În culturi precum Maya și Persa, practicile sportive erau legate de zei și abilitățile participanților. De exemplu, așa-numita bilă Maya a fost unul dintre primele sporturi. A constat în lovirea unei mingi cu talia și încercarea de a o introduce în înălțime de câțiva metri într-un fel de inel metalic.

Au apărut, de asemenea, concursuri de lupte, haltere, înot, alergare, sărituri în lungime și înălțime, alpinism și aruncări cu javelină.

Ca fapt curios, se poate observa că în acele jocuri la care au participat mai multe echipe, căpitanul sau conducătorul echipei câștigătoare a trebuit să-și dea viața pentru a fi ridicat la zei.

Diferite culturi și civilizații din întreaga lume au creat și dezvoltat diferitele forme de activitate fizică care sunt în prezent cunoscute sub numele de sport.

China

Se spune că practicile de gimnastică existau în China antică și erau o activitate foarte populară. În cadrul monumentelor și inscripțiilor găsite, au fost găsite și instrumente cu caracteristici de utilizare sportivă, a căror origine datează de mai bine de o mie de ani înainte de Hristos.

Fotbalul cunoscut astăzi are și un trecut în China. Cu mai mult de 2300 de ani în urmă, se practica într-un spațiu similar cu un teren și consta în trecerea mingii de la o persoană la alta fără ca aceasta să atingă pământul. Scopul era să-l introducă într-o gaură.

Egipt

În Egiptul antic, anumite competiții precum pescuitul și înotul erau reglementate. La fel, în acel moment s-au practicat săritura în înălțime, aruncarea cu javelină și lupta. În această civilizație s-au făcut mari pași în ceea ce privește dezvoltarea sportivă. Profesionalizarea a început, lăsând loc reglementărilor de bază în diferite activități, cum ar fi lupta cu barjele, cursele de cai, săriturile acrobatice și ridicarea sacilor de nisip, printre altele. Acest boom a fost produs din organizația socială care a fost creată pentru a îmbunătăți nivelul de divertisment, dedicat faraonilor și familiei lor. Cu toate acestea, la alte niveluri sociale, numai activitățile ludice ale copiilor sau cele desfășurate de sclavi erau permise.

Persia

În Persia antică s-au dezvoltat diferite sporturi care erau direct legate de bătălii; așa este cazul poloului și al turnelor.

Sparta

În această civilizație, activitatea sportivă a fost dezvoltată ca un mod de viață care se întindea din copilărie până în adolescență, alături de pregătirea intelectuală. Scopul a fost să creeze un slujitor fidel al Spartei, atât în ​​război, cât și în jocuri și competiții. Acest lucru le-a dat triumful mulți ani în diferite specialități din jocurile olimpice, cum ar fi înotul, lupta, călăria fără bare, boxul, aruncarea cu javelină și discul.

Grecia

Civilizația greacă s-a caracterizat prin cultivarea sănătății fizice și a moravurilor. În această perioadă și în acest loc, sportul a prins contur și s-a consolidat ca disciplină. În familie, educația fizică și intelectuală a fost predată în primii ani de viață, iar cea mai bună persoană a fost considerată a fi cineva care a dezvoltat una sau mai multe activități sportive. Cu cât o persoană obține mai multe trofee, cu atât câștigă mai mult respect social.

A fost în Grecia, în special în Olympia, unde jocurile olimpice au fost create ca un set de competiții sportive care durează șase zile și se desfășoară la fiecare patru ani. Sălile de antrenament erau amplasate lângă polis în sanctuarele zeilor, unde se făceau jocuri și ritualuri religioase la începutul competițiilor. Din acest motiv, numele fiecărui joc corespundea zeului căruia i s-a dat cultul.

Printre cele mai renumite jocuri se numără jocurile pitice, jocurile nemeane, jocurile olimpice și jocurile istiene.

Jocuri pitice

Aceste jocuri, ținute în cinstea zeului Apollo în sanctuarul situat în Delphi, aveau ca competiție principală cursele de cai. Câștigătorii probelor au fost distinși cu coroana de lauri ca premiu special.

Jocuri Emeos

Au fost ținute în Valea Flinului în cinstea lui Heracle. La fel ca Píticos și Jocurile Olimpice, au avut loc la fiecare patru ani și au avut categorii variate: copii, tineri și adulți. Premiul câștigătorului a fost o coroană de țelină fragedă.

Jocuri istmice

Aceste jocuri au avut loc la fiecare doi ani pe istmul din Corint, iar câștigătorilor le-a fost acordată o ghirlandă de pini.

Jocuri Olimpice

Olympia a fost locul acestor jocuri și a oferit o varietate de competiții, cum ar fi pentathlonul, curse de cai, sărituri de spectacol, lupte și aruncarea cu javelină și disc.

În timpul sărbătoririi zilei sportului, s-a încheiat un pact de pace între orașele învecinate, astfel încât nimic să nu le împiedice dezvoltarea. Ca simbol al victoriei, s-a dat o coroană de măsline.

Jocurile Olimpice s-au desfășurat până în 394 d.Hr., moment în care au fost suspendate de împăratul roman al vremii.

Epoca modernă

După Renaștere a venit Revoluția Industrială și, odată cu aceasta, dezvoltarea științifică și tehnică aplicată sportului. A fost o evoluție care a dus la crearea unor sisteme de antrenament mai structurate și echipamente specifice pentru a atinge perfecțiunea în fiecare disciplină. În secolul al XIX-lea, sportul s-a răspândit publicului larg indiferent de clasa socială și au început să se nască organizații care au creat reguli și standarde de concurență. Astfel s-au născut ligile sistematizate și noile discipline precum ciclismul, gardul, tirul și haltere, printre altele. Influența socială și ierarhia au avut loc în întreaga lume, extinzând sportul ca activitate care a creat o nouă industrie comercială. Clasele sociale superioare au continuat să-și practice sporturile sofisticate, cum ar fi cricketul, golful și călăria, în stilurile lor diferite. Au apărut noi discipline sportive precum handbalul, baschetul și voleiul. Recordul sportiv a apărut, de asemenea, ca un nou concept de măsurare pentru a clasifica sportivii în funcție de performanța lor și pentru a stabili note la niveluri competitive.

Epoca contemporană

Acest moment a marcat tendința care prevalează în prezent. Odată cu apariția mass-media, sportul a fost văzut într-o dimensiune unică. Această activitate a devenit o afacere. Au apărut companii orientate către sportivi din fiecare disciplină, au fost dezvoltate mărci de îmbrăcăminte, încălțăminte, echipamente și instrumente tehnologice pentru măsurare și protecție, precum și produse alimentare și hidratare specială. Publicitatea a apărut pe toate locurile sportive, evidențiind sportivi proeminenți ca fiind figuri sociale foarte influente și promovând sportivi, precum și echipamente sportive și materiale create de diferite companii. Activitatea s-a profesionalizat și s-a creat un sector economic în jurul dezvoltării formatorilor, formatorilor fizici și medicilor specializați în reabilitarea sportivă.

  În plus, utilizarea substanțelor nocive a început să fie reglementată și interzisă, ceea ce sporește capacitățile și performanța sportivilor față de adversarii lor. Chiar și astăzi sportul evoluează constant. Noile discipline sunt integrate în cele mai recunoscute evenimente, iar conceptul de sport integrează tot mai multe expresii. Acesta este cazul controversat al break dance-ului, stil de dans urban care a fost propus de Comitetul de organizare al Jocurilor Olimpice de la Paris 2024 pentru a fi una dintre activitățile evenimentului.

Radu URSU

Articolul ISTORIA SPORTULUI: DE LA ORIGINEA SA PÂNĂ ÎN PREZENT apare prima dată în Ecoul muntilor.

Romulus RĂȘCHITOR

Articolul CURIOZITĂȚI DIN LUMEA SPORTULUI apare prima dată în Ecoul muntilor.

Majoritatea umaniştilor recunosc faptul că activităţile, recreative, distractive, acompaniază evoluţia personalităţii umane. Dintre acestea,  jocurile reprezintă forme deosebite, agreate şi utile, care au multiple funcţii formative la copii şi funcţii distractive, compensatoare la tineri şi adulţi.

Fără teama de a greşi, pe lângă cunoscutele elemente ce definesc personalitatea comunei Grinţieş: aşezare geografică, climă temperată, plăcută, odihnitoare, datorită apei râului Bistricioara, a pădurilor din împrejurul localităţii, a oamenilor talentaţi, muncitori şi creativi, se poate adăuga şi cea de localitate a întrecerilor sportive, cu predilecţie a celor de iarnă.

Grinţieşul are o tradiţie îndelungată în practicarea sportului, dar ca formă organizată ea a prins contur prin venirea la catedra de educaţie fizică a profesorului de specialitate, deschizător de drumuri mai ales în sportul şcolar. După ce s-a făcut o inventariere a capitalului uman şi material s-a trecut la fapte. S-a demonstrat că şi o localitate mică din Moldova, prin resurse locale, poate pătrunde în elita sporturilor de masă. Faima elevilor de aici a depăşit de mult graniţele judeţului. Mai mulţi ani la rând reprezentanţii Grinţieşului au fost finalişti judeţeni şi naţionali la schi fond, biatlon, P.T.A.P. Sportivii care s-au remarcat de-a lungul anilor: Vigu Sebastian, Băiceanu Mihai, Băiceanu Cristian, Ţifui Florin, Irimia Ana, Lalău Elena, Samson Liliana, Buştihan Liliana, Secuiu Elena, Buştihan Constantin, Adumitresei Marius, Adumitresei Camelia, Raicu Damian, Butoiu Ionel, Zănoagă Vasile, Csergo Simona, Daniela Bondrea, Pavel Amariei, Adumitresei Eugen, Adumitresei Gabriel, Acojocăriţei Dumitru, Marina Trofin, Dieaconu Daniel, Marinela Ţăranu, Ceapă Mihaela, Ichim Dorel, Curcă Constantin, Popescu Gabriel, Buştihan Claudia, Adrian Amariei, Andrei Mihai Popescu etc.

Şcoala Grinţieş a organizat trei finale judeţene la sporturile de iarnă în Grinţieş, Durău şi Borsec (Harghita).

La finalele de la Predeal, în 1984, s-a obţinut locul 3 pe ţară, iar la finala de la Vatra Dornei – locul 1 pe ţară, în anul 1989 la P.T.A.P. şi locul 2 la biatlon.

De remarcat că începând cu 1982 Şcoala Grinţieş a reprezentat judeţul Neamţ la toate finalele pe ţară la sporturile de iarnă situându-se mereu în topul câştigătorilor. Şi astfel anii au trecut, ştafeta generaţilor s-a derulat, întrecerile sportive cu reprezentare la nivel înalt competiţional au devenit elemente definitorii, un fenomen social-cetăţenesc urmărit cu invidie şi admiraţie.

Vasile RĂȘCHITOR

Articolul „Sportul în şcoala noastră – Grințieș” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Toate studiile medicale demonstrează faptul că sportul este esențial în menținerea unei stări de sănătate optime și că exercițiile fizice pot ameliora sau chiar vindeca anumite afecțiuni medicale.

Cătălin Constantin Gherasim este un tânăr de 17 ani din comuna Tașca, județul Neamt, care a fost diagnosticat în anii copilăriei cu o afecțiune a creierului ce provoacă frecvente crize necontrolate pentru care medicația nu a putut face mare lucru. Aceste crize manifestate destul de frecvent, îi afectau considerabil calitatea vieții, Cătălin având nevoie permanentă să fie supravegheat îndeaproape, deoarece crizele se manifestau în mod violent și chiar îi puteau pune în pericol viața.

În anul 2019, Cătălin era elev la Colegiul Tehnic Transporturi din Piatra-Neamț, când domnul profesor-antrenor Dan Cojocaru a asistat la ora de educație fizică și l-a remarcat după ce l-a rugat să execute o săritură de pe loc, pe care a executat-o impecabil. Cu această ocazie i-a propus să frecventeze Clubul Sportiv Școlar Ceahlăul Piatra-Neamț, unde, de altfel, a fost și legitimat, apoi, în anul 2020 s-a transferat la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț, creându-se, astfel, premisa unei cariere sportive, în ciuda afecțiunii sale de care era conștient (în prezent este dublu-legitimat, fiind cooptat și în lotul celor de la CSM Giurgiu).

Cătălin Constantin Gherasim a început antrenamentele ușoare, apoi acestea devenind serioase și din ce în ce mai grele.Cu această ocazie a observat că acele crize care i-au afectat anii copilăriei s-au rărit până au dispărut.A continuat antrenamentele cu conștiinciozitate, perseverență, profesionalism și disciplină, iar după scurt timp a început să participe la diferite concursuri locale, regionale și naționale, sub culorile clubului CSS Ceahlăul Piatra-Neamț. Prima medalie a obținut-o la „Cupa Bistriței”, organizată la Bacău, la aruncarea greutății.În anul 2022, Cătălin Constantin Gherasim a devenit campion național la Campionatul Național organizat la Craiova, la proba aruncarea suliței de 800 gr. campion național la aruncarea greutății de 5 kg. organizat la București, campion național la aruncarea suliței 700 gr. Arad, campion național aruncarea suliței 700 gr. la Campionatul Național de juniori de la Pitești.

Anul 2022 a fost un an de grație, Cătălin participând și la numeroase concursuri internaționale, obținând următoarele performanțe: locul 1 – aruncarea greutății 5 kg la Concursul Miting Mlados, organizat la Ruse- Bulgaria, vicecampion balcanic la aruncarea greutății 5 kg. la Campionatul Balcanic organizat la Bar- Muntenegru, locul 2 la aruncarea suliței 700 gr. organizat la Ruse-Bulgaria, vicecampion balcanic la aruncarea suliței la Campionatul Balcanic organizat în orașul Denizli- Turcia, locul 8 la aruncarea greutății la Campionatul European organizat la Jerusalem- Israel.

Acestea sunt câteva dintre performanțele sportive ale lui Cătălin Constantin Gherasim, care, ulterior, a mai participat la diferite competiții, obținând rezultate remarcabile.

Cătălin se arată foarte mulțumit de aceste performanțe și declară că totul i se datorează antrenorului său, Dan Cojocaru, cel care l-a descoperit și care a avut încredere deplină în el.

De altfel, mama lui Cătălin, Dumitrița Zaiț, este încântată de performanțele fiului său, în condițiile în care, copilăria sa a fost una agitată, din cauza crizelor repetate pe care acesta le făcea, declarând că de cel puțin 4 ani, datorită sportului, dar și respectării medicației, Cătălin nu a mai făcut nici o astfel de criză, având o viață normală, ba chiar făcând performanță în sport. Sigur, Dumitrița Zaiț și-a arătat recunoștința față de antrenorul Dan Cojocaru – cel care l-a descoperit și, practic, i-a deschis noi orizonturi fiului ei și-i mulțumește Lui Dumnezeu pentru salvarea lui Cătălin. Dumitrița Zaiț chiar recomandă copiilor și tinerilor să practice sportul, iar cei care suferă de astfel de afecțiuni, să facă exerciții fizice, acestea fiind, în multe cazuri, esențiale pentru sănătatea fizică și psihică a oricărui individ.

Micuța comunitate din Tașca se mândrește cu astfel de tineri cum este Cătălin Constantin Gherasim, care, în ciuda unei probleme de sănătate, datorită seriozității, disciplinei și perseverenței, face performanță, punând comuna Tașca pe harta sportului de performanță a României.

Marius Mihai COŞERARIU

Articolul Cătălin Constantin Gherasim – campionul din Tașca-vindecare prin sport apare prima dată în Ecoul muntilor.