În calendarul ortodox, luna noiembrie este marcată de cinstirea unora dintre cei mai importanți sfinți din istoria creștinismului:

8 noiembrie – Soborul Sfinților Mihail și Gavriil. De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Biserica adună şi serbează tot soborul Sfinţilor Îngeri laolaltă. Biserica ne învaţă că îngerii sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1, 14), adică fiinţe fără de trupuri, care Îi slujesc lui Dumnezeu. Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu buni, înzestraţi fiind de Creator cu nenumărate daruri şi cu înţelepciune. Având voinţa liberă, în loc să fie supuşi Domnului, o parte dintre ei, conduşi de Lucifer, s-au mândrit şi s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor. „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea cu Cel Preaînalt” (Isaia 14, 13-14), şi-a zis în sinea sa Lucifer şi ameţit de mândrie n-a mai voit să asculte de Creatorul său. Pentru aceasta ceata de îngeri răzvrătiţi a fost alungată din cer. Cel care a condus lupta a fost Arhanghelul Mihail, împreună cu îngerii săi. În limba evreiască Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”. Arhanghelul Gavriil a fost cel care a făcut multe binefaceri neamului omenesc, descrise nouă atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. El a fost acela care i-a arătat lui Daniel prorocul înţelesul celor 70 de săptămâni de ani până la venirea lui Mesia (Daniel 9, 21-27). După tradiţie, tot el le-a vestit lui Ioachim şi Anei că din ei se va naşte Stăpâna noastră, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria naşterea de la Duhul Sfânt a Mântuitorului Hristos şi tot el le-a vestit Femeilor Mironosiţe Învierea lui Hristos.

9 noiembrie – Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer, s-a născut într-o familie săracă de pe malul mării Marmara. Părinţii săi, Dimos şi Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze şi să se şcolească. În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învăţător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai tîrziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui creştin bogat din insulă şi cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-şi completeze studiile la Atena şi să obţină, în 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie din capitala Greciei.

Tot în acest an, 1885, Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit şi predicator, secretar patriarhal şi reprezentant al său la Cairo. Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioşi. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, dispreţuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câţiva ani predicator (l891-1894), iar apoi a fost numit director al şcolii teologice Rizarios, care forma viitori preoţi. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic. În 1904, la cererea mai multor călugăriţe, a fondat mănăstirea „Sfânta Treime” din insula Eghina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie şi-a dat demisia din postul de director al şcolii teologice şi s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.A murit la 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an şi jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.

11 noiembrie – Sfântul Mare Mucenic Mina, protectorul celor păgubiți. Sfântul Mina a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian (286-305) şi era din Egipt, creştin cu credinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se cu trupa sa în cetatea Cotiani din Frigia. În întreg Imperiul Roman creştinii erau aspru pedepsiţi cu chinuri şi cu moarte pentru credinţa lor. Atunci fericitul Mina a lepădat ostăşia şi s-a dus în munţi, în pustie, vieţuind mai bine cu fiarele sălbatice decât cu un popor care nu-L recunoaşte pe Dumnezeu. După multă vreme, în cetatea Cotiani s-a făcut praznic mare în cinstea zeilor păgâni, iar Sfântul Mina, umplându-se de râvnă pentru Dumnezeu, a venit în cetate şi L-a propovăduit cu mult curaj pe Hristos Iisus Mântuitorul. Pentru aceasta a fost prins şi dus înaintea lui Arghirisc dregătorul, care a poruncit să fie bătut şi chinuit. Pentru că nu s-a lepădat de credinţa creştină, închinătorii la idoli i-au tăiat capul Sfântului Mina

13 noiembrie – Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia, în anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl său se numea Secund şi era căpetenia Siriei, iar mama sa se numea Antuza. Din fragedă vârstă şi-a pierdut tatăl, iar mama sa nu s-a mai recăsătorit, deşi era foarte tânără. Sfânta Antuza şi-a dedicat viaţa creşterii copilului ei. Sfântul Ioan a fost botezat la vârsta de 20 de ani şi a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai renumiţi dascăli din Antiohia: Libaniu şi Andragatie. Încă de la început, sfântul arată o mare dragoste faţă de ştiinţa vorbirii şi, cu ascuţimea minţii ce avea, a deprins toată ştiinţa elinească. Tot aşa a ajuns la stăpânirea creştineştilor Scripturi, având doi îndrumători de seamă: pe Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, şi pe Diodor din Tars, căpetenia Şcolii din Antiohia. Pe lângă studiul ştiinţei elineşti şi al teologiei, s-a nevoit şi într-o casă creştină de asceţi din Antiohia. Apoi, s-a retras doi ani în pustie, într-o peşteră. De aici a fost chemat, împotriva voinţei lui, la diaconie (381) şi apoi la preoţie (386). Atunci a scris cartea sa, „Despre preoţie”. Ca preot, timp de 12 ani a fost slujitorul şi predicatorul Patriarhiei din Antiohia, alcătuind renumitele sale cuvântări. Din acest timp de la el ne-au rămas Cuvântările asupra Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui şi Cuvântări la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Părăsind această viaţă Arhiepiscopul Nectarie al Constantinopolului, Sfântul Ioan a fost chemat din porunca împăratului Arcadie ca să fie sfinţit el arhiepiscop al cetăţii de pe malul Bosforului. Ca Patriarh al Constantinopolului (398), s-a ostenit cu răspândirea credinţei şi convertirea goţilor arieni şi a întemeiat aşezăminte pentru săraci, fecioare şi văduve. Sfântul Ioan Gură de Aur predica permanent şi pentru că a mustrat-o pe împărăteasa Eudoxia pentru nelegiuirile ei şi-a atras ura aceleia. A fost îndepărtat de două ori din scaun, murind în exil la Comane, în Armenia, la 14 septembrie 407. Cel mai mare predicator al Ortodoxiei mai este pomenit la 27 şi 30 ianuarie, dar şi în fiecare zi în care se săvârşeşte Liturghia alcătuită de el.

15 noiembrie – Începutul Postului Nașterii Domnului, Sfântul Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina, în anul 1722, într-o familie preoțească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să învețe la Academia teologică din Kiev, întemeiată de Petru Movilă, iar după patru ani a intrat în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, pe când avea 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele Platon. După o scurtă şedere la Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova în 1745 şi se stabileşte la mănăstirile Cârnu şi Dălhăuţi, sub povaţa Sfântului Vasile de la Poiana Mărului. În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se necesită ca să-și facă patru ani. În 1750 este tuns în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah și întemeiază o obște monahală în Schitul „Sfântul Proroc Ilie”, unde este nevoie până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși. În 1775 sa stabilit la Mănăstirea Secu, apoi la Neamţ. Timp de 15 ani cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Secu și Neamț, Sfântul Paisie a îndrumat duhovnicește pe cei peste 1.000 de călugări. O atenție deosebită a acordată traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând astfel șirul traducerii de la Dragomirna și Secu. Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugărițe, pe care le îndrumă duhovnicește, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul. În 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul curat în mâinile Domnului, la vârsta de 72 de ani. Mormântul lui se află la Mănăstirea Neamţ.

16 noiembrie – Sfântul Apostol și Evanghelist Matei era evreu de neam şi a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Înainte de a fi chemat de Hristos-Domnul să-I fie ucenic, Matei fusese vameş în Capernaum, lângă lacul Galileei şi se numea Levi.. Sfântul Apostol Matei a scris Evanghelia sa în două limbi, prin anii 62-63, întâi în evreieşte, adică în limba aramaică pe care a vorbit-o şi Iisus, şi în greceşte, limba vorbită atunci în întreg Imperiul Roman. Eusebiu şi Sfântul Epifanie ne spun că, după Înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos şi după ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Matei, primind puterea Sfântului Duh, a scris Evanghelia sa, la rugămintea iudeilor veniţi la credinţă. Sfântul Apostol Bartolomeu a dus această Evanghelie și a lăsat-o în India. Sfântul Apostol Matei s-a îndreptat și spre alte locuri ale Răsăritului, străduindu-se să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni.

21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia) ne amintește de faptul aducerii cu evlavie, în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

25 noiembrie – Sfânta Muceniță Ecaterina a trăit pe vremea împăratului Maximian.

26 noiembrie – Sfântul Stelian, ocrotitorul pruncilor a trăit în zilele împăratului Eraclie, în anii 608, şi se trăgea din cetatea Adrianopolei paflagonilor. Mai înainte de a se naşte el, s-a arătat prin nişte semne dumnezeieşti maicii sale în ce chip vrea să fie. Şi după naştere a mirat atât pe oamenii cei de atunci cât şi pe cei de acum, cu vederea şi cu auzirea lui. Că se arată maică-sa când era grea cu dânsul, că ţinea în braţe un mieluşel frumos, care avea în corniţele lui făclii aprinse. Acesta era semn al virtuţilor şi strălucirii ce avea să aibă el mai pe urmă, căci s-a luptat cu toată nevoinţa şi a întrecut pe mulţi cu răbdarea, că a stat pe stâlp în soare 53 de ani. De aceea rănindu-l şi pe el vicleanul diavol, ca şi pe Iov, cu rană, pentru aceasta sfântul în pizma vrăjmaşului s-a rezemat întru acel stâlp numai pe o parte de a răbdat 13 ani, de nu s-a mai întors pe cealaltă parte, până când şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Iar toată vremea vieţii lui a fost o sută de ani.

30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor. Sfântul Apostol Andrei era din Betsaida, orăşel ce se afla pe malul lacului Ghenizaret, şi era fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Mântuitorului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. După Înălţarea Mântuitorului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru predicarea cuvântului Evangheliei. Atunci, Sfântului Andrei i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, la Bizanţ, în Tracia şi Macedonia, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea de astăzi) şi până în Crimeea. Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, lângă Corint, fiind răstignit cu capul în jos pe o cruce în forma literei X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”. El este socotit Ocrotitorul României, întrucât a adus lumina Evangheliei lui Hristos pe teritoriul ţării noastre. În România, cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost adus pentru prima dată în anul 1996, la Iaşi, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pentru a doua oară, capul Ocrotitorului României a fost adus la Bucureşti în anul 2011, iar cu prilejul sfinţirii Catedralei Naţionale, în data de 25 noiembrie 2018, Mitropolitul Hrisostom de Patra a adus la Bucureşti mâna dreaptă a Sfântului Apostol Andrei.

Pr. Anisiea Gheorghiță

Articolul PAGINI DE SINAXAR: SFINȚII LUNII NOIEMBRIE apare prima dată în Ecoul muntilor.

  Neamțul nu poate fi izolat de credință, indiferent de vremurile și stăpânirile vremelnice. Aici nu vorbim, însă, de o simplă religie a unor oameni, ci o manifestare a ei continuă, puternică și statornică. Lăcașele de cult s-au împânzit în fiecare sătuc, adunând locuitorii ca sub un scut de protecție împotriva presiunilor venite din Vest: calvinismul și catolicismul. Însăși locul a reprezentat, în mai multe rânduri, un spațiu de refugiu pentru creștinii-ortodocși persecutați de habsburgii din Ardeal.

Credința moldovenilor nemțeni se individualizează, nu atât prin felurimea practicilor și a ritualurilor, ci, mai ales, prin dragostea față de biserici, mănăstiri și preocuparea pentru ca acestea să prospere pentru a putea lupta mai ușor cu tot ceea ce însemna propagandă anti-religioasă.

Din zona ce duce spre dealuri și șes, cu altitudini sub 200 m (exemplu zona Romanului sau lunca Siretului), urcând la peste 300 m (zona Piatra Neamț), până la peste 1900 m (zona Muntelui Ceahlău), întâlnim biserici, mănăstiri, schituri și chilii la tot pasul. Zona Muntelui Ceahlău a fost numită ca fiind „Athosul românesc” datorită numeroaselor vetre monahale de la poalele muntelui și de pe munte. Unii au socotit muntele ca un „Tabor românesc” al Schimbării la Față a Domnului Iisus, un loc mai aproape de Dumnezeu decât oricare altul, plin de energia divină. Întreaga zona poate fi considerată o reală „Grădină duhovnicească”, cu mii de biserici, zeci de mănăstiri și schituri, cu văi care se unesc ca într-o Sfântă Cruce, cu frumuseți naturale impresionante. Oameni credincioși, care umplu lăcașele de cult în fiecare Duminică și sărbătoare, care-și doresc să îngrijească permanent casa Domnului, văzând în preot, nu un „Domn părinte” cu un job vremelnic, ci pe „Părintele” care-i îndrumă spre mântuire. Nu întâmplător, sfatul duhovnicilor se aude aproape în fiecare mănăstire, iar zeci de oameni îl ascultă în fiecare zi.

O definiție a spiritului locului poate fi dată prin descrierea sfințirii unei biserici, de exemplu cea din satul Grințieșul Mare. Cu mic și mare, toți enoriașii au lucrat peste două săptămâni, zi de zi, ca totul să fie la înălțime. Sosirea ierarhului locului a marcat bucuria întregii comunități, au fost aduși cei mai frumoși cai, cu calești împodobite ca pentru un împărat, călăreți și țărani îmbrăcați, aproape toți, în straie tradiționale de sărbătoare. Sunetul specific de bucium de munte a însoțit permanent alaiul ce a străbătut drumul îngust spre biserică, iar autoritățile locale și instituțiile statului au fost prezente acolo, nu să dea ordine, ci să „slujească” cu responsabilitate maximă. Doar cei bolnavi sau care nu se puteau deplasa au mai rămas, cred, pe la case, toți ceilalți, după ce au îngrijit animalele de curte, au participat la Sfânta Liturghie și la impresionanta slujbă de sfințire. Pare o descriere a unui obicei de acum câteva sute de ani, dar dacă mai spunem că totul a fost filmat de drone și camere profesionale, cu fotografi profesioniști, cu transmisii în direct din Sfântul Altar și pe scena din exterior și pentru cei din alte zone…gândul revine în actualitate, evenimentul având loc pe 19 septembrie 2021. Prin această scurtă prezentare am dorit să surprindem doar un mic crâmpei din ceea ce înseamnă spiritul omului creștin din zona Neamțului.

La „piciorul” Sfintei Mese, din Sfântul Altar al fiecărei biserici creștine, se pune un mic săculeț cu sfinte moaște de martir, expresie a clădirii credinței creștine pe jertfa celor ce au suferit în timpul persecuțiilor. Sfântul Altar este cel mai sacru loc al edificiului… iar pornind de la această premisă, fiecare palmă de pământ nemțean este un pământ sfânt, stropit cu sânge de martir și păstrând rămășițe ale marilor eroi ai neamului românesc creștin în foarte multe locuri. Sute de troițe marchează locuri unde au căzut la datorie cei ce ne-au apărat țara de-a lungul timpului, dar și multe biserici nu sunt ridicate doar pe „un săculeț” cu sfinte moaște ale martirilor, ci chiar pe osemintele a zeci, sute, mii de eroi martiri pentru păstrarea credinței și a neamului românesc (ex. M-rea Răsboieni și M-rea Sfânta Cruce sau a Eroilor din Brusturi). Nu putem să nu adăugăm pe călugării și maicile care au sprijinit luptele împotriva invaziei musulmane sau străine pe teritoriul țării noastre, ajutorul dat domnitorilor și oștenilor, chiar pe câmpurile de luptă. Au murit apărând tezaurul cultural al mănăstirilor, s-au jertfit ca să nu le fie pângărite lăcașele de rugăciune, au murit de boli molipsitoare ajutând bolnavi, mai ales în timp ce stăteau la căpătâiul celor răniți în lupte. Au slujit în lavra lor duhovnicească, dar și în întreaga țară, acolo unde au fost chemați, acolo unde priceperea, devotamentul, credința și liniștea lor sufletească se considera că este necesară (exemplu bolnițele mănăstirești, acțiunile călugărilor și preoților nemțeni în cele două războaie mondiale pentru îngrijirea răniților etc.).

Neamțul este locul pe care au pășit mari duhovnici și sfinți: pădurile din jurul Mănăstirii Sihla au fost cutreierate de tălpile desculțe ale Cuvioasei Teodora; la Mănăstirea Sihăstria, pedealurile montane din apropiere, până la pădurea izolată de dincolo de Dolia-Boboiești (comuna Pipirig), a trăit și sfătuit, a ajutat și a sfințit locurile părintele Ilie Cleopa; pe stâncile semețe ale Ceahlăului au sihăstrit mulți sfinți: Silvestru, cei ce au dat numele de Peon, Piciorul Sihastrului, Poiana Maicilor etc. Locurile dimprejurul M-rii Neamțului, obștea chinovitică isihastă a fost formată de sfântul neputrezit, în cinstea căruia a fost ridicată o catedrală care încă îl așteaptă să revină, Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul. Piatra aleii din incinta Mănăstirii Neamțului s-a ridicat pentru a scoate spre închinare sfintele moaște ale Sfântului Necunoscut. Mănăstirea Secu a fost leagănul de formare duhovnicească a Sfântului Varlaam, învățatul ierarh care a păstorit nu numai obștea din valea lui Zosin, ci și întreaga obște de credincioși a Mitropoliei Moldovei. Tot în zona M-rii Secu și cea mai nordică, urmașă a vechii M-rii Bogdănești – M-rea Râșca, s-a format și a sfârșit duhovnicește ierarhul Romanului, Ioan. Mai în aval pe Bistrița, au marcat duhovnicește locurile de lângă M-rea Bistrița, Sfinții Simeon și Amfilohie de la Pângărați, Sfinții Iosif și Chiriac de la Bisericani, Sfântul Cuvios Chiriac, nevoitor în Muntele Măgura, pe locurile unde a fost întemeiată M-rea Tazlău. Revenind mai aproape de culmile muntoase ale Stânișoarei, la M-rea Văratec a sihăstrit Sfântul Iosif, iar la Agapia-Veche, Sf. Rafael şi Partenie.

Linia munților Hășmaș (1792) – Ceahlău (1907) – Grințieș (1757) – Bivolul (1530) pare un zid de strajă al vechilor vetre de sihăstrie: Durău, Hangu, Bistrița, Agapia, Văratec, Horaița, Secu, Sihăstria, Neamț etc. din partea unor eventuale influențe venite de la propaganda catolică și protestantă vestică. Pe această linie a fost clădită una dintre cele mai noi, dar și foarte importante sihăstrii: M-rea Petru Vodă și M-rea de Maici, Paltin, ambele ctitorii ale duhovnicului Iustin Pârvu.

Am enumerat doar câțiva cunoscuți sfinți, duhovnici și oameni desăvârșiți din acest spațiu restrâns ca suprafață, dar enorm ca dezvoltare duhovnicească. Este imposibil să nu remarcăm că mulți dintre țăranii osteniți de pe dealuri, care trăiesc liniștiți pe lângă familiile sau casele lor, pe care-i vedem trăind adânc jertfa euharistică la fiecare Sfântă Liturghie, sunt, la rândul lor, sfinți binecuvântați de către Dumnezeu, care emană stare de bine, liniște și bucurie duhovnicească.

Legendele Neamțului vorbesc despre taine supranaturale și influența divină: legenda Dochiei, Piatra Teiului, Toaca etc. și acest lucru din cele mai vechi timpuri. Neamțul a fost un pământ sfânt al locuitorilor, încă mult înainte de apariția creștinismului și s-a consacrat un pământ dedicat Dumnezeului creștin până în zilele noastre.

Cristian VATAMANU

N. Red.: Studiu realizat de regretatul profesor și teolog în noiembrie 2021. Îl facem cunoscut acum!

Articolul NEAMȚUL – SFÂNT PĂMÂNT ROMÂNESC apare prima dată în Ecoul muntilor.