Mulți dintre cărturari și-au căutat adăpost, pierzându-și adesea toată averea, în părțile acestea unde mai este steagul românesc, pentru care s-a vărsat atâta sânge. Dar sătenii au rămas tot acolo, siliți să se înțeleagă în limba stăpânilor celor noi și, în ce privește pe basarabeni, fără să aibă măcar mângâierea Bisericii.

Cu dânșii să fie inima noastră! Prin tainele care leagă pe oameni, ei o vor simți-o. Și speranțele lor se vor uni cu pregătirile de viitor ale noastre.”

Nicolae Iorga

(„Neamul românesc pentru popor”, 1 octombrie 1940)

Articolul CE ESTE UN HOTAR: „CINE UITĂ NU MERITĂ!” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Putem spune că revista noastră are un trimis special la Campionatul European…

A ales să fie de faţă la cel mai greu meci, cu o echipă excelentă, cea mai bună a grupei, cel puţin prin valorile sale. Dacă e să vezi un meci, să fie cel mai greu. Acolo şi atunci unde şi când echipa noastră are mai mare nevoie de susţinere.

Hai România! Orice s-ar întâmpla în seara aceasta sau miercuri. Să fim alături de echipa noastră oriunde am fi!

Articolul Din Germania, alături de echipa României, pentru „Ecoul munţilor” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Context al fotbalului nostru din 1981

Calificările pentru C.E. Franța – 1984 au debutat în martie 1982. În anul anterior, echipa noastră ratase calificarea la Mundialul din Spania 1982 în ultimele două meciuri: 0:0 cu Ungaria, la București, pe fostul „23 August” (în ziua de 23 septembrie) și 0:0 la Berna, cu Elveția (11 noiembrie). Acest ultim meci avea să fie primul condus de pe banca tehnică de Mircea Lucescu, antrenorul-jucător de la Corvinul Hunedoara fiind adus la Națională la vârsta de 36 de ani.

Ioan Chirilă reținea formula care a jucat la Berna (Moraru – Rednic, Ștefănescu, Iorgulescu, Stănescu – Țicleanu, Andone, Klein, Balaci – Gabor, Bölöni) și o compara cu aceea care va fi în teren la una dintre marile victorii care vor urma, concluzionând: „toți aceștia, minus Stănescu, plus Cămătaru, vor juca împotriva Italiei, la București.”

În același an 1981, dacă Naționala mare dezamăgea, în schimb cea de tineret avea să cucerească bronzul la Campionatul mondial din Australia. „Cangurii”, denumire sub care aveau să rămână în istoria fotbalistică a noastră, cu un Romulus Gabor strălucitor (a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției, totalizând 79 de puncte, față de 27 cât avea să strângă ocupantul locului doi, germanul Michael Zorc), după un traseu fabulos pentru acea vreme: 1:1 cu Brazilia (nu avusesem un astfel de rezultat până atunci cu selecționata Cariocas!), 1:0 contra Italiei, gol: Gabor (nu învinsesem niciodată Squadra azzura, până atunci), 2:1 contra Uruguayului (ambele goluri, Gabor), 0:1 cu Germania federală (rezultat care ne-a trimis în finala mică) și 1:0 împotriva Angliei (gol, evident, Romică Gabor!), în meciul pentru medaliile de bronz.

Rezultatele diametral opuse de pe cele două fronturi determinau conducerea Federației să încheie conturile cu trecutul (aveau să plece de la Națională antrenorul Valentin Stănescu și jucători precum Dobrin, Dumitrache, Iordănescu, Dudu Georgescu) și să fie dat credit tinereții, în frunte cu noul antrenor, Lucescu.

Începe Europeanul ’84!

8 ianuarie 1982, tragerea la sorți de la Paris a grupelor preliminare e trăită intens, în fața telexului, de redacția ziarului „Sportul”:„Grupa a cincea: 1. Italie (Să nu cumva…) 2. Tchekhoslovaquie (Ar fi culmea…) 3. Roumanie (Mai rău nici că se poate…) 4. Suede (Capac la toate…) 5. Chypre (Merci, Becaud!)”.

Reacțiile din redacție au oscilat între „de departe cea mai grea grupă”, „măcar cădem de pe un cal frumos” și „nu cred că există cineva care să-i pretindă lui Lucescu calificarea”.

Pregătindu-se pentru campania de calificare care se anunța extrem de dificilă, noi plecând de la start cu șansa a patra din cinci, Mircea Lucescu (ajutat de secundul Mircea Rădulescu) concepe și pune în practică o serie de meciuri amicale – oficiale și neoficiale – cutreierând întreg Globul. Aceste meciuri de pregătire (Lucescu așa le numea, pentru că acesta era scopul pentru care fuseseră antamate) a făcut ca Naționala noastră să fie văzută nu doar la București, orașul consacrat drept gazdă a meciurilor Tricolorilor, ci și la Suceava, Hunedoara, Constanța, Piatra-Neamț. Da, la Piatra-Neamț avea să se joace un alt meci de pregătire, în primăvara anului 1984 când (anticipăm) echipa României era calificată pentru turneul final din Franța și se pregătea să dea piept cu Spania, Germania Federală și Portugalia. Atunci, i-am putut vedea pe viu pe Lung, Bölöni (care a dat un gol direct din corner!), Ștefănescu, Balaci, Cămătaru, alături de cei doi Mircea, antrenorii lotului, jucând un meci școală contra echipei din acea vreme a F.C: Ceahlăului. Scorul (8:1 pentru Tricolori) nici nu a contat. A contat pentru noi, publicul că i-am văzut la lucru pe cei pe care peste puțin timp aveam să-i urmărim la t.v. pe stadioanele din Franța.

Partidele acestea, multe și cu orice adversar (s-a jucat contra lotului Japoniei, la Suceava, sau prin America de Sud contra a două echipe care urmau să fie văzute la Mundialul spaniol din 1982, ori prin America Centrală și Europa), au adus spre maximum nivelul de omogenizare ale echipei, jucătorii de bază provenind de la echipele bucureștene (Steaua, Dinamo, Sportul Studențesc),de la Universitatea Craiova și de la Corvinul Hunedoara. Echipe diferite, cu stiluri de joc diverse, conduse de antrenori cu personalități diferite.

Deși contestat de mulți, în mare parte din cauza tinereții sale, dar și pentru că nu se oprea din munca sa pentru a da explicații, așa cum cereau unii, Mircea Lucescu a format, din aria largă de selecție, o echipă redutabilă, cu un grup valoros de rezerve în spate care era gata să dea piept cu puternicele adversare din grupa preliminară.

Succesul a fost de puțini scontat, mai ales că între timp Italia, pe tărâm spaniol, devenise campioană mondială. Rezultatele obținute de Tricolori spun totul. Dacă cele contra Ciprului –  3:1 (la București) și 1:0 (la Limassol) –, erau considerate normale (deși ciprioții aveau să încurce Italia și Cehoslovacia – ambele, doar 1:1 în insulă), duelurile cu forțele grupei aveau să curme murmurele împotriva lui Lucescu. A fost, mai întâi dubla victorie contra Suediei, 2:0 pe „23” (goluri Andone și Klein) și 1:0 pe „Rasunda” din Stokholm (1:0, gol Cămătaru).

Nici campioanei mondiale nu i-a fost lesne să joace împotriva noastră. Mai întâi, pe 4 decembrie 1982,când încă nu se stinsese euforia cuceririi titlului suprem, a fost un eroic egal obținut în mare parte grație lui Silvică Lung, aflat atunci în zi mare: 0:0 la Florența. În primăvara anului următor, „squadra azzura” își juca ultima șansă la București. Ai noștri, au făcut un meci perfect italienesc, închizând toate culoarele valoroșilor jucători peninsulari și, datorită lui Balaci și lui Bölöni, avea să vină și golul victoriei (1:0) care a aprins marea de torțe din arenă.

Din cauza singurei înfrângeri, 0:1, la București, în 15 mai 1983, contra Cehoslovaciei, calificarea s-a jucat în ultimul meci al grupei. La Bratislava, în ziua de 30 noiembrie 1983, România obținea punctul de care avea nevoie (1:1) după un meci care s-a jucat pe un teren înnămolit de o ploaie abundentă. Golul hotărâtor avea să îl marcheze Geolgău, în minutul 62. Egalarea de pe final a gazdelor nu a mai contat.

A fost o calificare care a stârnit un larg ecou în Europa fotbalistică, ai noștri ajungând în elita continentală alături de alte șapte echipe de calibru: Franța (țara gazdă, care avea să cucerească și trofeul, într-o finală contra Portugaliei), Spania, Germania Federală, Portugalia, Belgia, Danemarca și Iugoslavia.

Suporter de serviciu, Valentin ANDREI

(surse foto: gsp.ro, welovesport.ro, fanatik.ro, Facebook)

Articolul Fotbalul, poveste veche: EUROPENELE BAT LA UȘĂ apare prima dată în Ecoul muntilor.

Să simți ce dulce-i lacrima iubirii?

Te rog încearcă, nu vei regreta

Și-ai să te simți în culmea fericirii.

Ai plâns vreodată pentru-al tău popor,

Să-i simți în ochi durerea milenară?

Hai, varsă-acum o lacrimă de dor,

Cu iz de mir și gust de primăvară.

Ai plâns vreodată pentru munții tăi,

Pentru pământ, și ape, și câmpii?

Să plângi, să simți în inimă văpăi,

Fiori și-n suflet, zâmbet de copii.

Să plângi, române, pentru Țara ta,

Într-un puhoi de lacrimi dulci-amare,

Iar îngerii din Cer îți vor cânta:

„A fi român e Lege și Onoare”.

Marius Mihai COŞERARIU

Articolul Poesis: AI PLÂNS VREODATĂ PENTRU ȚARA TA? apare prima dată în Ecoul muntilor.