Primele numere au fost pline de stângăcii și de naivități. Un domn Lupu, ziarist la Iași, ne-a predat câteva lecții de scriere. Studierea manualului „Jurnalistică școlară” a profesoarei Luminița Grădinaru din Iași ne-a deschis o nouă perspectivă. Am înființat Clubul de jurnalism al liceului, unde liceenii au învățat să scrie „ca la carte”, unde s-au corectat greșeli, unde am învățat unii de la alții, ne-am documentat, am dezbătut idei, am filosofat, am întors știrile pe toate părțile, ca să putem discerne, să aflăm adevărul, adevăr mereu relativ, am râs, am devenit apropiați încât mereu i-am numit pe toți „copiii mei”.

„Biblioteca din Nord” asta e: o revistă în care comunicarea și comuniunea este mereu la cote maxime. Au publicat de-a lungul timpului sute de elevi, dar și oameni legați de Borca, precum diplomatul și profesorul Constantin Cojocaru-Țuiac, tenorul Teodor Ilincăi, actrița Camelia Paraschiv-Katai, farmacistul toxicolog Dumitru Nastasă, colonelul Petru Nastasă, prof. univ. dr. ing. Vasile Cojocaru-Filipiuc, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, scriitorul Daniel Corbu, dr. ing Mihai Niculiță, prof.dr. Elena Preda, preoți din zonă, medici veterinari, psihologul liceului, cadre didactice. Revista este de tip caleidoscop, un mod de a-i conferi originalitate și de a cuprinde informații cât mai diverse.

Editorialul, evenimente culturale, religioase și istorice, aniversări, o rubrică de etnologie, pagina celor mici, rubrica de gramatică, sondajele de opinie, prezentări de carte, pledoariile pentru lectură, rubrica umor, eseuri, rubrica cenaclu, toate sunt scrise de jurnaliștii școlari. Și pentru că avem nevoie și de certitudinea că munca noastră nu este zadarnică, am avut surpriza să primim un articol de mulțumire din partea unei foste jurnaliste, Iustina Cârjă, acum content writer&editor la București. În timpul facultății de litere a făcut ce a învățat ea mai bine la liceu, jurnalism. Revista ”Bilblioteca din Nord” a fost premiată în mai multe rânduri la concursurile școlare de jurnalism. Câteva premii: în 2017 premiul al III-lea la etapa județeană, premiul I, în 2019, la același concurs, premiul I la Simpozionul Național Școala Modernă, în 2015. Important pentru noi este modul în care tinerii devin responsabili în redactarea textelor, exprimarea corectă și logică, sentimentul de apartenență pe care îl dezvoltă odată cu implicarea lor. Sper ca revista să aibă viață cât mai lungă, cu jurnaliști și cititori tot unul și unul!

Iolanda Lupescu

Articolul Revista „Bibloteca din Nord” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Îmi amintesc și acum când ieșeam de la ore, în singura zi din săptămână când terminam la 13:00, și mă îndreptam spre bibliotecă, împreună cu alți doi colegi. Era singura activitate altfel pe care o puteam face în perimetrul comunei, sau cel puțin așa o vedeam, fata care mereu și-a dorit să facă ceva prin scris. În camerele încărcate de cărți și povești care dăinuiau de ani, am învățat prima dată ce înseamnă să scrii un articol, cum să îl editezi, iar mai apoi să mă citesc în rândurile revistei școlii. Îmi citeam poveștile alături de cei care au îndrăznit să creadă în mine, dar cel mai important, care mi-au scris o poveste pe care urma să o dezvolt mai târziu, de îndată ce îmi venise timpul să iau viața în propriile mâini.

Nu știam în acel moment ce îmi doresc, dar un lucru era cert: aveam o pasiune mult prea mare pentru tot ce însemna scris, literatură și povești. Astfel, alegerea de a urma facultatea de Litere a venit de la sine, firesc, chiar dacă în fundal auzeam voci că „pot mai mult”. Nu știam ce pot, dar știam că vreau să îmi duc o viață prin cuvinte. Poate suna a fantezie să îți dorești să trăiești prin lucrurile în care unii nu pun accent. Doar că odată ce te naști cu un dar, simți că trebuie să îl duci mai departe indiferent de cât de greu poate fi, cu valuri interioare și exterioare.

Chiar din primul an de facultate m-am înrolat într-o asociație de voluntariat unde creștea o revistă. Am intrat în departamentul de redacție și am continuat să șlefuiesc ce începusem din liceu: plăcerea pentru scris. Au urmat câțiva ani buni unde am scris și am rescris povești, despre lume sau despre alții. De la un simplu redactor ajunsesem redactor șef și am coordonat o echipă de oameni, cu sfaturi pe care, la rândul meu, le-am învățat de la cei mai buni.

După ce am terminat facultatea de Litere, am ales să fac masteratul în comunicare, mai exact în Publicitate. Îmi doream să cunosc și alte forme ale scrisului, cum e să fii copywriter sau să scrii texte pentru campaniile publicitare, cele pe care le vezi la TV. În cei doi ani de master am învățat o altă formă a scrisului: trebuie să ai talentul, dar să îl divizezi pentru mai multe platforme și audiențe. Mai apoi am învățat că nu funcționează pe același ritm „îmi place să scriu” și „știu cum să scriu”.

Pentru că, plăcerea de a scrie, prinde valențe în funcție de vocile pe care i le dai. Tu, însă ești același, chiar dacă scrii un interviu, un text publicitar, sau un articol în zona de content marketing. În tot acest proces de a încerca să mă dezvolt și să-mi perfecționez pasiunea care, ulterior, s-a transformat în profesie, am observat că m-au educat și cuvintele. Orice făceam era dirijat de ele, ceea ce îmi hrănea credința de a face pentru tot restul vieții ce am învățat de mică.

Am terminat și masteratul în 2021 și simțeam că e momentul să îmi găsesc un drum mai bine sedimentat. Am încheiat, firesc, colaborarea cu revista unde scriam în acel moment, fiindcă simțeam că nu mai am ce învăța. Îmi dedicasem timp pentru programul de muncă, dar după câteva luni, simțeam că îmi lipsește ceva. Nu mai scriam din pasiune, doar câteva rânduri când mă lovea inspirația.

Tot firesc a venit și colaborarea cu revista unde sunt editor acum, Jurnalul de sâmbătă, în paralel cu locul de muncă actual. Cu toate că îmi câștig existența prin scris – sunt content writer într-o agenție de marketing – mi-am dorit să nu uit cum e să scrii din pasiune. Tocmai de aceea jonglez în mai multe locuri, toate având legătură cu scrisul.

Ce mai voiam să spun, după întreaga poveste scrisă, este că pasiunea care m-a condus de-a lungul anilor, a pornit undeva în liceu, în biblioteca comunală. Acum, după ani, sunt mândră că mi s-a născut pasiunea fix în acel loc pe care mi-l amintesc și acum, de parcă nu au trecut aproape 10 ani. Și mai mândră sunt că am continuat să o duc cu mine, să o numesc job și să nu îmi văd viața altfel decât prin scris.

Rădăcinile nu se uită, mai ales când le nutrești cu pasiune. Ele îți vor fi ecou mulți ani când le conduci în acest ritm. Exact cum au fost și pentru mine orele de jurnalism, aripile care m-au învățat să zbor. Încă le mai cresc să pot zbura mai mult, pentru că mai am multe de învățat, dar nu o să uit niciodată de unde le-am proiectat.

Iustina Cârjă – content writer & editor

Articolul Rădăcinile care scriu povești și peste ani apare prima dată în Ecoul muntilor.

„Biblioteca din Nord” este revista Liceului „Mihail Sadoveanu” din Borca şi a Fundaţiei „Scriitor Aurel Dumitraşcu” din Borca, o revistă cu vechime, unde ucenicesc pe acest tărâm elevi ai liceului.

Revista „Catharsis” este realizată la Şcoala Gimnazială Grinţieş, cu sprijinul Asociaţiei Pro Grinţieş, o revistă de şcoală gimnazială rurală care împlineşte luna aceasta 20 de ani!

Articolul Reviste de pe Valea Muntelui pentru concursul de jurnalism școlar apare prima dată în Ecoul muntilor.

Iolanda, ești un Om mai presus de cuvinte! Ai semănat în sufletele atâtor generații fărâme de frumos, le-ai bucurat ochii și mintea cu atâtea momente sui generis alese cu mare drag și dăruire, le-ai arătat, cu multă măiestrie, adevăratele valori ale neamului nostru, încât ani mulți de acum înainte tu vei rămâne Iolanda Lupescu – bibliotecar! Te admir, așa cum am făcut-o mereu, timp 33 de ani! Îmi va lipsi Iolanda, bibliotecara care vorbea cu atâta pasiune despre tot ce făcea să se întâmple la Biblioteca „Aurel Dumitrașcu” – Borca, dar îmi va rămâne Prietena adevărată – Iolanda – despre care  pot scrie doar cu lacrimi de bucurie, pentru că exiști pentru mine, și nu oricum, ci cu sufletul cât o galaxie, cu brațele mereu deschise, cu tot ceea ce ești tu – Omul cu care pot împărți cele mai mici bucurii,  dar și cele mai mari griji și frământări. Nu există un dar mai frumos și mai prețios pentru mine, ca prietenia ta. Tu ești Omul pe care l-a ales Bunul Dumnezeu, în marea Sa milostivire, să-mi fie sprijin, nădejde și bucurie, în vremuri triste și în amare încercări. Tu ești un Om ales, pentru că trăiești în Lumina și Iubirea Bunului Dumnezeu. Mi se pare că nici un cuvânt nu e potrivit pentru a mărturisi ce și cât însemni pentru mine!

Te îmbrățișez, Om drag și frumos, cu tot sufletul și îți doresc o viață plină de bucurii binecuvântate!

Am spicuit dintre  zecile de comentarii la postarea ta, doar două:

”Jos pălăria, Iolanda pentru dragoste, dedicație, trăiri cu emoții în mijlocul oamenilor, pentru oameni, înconjurată de cărți cu seva de viață și mistere dezvelite!!! Sănătate să ai și viață lungă cu răsfăț și bucurii! Să simți din plin fericirea unei alte tinereți…  cu timp răbdător și fără nici un pic de stres!!!” Mimi Gherasim  – Biblioteca Bîra

”Felicitări, Iolanda! Ai făcut multe lucruri cu dragoste și pasiune! Ai fost ca un magnet pentru generația tânără, atrăgând tinerii spre cultură, cunoaștere și respect pentru înaintașii noștri și, în același timp, i-ai încurajat să-și arate talentul prin activități frumoase! Să fii sănătoasă și să te bucuri de un nou capitol al vieții! Te îmbrățișez cu mare drag!” Raluca Precup.

Liliana PÎNTEA

Articolul Laudatio: Iolanda, omul minunat din spatele cărților apare prima dată în Ecoul muntilor.