Prezenţa tritonului carpatic in această zonă, impune conservarea habitatelor montane şi a biodiversității in Carpații Orientali.

Masivul Ceahlău, situat in grupa centrală a Carpaților Orientali, reprezintă un valoros spaţiu natural pentru România. Dispune de un relief spectaculos, bogată rețea hidrografică, climat răcoros, ceea ce înseamnă un spațiu ideal pentru numeroase specii de plante şi animale. Tritonul carpatic se adaptează foarte bine în acest mediu pentru că preferă zonele umede, izvoarele de munte, marginile pădurilor. Existenţa sa aici, indică un echilibru ecologic stabil, fiind o specie extreme de sensibilă la poluare.

Tritonul carpatic, amfibian de dimensiuni mici, are între opt şi doisprezece centimetri lungime, un corp alungit, cu pielea în nuanţe maronii sau brun-oliv pe partea dorsală, iar pe abdomen, culori mai deschise. În perioada de reproducere, masculii dezvoltă o creastă discretă, coada uşor colorată, elemente ce îi deosebesc de femele. Fiind mai activ în timpul nopţii, cu aspectul său nu foarte impresionant, este mai greu de observat.

Tritonul carpatic are un rol ecologic foarte important, deoarece controlează populațiile de insecte şi alte nevertebrate mici, menținând echilibrul ecosistemului, dar reprezintă în acelaşi timp, hrană entru păsări, şerpi şi unele mamifere mici.

Prin poziţia pe care o ocupă în lanţul trofic, realizeză transferul de energie dintre mediul acvatic şi cel terestru. Dispariţia sa dintr-o anumită zonă ar putea duce la degradarea mediului şi la apariţia unor dezechilibre ecologice semnificative.

În Parcul Naţional Ceahlău există habitate montane care n-au fost afectate de activităţile umane, multe dintre izvoarele şi bălţile alpine fiind relative curate.

Există, însă, şi numeroase ameninţări pentru tritonul carpatic, reprezentate de practicarea turismului în mod necontrolat, ceea ce poate conduce la distrugerea habitatelo. Poluarea apelor este o altă cauză ce poate distruge larvele acestei specii, dar chiar şi exemplarele adulte. De asemeni, schimbările climatic pot reduce

Şansele de supravieţuire ale tritonului pentru că provoacă secarea unor bălţi şi modifică regimul precipitaţiilor.

Defrişările din zona Ceahlăului reprezintă o altă problemă majoră pentru tritonul carpatic deoarece, astfel se reduce umiditatea şi dispar unele surse de apă, ceea ce dă naştere unui habitat mai uscat şi expus variaţiilor de temperatură.

Construirea drumurilor forestiere îngreunează migraţia exemplarelor adulte către zonele de reproducere.

Conservarea tritonului carpatic necesită măasuri concrete, ceea ce implica colaborarea dintre autorităţi, cercetăatori, turişti. Se impune monitorizarea populaţiilor, care este esenţială pentru înţelegerea evoluţiei specie şi pentru identificarea zonelor vulnerabile.

Limitarea poluării contribuie la menţinerea unui habitat sănătos.

Educaţia ecologică este, de asemeni, foarte importantă pentru că, mulţi oameni nu cunosc însemnătatea acestor amfibieni.

În ultimele decenii, tritonul carpatic a devenit un subiect relevant în studiile cercetătorilor care au început să acorde o atenţie tot mai mare biodiversităţii din Carpaţii Orientali. Cercetările efectuate privesc impactul schimbărilor climatice asupra speciilor montane.

Observaţiile din zona Ceahlăului arată că populatiile de amfibieni sunt foarte sensibile la variaţiile de temperatură şi la reducerea umidităţii. Prin urmare, tritonul poate fi considerat un indicator biologic al stării mediului, reflectând fragilitatea naturii montane şi necesitatea păstrării echilibrului dintre activitatea omului şi mediul înconjurător.

Ceahlăul devine astfel un refugiu pentru această specie discretă, dar esenţială pentru ecosistemele carpatice.

În concluzie, se poate afirma că tritonul carpatic din zona Ceahlău este un element important al biodiversităţii montane din România. Fiind adaptat la condiţiile umede şi răcoroase ale Carpaţilor, contribuie la menţinerea echilibrului ecologic şi oferă informaţii valoroase despre starea mediului natural. Protejarea habitatelor sale trebuie să devină o prioritate deoarece, dispariţia unei astfel de specii sensibile, ar indica degradarea gravă a ecosistemelor montane.

Conservarea tritonului carpatic reprezintă, de fapt, conservarea întregii bogăţii naturale a Ceahlăului şi a patrimoniului ecologic al Carpaţilor României.

Ecaterina Iftimescu, clasa a VII-a

De ce tritonul carpatic este o specie protejată

Tritonul carpatic este un amfibian specific zonelor montane din Munții Carpați, fiind o specie importantă pentru menținerea echilibrului natural. Deși este de dimensiuni mici și puțin cunoscut, rolul său în ecosistem este foarte valoros. Din cauza distrugerii habitatului, a poluării și a schimbărilor de mediu, această specie a devenit vulnerabilă, motiv pentru care este protejată prin lege.

Protejarea tritonului carpatic este necesară deoarece acesta trăiește într-un habitat restrâns, doar în anumite regiuni montane. Defrișările și poluarea apelor afectează locurile în care se reproduce și se hrănește, reducând numărul exemplarelor. În plus, fiind un amfibian sensibil la schimbările de mediu, prezența sa arată că ecosistemul este sănătos. De asemenea, Tritonul carpatic contribuie la echilibrul naturii prin faptul că se hrănește cu insecte și alte organisme mici, ajutând la controlul acestora. Protejând această specie, protejăm biodiversitatea și păstrăm echilibrul ecosistemelor montane din Munții Carpați.

În concluzie, tritonul carpatic este o specie protejată deoarece are un rol important în natură, este sensibil la degradarea mediului și are nevoie de habitate curate pentru a supraviețui. Conservarea lui înseamnă protejarea naturii și a diversității biologice.

Mara Nistor, clasa a VII-a

*

Tritonul carpatic, sau tritonul lui Montandon, este o specie de salamandre din familia Salamandridae găsită în Republica Cehă, Polonia, România, Slovacia și Ucraina. Lungimea totală a adulților acestei specii este de aproximativ 10 cm.

Taxonomia speciei

Regnul: Animalia
Clasa: Amphibia
Ordinul: Caudata
Familia: Salamandridae
Genul: Triturus
Specia: Triturus montandoni (Tritonul carpatic)

Descriere:

Femela ajunge până la 11cm, mascul este mai mic. Fruntea prezintă 3 șanțuri longitudinale. Prezintă muchii tegumentare bine dezvoltate pe laturile spatelui. Masculii nu au creastă. În perioada acvatică, coada masculului prezintă un filament terminal iar cloaca este neagră, mare și umflată. Femela are o cloacă mică, galbenă. Este ușor de observat când se ridică la suprafața apei pentru a respira, dar este greu de diferențiat față de Triturus vulgaris. Coloritul marmorat al speciei este caracteristic. Abdomenul speciei este portocaliu, galben, nepătat. Prezintă o dungă gălbuie, albă-străvezie la marginea inferioară a cozii.

Cea mai mare răspândire a Tritonului carpatic (Lissotriton montandoni) este în lanțul Carpatic, iar în România populații importante se găsesc mai ales în: Carpații Orientali – aici are unele dintre cele mai numeroase populații: Maramureș, Rodnei, Călimani, Gurghiu, Harghita, Ceahlău și zona montană a județului Neamț.

-Carpații Meridionali (estul lor) – populații în masive montane umede și împădurite.

Habitat:

Trăiește și în zona de deal dar, în general, este o specie montană – 100-2000 m. De obicei apare pe pășuni și în păduri de foioase ori mixte. Specia are o perioadă acvatică scurtă, perioada corespunde cu perioada de reproducere. În restul anului este terestră.

Primăvara alege o mare varietate de tipuri de apă de obicei puțin adânci, de la cele stătătoare, permanente sau temporare, până la cele lin curgătoare. Cele cu vegetație sunt preferate.

În faza terestră devine crepuscular-nocturnă. Ziua se refugiază în micro-habitate cu vegetație deasă și litieră. Rămâne în apropierea zonelor umede din vecinătatea locurilor de reproducere. Se hrănește cu nevertebrate, cu larve de amfibieni. Hibernează pe uscat, rar în apă.

Răspândire

Trăiește în Carpații Orientali, parte a celor Meridionali, și zonele deluroase adiacente.

Populație

Efectivele din România sunt de câteva sute de mii de exemplare.

Amenintări:

  Pierderea habitatului – cea mai importantă problemă

drenarea mlaștinilor și bălților unde se reproduce;

captarea izvoarelor montane;

regularizarea pâraielor;

defrișările, care schimbă umiditatea și temperatura microhabitatului.

  Poluarea apei

pesticide și îngrășăminte ajunse în ape;

deversări menajere;

sedimentarea excesivă din exploatări forestiere sau construcții.

Ouăle și larvele sunt sensibile la modificarea calității apei.

  Schimbările climatice

secarea mai rapidă a bălților temporare;

temperaturi mai ridicate (specia este adaptată la ape reci de munte);

modificarea perioadelor de reproducere.

Fragmentarea habitatului

Populațiile rămân izolate între ele (drumuri, localități, tăieri de pădure), ceea ce reduce diversitatea genetică și crește riscul dispariției locale.

Pești introduși artificial

În unele lacuri sau bălți montane, peștii introduși consumă icrele și larvele de triton.

David Ştefan, clasa a VII-a

Principalele metode de apărare

Camuflajul (Coloritul de protecție): Spatele tritonului are o nuanță cafenie, sau maronie, care îi permite să se camufleze perfect în mediul înconjurător , făcându-l greu de observat de către prădători.

Secreții cutanate (Apărarea chimică): Ca și alți tritonii, acesta poate secreta prin piele substanțe iritante sau neplăcute la gust. Aceste secreții acționează ca un scut chimic împotriva prădătorilor, cum ar fi păsările sau șerpii.

Colorit aposematic ventral (Avertizarea): Deși spatele este camuflat, partea ventrală/burta este de un galben-portocaliu intens, adesea fără pete. Atunci când este amenințat, tritonul poate adopta poziții prin care își arată burta viu colorată, semnalând prădătorului că este toxic sau necomestibil.

Comportamentul de ascundere: În timpul zilei, tritonul stă ascuns sub bușteni, pietre sau în vegetație, fiind activ mai ales noaptea, ceea ce reduce riscul de a fi vânat.

Fabian Ciucănel, clasa a VII-a

*desen de Ovidiu Stanciu

Articolul TRITONUL CARPATIC- o cercetare de clasa a VII-a apare prima dată în Ecoul muntilor.

Elevii clasei a V-a de la Şcoala Grinţieş au ajuns în această dimineaţă la centrul de vizitare la invitaţia Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău, şi ca spiriduşii s-au împânzit prin săli, asaltându-l cu întrebări pe rangerul Adrian Catrinoiu.

Pe lângă scopul educativ şi de divertisment, excursia lor a avut şi un scop cinematografic. Cineastul Radu Tora pregăteşte un film de prezentare al Parcului Naţional Ceahlău şi micii grinţieşeni au devenit parte a acestui proiect.

Şi nu le-a fost deloc greu, curiozitatea şi dezinvoltura lor credem că va ieşi bine pe sticlă…

Articolul O excursie tematică în Parcul Național Ceahlău și cu scop … cinematografic apare prima dată în Ecoul muntilor.

Este muntele legendelor (noi am reuşit să culegem şi să publicăm peste 60 de poveşti ale Ceahlăului, nici un munte nu are o astfel de bogată mitologie) şi, mai mult, este muntele etnogenezei, al Dochiei şi al lui Traian. Este muntele lui Dumnezeu, aşa cum ne spune o veche legendă aflată la Grinţieşu-Mare, pe el „a pus mâna Sa Dumnezeu şi l-a blagoslovit”.

Despre Dochia, prinţesa dacilor, a scris Gheorghe Asachi, versificând legende ale locurilor. Despre Serafima, sfânta de la Ceahlău, a scris acelaşi Asachi, despre un bătrân sihastru a scris Mihai Eminescu, în scrierile veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea apar referiri la pustnicii Ghedeon, Vucol, Ioasaf, Gherman, la Mariana, Mavra sau Casiana şi urmele vieţuirii lor întru nevoinţă şi singurătate au fost căutate de Constantin Matasă sau Gheorghe Iacomi.

Mihail Kogălniceanu scrie la 1840, la scurt timp după ce Asachi a publicat balada „Dochia şi Traian”: „În scriitorii vechi, noi vedem că dacii, ca şi toate popoarele antichităţii, iubia de preferinţă vârfurile munţilor celor mai înalţi spre închinarea zeităţilor lor. Aşa, care loc ar fi fost mai potrivit dacilor decât Pionul, muntele cel mai înalt al patriei lor?!”.

În 2014, în cadrul unui proiect „Ranger Junior în Parcul Naţional Ceahlău”, cu spriinul administraţiei parcului, am realizat 12 panouri tematice cuprinzând 12 legende, în română şi engleză, cu foto şi desene: un traseu tematic – „Stâncile cu legende”. La Centrul de Vizitare de la Izvorul Muntelui o activitate interactivă are la bază legendele muntelui, cele prezentate şi în cele 12 panouri. Poveştile pot fi ascultate, la fel, în limbile română şi engleză.

Am alăturat acestor cuvinte coperta unei cărţi pentru frumuseţea desenelor realizate de Dimitrie Iavorschi, el, alături de regretatul Traian Stanciu, ilustrând cărţile noastre de legende încă din 2007.

„Ceahlăul, un munte de legendă” (aşa cum s-a numit filmul cu care grupul „Floare de colţ” din Grinţieş a câştigat concursul dedicat ariilor protejate văzute de copii) este deja un brand al turismului cultural şi s-au făcut paşi importanţi pentru punerea lui în valoare, dar eforturile trebuie continuate. De autorităţi, de reprezentanţii societăţii civile, de reprezentanţii clerului, de întreprinzătorii în turism, de toţi cei ce iubesc muntele. Noţiunea de voluntariat este cam ambiguă la noi, poate sechelă a „muncii patriotice” de pe vremuri, dar este necesar. Căci aura de sfiinţenie, bogata mitologie, minunile naturale ale muntelui pot transforma Ceahlăul într-una dintre cele mai mari atracţii turistice româneşti. Şi noi, cei din jurul muntelui, putem fi printre cei ce ar avea economic, dar nu numai, de câştigat.

Daniel DIEACONU

Articolul În jurul Ceahlăului, „Muntele lui Dumnezeu” apare prima dată în Ecoul muntilor.