„Cea mai mare comoară pe care un om o poate lăsa în urmă este amintirea unei vieți bine trăite”. Amintirea profesorului Vasile Ancuța rămâne o comoară pentru noi toți. Născut în aceeași decadă cu Eminescu, la 12 ianuarie 1946, astrele s-au aliniat frumos, prevestind parcă meseria de dascăl ce avea să o îmbrățișeze și dragostea sa pentru slove.

S-a împlinit un an de la plecarea în neființă a profesorului Vasile Ancuța, o personalitate care a modelat, timp de peste patru decenii, nu doar destine de elevi, ci însăși peisajul educațional și social al comunei Poiana Teiului. În această perioadă de comemorare, datoria noastră este să păstrăm vie amintirea unui om care a fost mult mai mult decât un profesor: a fost un mentor, un manager-vizionar și inima multor inițiative locale.

Pentru generațiile păstorite, a fost „profesorul de referință”, cel care a descoperit talente și a modelat caractere. A transformat școala nu doar într-o instituție de învățământ, ci într-un centru cultural și social al comunității. A modernizat infrastructura, a susținut proiecte educaționale, a creat un mediu propice pentru elevi și profesori, arzând mereu pentru alții. În plan managerial, a coordonat cu înțelepciune, echitate și o autoritate naturală, câștigând respectul tuturor.

Dincolo de zidurile școlii, s-a dedicat întru totul activității locale, fiind un bun consilier și un om de încredere pentru localnici. A pus întotdeauna binele comun pe primul loc, dedicând timp și energie proiectelor care uneau comunitatea. Valorile care l-au definit și pe care le-a întărit: dragostea pentru cultură, responsabilitatea civică, importanța educației, rămân mărturie în timp.

Pentru generații întregi de elevi, ora de limba și literatura română însemna o întâlnire cu pasiunea și erudiția sa .În cei peste 40 de ani de carieră, el a reușit să transforme lecția într-un spațiu de descoperire, unde gramatica și sintaxa se îmbinau cu magia literaturii, iar textele clasice deveneau oglinda vieții. Prin metode inovatoare pentru vremea sa – recitaluri de poezie, improvizații teatrale sau discuții aprinse despre valori – el a plantat sămânța iubirii pentru cultura română și a format nu doar cititori, ci și caractere. Mulți dintre foștii săi elevi își amintesc cu recunoștință de el ca de „profesorul care a schimbat perspectiva”, cel care a văzut potențialul din fiecare și l-a îndrumat să crească.

Devotamentul său față de educație a culminat cu asumarea rolului de director al Școlii Gimnaziale „Constantin Romanescu” Dreptu. Aici, viziunea sa s-a extins dincolo de sala de clasă, către infrastructură, organizare și proiecte pe termen lung. A condus școala cu mâna fermă și inima deschisă, transformând-o într-un adevărat centru al comunității. Sub conducerea sa, școala a fost modernizată,devenind un mediu sigur și stimulativ atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. A fost un lider respectat, care a știut să inspire și să câștige încrederea tuturor prin integritate, echitate și o dedicație absolută.

Plecând dintre noi, profesorul Vasile Ancuța ne lasă o moștenire imensă și de neprețuit: zeci de oameni pe care i-a format, o școală întărită de viziunea sa și o comunitate care a învățat de la el valoarea implicării. Lasă în urmă și un model de viață – una trăită cu demnitate, pasiune și serviciu față de ceilalți.

În acest an de la trecerea sa în neființă, cea mai frumoasă cinstire pe care i-o putem aduce este să-i păstrăm vie amintirea lui prin fapte.

„Un mare profesor nu se uită niciodată!”

Vasilica Ancuţa

Articolul Un an de la trecerea în neființă a unui stâlp al educației și al comunității: Prof. Vasile Ancuța apare prima dată în Ecoul muntilor.

A fost un discipol al domnului Romanescu de la care a învățat tainele vânătorii, altoitului și împăiatului de animale. Îmi amintesc că ne învăța și arta fotografică amenajând pentru asta o sală de clasă, de asemenea de frumoasele ore de matematică, în special geometria pentru care avea o dragoste deosebită în executarea desenelor și a deducțiilor logice. De la dânsul am moștenit și eu această dăruire, doar ca nu mă ridic la înălțimea dumnealui. Mai știu că era pasionat și de șah, la școala din Dreptu erau adevărate campionate. Și nu știu ce îndeletniciri nu avea domnul profesor, și lucrul în lemn și albinăritul, toate aceasta conturându-i profilul unui Om adevărat, care nu a lăsat timpul să treacă pe lângă el.

Îmi amintesc de ultima discuție când mi-a spus că-i conștient că de la o vârstă trebuie să nu mai fii, singurul regret fiind faptul că nu mai putea munci. Suferința sunt convinsă că-i o plată pentru a intra în adevărata împărăție a cerurilor, unde va avea liniștea și odihna meritată. Lângă dânsul și doamna Mia Pandrea a fost un model de iubire, dăruire și sacrificiu. O să rămână de acum cu Maica Domnului, să-i fie alinare, sprijin și ocrotire.

Noi promitem că nu-l vom da uitării și ne vom gândi la modelul unui adevărat trăitor al acestor locuri.

Dumitrina ERHAN

Articolul Portret de dascăl – Gheorghe Pandrea apare prima dată în Ecoul muntilor.

Profesorul, ca manager al clasei ia o serie de decizii, dar de fiecare dată trebuie să analizeze atent unde duc aceste hotărâri, la ce rezultate și cu ce efecte. Acesta efectuează o serie de activități precum planificarea materiei și activităților, organizarea, conducerea și motivarea colectivului de elevi, dar și controlul, evaluarea ce evidențiază randamentul obținut. Pentru toate acestea, profesorul manager, trebuie să dovedească o continuă adaptare, perfecționare și deschidere spre nou. Are totodată  sarcina de a-și crea condițiile necesare pentru reușita activităților  în clasă, nu doar sub aspectul precizării clare a obiectivelor, prelucrării conținutului tematic, alegerii strategiilor cât și a celorlalte condiții ce facilitează desfășurarea optimă în plan pedagogic, precum condițiile sociale, psihologice, ergonomice. Astfel, organizează elevii pe baza unor criterii, în funcție de performanțe, aptitudini, formează grupe omogene, care să poată beneficia de toată atenția necesară a profesorului manager în desfășurarea activităților, dar și de condițiile necesare unei bune desfășurări a procesului instructiv-educativ, precum aranjarea sălii cât mai confortabil, prezența luminii naturale, vizibilitate bună la tablă pentru toți elevii. Acești factori implicați în managementul clasei de elevi determină personalitatea grupului, a clasei în sine, asigurând o relaționare optimă și o coordonare potrivită între profesor-elevi.

Așa cum spune și J. Dewey „adevăratul dascăl este caracterizat prin aceea că mintea sa se mișcă în armonie cu mințile elevilor săi, trăind împreună dificultățile și victoriile intelectuale deopotrivă”.  Un bun manager trebuie să rezoneze cu nevoile elevilor săi, să empatizeze cu ei, să-i înțeleagă, susțină, ajute, dar în același timp să-i corecteze, să le asigure progresul, evoluția în tainele noțiunilor necesare. Modul de relaționare cu elevii și părinții acestora, dar și percepția elevilor asupra disciplinei predate sunt puncte de reper în traseul profesional al cadrului didactic. Pentru a parcurge un traseu cât mai puțin sinuos este nevoie ca bariera invizibilă dintre catedră și băncile elevilor să dispară, iar respectul, simpatia și aprecierile să vină în același timp cu feedbackul atât de necesar de la elevi la profesor, dar și invers. Adulții uită adesea că au fost copii, novici, dar tocmai acest aspect necesită a fi amintit atunci când se află în fața colectivului de elevi.

Mihaela APETROEI

Articolul Profesorul și clasa de elevi apare prima dată în Ecoul muntilor.