Mi-l amintesc pe Grigore Chiorbeja însoțit de Gheorghe Tîrșa, venind la căderea întunericului, aducând fiecare lemne de foc, pentru noi, doi copii și o mamă, rămași fără nici un sprijin, fără nici un venit, fără rude și fără ocrotirea tatălui, deținut politic în acea vreme. Alături de acest ajutor, aveau cu ei, mereu , o încurajare, un cuvânt de nădejde.

Amândoi au păstrat în inima lor porunca iubirii și au ajutat familia rămasă în nevoi, înfruntând pericolul de a fi ei înșiși acuzați de colaborare cu „dușmanii poporului”. Gândul meu se îndreaptă cu recunoștință atât pentru ei, cât și pentru toți cei ce au cunoscut acest fapt și nu au făcut rău.

La adăpostul întunericului despicau lemne și le așezau pentru ca noi să avem căldură; amândoi consătenii mei își câștigau pâinea muncind la pădure, în frig și cu efort, și mai aveau îndeajuns de multă dragoste pentru a continua și noaptea munca lor, ajutându-ne pe noi. Cunoscând pe cei ce vindeau lemne de foc, alegeau pe cele mai bune și ni le aduceau pentru a îndulci puțin traiul nostru. Soțiile dumnealor ne-au arătat bunătate, trimițându-ne și lapte, deoarece vaca noastră murise.

Pe Valentina Chiorbeja mi-o amintesc drept o foarte bună comerciantă, reușind să ne bucure copilăria cu grozavele bomboane, lămâi și portocale, niște minunății, pe care le aducea spre vânzare la magazinul din apropierea școlii.

Ana Tîrșa era neîntrecută în meșteșugul țesutului catrințelor cu alesături specifice zonei; îmi plăcea să o privesc lucrând. Tot cu aceeași măiestrie lucra și pânza necesară confecționării cămășilor femeiești și bărbătești. Gheorghe Tîrșa era și meșter opincar, lucrând opinci din piele; am primit și noi, copiii, opincuțe pe care le purtam cu drag la școală.

Grigore Chiorbeja și Gheorghe Tîrșa au fost alături de familia preotului în toată perioada de restriște, încurajând, sprijinind, ajutând. Au însoțit-o pe presbitera Elena la Poarta Albă, sperând să reușească să îl vadă și să schimbe două vorbe cu preotul lor. La vorbitor, însă, a fost primită doar soția, presbitera Elena, pentru 20 de minute, într-o sală uriașă, unde era mult zgomot, fiind acolo mulți dintre deținuții politici care primiseră drept de vorbitor.

Au fost amândoi au fost neîntrecuți meseriași de case construite tradițional din lemn, la ridicarea și încheierea acestora, precum și la confecționatul draniței pentru acoperișuri.

Meșteșugul lor începea de la alesul brazilor ce urmau să devină stâlpi, bârne,scânduri, tocuri de uși și ferestre,  la respectarea timpului în care aceștia se tăiau, se prelucrau și se puneau la uscat, totul fiind făcut atunci cu barda, fierestrăul și gealăul, nici o tehnologie nefiind încă inventată.  Fiind cunoscuți și recunoscuți în zonă pentru meșteșugul pe care îl stăpâneau, din care pricină au fost invitați la București, de către Dimitrie Gusti, pentru a ajuta la reconstituirea gospodăriilor moldovenești integrate în Muzeul Satului.

Îl amintesc aici și pe Mihai Gheorghiu, alt neîntrecut meseriaș în lemn, care a muncit toată viața doar cu o mână, fiind mutilat de război. Cu toate acestea, a reușit să lucreze  tâmplărie ca nimeni altul, uitându-mă și acum cu drag la ușile și ferestrele lucrate de el cu iscusință, tâmplăria  casei  fiind azi la fel ca acum 80 de ani.

Și azi, în timpuri nehotărâte avem nevoie să rememorăm oameni cu caracter, cu dragoste pentru aproapele, oameni verticali care și-au valorificat talentele dăruite de Bunul Dumnezeu, devenind oameni de nădejde pentru familiile lor, pentru consăteni, prieteni și străini.

Amintirea lor îmi este dragă, luminându-mi mereu gândurile și consider că memoria lor trebuie păstrată, pentru a deveni modelele de care au nevoie tinerii.

Doina GHEORGHIASA

Articolul Evocare: Oameni buni din vremi trecute apare prima dată în Ecoul muntilor.

Fiica lui Gavril Capșa, directorul Liceului „Petru Rareș” din Piatra Neamț, a fost ea însăși etnograf pasionat, cercetând portul popular autentic, ocupațiile și tradițiile locuitorilor Văii Bistriței.

Am cunoscut-o pe mătușa mea în copilărie, atunci când ne vizita  familia, împreună cu soțul său, Constantin Turcu, la Sabasa.

Venea destul de des, fiind interesată de costumele naționale autentice de pe valea Bistriței, de ocupațiile gospodarilor de la acea vreme, mai ales fiind intersată de plutărit. Pleca apoi în vizite la săteni, fiind însoțită de preot Vasile Gheorgheasa, cumnatul său. Un interes deosebit arăta familiei Bobâlcă, familie  cunoscută în zona Neamțului și mai departe, pentru talentul şi pasiunea cu care lucra bundițele și cojoacele specifice zonei.

Cercetările sale se concretizează în achiziții de costume naționale pentru muzeu și într-o lucrare  intitulată – „Plutăritul pe Valea Bistriței”, apărută în 1931.

Și acum, la distanța de câteva decenii, îmi amintesc de frumusețea, finețea și cultura pe care le-am îndrăgit la ea, imediat ce am cunoscut-o. Tot ceea ce făcea și spunea era frumos. Și eu și fratele meu Radu, am păstrat legătura cu ea și în timpul studenției noastre, vizitând-o cu mare plăcere. Eram mari iubitoare de flori, dânsa aprecia mușcatele, și îmi amintesc cu drag de schimburile de flori pe care le-am făcut. I-am dăruit mușcate colorate divers, iar dânsa mi-a dat sămânță de busuioc franțuzesc, plantă ce putea fi utilizată și în gastronomie.

Cu tact deplin, lăsa soțului său spațiul și timpul necesar cercetărilor sale, fiind ea însăși înclinată spre studiu. O gospodină desăvârșită, o artistă în ceea ce privește lucrul de mână, îndeosebi, broderie artistică. În timpul liber, lucra fețe de masă, naproane, fețe de pernă, cu un gust al culorii și formelor, deosebit de armonios.

În tulburarea vremurilor războiului și a instalării comunismului, Aurora Capşa-Turcu a dat o parte din lucrările sale brodate în schimbul unei cruci pectorale episcopale din aur. Creștină devotată, o dăruiește apoi Înalt Preasfinției Sale, Patriarhului Iustin, pentru binecuvântarea și pentru pomenirea familiei sale.

Trece în lumea drepților în anul 1973, fiind înmormântată în satul natal, Români. Lasă în amintirea celor ce au cunoscut-o modelul unei desăvârșite doamne, elegantă în gând, vorbă și faptă.

Doina GHEORGHIASA

Articolul Aurora Capșa-Turcu: Doamna din umbra cercetătorului apare prima dată în Ecoul muntilor.