Moldova e toată-n clocot

Plâng prea sfintele icoane,

Plâng cetățile în hohot!

Se zbat în neagră uitare

Mănăstirile sfințite

Plâng credințe, plâng altare

Plâng a noastre oseminte.

Vuiesc apele în maluri

Clocotesc codrii de aramă

Plâng Arhanghelii în ceruri

Plânge sufletul de mamă.

Se cutremură pământul

Munții jale și rușine

Plânge prin ruine vântul

Plâng mormintele străbune.

Ce e dat, ne-a tot fost dat

Ne-au călcat tătarii, hunii

Împărat după-mpărat

Și chiar cornul semilunii.

Am răbdat biruri, durere,

Foame am răbdat și chin

Ni s-a dat să bem doar fiere

Și în străchini doar venin!

Până când vom plânge oare?

Când usca-ni-se-va slova

Văzând cum încet ne mor (moare!)

Altarele din Moldova?!

Să oprim crunta pierire

Ștefane, scoală Moldova

Să-i cinstim cum se cuvine

Frumusețea, harul, vorba…

Să oprim cu-a noastră forță

Tot dezastrul și urgia

S-aprindem cu sfântă torță

Altarele-n România!

Articolul Poeţi de la munte: Constantin Agop TÂNGUIREA MOLDOVEI (MANIFEST PENTRU MOLDOVA) apare prima dată în Ecoul muntilor.