Mariea Samachiș s-a născut în Comuna Farcașa, Județul Neamț, la 20 aprilie 1926, într-o familie cu opt copii, ea fiind penultima în familia Casandrei și a lui Vasile Crețu.

BUNICUL – Alexandru Florescu, absolvent a trei ani de facultate la Iași, a fost primar în Borca 20 de ani, inaintea primului Război Mondial, a avut 9 copii, printre care pe CASANDRA – mama Mariei Samachiș, înfiată la Farcașa în familia lui Gheorghe Dănilă Carază.

Bunicul, în timp ce era primar, a pus la dispoziția localității Sabasa clădirea proprietate proprie, cu două camere, pentru a funcționa ca școală în Satul Sabasa.

PARINȚII – Casandra și Vasile Crețu din Farcașa, au avut opt copii, doi feciori și șase fete.

Tatăl  –  Vasile Crețu, cârciumar în Farcașa, a murit de tânăr, în 1929, în accident de camion (într-o curbă s-au răsturnat butoaiele cu vin peste el). Au rămas opt copii orfani, Mariea avea doar 3 ani.

Mama  – Casandra Crețu nu s-a mai căsătorit. Din 1929 când a rămas văduvă și-a crescut singură cei opt copii orfani de tată. Și-a educat copiii în spiritul muncii, i-a purtat în școli și toți au ajuns oameni gospodari, familiști la casele lor, fiecare având urmași.  Moara de apă ce o avea în proprietate a constituit mijlocul principal de câștig pentru creșterea copiilor.

MARIEA SAMACHIȘ – morărița din Farcașa, cum îi spuneau sătenii, singura dintre cei opt frați căreia i-a plăcut să macine la moara de apă. Tot ea umplea sacii cu pește care urca din apa Bistriței până la roata morii, care juca rol de capcană; peștele prins la roata morii a constituit a doua sursă de hrană pentru familia ce avea nouă persoane la masă. La roata morii a învățat a doua meserie, de pescar, și așa a prins gustul cărnii de peste și toată viața a consumat acest produs.

Îi plăcea să citească, a lecturat foarte multe cărți, a devenit o femeie înțeleaptă, și-a dozat efortul funcție de priorități,

Școlăriță fiind, gătea mâncare acasă pentru chiriașii ce trăgeau lemne cu boii, pentru formarea plutelor. Apoi, a fost angajată ca bucătăreasă la restaurantul din Farcașa, de la absolvirea școlii până ce s-a măritat. Prepara singură trei feluri de mâncare pentru 40 de persoane ce lucrau la plutărit și la prelucrarea lemnului,

Și-a ajutat foarte mult mama la treburile gospodărești, Înainte de căsătorie și-a construit, din veniturile proprii, o casă cu 2 camere și balcon în Farcașa,

CĂSĂTORIA – cu Gheorghe Samachiș din Săvinești, în 1954, de profesie tâmplar, constructor de mobilier, roți și căruțe, împreună cu tatăl său. Plecarea din Farcașa în satul Savinești din Comuna Poiana Teiului, în urma căsătoriei, nu a fost chiar pe sufletul ei, dar dragostea a învins…!

SOȚUL– Gheorghe Samachiș a absolvit apoi Școala Tehnica de Silvicultură și a lucrat ca pădurar la Ocolul Silvic Poiana Teiului până la pensionare.

În timp ce soțul era plecat la școala de pădurari, doi ani de zile, și-a crescut singură cele două fetițe gemene. S-a îngijit de creșterea fetelor, de coordonarea muncilor în gospodărie, pe ogoare, la adunarea fanului, îngrijirea animalelor, deoarece soțul era mai mult plecat la pădurărie.

Era o foarte bună bucătăreasă, făcând preparate foarte gustoase. Soțul a decedat în anul 2006, iar ea a supraviețuit încă 20 de ani de una singură.

COPIII – două fete gemene, Mioara și Zâna, născute în 1960. Prima căsătorită în Piatra Neamț și a doua în București.

Mama s-a preocupat cu dragoste și multă afecțiune de creșterea și educarea fetelor, dovada că acestea au ingrijit-o cu multă sârguință și dragoste și au ajutat-o să atingă suta de ani.

NEPOȚII – câte unul de fiecare fată, Sorin Gabriel și Romeo Ioan, absolvenți de studii superioare.

Bunica Mariea Samachiș din Satul Savinești, Comuna Poiana Teiului, Județul Neamț, s-a ocupat cu mare atenție de cei doi nepoți. În primii ani de viață i-a crescut și i-a purtat la grădiniță, apoi în vacanțele de iarnă și de vară i-a găzduit, i-a povățuit cu mare atenție și i-a pus la muncile gospodărești și ale câmpului pentru a deveni și ei buni gospodari.

Femeie credincioasă, citea foarte mult în cărțile sfinte, știa pe de rost o mulțime de rugăciuni și poezii. Se spovedea și împărtășea în posturile creștine, pe care le ținea cu regularitate.

A fost patru decenii contemporană cu Sfânta Olimpia din Farcașa (1880-1967), mama Cuviosului PETRONIU de la Podromu, canonizată recent, alături de alte 15 românce intrate în rândul sfinților.

MARIEA SAMACHIȘ am putea-o numi patriarha de vârstă și suflet a Farcașei și Săvineștilor ce a trăit suta de ani pe aceste meleaguri, în deplină armonie cu sătenii, natura și cu Bunul Dumnezeu.

O, mamă, dulce mamă

Din negură de vremi

Pe freamătul de frunze

La tine tu ne chemi!

DOMNUL SĂ-I DEA ODIHNĂ VEȘNICA de-a dreapta SA!

Neculai Caia

Articolul MARIEA SAMACHIȘ: o sută de ani de trudă, viață și suferință n. 1926, 20 aprilie – d. 2026, 6 februarie apare prima dată în Ecoul muntilor.

Mi-a zis: ”Domnule, ai stofă! Ar fi păcat să n-o folosești! Eu o să te ajut cât pot…”. Am prins curaj și am acceptat colaborarea. Un an și opt luni am fost redactor la ”Ecoul munților”, ce a renăscut și sper ca ecoul să fie cât mai lung.

Ne-am reîntâlnit, m-a dăscălit și, fără lipsă de modestie, se pare că efortul domnului n-a fost în zadar. Mă uimea la Dorel amănunțimea detaliilor, amintirea unor evenimente întâmplate cu mult înainte. Abia acum, când mi-a parvenit un ”carnețel de însemnări”, am înțeles. Era meticulos: copia orice ”scrieri” ce aveau importanță, le data și de aici modul de a le reproduce sau reaminti.

În ”carnețelul domnului Rusu”, am descoperit un proces verbal din 17 octombrie 1923. În acest document se menționa de către domnul D.A.Gheorghiță, subrevizor școlar, că unitatea e înființată la 1 septembrie 1923. ”Din lipsă de fonduri și mobilier nu a fost posibil demersul instructiv- educativ până pe 18 octombrie. La această școală din Topoliceni, comuna Galu, vor funcționa copiii din satele Topoliceni, Roșeni, Migelu, dar și din comunele Galu și Călugăreni”. Învățătoare a fost numită doamna Aglaia Popescu.

Serbările școlare, în 1972, 25 noiembrie, trebuiau, ca și acum, (ne trebuie un om în plus) aprobate de Inspectoratul Școlar Neamț și alte organe de partid. Printr-o adresă, 290/15. XI. a fost aprobată de ”doamna prim”, mai ales că era vorba de aniversarea a 50 de ani de existență a acestui lăcaș.

Programul comemorării semicentenarului Școlii Generale de 8 ani Topoliceni, a avut loc pe data de 11 noiembrie 1973 și a beneficiat de prezența multor persoane:

– Cuvântul de salut din partea primarului comunei – prof. Naghi Pantelimon:

– Cuvântul prof. Rusu Dorel – director coordonator al unităților școlare din comuna Poiana Teiului;

– Au vorbit învățătorii pensionari Vasile Achiriloaei și Reasilvia Andronic, apoi învățătoarea Berea Eugenia, fostă elevă a școlii;

Programul a fost vast: și-au adus aportul doamna directoare a Școlii Generale Topoliceni, Rusu Ana, Dascălu Ștefan, fost elev, profesorul pensionar Ion Ciucanu, fost director al Școlii Petru Vodă, Ricea Melania, elevă în clasa a IV-a, comandantă a unității de pionieri. Un grup de pionieri a oferit flori prezidiului și au prezentat un program artistic. Întâlnirea s-a încheiat cu o reuniune a foștilor elevi la care au participat și mulți săteni.

Carnețelul domnului Rusu Dorel reține, în amănunt, un emoționant discurs al domnului Vasile Achiriloaei, fost director al școlii, unde sunt marcate momente din viața dânsului, care se confundă cu activitatea unității de învățământ.

Iată de ce îi era ușor distinsului profesor să prezinte cu ușurință întâmplări trăite de dânsul sau de alte persoane. Nota cu meticulozitate ce i se părea important și sublinia cu roșu ce era relevant. Așa era ”domnul Dorel” și cred că mulți dascăli procedau la fel.

Ilie Alexandru

Articolul IN MEMORIAM apare prima dată în Ecoul muntilor.

Campania, desfășurată simultan în numeroase instituții din întreaga lume, a avut ca scop prevenirea formelor variate de violență și abuz asupra copiilor. Prin activități educative, sesiuni de informare și implicare comunitară, școala noastră a demonstrat că unirea eforturilor poate face o diferență reală. Într-o societate în care violența în rândul copiilor este o problemă din ce în ce mai vizibilă, participarea în astfel de campanii devine o necesitate. Prin această inițiativă, școala noastră a urmărit:

• Creșterea conștientizării: Elevii, părinții și cadrele didactice au fost informați cu privire la formele de abuz și impactul lor.
• Dezvoltarea abilităților practice: Elevii au învățat să recunoască situațiile de risc și să gestioneze conflictele într-un mod pașnic.
• Consolidarea parteneriatului: Activitățile interactive au promovat colaborarea între profesori, elevi și părinți.
• Implicarea comunității: Elevii au devenit ambasadori ai schimbării, sensibilizând întreaga comunitate școlară.

Campania a adus în atenție subiecte sensibile, dar extrem de importante:

1. Prevenirea bullying-ului: Elevii au fost învățați să identifice comportamentele agresive și să răspundă într-un mod constructiv.
2. Siguranța personală: Prin ateliere interactive, copiii au înțeles limitele personale și cum să evite situațiile periculoase.
3. Dreptul la educație: Elevii au discutat despre importanța copilăriei protejate și despre efectele muncii forțate asupra viitorului lor.

Aceste teme au fost discutate cu elevii prin metode variate, inclusiv jocuri de rol, discuții tematice și activități creative. Campania a fost structurată pe mai multe tipuri de activități, fiecare adaptată nevoilor participanților:

Pentru elevi

• Jocuri de rol: Elevii au învățat cum să gestioneze conflictele și să recunoască semnele de bullying sau neglijare.
• Ateliere tematice: Prin discuții interactive, copiii au aflat mai multe despre drepturile lor și despre siguranța personală.
• Concursuri creative: Sub tema „Copilărie în Siguranță”, copiii au realizat desene și eseuri, contribuind cu 56 de lucrări expuse la finalul campaniei.

Pentru părinți

• Sesiuni de informare: Părinții au fost sprijiniți să recunoască semnele abuzului și să dezvolte metode eficiente de comunicare cu copiii.
• Discuții deschise: Participanții au împărtășit experiențe și au primit sfaturi despre sprijinul emoțional pentru cei mici.

Statistica participării a fost un indicator clar al interesului și implicării:

• 230 de elevi de gimnaziu (aproximativ 75% din total) au participat activ la activități.
• 180 de elevi din ciclul primar au fost implicați în concursuri și ateliere.
• 120 de părinți au participat la sesiuni de informare, demonstrând interes față de protecția copiilor.
• 21 de cadre didactice au fost implicate direct în organizare și desfășurare, sprijinite fiind de către dna consilier școlar Roxana Cimpoeșu (CJRAE Neamț).

Aceste cifre ne arată că inițiativa a fost bine primită, dar ne pun și o întrebare: cum putem implica și mai multe familii în viitor? Activitățile și dezbaterile din cadrul campaniei au evidențiat câteva concluzii importante:

1. Bullying-ul rămâne o provocare majoră: Este esențial să continuăm să educăm copiii despre soluții pașnice și să sprijinim victimele.
2. Părinții și profesorii sunt aliați-cheie: Fără sprijinul lor, eforturile pentru prevenirea violenței pot rămâne fără rezultate pe termen lung.
3. Comunitatea contează: Problemele de siguranță ale copiilor trebuie abordate nu doar în școală, ci la nivel de comunitate.

Campania „19 Zile de Activism” a fost mai mult decât o serie de activități – a fost un angajament colectiv pentru a crea un mediu educațional mai sigur și mai conștient. Elevii, părinții și profesorii au avut ocazia să reflecteze, să învețe și să colaboreze. Campania „19 Zile de Prevenire a Abuzurilor și Violențelor asupra Copiilor și Tinerilor” a fost o inițiativă care a demonstrat importanța educației și a implicării comunității în crearea unui mediu școlar sigur și prietenos. Prin activitățile organizate, proiectul nu doar că a informat, dar a și reușit să aducă împreună elevi, părinți și profesori în jurul unui scop comun: protejarea copiilor și promovarea stării lor de bine.

Cu toate acestea, rămâne clar că astfel de campanii reprezintă doar începutul unui proces continuu. Temele abordate trebuie integrate mai profund în programele școlare și în comunitate, iar parteneriatele dezvoltate în timpul campaniei pot fi extinse pentru a menține eforturile de prevenție pe termen lung. Succesul acestei inițiative ar putea fi multiplicat dacă ar exista mai multe resurse și formări dedicate pentru profesori, astfel încât să poată susține constant aceste teme în activitatea lor zilnică. Implicarea părinților este un alt aspect care merită dezvoltat, pentru că ei sunt aliați esențiali în educația și protecția copiilor.

Dar cât de durabil este impactul acestor eforturi? Cum putem transforma astfel de inițiative într-un element permanent al culturii școlare? Aceste întrebări ne ghidează spre viitor, încurajându-ne să menținem viu spiritul acestei campanii și să continuăm să promovăm siguranța, respectul și drepturile copiilor.

Prof. Mariana Deleanu

Articolul Campania „19 Zile de Activism pentru Prevenirea Abuzurilor și Violențelor asupra Copiilor și Tinerilor” lansată de organizația FICE România apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pe 20 noiembrie a.c, proiectul Start în Educație a debutat și la Poiana Teiului, marcând un pas important spre îmbunătățirea educației preșcolare. Lansarea s-a remarcat  printr-o participare numeroasă a părinților, demonstrând interesul și nevoia de implicare activă în sprijinirea copiilor aflați la început de drum. Formatoarea care a deschis sesiunile de formare este Andreea Aparachivei, care a venit în fiecare zi de la Iași la Poiana Teiului, o persoană inspirațională prin felul de a fi și care îndeamnă spre calm, bunătate, încredere, reflecție și autocunoaștere, timpul petrecut cu părinții fiind valorificat la maximum.

Proiectul are ca obiective principale:

• Sprijinirea părinților prin consiliere și sesiuni de informare, astfel încât aceștia să fie mai bine pregătiți pentru a susține dezvoltarea armonioasă a copiilor lor.
• Susținerea educatorilor prin resurse și instrumente educative, pentru a îmbunătăți calitatea procesului de învățare.
• Oferirea de resurse directe pentru copii, prin distribuirea de ghiozdane echipate și kituri educative pentru grădinițe.
• Sesiuni de Tip „Școala Părinților” în care aceștia sunt ghidați să înțeleagă mai bine nevoile emoționale, cognitive și sociale ale copiilor lor. Discuțiile sunt axate pe teme precum:
• Cum să susținem curiozitatea naturală a copiilor?
• Importanța jocului în dezvoltarea timpurie.
• Strategii pentru a cultiva o relație de încredere cu copilul.

Aceste sesiuni nu doar că oferă informații valoroase, ci și creează o comunitate de sprijin, în care părinții pot împărtăși experiențe și soluții.

Rolul educatorilor este decisiv în formarea copiilor, iar proiectul Start în Educație le oferă acestora un suport valoros. Grădinițele participante primesc kituri educative care includ materiale didactice inovatoare, menite să facă procesul de învățare mai atractiv și eficient. Aceste resurse vor sprijini activitățile creative, explorarea și învățarea prin joc, elemente esențiale pentru dezvoltarea preșcolarilor.

Toți  copiii înscriși în proiect beneficiază de ghiozdane complet echipate, care conțin rechizitele pentru activitățile zilnice. Acest gest nu doar că le oferă micuților un start bun în educație, ci le insuflă și un sentiment de apartenență și încredere.

Proiectul Start în Educație nu se oprește la distribuirea de resurse sau la sesiuni de consiliere. Continuarea acestuia presupune încurajarea educatorilor să adopte și să implementeze practici educaționale inovatoare, care să răspundă nevoilor actuale ale copiilor. Prin sprijin constant și consiliere personalizată, educatoarele vor fi ghidate să creeze un mediu educațional stimulativ, adaptat fiecărui copil. De asemenea, implicarea părinților rămâne un obiectiv  esențial al proiectului. Activitățile comune între educatoare, părinți și copii – cum ar fi atelierele creative, sesiunile de lectură sau evenimentele tematice – vor întări relațiile din comunitate și vor sublinia importanța colaborării în educația timpurie. Proiectul își propune să creeze nu doar o schimbare momentană, ci un impact de durată, transformând grădinițele în centre comunitare active, unde toți cei implicați contribuie la dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil.

#StartInEducatie nu este doar un slogan, ci o promisiune că vom crea un mediu mai bun pentru învățare și dezvoltare. Sprijinind părinții, educatorii și copiii, inițiativa contribuie la reducerea decalajelor educaționale și oferă o șansă egală fiecărui copil, indiferent de mediul din care provine. Fiecare ghiozdan distribuit, fiecare sesiune de consiliere, fiecare kit educativ reprezintă un pas concret spre un viitor mai luminos. În special pentru copiii care învață la Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu,” acest proiect devine un simbol al grijii și implicării comunitare.

Articolul START ÎN EDUCAȚIE ! apare prima dată în Ecoul muntilor.

A fost numit primar al comunei în anul 1986, luna februarie și a găsit o clădire veche, construită în perioada anilor 1948 – 1949 pe timpul SOVROMLEMNULUI (au fost primele societăți mixte româno-sovietice, formă mascată de jefuire a resurselor economice românești de către ruși). În această clădire a funcționat sectorul Galu al IFET Ceahlău, șef de sector fiind Mitica Huci, având ca ajutor pe Grigore Tănase din satul Topoliceni.

Clădirea se afla intr-o stare avansată de degradare cu găuri în pereți, fiind acoperite cu prelate. Văzând această stare a clădirii, a început să fac demersuri la județ  pentru a se construi o clădire nouă corespunzătoare  unei primării moderne în pas cu vremea, dar chiar de la primele demersuri i s-a spus că nu se poate aproba, să caute soluții. De reparat clădirea nu se punea problema, deoarece o parte din pereți erau carbonizaţi (clădirea era din lemn). Conducerea județului a propus mutarea sediului în clădirea unde a funcționat Coloana ITA de la Poiana Largului – Viaduct, dar această locație era total improprie din cauza distanței mari față de centrul comunei. Făcându-se un sondaj de opinie cu salariații primăriei și locuitori ai comunei, niciuna din aceste părți nu a fost de acord cu această locație. S-a propus o soluție provizorie la grădinița din spatele primăriei vechi, dar nu era ceva practic. Analizând în detaliu toate datele problemei puse în discuție, s-a ajuns la un consens: sediul primăriei să funcționeze în localul fostei primării a Comunei Galu (sat Galu). S-a găsit o soluție salvatoare de a se construi o clădire nouă. Fiind o fire inventivă și cu mult spirit gospodăresc, fără a avea măcar o aprobare de la județ, a demolat clădirea veche și imediat a demarat lucrările de săpare a fundației. În cont fiind doar fondurile care se dădeau anual pentru micile reparații la școlile din comună. S-a întocmit schița pentru noua primărie, prevăzută cu demisol, parter și etajul I. Lucrările au început cu trei meseriași de bază din comună, constructori de locuințe, dar și tâmplari: Neculai Geoană, Pantelimon Găină și Ion Bargaoanu din satul Savinesti, un fierar  betonist de excepție. Clădirea a fost construită fără nici un proiect sau aprobare de la județ, fără fonduri pentru materiale sau plata meseriaşilor. Nici acum nu și-a dat seama cum a putut face toate acestea fără bani, fără aprobare, a fost un act de mare curaj. După ce au început lucrările de turnare a betoanelor pentru temelie, s-a primit vizita unei comisii de la județ, formată din arhitectul șef Filimon, directorul Trustului de Construcții și directorul Băncii Naționale, care la modul cel mai serios au cerut autorizația de construcție și proiectul clădirii. Cum nu era decât o schiță cu dimensiunile clădirii, comisia a menționat că situația este extrem de gravă, lucrările trebuie oprite și să se dea o notă explicativă. Înainte de a pleca de pe șantier, comisia a vrut să constate dacă lucrările sunt de calitate. Au verificat armaturile, calitatea betoanelor și, după ce s-au convins că totul este în regulă, au spus că lucrările pot continua. Arhitectul șef a cerut schița construcției pentru a o da la un proiectant autorizat de la județ să facă un proiect autorizat. S-a verificat la contabilitatea primăriei cheltuielile făcute și s-a ajuns la concluzia că totul este în regulă din punct de vedere contabil. Lucrările au continuat, apelând la sponsori și voluntari. A fost nevoie de foarte multe materiale de construcții: cărămidă, fier beton, ciment, balast, nisip. Un mare ajutor a fost oferit de UFET Poiana Teiului, director fiind ing. Ionel Dumitrașcu. Directorul de la Mina Leşu Ursului a oferit o cifă pentru prepararea betonului. Conducerea ACH Poiana Teiului (director – ing. Gheorghe Barcă și ing. Dorin Dumitraş) au fost de un foarte mare ajutor cu mașini, utilaje și meseriași. Domnul ing. Iosif Hogea, director al UFET- ului Roznov a construit toată tâmplăria clădirii la un preț modic. Elevii de la Școala Galu cu clasele I-X) au efectuat multe ore de muncă voluntară. Sprijin a fost primit din partea Ocolului Silvic (ing. Vasile Pungă), a dnei viceprimar Elena Păvăleanu, Pavel Romică, contabil șef. Au mai fost primite fonduri de la unele localități care nu reușeau să cheltuiască sumele alocate pentru reparații. Când construcția era pe terminate, pe hol se bătea lambriul, a venit lovitura de stat (revoluția din decembrie 1989).

Toate persoanele care s-au implicat în construcția primăriei merită toată stima și considerația noastră. Facem propunerea ca să primească titlul de cetățean onoare ai comunei Poiana Teiului: Constantin Blănaru – ctitor, primar în perioada februarie 1986-decembrie 1989; Neculai Geană, Pantelimon Găină, Ioan Bârgăoanu, Vasile Pungă, Elena Păvaleanu, Pavel Romică, Gheorghe Barcă, Ionel Dumitrașcu.

Paul SCRIPCARU

Articolul Un scurt istoric al primăriei din Poiana Teiului apare prima dată în Ecoul muntilor.

Ideea de la care pornește tema Simpozionului desfășurat la Școala Gimnazială ,,Iustin Pârvuˮ, Galu este tocmai aceasta: se mai poate vorbi despre educație fără a include mai multe componente? Reușește numai familia sau școala să acopere nevoile de educație ale viitorului adult?

Simpozionul la care au participat deopotrivă reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Neamț, ai CCD-ului, lector univ. dr. Bogdan Constantin Neculau (Universitatea ,,A.I.Cuzaˮ, Iași), fețe bisericești monahale și laice, dar și cadre didactice de la toate nivelurile de învățământ, a încercat să răspundă tocmai acestor întrebări, să propună soluții pentru o educație de calitate și să insiste că e nevoie de colaborare și de solidaritate.

Una dintre poveștile spuse, cu această ocazie, menționa momentul unor inundații pe Valea Bistriței, după o perioadă de ploi consistente, ceea ce a produs revărsarea apelor, însoțite de mari pagube materiale. Pe lângă aceasta, mulțime de pești, duși de ape. Unii s-au rătăcit, alții au murit, alții s-au ținut de firicelul în retragere și au revenit în albie, supraviețuind. Au avut, insistă povestitorul, memoria albiei.

Ca să supraviețuiască în lume, copiii noștri, potrivit parabolei, au nevoie să-și cunoască identitatea – albia. Odată porniți în vâltorile vieții, dacă știu cine sunt și pe cine reprezintă, ușor se vor stabiliza, se vor echilibra. Ce este, însă, identitatea și cine contribuie la cristalizarea ei? Primul factor, și poate și cel mai important, este familia. Aici copilul, pe lângă acțiunile necesare supraviețuirii, se șlefuiește emoțional și-și conturează caracterul. Urmează școala, creatoare de competențe și abilități, catalizator al valorilor învățate acasă și în comunitate, deschizător de drumuri către marea cultură a lumii și către atâtea domenii ale cunoașterii. Ca însoțitor permanent, Biserica, văzută și nevăzută (prin componenta ei morală, canoanele și exemplaritatea sfinților), am zice noi, desăvârșește acest proces al educației, atât de complex și care niciodată nu se finalizează.

Concluzia acestui simpozion a fost, așadar, că educația se realizează împreună cu. Au demonstrat-o, de fapt, toate evenimentele care au marcat zilele Școlii Gimnaziale ,,Iustin Pârvuˮ. Zilele de 11 și 12 iunie, au însumat, pe lângă ceremonia de deschidere și comemorarea Părintelui Iustin Pârvu, protectorul spiritual al locului, și alte activități cultural-artistice realizate cu participarea elevilor și a comunității, expoziții, târguri, concursuri (poezie, desen, sportive – Cupa ,,Ioan Rășchitorˮ), întâlniri cu personalități, activități recreative, spectacole de muzică și dans.

Celebrarea zilelor școlii, a căror debut datează din 2016, cu o pauză în timpul pandemiei și reluată anul acesta, a reunit, atât de frumos, eforturi ale școlii, ale familiei și ale Bisericii, o demonstrație că teoria, fără componenta ei practică, rămâne afirmație goală, fără putere și fără finalitate.

Ecaterina Carază

Articolul Simpozionul ,,Efecte ale colaborării școală-biserică-familie asupra formării individuluiˮ apare prima dată în Ecoul muntilor.

A avut loc “Întâlnirea de 50 de ani” ai celor ce au absolvit cursurile Şcolii Generale Galu. Iniţiativa a fost a doamnei Elena Buciuc (Ţifui),  secondată îndeaproape de domnul diriginte Paul Vasile Scripcaru.

În clasele V-VII au învăţat toţi la un loc. Deoarece erau 41 de elevi, conducerea de atunci a şcolii a hotărât să-i împartă, pentru a le da posibilitatea să se pregătească mai bine pentru examene. Pe vremea aceea testările se dădeau la liceul pentru care opta fiecare. Cealaltă clasă a fost călăuzită de domnul profesor Teodor Cuculescu, prezent şi dânsul la acest moment memorabil. Din lipsă de spaţiu clasa dânsului a desfăşurat cursurile la o casă particulară din satul Ruseni ce aparţinea familiei Dumitru şi Natalia Ancuţa, care nu au perceput nici o chirie pentru acel an.

  Întâlnirea a fost hotărâtă la Şcoala Gimnazială “Iustin Pârvu” Poiana Teiului. Au participat oameni din Finlanda, Grecia, Italia şi din cele patru colţuri ale ţării. Am reţinut pe domnul Ion Erhan, venit tocmai din Finlanda şi pe domnul Mihai Pascaru, profesor doctor universitar la Alba-Iulia.

Nimeni nu a întâziat. Dimpotrivă. Au venit mai devreme, aşa cum procedau şi acum cincizeci şi ceva de ani în urmă, pentru a putea să mai discute înainte de începerea cursurilor. Şi aceasta era atmosfera: îmbrăţişări, lacrimi de bucurie, râsete din toată inima, discuţii precipitate. Emoţia revederii a inundat întreaga şcoală. Unii îşi aminteau de năzbâtiile din anii aceia frumoşi de şcoală, alţii povesteau despre locurile unde i-a dus destinul.

Cu greu au fost opriţi de domnul diriginte ce a zornăit nişte medalii pentru că “din grabă” uitase clopoţelul acasă. Domnul profesor Paul Vasile Scripcaru a deschis programul, evocând  câteva crâmpeie din anii aceia care “parcă au fost ieri”, după care a înmânat Diploma aniversară (1974-2024) fiecăruia. Domnul profesor Mihai Pascaru a făcut cadou colegilor două din volumele publicate de domnia sa: BALADE şi altele şi Efectul Pygmalion.

Din păcate, 8 din cei 41 au trecut la cele veşnice. S-a păstrat un moment de reculegere în memoria lor. Emoţionant a fost şi mesajul trimis de doamna Eugenia Rusu (Gicuţa), ce se află într-un moment de grea cumpănă, suferind de o boală incurabilă. Lacrimi fierbinţi au inundat obrajii tuturor celor prezenţi, iar la sfârşit au aplaudat şi s-au rugat bunului Dumnezeu să o izbăvească de cumplita boală, să-i redea sănătatea şi voia bună pe care o afişa întotdeauna. La aniversare a participat şi doamna învăţătoare Anişoara Rusu, de la Şcoala Topoliceni, cea care “le-a pus creionul în mână” şi i-a întâmpinat cu multă blândeţe şi răbdare din prima zi de şcoală. Din foştii profesori a fost prezentă doamna Arsineta Mija (Grigoruţ). Doamna învăţătoare Paraschiva Ursu, cea care a călăuzit primii paşi ai celor de la Galu nu a putut participa, dar a fost vizitată acasă de toţi cei prezenţi, în semn de recunoştinţă şi mulţumire pentru ce-a făcut pentru ei.

  În continuare, părintele Fabian a săvârşit o slujbă de mulţumire, a stropit cu aghiazmă şi a binecuvântat pe fiecare. De aici cu toţii au purces la Biserica Sfinţii Mihail şi Gavril Poiana Teiului, unde fiecare s-a închinat după datina creştinească şi s-a făcut o slujbă de veşnică pomenire pentru colegii decedaţi şi la mormântul domnului profesor Dorel Rusu, director în acele vremuri. Doi câte trei , ca în anii de şcoală, s-au deplasat pe malul Bistriţei la doamna Ioana Busuioc (Gherasim), unde se află o troiţă şi o chilie în casa părintească amenajate în memoria fratelui său Gavril (părintele Galaction slujitorul Domnului la Mănăstirea Cucova din judeţul Bacău), care a sfârşit tragic la vârsta de 41 de ani.

A urmat masa festivă ce a avut loc la pensiune Orizont Farcaşa, unde printre gustoasele şi feluritele delicatese, timp de câteva ore s-au depănat amintiri, au fost prezentate realizări, precum şi gânduri pentru viitor.

A doua zi alaiul a fost în pelerinaj la cele două mănăstiri din comună: Mănăstirea Petru-Vodă (Haşca) şi Mănăstirea Paltin). Momente emoţionante au trăit la întâlnirea şi discuţiile pe care le-au avut cu stareţul Hariton Negrea, părintele Chiril şi maica stareţă Iustina. În continuare au vizitat chilia regretatului părinte Iustin Pârvu, unde au păstrat un moment de reculegere şi Magazinul de produse naturiste.

Fiecare moment al celor două zile a fost imortalizat în imagini emoţionante, ce vor fi subiect de discuţii încă mult timp de aici înainte. Despărţirea a fost grea. Propunerea pentru o nouă întâlnire peste doi ani a fost aplaudată şi acceptată în unanimitate.

Felicitări, oameni buni şi Doamne ajută în ceea ce v-aţi propus!

Ilie Alexandru

Articolul După cincizeci de ani… apare prima dată în Ecoul muntilor.

Preotul Gheorghe Țifescu a venit la Dreptu din comuna Crucea, județul Suceava, aparținând unei familii care se strămutate în secolul al XVII-lea din comuna Țifești, județul Vrancea. Capul acestei familii era Ilie -Enache Țifescu.

Preotul Gheorghe Țifescu a fost bunicul bunicului meu, Haralambie Țifescu, născut la Dreptu în anul 1866, tatăl său fiind preotul Vasile Țifescu – fiul preotului Gheorghe. Haralambie Țifescu a trăit la Poiana Răchiței (actuala Poiana Teiului), fiind căsătorit cu Nastasia (născută Chirilă) și având meseria de plutaș pe Bistrița, dar fiind și cântăreț bisericesc (dascăl). A avut șase copii: patru fete și doi băieți – dintre care Vasile, născut în anul 1899, a fost tatăl meu.

Această primă biserică, pe care eu Dragomir Romanescu (născut în anul 1930 la Dreptu) mi-o amintesc foarte bine, era o bisericuță modestă și ca suprafață și ca înălțime. Era construită din lemn, acoperită cu tablă și având trei turnulețe, de asemenea învelite cu tablă. Clopotnița era construită separat, deasupra unei bolți zidite la câțiva metri de scara care urca din șosea în curtea bisericii și-n cimitir. Deci ca să mergi la biserică sau în cimitir trebuia să treci pe sub această boltă.

Construindu-se o nouă biserică, aceasta prima bisericuță a fost demolată în anul 1950, catapeteasma fiind donată Bisericii din satul Păltiniș, județul Suceava.

Locul Sfintei Mese din altar a fost marcat, conform obiceiului, printr-o masă de beton cu cruce – lucrare trainică – aflată lângă biserica nouă, nu departe de intrare.

Biserica nouă din satul Dreptu este probabil cea mai mare și cea mai importantă din zonă. Fundația și zidurile ei (pereții) au fost construite, din câte știu, în perioada de după primul război mondial și începutul marii crize economice (1929-1933), adică în perioada 1920-1928. Lucrarea este realizată exclusiv din piatră (gresie calcaroasă masivă) și este foarte rezistentă.

În anul 1936 s-a pus problema construirii suprastructurii (acoperișul cu bolți și turle). Statul, prin Ocolul Silvic Galu (în prezent Poiana Teiului), a donat o parcelă de pădure cu molid, bună de exploatat, care a fost scoasă la licitație și câștigată de deputatul liberal Guranda, care a oferit 400.000 de mii de lei. A fost vorba că licitația ar fi fost trucată și că s-ar fi putut obține o sumă mai mare. Banii au fost predați consiliului parohial (în timpul acesta, eu, trimis de mama mea, în acord cu părintele Petru mergeam în fiecare duminică la biserică – cam pe la Sfânta Evanghelie – și la timpul dat spuneam „Tatăl Nostru”, așa că-mi amintesc foarte bine următoarele:

Într-o duminică apăru Guranda, însoțit de încă o persoană care purta o valiză nu prea mare. După terminarea slujbei s-a adus o masă, în mijlocul bisericii, pe care Guranda a răsturnat valiza, plină cu bancnote, adică cei 400.000 mii de lei – probabil.

Cu acești bani a fost angajat Nicolae Maxim, cu domiciliul în comuna Bistricioara, care era „conductor arhitect și constructor” (subinginer). Se spunea că era autodidact, dar fiind foarte talentat, își luase examenele cu succes și deținea diplomele respective. Acesta tocmai terminase de construit suprastructura bisericii din Ceahlău (Răpciune – cum se mai numea atunci localitatea). Această biserică există și astăzi, nefiind inundată de apele lacului Bicaz-Poiana Teiului, ca o mare parte din comuna Ceahlău. Tot Nicolae Maxim a construit și biserica din comuna Panaci, județul Suceava. Lucrarea a fost terminată destul de repede, până în 1938 sau 1939. În afară de maiștrii aduși de N. Maxim au lucrat și bărbați din sat. Îmi aduc aminte că-n șosea și-n curtea bisericii o perioadă s-a aflat o mare cantitate de lemn de construcție (grinzi, scânduri). Nu-mi amintesc dacă crucile de la turle au fost montate în aceeași perioadă de către Nicolae Maxim sau mai târziu.

Intervenind războiul (1941-1945) și probabil terminându-se banii (a apărut și inflația), interiorul bisericii, (pictura și catapeteasma) s-a executat mai târziu, în perioada 1946 (sau 1947) – 1949 de către pictorul din Piatra-Neamț, Nicolae-Cristea Bubanovici. Pe acesta și pe subinginerul Nicolae Maxim i-am cunoscut foarte bine și-i am și acum în memorie, deoarece erau în relații foarte bune cu părinții mei, venind adesea la noi în casă și uneori la masă.

Preotul paroh în toată această perioadă a fost părintele Petru Gavrilescu. Acesta m-a botezat pe mine nașă, fiindu-mi preoteasa Varvara Gavrilescu, împreună cu mătușa mea Agurița Țăranu din Fărcașa. Sfințirea bisericii noi de la Dreptu s-a făcut cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie). În prezent se serbează ambele hramuri (23 aprilie și 8 septembrie).

Datele cu privire la înființarea parohiei Dreptu – Săvinești – Pârâul Fagului și a construirii primei biserici sunt certe, deoarece le știu de la bunicul meu Haralambie Țifescu, născut în 1867, care le cunoștea din spusele bunicului său -preotul Gheorghe- întemeietorul parohiei și din strădania căruia s-a construit bisericuța.

Datele mai mai le cunosc foarte bine, petrecându-se în timpul vieții mele.

Addenda

Pentru persoanele care s-ar putea întreba de ce autorul textului alăturat se numește Romanescu, dacă este nepotul și fiul lui Haralambie și  Vasile Țifescu, fac următoarele precizări. M-am născut la 18 mai 1930, părinții mei fiind Maria și Vasile Țifescu, învățători în satul Dreptu. În același an, 1930, în luna noiembrie, tatăl meu a decedat la vârsta de 31 ani, din cauza unui anevrism pe artera aortă.

În anul 1937, în urma căsătoriei mamei mele cu învățătorul Constantin Romanescu, am fost adoptat legal primind numele de familie Romanescu-Țifescu.

În 1952 introducându-se buletinul de identitate tip nou, unic pe țară, am fost obligat conform legii să renunț la unul din cele două nume de familie și am optat pentru primul nume din vechiul buletin de identitate, adică Romanescu, sub care de fapt eram cunoscut.

Dragomir ROMANESCU

Articolul Istoria bisericilor din satul Dreptu, comuna Poiana Teiului, județul Neamț, prezentată de Dragomir Romanescu apare prima dată în Ecoul muntilor.

La începutul acestui an, 2024, se împlinesc 21 de ani de la dispariția dintre noi a celor trei tineri frumoși, veseli și plini de viaţă: Ana Țifui, Ionela Sturzu și prietenului ei, Claudiu Doroftei. Dumnezeu să-i odihnească în pace și să-i pomenească!

Acest nefericit incident e legat și de autorul acestui articol, adică eu, Iulian Bar. Moartea albă ne-a căutat pe mai mulți la început de an 2003. Petrecerea de revelion la acea cabană blestemată trebuia să mă aibă și pe mine, am fost invitat acolo să petrec clipe frumoase dintre ani.

Îmi aduc aminte cu mare „noroc” că vărul meu, Marc Gheorghe din satul Galu, venea zilnic la mine să mă roage insistent să petrec noaptea dintre ani cu ei.

Acest lucru a durat cam două săptămâni… până ce am cedat. Înainte cu trei zile de Crăciun am acceptat cu vorbele mele pline de dubii:  „Bine, mai Gheorghe, vin și eu, cred că o sa fie fain.”

Vărul răspunde și el: „Aşa, uăi, nu fi prost… stai acasă cu măta?!”

Și ne-am despărțit. Dar nu a fost aşa. În ajunul Crăciunului, ne-am dus toată familia la lemne. Prin muncile grele de spart lemne și de a le căra cu funia, piciorul cel drept al meu a fost turtit de un „gălătuş” mare și zemos. Pe moment am putut face faţă lemnelor, însă odată ajuns acasă, olog am fost.

N-am mai putut merge cam o lună, drept urmare nu am mai fost prezent la cabana ucigașă.

Îmi pare rău de cei trei prieteni, m de Claudiu, pe care îl știam bine.

Poate nu e potrivit să-mi strecor povestea mea printre memoria lor, însă, cred, „maxim” ca Dumnezeu m-a salvat!

Și tot „maxim” cred că dacă nu aveam acel accident în pădure, numele meu era printre numele lor. Atât.

Dumnezeu să-i ierte!

Iulian BAR

Articolul Poveşti tragice de mai demult: Moartea Albă la cabană apare prima dată în Ecoul muntilor.

Este autorul romanului „Mântuirea unui Diavol”, apărut la Editura Cetatea Doamnei în 2016, cu o prefaţă a regretatului profesor Dorel Rusu din satul Topoliceni.

Al doilea roman, „Iubire din Cer”, a fost publicat la Suceava, la Editura A.S.E.I., în anul 2018. Cartea a apărut cu sprijinul Asociației de Inovare Sociala și Educaţională.

Spune autorul: „Este o carte dură, psihologică și uimitoare prin toate acțiunile ei. Acțiunea cărţii se petrece pe mai multe meleaguri ale unei lumi sălbatice și neiertătoare. O carte care arată o altă versiune a nașterii acelui Diavol al Muntelui Ceahlău. Un Zburător ce s-a creat și dezvoltat printre oamenii de rând, trecând prin mai multe etape de formare”. Invităm la lectură!

Daniel DIEACONU

Articolul După „Mântuirea unui diavol” a urmat „Iubire din cer” apare prima dată în Ecoul muntilor.