S-a născut pe 13 septembrie 1957 în „districtul Peste Vale, o zonă plină de liniște și de păsări abil cântătoare, a comunei Grințieș. Este ținutul bogzănilor, oameni cu multă dragoste față de carte și față de meseria pe care și-au ales-o”, spunea domnia sa.

La fel ca mai toate familiile din zona de munte, de  după război, și nu numai, a fost o familie numeroasă, obișnuită la acea dată, compusă din opt odrasle ale lui Gheorghe și ale Eugeniei Panțiru: „Multe suflete, dar și cu multe probleme pe care, cu multă trudă și cu credință-n Dumnezeu, părinții au reușit să le ducă la un bun sfârșit, atât cât s-a putut”. Șapte din cei opt copii au ieșit din zona studiilor gimnaziale, alegând și practicând diverse meserii, de la cea de strungar în fabrică, electrician, maistru până la cea de profesor.

Continuăm cu câteva fragmente dintr-o discuţie cu domnul învăţător: „Am încercat să fur câteceva de la frații mai mari (eu fiind mezinul), alegând cariera de cadru didactic, mai les la insistența mamei. Copilăria mi-a fost grav afectată de dispariția tatălui, când nu împlinisem 12 ani. A trebuit să muncesc din greu în gospodăria familiei, învățând din toate muncile zonei (prășit, cosit, întreținut de garduri, mic ciobănaș în vacanțe etc). Toate acestea mi-au prins bine, ulterior, când multe munci le-am făcut de unul singur”.

În 1972 a plecat la „școlile cele mari”, la Liceul Pedagogic, ”Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț. Un început timid de activitate, terminat în forță în 1977, fiind declarat învățător, cu repartiție la Școala Bradu nr. 2 (Moci). După 11 ani de activitate, printre care și efectuarea stagiului militar, a revenit la școala din centru, unde cred că-mi închei întreaga activitate didactică.

A fost necesar să parcurgă toate etapele unei cariere didactice (definitivat, gradele I și II, perfecționări) încununate cu absolvirea facultății de geografie și-un master, tot în geografie, la București, desfăşurat la zi, cu eforturi deosebite.

„Am devenit soț, tată, acestea m-au obligat să realizez o casă, la Gura Pintecului. Din păcate, acum doi ani, soția s-a prăpădit, Dumnezeu s-o odihnească în liniște și pace. O pierdere foarte mare și greu de suportat”, mai zicea dânsul. Activitatea de la catedră a fost încununată și prin rezultate deosebite cu copiii, fiind promotorul educației rutiere din școala din Grinţieş (trei participări la faze naționale, cu-n loc șase pe țară). A fost implicat în numeroase activităţi culturale, de la ansamblurile şi brigăzile perioadei comuniste până la grupul cu iz haiducesc – „Ceata lui Vasile cel Mare”. Antologic pentru grinţieşeni a fost rolul lui Arvinte din celebra piesă „Cuiul lui Pepelea”, jucată în trecute vremuri alături de învăţătorii Carmen Popa şi Ilie Alexandru.

Fratele mai mare, Costică, l-a luat de mic în multe excursii, drumeții, tabere, insuflându-i dragostea față de mediul înconjurător, faţă de natură, cu toate minunile ce ne-nconjoară. A continuat această activitate, dezvoltând-o la parametrii pe care şi i-a permis: „Prietenul cel mai drag, cortul, m-a dus prin Făgăraș, Bucegi, Iezer, Păpușa, Piatra Craiului, Retezat, Parâng, Hășmaș, Nemira, Apuseni, Călimani, Rodnei, Giumalău, Rarău, Bistriței etc. Să ştiți că avem o țară tare frumoasă, nu din povești, ci admirând-o pas cu pas”.

Vara, în grupuri organizate, a străbătut Anglia, Franța, Spania, Italia, Slovenia, Austria, Ungaria, Grecia, Bulgaria și nu în ultimul rând Moldova și Transnistria. Se gândeşte la o pensie activă: „După pensionare, dacă voi fi în putere, am să diversific aceste excursii pe care sper să vi le destăinui. Mi-ar fi drag să am câți mai mulți colegi de drumeție cu care să împărtășesc minunile ce ne-nconjoară”.

Pensie lungă, domnule învăţător, şi cât mai activă, cu cât mai mulţi munţi şi vârfuri călcate!

Daniel Dieaconu

Articolul PERSONALITATEA LUNII – Mihai Panţîru – un învăţător devotat de la munte apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-a născut la data de 17 februarie 1935 în comuna Poiana Teiului, unde şi-a petrecut copilăria şi a urmat cursurile claselor primare şi gimnaziale (I-IV şi V-VII). A absolvit cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Alexandru I. Cuza” Iaşi.

Între 1 septembrie 1960 şi 31 mai 1975 a ocupat funcţia de director coordonator al Şcolii Generale Grinţieş. A fost o perioadă grea. Populaţia şcolară era numeroasă (în jur de 500 elevi), 4 structuri (Grinţieş-centru, Grinţieşul Mare, Bradu şi Moci), dar existau doar 3 localuri de şcoală. Şi acestea aveau un spaţiu restrâns, permiţând desfăşurarea cursurilor doar pentru elevii claselor primare, ceilalţi folosind căminul cultural sau unele case închiriate.

Printr-o colaborare exemplară, demnă de invidiat, cu cei ce conduceau comuna, colegii şi sătenii, ce au sărit cu mic şi mare, s-a reuşit, ca în 1962, să fie dat în folosinţă localul şcolii din centru, unde, pe lângă sălile de clasă erau şi laboratoare. Tot în această perioadă a fost construită o anexă în care a fost amenajat spaţiul pentru un atelier de tâmplărie şi de mecanică, unde elevii claselor a IX-a şi a X-a se iniţiau în tainele acestor meserii.

    Această realizare a permis ca Şcoala Grinţieşul Mic să fie transformată în internat, unde un număr de 50-60 elevi navetişti erau găzduiţi şi serveau masa de luni până sâmbătă. Până în 1965 s-au finalizat lucrările la Şcoala Generală Bradu II (două săli de clasă, cancelarie şi hol) şi Şcoala Generală Grinţieş II (o sală de clasă şi un hol). Şi la Şcoala Generală Grinţieş I au mai fost adăugate încă două săli de clasă cu etaj.

A fost o perioadă lungă, 15 ani, în care domnul profesor Grigore Vadana a coordonat activitatea a peste 30 de cadre didactice, plină de realizări. Toţi au pus umărul la aceste împliniri, dânsului revenindu-i meritul de a-i conduce şi a fi liantul între toţi cei implicaţi.

În toată această perioadă i-a stat alături doamna profesoară de limba română, Aurelia Vadana, născută Ursu, care l-a fericit cu un singur băiat, Dorin. A plecat dintre noi pe 5 ianuarie 2016.

Ilie ALEXANDRU

Pentru domnul profesor Vadana

Povestea Şcolii Grințieș s-a țesut în vremea a peste 50 ani, în vremuri uneori potrivnice, de faptele de învățătură, muncă, credință în bine ale învățătorilor, profesorilor și elevilor.

Când ne gândim la școală, de ce să ne amintim mai întâi? Poate de colegi, prieteni, diferite activități, jocuri. Dar nu putem să-i uităm pe profesori, pe cei care au sfințit cu sudoarea minții acest lăcaș în scopul educării copiilor muntenilor de pe Valea Bistricioarei.

Dintre acești minunați profesori, îi voi fi veșnic recunoscătoare domnului profesor de limba română, Vadana Grigore. Ca profesor, a urmărit să-i ajute pe elevi să pătrundă și înțeleagă frumusețile limbii române, valorile culturii românești, să citească din viața și opera marilor scriitori. Noi, copiii acelor vremuri, plecați din case fără bibliotecă, cu părinți fărăr cultură, am înțeles și urmat îndemnul domnului profesor: Citiți! Citiți! Iubiți cartea!

Acum când încerc să-i conturez profilul pot spune că a fost un profesor instruit, exigent, uneori puțin ironic, un profesor model pentru noi, cei care am ales să lucrăm în învățământ. Când am venit învățătoare la Școala Bradu, toamna anului 1975, am găsit o echipă de profesori tineri, harnici, veseli, uneori puși pe șotii, printre care și pe domnul profesor. Astfel am devenit colegă de școală cu dumnealui, bucurându-ne de momente bune, purtând în suflet amintiri comune legate de lecții, examene, concursuri școlare.

Nu putem uita că a fost director de școală într-o perioadă grea, când se învăța în spații provizorii, improprii, reușind ca, împreună cu restul colegilor, să construiască noul local al școlii. Așa a prins contur în jurul anilor 1960, într-un spațiu luminos, o frumoasă și importantă școală, pentru clasele I-VIII, din comuna Grințieș. Ba mai mult pentru a veni în sprijinul frecventării școlii de către toți elevii din cătunele îndepărtate (Pintec, Moci, Grințieșul Mare, Grințieșul Mic), cu sprijinul domnului director a fost înființat internatul școlar, reușindu-e astfel eliminarea abandonului școlar și analfabetismului. Alături de domnul profesor Vadana Grigore, în formarea tuturor generațiilor de copii din comuna Grințieș, și-au pus definitiv semnătura profesori ambițioși, bine pregătiți profesional, cu dragoste pentru activitatea didactică.

Elena ASĂVOAE

Articolul Evocare: Grigore Vadana – un profesor făcător de şcoală apare prima dată în Ecoul muntilor.