Sub semnul luminii, care deschide ferestre către trecut, către celălalt, dar mai ales către Dumnezeu, s-au desfășurat și activitățile din ultimele două zile, la Farcașa – puse, în mod inspirat, sub titlul ,,Dumnezeu și Patriaˮ. Contextul este împlinirea a 250 de ani de la construirea Bisericii de lemn ,,Sfânta Paraschivaˮ, de pe Farcașa, biserică-soră cu cele de la Broșteni, Galu și Răpciuni (Neamț), păstrătoare a arhitecturii în stil transilvănean, dar și a unor prețioase obiecte de cult, cu teme iconografice deosebite (Încoronarea Maicii Domnului, Sfânta Parascheva), o strană arhierească și o masă din pridvor, cu inscripții le donatorilor – atestări incontestabile ale vechimii.

Prețiosul dar pe care trecutul îl face prezentului este – dincolo de obiecte (care atestă și continuitatea viețuirii, dar și credinței în acest spațiu), conștiința că timpul este limitat, că omul are o durată, dar că efemeritatea sa se transformă în eternitate atunci când face faptele credinței. Credința este sentimentul care i-a animat pe toți românii implicați în cel de-al Doilea Război Mondial (acum eroii noștri), evocați în Simpozionul organizat în 13 iunie, la Biserica ,,Sfântul Nicolaeˮ, Farcașa, unde invitații preotului-paroh Cătălin-Constantin Coșulă, profesori universitari și cadre militare în retragere au punctat o serie de evenimente controversate din istoria neamului, tocmai în ideea de a pune în lumină condițiile grele în care se iau deciziile, dar și pentru a transmite că, mereu, dincolo de context, istoria alege răul cel mai mic și că viața în sine are cea mai mare valoare, în timp de război, ca și în timp de pace.

Conferințele – ale căror titluri sunt semnificative pentru cultul eroilor mărturisit cu acest prilej (,,România în al Doilea Război Mondial. De la Stalingrad la Bătălia Moldovei- 1942-1044ˮ, ,,Aportul și jertfa de sânge a Aviației Regale Române în Campania din Estˮ, ,,Cultul eroilor și scrierea Istoriei naționaleˮ, ,,Râul, ramul, neamul – într-un singur nume – Bistrițaˮ, ,,Valea Bistriței – oameni locuri, lăcașuri sfinteˮ), au fost intermediate de interpretări artistice – cântece și poezie, ale artiștilor din comunitate, ceea ce a amplificat dimensiunea emoțională a momentului, toți participanții simțind o tristețe egală cu aceea a eroului anonim, mort aiurea și fără loc, a cărui bocet a fost reprodus prin versurile: ,,Mândră, mormânțelul meu/ E semnat de Dumnezeu.ˮ

Dacă datoria istoricului este să vorbească și atunci când nu este întrebat, fiind singurul care are o viziune organică asupra evenimentelor, datoria noastră – a celor de azi, este și să cunoaștem întâmplările, și să învățăm – pe cât posibil, din trecut.

Un astfel de prilej, de rememorare a trecutului, ni l-a oferit și ziua de 14 iunie, care a consemnat, după Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de către I. P. S. Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la parohia Farcașa, un al doilea eveniment, comunitar, dar și religios, marcând inaugurarea Centrului Comemorativ din fața Primăriei Farcașa, prin dezvelirea busturilor celor trei personalități – părintele Petroniu Tănase, scriitorul Ion Creangă și generalul Gheorghe Manoliu. ,,Semne de piatră, luminători în zile bune, povățuitori, în zile greleˮ, așa cum s-a menționat într-unul dintre discursurile susținute, cele trei personalități omagiate în cadrul monumentului ridicat în cinstea eroilor neamului, adună trei dimensiuni esențiale ale existenței umane – religia, cultura, patriotismul, reamintesc că fiecare contribuție la istoria neamului, dacă e făcută din dragoste, valorează inestimabil peste timp, sunt valoroși pentru identitatea locului – atât separat, într-un context anume, dar mai ales împreună, pentru că ne dau imaginea întregului unui popor.

Ceremonialul militar din final – defilarea gărzii de onoare a Batalionului 17 V.M ,,Dragoș Vodăˮ din garnizoana Vatra Dornei, în acorduri militare, a transformat, pentru o clipă, centrul Comunei Farcașa într-un adevărat axis mundi, ne-a livrat, nou, celor prezenți, sentimentul de eternitate, impresia că participăm la un moment a cărui frumusețe cu greu va fi uitată.

Ecaterina Carază

Articolul Lumină din lumină… la Farcașa apare prima dată în Ecoul muntilor.

Un microbuz închirat ne-a dus la Kareia, capitala administrativă a Sfântului Munte. Am intrat în biserica Protaton, unde ne-am închinat la icoana Maicii Domnului Axion Estin. Aici am admirat minunatele fresce ale lui Manuil Panselinos. Ne-am rugat la schitul Sfântului Andrei și al lui Antonie cel Mare, aflat la 500 de metri de capitala administrativă. Schitul conține manuscrise foarte vechi, cu privire la viața monahală și o bucată din capul sfântului Andrei. Am aflat că în sec. al XV-lea schitul a fost distrus de pirați. Mănăstirile amintite sunt cele mai mari din Balcani. Am participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Kutulumuș, la care am ajuns fără bagaje. Ne-am îndreptat apoi spre Chilia Panaguda, unde a viețuit Sf. Paisie Aghioritul, cel de curând canonizat. Ne-am urcat în microbuz, cu destinația Schitul Lacu, Chilia Bunavestire, parcurgând un drum lung și șerpuit. Ne-a întâmpinat părintele Ștefan, care ne-a dat binecuvântarea. Am participat la rugăciunile vecerniei și la priveghere. Părintele Ștefan ne-a îndemnat să fim buni, blânzi și să avem grijă de sufletele noastre. Am stat la masă, unde ni s-au servit măsline, roșii, pate de post, biscuiți, portocale, lămâi. Toate rugăciunile s-au oficiat în limba română. Părintele spunea că sunt prea puțini călugări și prea mulți pelerini, mai ales români. Joi, 17 august, am plecat cu microbuzul la Mănăstirea Sf. Pavel, zidită pe un platou de stâncă la 150 de metri de la nivelul mării. unde ne-am închinat la lemnul Sfintei Cruci și la darurile magilor. Vineri, 18 august, am plecat spre Prodromu. Emblema Schitului Prodromu este părintele Petroniu Tănase. Am cumpărat cărțile sfinției sale și am stat de vorbă cu părintele Isac. Am aflat multe lucruri neștiute despre marele duhovnic Petroniu Tănase. ”Brigada” noastră a ajutat la prepararea mâncării pentru masa de prânz de a doua zi, curățind 350 de pești dorada. Am trecut și pe la izvorul Sf. Atanasie, pe partea dreaptă a drumului ce duce de la Mănăstirea Caracalu, la Mănăstirea Marea Lavra. Este cea mai sălbatică zonă din Muntele Athos, cu pământ pietros și arid. La Marea Lavra erau 2000 de călugări, care, pe vremea când Sf. Atanasie era stareț, au plecat rând pe rând din cauza sărăciei. Cum nici Sf. Atanasie nu a mai putut rezista din cauza secetei, a șerpilor și a insectelor, a părăsit locul. Pe drum s-a întâlnit cu Maica Domnului, care l-a pus să se închine și să bată cu toiagul în stâncă. A izvorât apă, iar Maica Domnului i-a promis că-l va avea sub ocrotire. Din Prodromu am plecat spre Chilia Panaghia, cota 1500 de metri, apoi, sâmbătă, spre Vârful Athon, cota 2033. Erau de străbătut prin pădure 9 km. La intersecția dinspre Panaghia și Mănăstirea Sf. Ana, se simțea miros de fum. Un călugăr venea în fugă strigând ”Foc Panaghia!”. Ardea pădurea. Copiii noștri au intrat în panică. Am coborât la Mănăstirea Sf. Ana. Drumul a fost anevoios, dar am ajuns cu bine și ne-am culcat sub cerul liber, în sacii de dormit. Ne-am hrănit cu proviziile de acasă. Toată noaptea elicopterele au cărat apă din Marea  Egee, pentru a stinge focul.

Sâmbătă am ajuns pe Athon, construcție impunătoare din piatră, împreună cu ieromonahul Pimen de la Mănăstirea Petru Vodă. Am fluturat toți drapelul României. Am pierdut slujba de priveghere, din cauza incendiului. Se spune că în fiecare an, de Schimbarea la Față, un nor luminos înconjoară vârful muntelui, apoi îi învăluie pe credincioși. Am mîncat orez, marmeladă, măsline și am băut uzo. Priveliștea de pe Athon nu are termen de comparație. Timpul plăcut, lumina, marea pe care o priveam de la înălțime și panorama orașului ne-a umplut sufletele de bucurie. Și acea senzație de sfințenie care nu se poate descrie, decât dacă ești acolo. Doi albanezi au venit desculți din țara lor pentru a participa la sărbătoare. Athosul mai înseamnă și temperaturi ridicate ziua și foarte frig noaptea, rezistență la efort, prânzuri frugale, rugăciune multă. Cine rezistă, vine mai smerit și mai curat sufletește de acolo. Convoaie de cai cară bagaje, merinde din port sau pe călătorii fără condiție fizică. Am coborât muntele, am ajuns în Salonic și ne-am închinat la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou din mănăstirea cu același nume. Am mai oprit în drumul spre casă, în Bulgaria, la Mănăstirea Rila. Când te întorci din Athos îți trebuie timp să te dumirești, să meditezi, să-ți promiți că-ți simplifici viața și că vei pune accent pe lucrurile cu adevărat importante.

Cristian GHEORGHIU

Articolul PELERINI FĂRCĂŞENI LA MUNTELE ATHOS apare prima dată în Ecoul muntilor.