Ultima dorință a Părintelui Gheorghe Calciu a fost să fie înmormântat în țară, la Mănăstirea Petru-Vodă din județul Neamț, ctitorită de fratele de suferință întru Hristos – Părintele Justin Pârvu. Așadar, evenimentul comemorativ a inclus o serie de acțiuni dedicate cinstirii memoriei unei personalităţi marcante în spiritualitatea românească şi internaţională care au început vineri, 21 noiembrie, ora 18:00, la Catedrala „Sfântul Nicolae” din Tulcea, unde un sobor de preoți în frunte cu episcopul locului a săvârșit slujba de Vecernie și parastasul. La final slujbelor, atmosfera de rugăciune a continuat armonios cu cântări duhovnicești interpretate de corul liceului Spiru Haret – Cantus Libera, format din foști și actuali elevi, profesori și părinți ai elevilor. Seara nu s-a încheiat aici, ci s-a mutat în imediata apropiere, la Casa Avramide, acolo unde a avut loc expoziția artistei Aida Șușter Boțan, închinată Părintelui Calciu, dar și altor apropiați, mărturisitori și sfinți din închisorile comuniste. Ulterior, ea ne-a povestit mai multe despre întâlnirea în Duh cu Părintele Calciu: „am simțit întotdeauna la Părintele Calciu acel îndemn către tineri, acel îndemn către introspecție, către nevoia de a te cunoaște, de a descoperi Dumnezeul din tine, de a găsi lumina, de a căuta partea pură din noi, partea curată, de a te întâlni cu acea frumusețe, în ciuda vieții dure, a chinurilor și a suferinței prin care a trecut Părintele, a ales iertarea, a ales să vadă iubirea în om, indiferent de calitățile acelui om, indiferent de povara pe care o ducea și de răul care îi se făcuse, el a ales să iubească omul și prin asta pe Dumnezeu. ”Până la Tulcea, expoziția s-a perindat prin mai multe locuri din țară, însă artista a ținut să menționeze la finalul discursului că periplul încă nu s-a încheiat: „îmi doresc din toată inima ca ceea ce fac eu prin aceste lucrări, prin toate aceste evenimente pe care le organizez și în toate locurile în care urmează să mai meargă această expoziție, să aduc și eu mica mea contribuție la pomenirea lor, a mărturisitorilor români, și a sfinților născuți pe aceste meleaguri, că sunt, practic, noii mucenici.”

Atmosfera expoziției a fost completată de acordurile unui recital de pian și vioară, susținut de elevi talentați ai Liceului de Artă „George Georgescu” din Tulcea, coordonați de profesorii lor. Seara a continuat cu poveşti duhovniceşti legate de viaţa şi lucrarea spirituală a Părintelui Gheorghe Calciu în ultimii 100 de ani. O surpriză a fost mărturia unei invitate de peste Ocean – Maria Rosana, fiică duhovnicească și fină de botez a Părintelui Gheorghe Calciu. Născută și crescută în America, fără a avea vreo legătură cu România înainte de a-l cunoaște pe Părintele Calciu, ea a povestit despre impactul pe care Părintele l-a avut în Statele Unite și nu numai. L-a asemănat pe Părintele Calciu cu un adevărat mărgăritar: prin suferința îndurată în România, acesta a devenit o perlă prețioasă, care ulterior, în Statele Unite, a revărsat o adevărată lumină asupra celor din jur prin dedicație și iubire. Maria Rosana a făcut precizarea că Părintele Calciu a făcut de două ori închisoare politică în România (1948 – 1964 și 1979 – 1984) și a ajuns în Statele Unite în urma unui adevărat proces de obținere a azilului politic care nu putea fi acordat oricui (întărind cele afirmate cu calitatea ei de angajată a guvernului federal din SUA), un proces complex, susținut chiar de președintele Ronald Reagan, totul desfășurându-se fără ca Părintele, aflat încă în detenție, să bănuiască amploarea eforturilor internaționale. A mai menționat că atunci când cele 7 Cuvinte către tineri au fost scoase ilegal din România, multă lume a aflat de cazul său și chiar Părintele Serafim Rose milita pentru eliberarea sa din închisoare.

Maria Rosana ne-a uimit remarcând că centenarul Părintele Calciu are loc în același an omagial în care se împlinesc 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române, lucru pentru care ne-a felicitat pe noi, românii. Un moment plin de umor dar emoționant, desprins parcă dintr-un film de Crăciun, a fost atunci când a povestit audienței cum l-a cunoscut pe Părintele Calciu: s-a întâmplat pe Bulevardul Route 7, o stradă foarte circulată din Alexandria, Virginia: „Lucram la Pentagon la acea vreme de aproape nouă ani. Și nu observasem niciodată acea mică biserică de lângă drum. Și când l-am întâlnit, era o seară foarte rece. Lucrasem ore incredibile fără să dorm. Și aproape că l-am omorât. Era în mijlocul nopții și el traversa strada cu un sac mare. Am crezut că era un cerșetor. Am frânat brusc și am spus: „Doamne, cât de obosită sunt!”, iar el a căzut pe spate. Așa că am ieșit din mașină și i-am spus: „Domnule, sunteți bine? Lăsați-mă să vă duc la un adăpost. Am relații, e foarte frig.” El m-a privit, a zâmbit și a spus: „Oh, nu, nu, am o casă”. I-am spus: „Bine, foarte bine. Atunci măcar lăsați-mă să vă duc acasă”. Știți, cu barba asta lungă. Era prima dată când vedeam un preot ortodox. Și vine Părintele și zice: „Oh, bine. Poți să mă duci acasă. ” Așa că am deschis ușa. L-am pus în spatele mașinii. Eu și …„cerșetorul”, așa că trebuia să fiu atentă. Era aproape miezul nopții, foarte târziu și frig. Mi-a cerut să fac o întoarcere în U, până la biserică. Mi-am zis „Ei bine, în Italia, cerșetorii dorm în fața bisericii. El chiar este un cerșetor. Și i-am spus (de data asta mai răspicat): „Domnule, am relații. Vă pot duce la un adăpost”. Și Părintele a făcut ceva extraordinar. Își duce mâna la haină, scoate cheia. Și deschide ușa. Mă privește așa cum el primea mereu pe toată lumea, cu un zâmbet larg. Și după ce mi-a deschis ușa de la Biserică mi-a spus: „Bine ai venit acasă!”. Era prima dată când intram într-o biserică ortodoxă.” La acest moment, Maria Rosana a devenit foarte emoționată, retrăind acele clipe. Un alt episod emoționant a fost cel legat de propunerea pe care Maria Rosana i-a făcut-o Părintelui Calciu în momentul în care i s-a propus un job foarte bine plătit într-o zonă periculoasă. Nu insist asupra detaliilor, întrucât mărturia ei apare și în filmul 7 Cuvinte despre viața Părintelui Calciu, regizat de Andrei Negoiță, film care avea să fie proiectat a doua zi, la teatrul Jean-Bart din Tulcea. Filmul poate fi vizionat la adresa https://vimeo.com/398880676/326dcc6c20.

Maria Rosana a mai spus că Părintele nu i-a cerut niciodată să devină ortodoxă, însă ea s-a convertit datorită exemplului său. Atunci când i-a oferit Părintelui un cec în bani pentru a începe construcția unei biserici mai mari, el i-a explicat: „Maria, bisericile din ziduri sunt foarte importante, deoarece în ele se adună oamenii, iar puterea rugăciunii crește. Chiar și atunci când ești foarte slab și nu te mai poți ruga pentru tine însuți, întreaga comunitate se roagă pentru tine, este ca și cum te-ai conecta la o sursă de energie care te susține, iar această energie a rugăciunii vine la tine. Cu toate acestea adevărata biserică a lui Hristos este în inima ta.” Și spunându-i toate acestea, Părintele i-a înapoiat banii și s-a întors să aspire în Biserică, întrucât el era acela care în Biserică făcea totul, dădea cu aspiratorul, făcea lumânările și ajuta atât de mult cât îl țineau puterile, cu toată dragostea de care era capabil. După acest moment în care a simțit că mândria ei se prăbușește a urmat episodul convertirii la Ortodoxie, avându-i nași de botez chiar pe Părintele și soția Adriana. Ne-a mai povestit cum de Paște, în anul 2006, Părintele, deși era bolnav de cancer într-o fază destul de avansată, a stat 18 ore în picioare la spovedit, la slujbă și la ce a mai a fost nevoie, ea încercând să-l convingă să ia un pic de morfină întrucât știa că avea dureri foarte mari. Părintele a refuzat, spunându-i „Maria credința ta este foarte slabă”. Iar la sfârșitul celor 18 ore, Părintele era chiar mai în formă decât ea. În ultimele două săptămâni pe care Părintele le-a petrecut în Statele Unite la spital a fost tot timpul lângă el ajutându-l cu ce a avut nevoie, iar rândurile de credincioși care veneau să-l viziteze pe Părintele erau cu miile. Necăjită fiindcă îl solicitau foarte mult, Maria Rosana i-a spus că ea îi va trimite acasă, însă Părintele a făcut-o să înțeleagă semnificația Învierii: chiar și pentru cei care vin în ultima clipă este speranță. Astfel, Părintele nu și-a dat sufletul înainte de a da ultima binecuvântare.

Din acest punct de vedere, există o asemănare puternică cu Părintele Justin Pârvu, asupra căruia a insistat și Părintele Hariton, Stareț al Mănăstirii Petru-Vodă, în predica pe care a susținut-o la slujba omagială săvârșită la Mahmudia, satul natal al Părintelui Gheorghe Calciu, în dimineața zilei de 23 noiembrie 2025: „el știa că este bolnav, pe moarte. Și totuși, și-a făcut răbdare să primească orice credincios care-l vizita. Fără a încerca să se protejeze, i-a primit pe toți cei care au dorit să-l vadă în ultimele sale clipe. Chiar mi-amintesc și de Părintele Iustin. Era în spital la Iași și când a prins puțină putere și-a luat epitrahilul peste pijamale și ieșea pe hol. Și zice, este cineva care dorește să-i citesc rugăciuni? Și oamenii cum știau și cum puteau, ieșeau în ușa salonului și pe hol și ascultau rugăciunile Părintelui Iustin. Omul care își pune viața și sufletul pentru aproapele, parcă o face cu toată puterea, cu pasiunea, rare sunt persoanele acestea. Și când vorbim de Sf. Părinte Gheorghe Calciu, el s-a oferit ca ceilalți din jurul lui să aibă o amintire plăcută. Poate nu vă dați seama că sufletul nostru se leagă și cu amintiri frumoase. Ei, Părintele Gheorghe Calciu a vrut să lase această amintire și așa a rămas. Și trecând pe aici, pe la Mahmudia, reamintind viața lui, facem un lucru care îl cinstește pe Dumnezeu. Deci, mă bucur că memorialul de astăzi îl bucură pe Dumnezeu, îl bucură pe Părintele Gheorghe Calciu, dar și noi ne simțim mângâiați sufletește”. Această mângâiere a fost resimțită nu doar sufletește, ci și trupește: pe parcursul centenarului, vremea a fost neașteptat de caldă, asprimea toamnei revenind brusc imediat după plecarea participanților spre casă.

Dr. Florin Alexandru Iordache

Articolul CENTENAR 2025: „Amintiri cu și despre Părintele Gheorghe Calciu” apare prima dată în Ecoul muntilor.

La Sinodul I ecumenic s-a stabilit ca Învierea să fie prăznuită în prima duminică de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară, şi să nu pice odată cu paştele evreiesc, adică trebuia să pice în una din datele 15-21 Nissan al calendarului evreiesc, după cum a calculat Sf. Anatoliu de Laodiceea, un mare astronom al secolului III. În acea perioadă data lunii pline era calculată din timp de către astronomii din Alexandria. După studiile sfântului român Dionisie Exiguul, din secolul VI, anii se numărau de la facerea lumii, 5508 î. Hr. Spre exemplu, anul 2023 este anul 7531 de la facerea lumii. Calculând multiplii numărului 532, ajungem astfel la anul 1941, care este începutul indicţionului al XV-lea, de la acest an se face numărătoarea în perioada contemporană. Acum noi avem în România Biserica cu calendarul pe nou, cu excepţia Mitropoliei Basarabiei, care îl are pe vechi. Cu toate acestea, calendarul pe nou este numai pentru sărbătorile cu dată fixă. De exemplu noi avem Buna-Vestire pe 25 martie, iar la Chişinău, Buna-Vestire este pe 7 aprilie, noi avem Sfântul Gheorghe pe nou pe 23 aprilie, iar ei îl au când la noi este 6 mai. Dar calendarul pe nou nu este şi pentru sărbătorile pascale, legate de Paşti, aşa încât Paştile, Înălţarea, Rusaliile, începutul postului mare le serbăm toţi ortodocşii din lume tot pe vechi.

Crugul lunii fiind pentru 19 ani, iar al soarelui fiind pentru 28 de ani, se calculează data paştelui pentru 532 de cazuri diferite, lucru care a fost dificil până la momentul istoric al apariţiei Mâinii Sfântului Ioan Damaschin (676-749). Se ştie din vieţile sfinţilor că în urma uneltirii şi a minciunilor pe care teologii iconoclaşti le-au născocit împotriva sfântului, acesta a fost mazilit de către împărat şi i s-a tăiat mâna, dar Maica Domnului i-a dăruit-o înapoi şi i-a descoperit modul minunat în care poate socoti pe mână data praznicului Învierii. Astfel, dintr-un calcul greu cu mai multe tabele, calculul datei Paştelui a devenit în chip minunat foarte uşor, el devenind un algoritm de numărare pe falange pe care şi copiii îl pot face. În ultima perioadă a secolului XX, acest calcul s-a cam pierdut, el există explicat în multe manuscrise mănăstireşti în chirilică. Cel mai mult a fost folosit în închisorile comuniste, acolo îl foloseau toţi deţinuţii politici închişi pe nedrept, deoarece nu aveau de unde să ştie altfel când este Paştele, fiind cu totul izolaţi de societate. Părintele Justin Pârvu ştia acest calcul de la Mănăstirea Durău şi a fost unul din cei care l-au transmis celorlalţi deţinuţi, care au devenit pentru posteritate sfinţii închisorilor.

Metoda aceasta de la începutul secolului VII o recunoaşte şi răsăritul şi apusul, biserica răsăritului a preluat-o şi a alcătuit tabelele cu data Paştelui până în zilele noastre, iar în apus a existat un curent între oamenii de ştiinţă, care a durat mai multe sute de ani, pentru a descoperi un algoritm pur matematic al stabilirii datei, care să decodifice numărătoarea de pe mâna sfântului.

Metoda de numărat pe falangele mâinii are 6 paşi şi a simplificat toate tabelele alcătuite de Sf. Maxim Mărturisitorul. Pentru teologi, dar mai ales pentru oamenii de ştiinţă ai următoarelor secole, ea a apărut ca o bijuterie matematică, prin simplitatea şi exactitatea ei. Exactitatea merge până în zilele noastre, când fazele lunii din calendarul ortodox calculate tot pe mâna sfântului corespund cu cele de pe calculatoarele ceasurilor moderne care afişează fazele lunii. Oricine poate verifica acest lucru. Deşi algoritmul Mâinii lui Damaschin are elemente surprinzătoare, şi are anumite salturi, el este cel mai exact dintre toate metodele care au urmat. Pe Mâna Sf. Ioan Damaschin nu este nevoie decât de numărare pe nodurile falangelor şi de cunoaştere a operaţiei de adunare, deci nu este nevoie nici măcar de înmulţiri sau de împărţiri, fiind accesibilă oricărui credincios preot sau laic. Foarte mulţi oameni de ştiinţă au vrut să descopere secretul metodei şi a salturilor din algoritm şi din această preocupare a existat un curent de emulaţie în istoria matematicii în secolele XV-XVIII

Foarte mulţi oameni şi-au pus întrebarea de ce nu se celebrează această mare sărbătoare a creştinătăţii împreună cu catolicii şi cu protestanţii. Probabil aici este şi rânduiala lui Dumnezeu, altfel lumina care se coboară de 2000 de ani la Sfântul Mormânt ar fi revendicată de toţi şi nu am mai şti care este credinţa cea adevărată.

În omilia Către cei ce postesc Paştile cele dintâi, Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a spus de acum 1600 de ani care este cauza falsei dispute care se reia mereu asupra datei Paştelui: „În general vorbind, nu e cu putinţă să spunem ceva sau să facem ceva fără pace, mă gândesc la pacea cea după Dumnezeu, pacea care izvorăşte din unirea cea duhovnicească Pacea aceasta mulţi o strică acum; aceştia din pricina unei ambiţii deşarte, slăbesc credinţa noastră şi întăresc celelalte credinţe, îi socotesc dascăli mai vrednici de credinţă pe ceilalţi decât pe Părinţii noştri şi întreabă pe omorâtorii lui Hristos când trebuie să prăznuiască Paştile. Poate fi oare o prostie mai mare ca aceasta?” .[Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Ed. ISBMBOR, 2007, p. 286] (Va urma).

Florin POPESCU

Articolul Cum se calculează data Paştelui (II) apare prima dată în Ecoul muntilor.