Sunt prietenii mei dragi

Şi-a oițelor mioare

Căutând cu drag mâncare

Printre fagi.

M-am născut o norocoasă,

Oieritu-i viața mea

Printre oi mi-e cel mai bine

Ca matca printre albine.

Nea Costel mă sfătuiește

Secrete-mi împărtășește

Tainele ciobanilor

Din trecerea anilor.

Lângă oi mă văd crescând,

Ciobăniță-mi spun că sunt

Îmi doresc când voi fi mare

Să am mia de mioare.

Familia mă ajută

Să ajung cu oi o sută

La număr să fie aș vrea

Cadoul de ziua mea.

Dragi prieteni să gândiți,

Viața să v-o fericiți

Sufletul e un fir de ață,

Șnur ce leagă ghiocei

Primăvara, printre miei,

Turma mea și mulți căței.

Articolul Eu sunt Anastasia (Stelea) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Frumoasă, plăcută, dar mai ales harnică, Anastasia Stelea împărtășește o dragoste pură pentru cele mai blănde animale și iubite de însuși Dumnezeu din Cer, oițele. În turma ei sunt aproximativ 60-70 de animale, toate unice în ochii de copil ai fetei, pentru că la vârsta de 13 ani, când alții au pasiuni  telefoanele, tabletele, machiajele și shopping-ul, ea e pasionată de starea de bine a animalelor sale, pe care le cunoaște după nume și înfățișare.

Povestea ei a început când familia sa, cea care a sprijinit-o necondiționat și o va sprijini mereu, a cumpărat niște cai. Tot ce a însemnat îngrijirea lor a fost imediat adoptată de micuța fermier, bineînțeles alături de părinții săi. Când familia a vândut caii pentru a cumpăra diverse utilaje atât de necesare într-o gospodărie, se impunea obligatoriu o nouă direcție pentru hobby-ul său. După o vreme, când dorința ei de a fi ciobăniță, inspirată și încurajată de cei care aveau să îi devina mentori și călăuze în drumul ciobăniei, Costel Bondrea și soția Titiana, a devenit realitate, totul a prins contur. Primele oi , 5 la număr, și un berbec, au fost cumpărate de la același Costel Bondrea, care în vară avea să le adauge la turma lui, cu promisiunea că are grijă de ele toată vara, dar mai ales că o ajuta pe Anastasia să aibă mai multe. Promisiunea s-a îndeplinit în perioada 2020-2024 când efectivul a crescut an de an, în frunte cu oița ei preferată, Stela, și apărătorii credincioși ai familiei, câinii din rasa ciobănesc de Bucovina. Cățelușa Luna, prietena Anastasiei, e alinarea ei la bine și la rău. Să nu credeți că adolescenții nu sunt feriți de supărări…

Bunăoară, în urmă cu doi ani, la școală elevii au scris fiecare câte o scrisoare pentru nimeni altul decât Moș Crăciun. Scrisorile au fost citite rând pe rând și când fetița noastră a auzit că e singura din clasă care a cerut o pungă de bomboane pe care să o împartă cu frățiorul ei și o oiță, tare s-a mai necăjit că dorințele ei au fost cumva naive și luate în râs. Dar cum Moș Crăciun nu dezamăgește niciodată, i-a ascultat dorința și în seara de Ajun, când copiii s-au întors de la colindat, o mândrețe de mioară o aștepta cuminte, cu canac roșu la gât, în curtea casei, botezată Mădălina.

Același Costel Bondrea, doi ani mai târziu, avea să o înlocuiască pe Mădălina, când aceasta a murit cu alta și mai frumoasă, pe care însăși prințesa noastră și-a ales-o după bunul plac al inimii dintre oile ciobanului.

Toată vara, la toate muncile specifice, cu biciul în mână și chiuind de fericire, se află Anastasia: la făcut de balmoș, la mutatul coșerelor, la urcatul oilor în munte, la dat în strungă, la alesul mieilor și la toate evenimentele importante din stână, ea este acolo. Chiar și ziua ei de naștere a sărbătorit-o pe Asod, împreună cu cei dragi ei. Iar tortul a fost o minunăție dulce cu oițele decor.

În completare, ea mai are un hobby și anume fotografia. Elicris Creativ este concursul la care a primit premiul I, cu ocazia zilei de 15 ianuarie, când a omagiată nașterea poetului național al României. Ca urmare, pozele sale au fost cele mai inspirate, alese fruntașe de către specialiști.

Ce își dorește pentru frumoasa vârstă de 14 ani? Răspunsul e simplu, să ajungă la 100 de oi și o zi de naștere la stâna din Bâtcă. Luați aminte, fericirea sufletească este cheia marilor succese!

Asemeni sportivilor de renume, a elevilor străluciți din această țară frumoasă, cu rezultate excelente în toate domeniile, dar mai presus de toate cu multă pasiune și multă munca depusă pentru a ajunge la performanță, asemenea lor este și adolescenta noastră.

Ea este urmașul unui popor mioritic, exemplul viu pentru cei de vârsta ei care doresc să exceleze într-un anumit domeniu, chiar dacă nu împart aceleași pasiuni cu Anastasia, însă pun suflet în tot ce fac. Ea împarte o idee comună cu cei care o susțin, indiferent că sunt profesori, părinți, prieteni: „Să nu lăsăm munții să moară!”, afirmă convingătoare a noastră prințesă mioritică.

Corina Cruşitu

Articolul Anastasia… o prințesă mioritică din zilele noastre apare prima dată în Ecoul muntilor.

Când laptele se închega era rupt şi apoi bătut cu mâna până ajungea iar ca laptele dulce. Apoi încet, cu multă grijă, cu ambele mâini se strângea pe fundul budăcii. Se tăia cu un cuţit de lemn pentru a fi scos cu uşurinţă şi pus într-o budăcuţă. Era din nou stors până când zerul ieşea aproape alb. Acesta era pus în budacă. Caşul se frământa mărunt cu ambele mâini, apoi budăcuţa era pusă câteva minute lângă foc. Iarăşi era presat cu amândouă mâinile pentru a scoate jintuitul ce se punea într-o bărbânţă.

Caşul era pus într-o strecurătoare ce se strângea cu un sucitor şi se atârna într-un cui. Sub el era pus un vas în care se scurgea zerul. Când caşul se scurgea bine era scos din strecurătoare şi dus în brânzărie, acoperit cu un tifon, pentru a fi ferit de muşte şi praf. Aici era lăsat câteva zile până prindea o culoare gălbuie. Erau anunţaţi proprietarii pentru a-şi ridica „dreptul”. Aceştia se prezentau în ziua stabilită, aduceau câteva produse şi mai ales verdeţuri, la care mai adăugau o cinste pentru ciobani.

După ce termina caşul, căldarea cu zer era pusă la foc pe o cujbă se mesteca cu un tăujer, să nu se prindă, până când urdea. Era luată la moment de pe foc, pentru a nu se hulburi (împrăştia), culeasă cu o lingură mare şi pusă în strecurătoarea aşezată pe hârzob. Strecurătoarea era pusă în cui şi lăsată să se scurgă zerul.

De regulă ciobanii opăreau ciuveele cu zerul fierbinte, apoi le clăteau cu apă rece şi le atârnau în ramurile unui trunchi uscat, aflat lângă stână, pentru a se usca şi aerisi. Zerul rămas era amestecat cu făină sau tărâţe şi constituia hrana câinilor sau a porcilor ce se creşteau pe lângă stână.

Fiecare deţinător de oi primea şi un kg de unt la 3-4 oi. Untul se obţinea din jintuit. La fiecare închegat jintuitul era pus în bărbânţă şi se ţinea acolo timp de 2-3 săptămâni până se acrea. Apoi era pus în budău şi se bătea cu bighidelul (o roată din lemn găurită, cu coadă) până se alegea. Era o muncă costisitoare, nu grea, pe care o făceau cam tot strungarii. Dar gustul lui compensa efortul.

Toate ciuveele erau din lemn făcute de dogarii din sat. Ele erau păstrate de stăpânii de stână sau de un cioban de bază şi erau înlocuite doar atunci când se deteriorau.

Ilie Alexandru

Articolul De la un fiu de cioban vrednic: Modul de preparare a produselor lactate şi uneltele folosite apare prima dată în Ecoul muntilor.