Să-mi văd căsuța singură și tristă,

Dar e pustiu, miroase a mâl uscat

Și oameni văd plângându-se-n batistă!

Din noapte-aceea neagră nemiloasă,

Când tot a fost distrus și înmâlit,

N-a mai rămas întreagă nici o casă

Iar oamenii au sufletu-nnegrit…

E neagră Neagra

Şi oameni-s la fel,

Iar locurile nu mai sunt ce-au fost,

Nu-i fir de iarbă

Şi oamenii se-ntreabă

Dacă viaţa lor mai are rost,

Căci fiecare om are o poveste

Despre coșmarul nopții prin care a trecut.

Să vezi că tot ce aveai azi nu mai este –

E dureros, de nerecunoscut!

În seara aceea neagră și pustie

Când apele au năvălit prin case

S-au pierdut vieți și este atât de trist,

Putea măcar în viaţă să ni-i lase

Să-și plâng-amarul după ce au pierdut.

Cine știa cum era Neagra noastră

Înainte, Doamne, de acea urgie

Se minunează cu inima arsă

Cât de frumoasă era și cât de vie.

Acum… parc-au murit cu toţii,

Nici câinii nu mai latră cum lătrau

Căci apa rece, parcă apa morții

A luat în calea ei tot ce aveau.

Mă doare sufletul și urlă neîncetat

Că unii au pierdut tot ce au avut

Aş vrea să cred că a fost coșmar și a plecat

Însă a luat tot în cale… e adevărat!

Sunt zile-n care cad, mă prăbuşesc

Și iarăși mă ridic, dar cad din nou,

Căci mare e durerea…

În unii oameni mai găsesc

O vorba bună ce-mi redă puterea.

Sunt sigură că Dumnezeu nu lasă

Pe nimeni să se piardă chiar de tot,

Or să-și refacă bieții oameni case

Cu ajutor, cu vise, aşa cum pot.

E uimitor cum chiar după urgie,

O ţară-ntreagă a sărit să ne  ajute

Cu ce au putut, din ce aveau,

Să fie pentru noi toți acei cu nevoi multe

Și zilnic vin și aduc cu ei de toate

C-așa i românul… La nevoie se cunoaște!

Le mulțumim din suflet tuturor

Că ne-au sărit în ajutor

Și mulțumim și pompierilor din ţară

Că au ajutat mereu de zor

Pe toată lumea care era pe afară…

E neagra Neagra și e supărată

Că-n seara aceea pe-nserat

Cumplita apa întunecată

A luat cu ea tot ce a apucat!

Acum rămâne sa ne mai rugăm

La Bunul Dumnezeu ca să ne dea putere

Să mai refacem ce putem din tot ce a fost…

Și să uitam dacă putem coșmarul vieții prin care am trecut

Nu vrem prea mult că-n suflet e durere

Căci am pierdut atunci… tot ce am avut!

Le mulțumesc din suflet

Celor care ne au oferit un adăpost

Și tot ce aveau mai bun în casă

Și sper sa mai avem un rost

Căci Dumnezeu,

El sigur nu ne lasă!

Mariana Antoche, Broşteni, 4 septembrie 2025

Articolul Mă doare sufletul apare prima dată în Ecoul muntilor.

Vasile Mitru s-a născut la data de 24 septembrie 1901, în comuna Avereşti, aparţinând pe atunci judeţului Roman, în familia lui Dumitru şi a Elenei Mitru, agricultori.

La 15 decembrie 1929 se căsătoreşte cu Virginia Mardare, născută în comuna Gloduri din judeţul Bacău. Ambii erau învăţători, domiciliind în acea vreme în comuna Bicaz, satul Taşca. În acea perioadă prea puţin interes îşi arăta Administraţia Coroanei pentru educarea copiilor ţăranilor, toată greutatea căzând pe umerii învăţătorilor. Familia Mitru s-a implicat profund în viaţa sătenilor, militând pentru şcolarizarea copiilor şi fiind în acelaşi timp o familie de gospodari exemplu pentru săteni.

Din relatările unora dintre foştii săi elevi, precum şi din puţinele fotografii care ne-au rămas, aflăm despre învăţătorul Mitru că era un bărbat chipeş, brunet, cu prestanţă deosebită în faţa copiilor şi sătenilor. Era de o mare corectitudine, dar şi severitate, care s-au întipărit în personalitatea elevilor săi. A lucrat cu dorinţa de a educa elevii şi a-i determina să devină oameni.

Nu putem încheia fără a aminti rolul deosebit pe care învăţătorii Mitru l-au avut în fondarea comunei Taşca la 1931 şi să menţionăm frumoasele cuvinte pe care învăţătorul Vasile Mitru le-a scris despre Taşca şi tăşcani şi care au fost încredinţate revizorului său din acea perioadă, Constantin Luchian, care le-a folosit în lucrarea sa „Locuri, oameni şi şcoli nemţene”, publicată într-o ediţie interbelică, o nouă ediţie apărând în 1996, pe care o recomandăm  cu căldură.

La 15 februarie 1942, în spitalul din Pavlograd, Ucraina de astăzi, Vasile Mitru a murit în urma rănilor primite în lupte. A fost înmormântat acolo, departe de țară. Unul dintre multele morminte, știute sau neștiute, ale unor tineri învățători români.

Dan Ioan HUSARI

Articolul Învăţătorul Vasile Mitru de la Tașca apare prima dată în Ecoul muntilor.