Profesorul George Lazăr, specializarea Filosofie-Istorie, face parte din colectivul Liceului „Carol I” Bicaz începând din anul 1996, deci, anul acesta are o vechime de 28 ani numai în liceul nostru.

A parcurs câteva etape în viață absolut distincte ca ocupație, dar definitorii pentru personalitatea sa. S-a născut în București, în zona Calea Moșilor, pe intrarea Episcopul Radu (pe strada cu același nume a locuit celebrul „Pistruiatul”) și la 5 ani a poposit la o nouă adresă, împreună cu părinții, bunicii si fratele său, în strada Vatra Luminoasă, la un bloc cu trei etaje, într-un apartament cu trei camere, la parter. A avut parte de o copilărie fericită cu părinți grijulii și iubitori, dar nu exagerați, cu mulți prieteni de vârstă apropiată, pasionați de sport, în special de fotbal. Blocul este situat la 5 minute de actuala Arenă Națională, numită la vremea aceea Stadionul „23 August” care avea 70.000 de locuri pe terenul mare, și alte 9 terenuri de fotbal în incinta stadionului,  folosite pentru antrenamentele-meciurile echipelor de copii și juniori sau ale seniorilor până la nivelul Diviziei C și chiar B. În plus copiii din cartier jucau fotbal nu numai în celebrul stadion dar și în curtea Școlii nr. 49, o școală de elită, și în incinta Plantației de duzi din Vatra Luminoasă, donată de Regina Maria unei școli speciale situate chiar vis-a-vis de bloc. Fotbalul a fost o boală plăcută pentru majoritatea copiilor din cartier, din zona Iancului-Pantelimon sau cartierul Balta Albă (Titan). Zi de zi, pe ploaie sau zăpadă, pe căldură sau vreme plăcută, uneori seara pe la ora 22 la capătul troleibuzelor 86 și 89, la lumina stâlpilor situați la intrarea în stadion se juca fotbal. Prin acest fotbal practicat continuu s-au ridicat fotbaliști de națională sau jucători cunoscuți în Divizia A. S-au creat centre de copii și juniori, Steaua II, Școala Sportivă de Elevi nr. 2 și mai târziu, Liceul de Fotbal și Luceafărul (unde a jucat și Hagi) cu antrenori foști jucători de națională, care au lucrat din plăcere, nu neapărat pentru bani. Domnul profesor Lazăr a fost legitimat de la 8 ani, a jucat și a cunoscut fotbaliști de marcă: Mircea Sandu (fost șef al F.R.F), Munteanu II, Marcel Răducanu (plecat la Borussia Dortmund în Germania), Marica, Sameș, Ion Ion, Micloș, Alexandru Dan, Ștefan Popa etc. Greu de spus astăzi că domnul profesor este un pasionat al fotbalului și a avut în spate o asemenea copilărie.

Atașamentul pentru fotbal s-a menținut și în adolescență ca jucător în echipa de juniori republicani la Școala Sportivă de Elevi nr. 2, București (ȘSE 2) și apoi component al echipei de divizia C a Întreprinderii Optice Române (I.O.R. București). Este a doua etapă majoră în evoluția domnului profesor, când a lucrat în cadrul I.O.R. câțiva ani, în calitate de optician, domeniul producției de lentile, prisme optice și lame plan paralele. I.O.R. a fost singura întreprindere din țară cu acest profil, cu produse pentru componentele aparaturii militare, medicină, microscoape pentru cercetare și educație, lunete, ochelari, binocluri etc. Personalul era extrem de bine pregătit, exista un centru de cercetare în domeniul opticii și al mecanicii fine, o colaborare deosebită între inginerii proiectanți și muncitorii specialiști în optică, relații economice cu Germania Democrată, mult mai avansată tehnic și de unde se importa celebra sticlă optică de Yena cu o calitate deosebită. Deși astăzi lentilele de ochelari cele mai simple sunt din plastic și costă mult, pe vremea aceea lentilele pentru ochelari se confecționau din sticlă optică și erau la coada produselor pretențioase și cu precizie deosebită. Meseria de optician este deosebită iar pentru unele piese optice precizia formei suprafețelor sferice sau plane se măsoară cu alte piese optice numite calibre, prin contact optic (suprapunere perfectă între două piese optice), iar calitatea suprafețelor, fără înțepături sau rizuri se verifică cu lupe care măresc de 6 ori și uneori de 10 ori. Sunt prisme optice la care precizia unghiului are toleranță de 2 secunde, se lucrează manual iar unghiul se măsoară cu o lunetă specială. O meserie foarte laborioasă, necesită răbdare, curățenie și ingeniozitate, o adevărată brățară de aur! Erau piese care valorau individual mai mult decât o Dacie 1300 (70.000 lei înainte de 1989). A fost o parte din viață la fel de plăcută ca și copilăria, cu prieteni și colegi foarte apropiați și inteligenți. În plus se lucra în acord global și veniturile erau bune, condiționate de calitatea muncii.

„Ulterior, pe lângă fotbal, în școală am fost influențat de profesori buni, înțelegeam materia și când înțelegi îți place. Am început să citesc mult, m-am atașat de științele sociale, de personalitatea filosofilor, și mi-am dorit să cunosc oameni valoroși din Universitate. Am reușit să intru la zi în Facultatea de Filosofie, Universitatea București, cu dublă specializare Filosofie- Istorie. Într-adevăr am întâlnit profesori universitari de excepție, unii fiind cei mai buni din țară, având competențe deosebite, pe care i-m apreciat, capabili să conducă foarte bine România, în calitate de președinte. Un exemplu este Mircea Flonta specialist în teoria cunoașterii, cu o putere de convingere și argumentare extraordinară, un om care nu poate fi uitat din galeria marilor creatori și profesori. Mircea Dumitru, fost ministru al educației este un produs al profesorului Flonta”.

După absolvirea facultății domnul profesor Lazăr a avut repartiție guvernamentală la Giurgiu, la Liceul „Tudor Vianu”, liceu teoretic, considerat al doilea după prestigiosul liceu „Ion Maiorescu”, unde a învățat cunoscutul cronicar sportiv Ovidiu Ioanițoaia. A pregătit elevi pentru olimpiadele naționale, având rezultate deosebite la fazele județene. I-a avut colegi la alte școli din Giurgiu pe Dana Deac (mai târziu crainică TV la Antene) și pe sociologul Bulai Alfred despre care se vorbește mai puțin bine în perioada actuală, ambii fiind absolvenți ai Filosofiei din București. După câțiva ani de navetă la Giurgiu, în urma căsătoriei s-a transferat prin concurs în județul Neamț. A funcționat un an la Liceul din Roznov și din 1996 până în prezent face parte din colectivul de cadre didactice din Liceul „Carol I” Bicaz. A fost director adjunct o perioadă la Giurgiu, iar la Bicaz, a fost director adjunct din 2004 până în 2021. Obiectivul major al domnului profesor a fost susținerea progresului elevilor talentați. Mulți elevi pregătiți de dânsul îi poartă respectul cuvenit pentru reușita în învățământul superior; a câștigat locul I pe județ la olimpiadele de logică, economie și filosofie, un loc II la psihologie și a obținut cu elevii săi mențiuni la fazele naționale. Are, deci, o contribuție la prestigiul liceului, îl regăsim în tablourile absolvenților noștri, a fost component al comisiilor Olimpiadelor Naționale de Logică și de Economie, metodist al Inspectoratului Şcolar Neamț, membru al Consiliului Consultativ pe discipline socio-umane, profesor la Centrul de Excelență pentru pregătirea  elevilor din județ, membru în Consiliul de Administrație al liceului. Este pe deplin satisfăcut de efortul depus împreună cu colegii săi, de a-i răsplăti pe elevii noștri olimpici cu premii și excursii de câteva zile de-a lungul multor ani școlari.

Iată, pe scurt, trei etape din viața dânsului care i-au marcat personalitatea și la care ține foarte mult: pasiunea pentru fotbal, meseria de optician și cea de educator. A apreciat totdeauna valorile, oamenii cu principii, cei care muncesc din greu și au rezultate pe măsură. Este mândru de colegi, de elevi, de prietenii și colegii de breaslă de la celelalte licee din Neamț.

Mihaela Apetroei

Articolul PERSONALITATEA LUNII: Prof. George Lazăr de la Liceul „Carol I” Bicaz apare prima dată în Ecoul muntilor.

La Biblioteca „Mihai Eminescu” Bicaz a avut loc o dublă lansare de carte, este vorba despre două volume de poeme ale doamnei prof. Aspazia Sandu: „Orizontul în mișcare” și „Bagaje pentru cală”. Aceste două volume de versuri întregesc zestrea cultural- educativă a poetei bicăjene (douăzeci de volume de versuri pentru copii și adulți), lăsată nouă și urmașilor noștri, cu generozitate.  Tot ceea ce a simțit, gândit și trăit  de-a lungul vieții, a încondeiat  cu acribie, onestitate,  blândețe, sarcasm, cu tristețe și revoltă, în tomurile pe care doritorii le pot găsi pe rafturile bibliotecii publice a Bicazului. Invitatele prof. Livia Badea și prof. Mihaela Apetroei au făcut o recenzie, o sinteză a scrierilor doamnei Aspazia, insistând pe tematica variată regăsită în poeme, pe limbajul accesibil, pe ușurința versificației și pe metaforele din titlurile cărților. Fiecare idee a fost exemplificată cu frânturi din opera poetei.

Autoarea este una dintre persoanele care-și valorifică din plin talanții primiți de la Divinitate. Muncitoare, tenace, perseverentă, generoasă, sfidează aceste timpuri în care primează banul și regulile care aduc în viețile noastre anormalul, norme și reguli impuse de mai marii Europei. Este o fină observatoare a vieții de zi cu zi și a tot ceea ce se întâmplă în jur, la noi în țară și în lumea mare. Este o poetă de atitudine, curajoasă, lucidă, fiecare poezie având un mesaj bine definit. Unele poezii se aseamănă cu fabulele moralizatoare, altele sunt de introspecție și cu filon filozofic, altele sunt o satiră virulentă la adresa celor care au adus țara la „sapă de lemn” de la evenimentele decembriste încoace, tematica variată dă posibilitatea oricărui cititor să se regăsească în universul creației Aspaziei Sandu.

De-a lungul timpului, biblioteca publică a Bicazului  a căpătat  un public bun, înțelegător, vibrant, empatic și prietenos. Ne-au onorat cu prezența și doi colegi de breaslă de la Piatra Neamț  a doamnei Aspazia Sandu. Ieri, toată lumea a plecat acasă cu cărțile de poeme primite în dar , cu autograf, de la autoare. I-am simțit bucuroși și mulțumiți, dovadă că noi, oamenii, avem nevoie nu numai de pâine, ci și de hrană spirituală. Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga afirma că „pentru iubitorii de poezie, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusețe și lumină în care ne-am cufundat când am avut nevoie de intrarea într-o altă dimensiune. Poezia ține de partea cea mai intimă a ființei noastre.” Și nici nu cred că este de imaginat cum ar fi lumea fără oameni care creează, simt, gândesc și dăruiesc semenilor toate aceste minunății care ne înnobilează spiritul.

Îi dorim doamnei prof. Aspazia Sandu sănătate, creativitate, inspirație și putere de muncă pentru a ne ferici pe noi, iubitorii de poezie și frumos!

Pentru a stârni curiozitatea cititorilor, las ca mărturie un virulent poem satiric regăsit în scrierile poetei bicăjene:

Reparații foarte grele

„Dacă sunt parlamentari împotriva țării,

Lege-și o piatră de gât pentru fundul mării!

Trimiși ca reprezentanți, cum să o trădeze,

Pe ea, care i-a crescut și s-o denigreze?

Patrioți, nu, nicidecum, corcituri murdare,

Proscriși pentru veci de veci, cu-a ei aprobare!

Care țară ar primi așa caractere

Și nu le-ar pune la zid, fiind plini de fiere?

S-au vândut pentru nimic, neavând valoare,

Doar slugi sub un jurământ încheiat sub soare.

O rușine pentru cei ce le-au dat mâncare,

Companie uneori sau o-mbrățișare!

Oare câți i-ar adopta astăzi pe planetă,

Știind pe cine-au vândut pe plată secretă?

Ocoliți vor fi de câini, de pisici și muște

Și n-ar fi dezonorant în cap să se-mpuște!

L-au trădat pe Dumnezeu, Doamne, câtă minte,

De-au putut să fac-așa , după jurăminte!

Mulți mai mulți decât cei trei, ascunși prin saloane,

Poate prezidențiali, cu-așa boli mintale,

Aduc mari nenorociri propriilor case,

Țării care i-a școlit și propriei rase.

E ceva uluitor pentru cer și mare,

Pentru universu-ntreg ce strigă: Trădare!

Ce inteligență au? Una diavolească,

Fiindcă au fost prefăcuți, doar să izbândească.

Blestemați să fie-n veci și-a lor viclenie

Cu fard de protocalari dați cu măiestrie!

Piară și sămânța lor să nu reproducă

Păcatul atât e grav, cu pas de nălucă!

E de-a dreptul odios, să îți vinzi moșia

Primită s-o moștenești, cât va fi vecia!

Ultimul pas l-ați făcut; vine judecata,

Dacă n-a venit deja, să primiți răsplata!

Dacă nu ne-ați fi vândut, n-aș fi fost feroce,

Dar pentru ce ați făcut, nu pot să fiu rece!”

Grabnic trebuie să ne trezim, până nu e prea târziu!

Mariana Călinescu

Articolul Dublă lansare de carte la Biblioteca Bicaz apare prima dată în Ecoul muntilor.

Toată acțiunea este pusă pe seama animalelor pentru a trezi empatia și simpatia  tuturor, sau repulsia față de personajele negative, periculoase precum lupul, însă similitudinile sunt foarte clar evidențiate de către povestitor și înțelese, deduse relativ ușor de către elevi.

Clasa de elevi este o familie pentru fiecare individ ce este integrat în colectiv, iar profesorului-manager îi revine rolul coordonatorului, este responsabil de modul în care evoluează  toată situația, poartă pe umerii săi evoluția și demersul fiecărui individ în parte. În viața reală, în toate colectivele de elevi, ca și în poveste, se găsesc, se evidențiază unii ce sunt dispuși spre a încălca reguli stabilite cu precizie, elevi naivi ce se ghidează după hazard, aparențe și omit cu bună știință, din superficialitate esența, ceea ce este cu adevărat important.

Profesorul devotat, precum mama-capră, oferă sfaturi elevilor săi, îi povățuiește apelând la bunele practici, își ia măsuri de siguranță și precauție, caută să protejeze elevii și să-i îndrume, le oferă informații și odată cu ele frânturi de suflet, se dedică și implică total în actul instructiv- educativ, ca un adevărat părinte, însă inefabilul este cel care permanent reușește să se producă și să surprindă, iar în unele cazuri, total neplăcut. Aspectul este perpetuat din generație în generație și transpus din poveste în realitate și invers.

Această situație dilematică sau problematizare (o putem numi așa în cadrul unei secvențe de lecție) aduce pe buzele tuturor întrebări gen: Unde s-a greșit? Ce nu a funcționat? Unde este veriga slabă?

De multe ori realitatea și ficțiunea fuzionează, se suprapun, iar viața bate povestea. Ce nu putem înțelege la vârste fragede este un aspect deosebit de important de care în viață trebuie să ținem cont ca să evităm să învățăm pe propria piele: sfaturile provenite de la cei cu experiență cărora cu adevărat le pasă de noi, nu trebuie să le neglijăm. Dacă iezii mai mari ar fi ascultat cuvântul mamei, poate că situația ar fi fost alta, însă ipotezele nu-și au locul pentru că trebuie permanent, mai ales în actul educativ, să ne raportăm la situația existentă, obiectivă,  în cazul de față la răul înfăptuit și ulterior răzbunat de către mama capră și iedul cel mic, personaje ce reprezintă substitutele celor care lucrează și veghează permanent în slujba binelui, așa cum sunt profesorii dedicați meseriei și elevii conștiincioși, perseverenți, care își urmăresc permanent cu multă consecvență obiectivele clar stabilite, iar în final, au parte de satisfacția muncii proprii încununate de succes.

Deznodământul aduce un echilibru prin răzbunarea și pedepsirea lupului prădător de către mama capră, dar nu elimină durerea pricinuită de lipsa iezilor, durere ce rămâne ca o pecete cu care se vor obișnui să-și continue viața capra și iedul cel mic, ce s-a dovedit a fi superior fraților săi prin modul înțelept de a acționa. Dacă ar fi să ne raportăm în plan similar la clasa de elevi, putem deduce clar că profesorul-manager poate găsi prin muncă și în colaborare cu elevii silitori, alternative potrivite pentru toate situațiile, chiar și pentru cele dificile și imprevizibile, poate remedia anumite erori, umple lacune, exclude, îndepărta carențe, poate transforma eșecul în succes, dar nu-l poate anula și nu poate ajuta pe cine nu-și dorește ajutorul său.

Câtă energie și cât efort am scuti, dacă ne-am raporta permanent cuviincios la toate sarcinile pe care le avem de îndeplinit, acționând asemeni iedului cel mic și dacă am respecta cu sfințenie toate sfaturile, observațiile și bunele intenții izvorâte din tumultul sufletului cadrului didactic ce-și povățuiește pe toți elevii deopotrivă, fără preferințe, așa cum doar o mamă își poate sfătui proprii copii.

Putem afirma faptul că personajele, precum cele conturate de către Ion Creangă în povestea „Capra cu trei iezi”, pot fi privite și valorificate pe linia lor de model, cititorul având menirea de a distinge binele de rău, aparența de esență, superficialitatea de consistența vieții întâlnite zi de zi.

Mihaela APETROEI

Articolul Personajele din povești și rolul lor moralizator apare prima dată în Ecoul muntilor.