Volumul domnului Dumitru Martiniuc „Drumeț în Bistrița și în munți”, publicat la Editura Sport-Turism din București, în anul 1988, constituie o mărturie a dragostei statornice a autorului pentru munte, ca formă de regăsire, de cunoaștere a propriei ființe, în tentativa firească de autodepășire. Un capitol intitulat „Metorologii de pe Toaca”, „Întâlnire cu cei șapte” invită la reflecții mai ample. Cât de mult își depășesc limitele, cât de mult își iubesc meseria, ce drum spre sine parcurg oare „Meteorologii de pe Toaca”?!

În 1987, anul documentării, erau șase meteorologi și un mecanic la Stația Meteo de pe Ceahlău: Pavel Crețu, șeful stației, Panaite Constantin, Dănilă Ciocănel, Mihai Zamfir, Vasile Todosia, Dan Teodoru, Ion Stelea. Începând cu luna august a anului 1990, cele două servicii: meteorologie și radioactivitate sunt separate, laboratorul de radioactivitate, cu sediul la baza vârfului, fiind subordonat Agenției pentru Protecția Mediului Neamț. Astăzi, în 2023, patru persoane lucrează la acest serviciu: Monica Miron, Mihaela Afloroaei, Cristina Sîrbu și Pintilie George.

     Serviciul Meteorologie este condus de dl. Dan Miron, care are alături patru meteorologi: Cojoc Ionel, Ciucanu Romeo, Panaite Ioan și Hristache Simionescu Alexandru. Cel mai tânăr dintre ei, Ionuț Panaite, s-a născut în 1990, anul în care s-a angajat la stație actualul șef, domnul Miron. Este, de altfel, fiul domnului Panite Constantin, meteorologul cu care are o discuție la stația de pe Vârful Toaca, după ce urcă cele 460 de trepte de lemn, scriitorul Martiniuc. Avea cam aceeași vârstă, pe care o are fiul său acum, în 1987. „Mai am de trecut un examen, spre a mă considera absolvent al Facultății de Matematică a Universității din Iași” îi mărturisea călătorului insistent, surprins de amabilitatea, răbdarea și acuratețea cu care îi explica semnificația cifrelor, simbolurilor înregistrate pentru temperatură, umiditate, viteza vântului ș.a.m.d. Aceleași trăsături: rigoare, pasiune, respect față de colegi și dragoste pentru munte îl caracterizează și pe șeful actual al stației, Dan Costin Miron. Se pare că Măria Sa, Ceahlăul, își selectează oamenii care să-i ducă poveștile mai departe.

Stația Meteorologică Ceahlău Toaca, situată la altitudinea de 1897 m, a fost înființată la 1 ianuarie 1964 având în serviciu cinci meteorologi. A funcționat fără întrerupere până în prezent, cu un program de 24 de observații, sinoptic și climatologic. Este subordonată Centrului Meteorologic Regional Moldova (C.M.R. Moldova), măsurătorile meteorologice fiind efectuate cu aparatură automată pentru următorii parametri: temperatura aerului, umezeala relativă a aerului, direcția și viteza vântului, cantitățile precipitațiilor atmosferice, presiune atmosferică. La început transmiterea datelor meteorologice către Centrul de Prevedere a Vremii Bacău s-a efectuat prin radiotelegrafie, apoi prin radiotelefonie și, începând cu anul 1999, prin sistem G.S.M. În anul 2017 a fost pusă în funcțiune stația meteorologică automată și transmisia datelor și observațiilor meteorologice se realizează prin modem G.P.R.S. Este încadrată în categoria stațiilor de munte, după modelul francez, platforma de lucru folosind limba franceză. Este inclusă, alături de stațiile meteorologice Botoșani, Iași, Bacău și Galați în rețeaua internațională Regional Basic Synoptic Network (Rețeaua Regională Sinoptică de Bază).

Nu s-a renunțat însă, la aparatura veche, măsurătorile fiind efectuate în paralel și cu instrumentele tradiționale. Începând din iarna anului 2018 aici se fac măsurători nivometeorologice în vederea elaborării prognozelor pentru avalanșă. Estimarea riscului de avalanşă se face în grade de la 1 la 5, în conformitate cu scala europeană de risc de avalanşă, iar probele zilnice/ săptămânale sunt transmise la Sibiu.

Dacă scriitorul afirma că el însuși se avânta mai rar în împărăția munților iarna, din cauza vremii aspre, iar mărturiile meteorologilor despre întâmplări fericite și nefericite, salvări miraculoase sau urmări tragice ale confruntării cu nămeții și viscolul susțineau această idee, astăzi, din cauza încălzirii globale, rareori stratul de zăpadă este atât de consistent, încât să-i îndepărteze pe turiștii din ce în ce mai numeroși. Dacă anterior erau săptămâni întregi când meteorologii nu întâlneau pe traseul spre cabană nicio persoană, astăzi cărările sunt bătătorite și iarna, gheața luând locul nămeților de altădată, impunând încălțăminte adecvată, colțari tehnici.

Dacă cele 460 de trepte din lemn au fost înlocuite cu 523 de trepte pe structură metalică, poate automatizarea nu va diminua numărul meteorologilor de pe Toaca. Pentru că, dincolo de date și statistici, există o lume a poveștilor, a trăirilor, a emoțiilor, a libertății absolute, pe care doar muntele o poate oferi. Și oamenii, care să ducă povestea mai departe…

Cristina Ramona CHIRILĂ

Articolul Poveştile muntelui: Meteorologii de pe Toaca apare prima dată în Ecoul muntilor.

A văzut lumina zilei pe 6 noiembrie 1939 în Ceahlău, comuna Hangu, nepot al păstorului Marcoci, rămas orfan după Războiul de Independență și crescut de-o babă, A Babei, cum l-au numit consătenii. Mic de statură, cu înfățișarea blândă și vorba așezată, pare desprins din poveștile lui Creangă. Doar ochii ageri prevestesc muntele de om ce și-a luat simbria cu demnitate de la Muntele Sfânt pe care l-a slujit cu smerenie.

Cu o memorie deosebită, își amintește cele mai subtile detalii ale evenimentelor pe care le-a depășit în tăcere, cu credință și tărie de caracter. Avea în jur de șapte ani când a trăit experiența răboiului; rememorează nopți de veghe, săptămâni petrecute în tranșeele săpate pe munte sau în casa devenită popotă rusească. „Tata era cu oile la Ghinadea, în pădure unde și-a făcut colibă. O patrulă rusească a trecut pe-acolo, el rămase să facă brânza, ciobanii erau plecați cu oile la păscut. Din semne a înțeles că peste două ore avea să fie prăpăd. Și i-au arătat pe unde s-o ia. Pe la amiază a început bombardamentul. În Bombiș s-au întâlnit rușii cu nemții. Acolo îi zice acum „La morminte”, c-au murit atunci mulți nemți.”

Experienței războiului i se alătură curând, o alta, poate la fel de dramatică. În 1949 unchiul său, Ioasaf Marcoci, călugăr la Schitul Durău este arestat și judecat în lotul Gărzile lui Decebal, apoi condamnat la cinci ani de muncă silnică în închisoare pentru uneltire contra securității Republicii Populare Române. „El a fost călugăr la schitul Durău, noi în familie îi zâceam „popa”. „Uite, mamă, a venit popa…” și ne bucuram tare când venea. Era prin octombrie-noiembrie 1949, era toamnă așa… Venise acasă și plecase cu un nepot de vreo doi ani prin grădini. După vreo două ore, ne-am  dat seama că nu mai vine și-am început să-l strigăm. Apoi să-i căutăm pe deal. A răspuns băiețelul cu un firicel de voce, plângând, cum a putut el „Aicea-s, mămucă! Da… popa nu-i, au venit doi oameni, l-au luat pe sus și l-au băgat într-o dubă neagră!”, reia firul amintirii dumnealui. Din cauza acestei origini nesănătoase, ulterior, în 1960, pe când executa stagiul militar la UM 01617 Focșani, este respins la școala de sergent, deși i se recunoșteau meritele, fiind unul dintre fruntași.

Lucrează peste treizeci de ani la Ocolul Silvic Ceahlău, protejând și respectând muntele, pe care îl urcă, an de an, cu smerenie, împreună cu familia, pe 6 august, la Schimbarea la Față a Domnului. Îmbrăcând cu mândrie costumul popular și dovedind talent oratoric înnăscut, ocazional, este chemat să fie vornic, ducând tradiția mai departe. Și dacă bunicul și tatăl său au fost ciobani pe Ceahlău, el însuși l-a slujit cum a putut mai bine, iar șirul urmașilor continuă povestea, atât băiatul, cât și fata, Ionel Cojoc și Mihaela Afloroaei, lucrează la Stația Meteo de pe munte. Și poate și cei trei nepoți, elevi la Informatică, îşi vor primi simbria tot de la bătrănul Ceahlău…

Cristina CHIRILĂ

Articolul Păstori cu simbrie pe Ceahlău apare prima dată în Ecoul muntilor.