Participanți din toate colțurile țării s-au adunat pentru trei zile de competiție, prietenie și explorare. Pentru unii, a fost prima întâlnire cu spiritul Cupei, în timp ce alții s-au întors cu nerăbdare după experiența de anul trecut, dornici să retrăiască atmosfera aparte.

Pregătirile au început încă de joi și vineri, când echipa de organizatori s-a mobilizat pentru a pune la punct tabăra. A fost nevoie de efort fizic și concentrare, pentru ca totul să funcționeze. Această muncă de culise, intensă și discretă, a fost răsplătită prin buna desfășurare a evenimentului și prin zâmbetele participanților.

După o zi dedicată pregătirilor, vineri seara a adus cu sine prima întâlnire cu spiritul natural al Cupei. În jurul focului de tabără, fiecare chitarist al clubului și-a pus în valoare talentul, acompaniat de întregul grup și de vocile tuturor celor prezenți. Acordurile de chitară, cântecele cunoscute și entuziasmul general au creat o atmosferă unică – acel tip de trăire care nu poate fi comparată cu nimic. Flăcările focului luminau chipurile oamenilor, iar râsetele, vocile și strigătele de bucurie se amestecau într-o armonie perfectă. A fost o seară care a unit participanții, deschizând evenimentul în spiritul prieteniei și al emoției colective.

Sâmbătă a fost, fără îndoială, ziua cea mai intensă a competiției. Concurenții au pornit pe traseul de regularitate, fiecare alegând propriul obiectiv: unii au mers spre liniștea încărcată de spiritualitate a Chiliei părintelui Ilie Cleopa, alții au urcat spre Mănăstirea Stânișoara, iar cei mai îndrăzneți au cucerit Vârful Bivolu. Dincolo de efortul fizic, participanții s-au bucurat de frumusețea naturii și de poveștile locului, unde legenda se împletește cu aerul de munte.

La întoarcere, atmosfera a fost una de voie bună și relaxare, completată de o masă caldă menită să le redea energia. Însă odihna nu a durat prea mult, deoarece îi aștepta proba teoretică – o parte esențială a competiției. Aici, cunoștințele despre floră, faună, meteorologie și identificarea urmelor de animale au fost puse la încercare. Pentru unii, întrebările s-au dovedit a fi o adevărată provocare, în timp ce alții, au reușit să își transforme participările trecute într-un avantaj.

O altă etapă a zilei a fost proba de orientare turistică. Echipajele formate din câte doi concurenți au avut la dispoziție o hartă detaliată și o busolă, singurele instrumente necesare pentru a descoperi toate posturile ascunse în teren. Organizată cu rigurozitate, această probă a pus la încercare nu doar abilitățile de orientare, ci și spiritul de echipă și viteza de reacție. Cei mai rapizi și eficienți s-au distins prin strategia lor, reușind să își asigure locuri fruntașe în clasament.

Printre cele mai memorabile momente ale evenimentului s-a numărat proba surpriză. Totul a început cu un joc de mimă plin de energie și creativitate, care a încălzit atmosfera și a smuls primele hohote de râs atât copiilor, cât și celor mari. Participanții, încurajați să se exprime liber, au intrat rapid în joc, dând naștere unor momente savuroase. Apoi, proba a continuat cu un traseu neașteptat prin pădure, ghidat de fire de ață colorată, întinse printre copaci. Drumul, aparent simplu, ascundea o surpriză: dintre crengi, cu pași teatrali și gesturi exagerate, a apărut o „gorilă” — unul dintre organizatori noștri costumat care a declanșat valuri de râsete și uimire.

Între mimă, aventură și personajul surpriză, proba a devenit un moment de joacă autentică, de apropiere și entuziasm comun.

După provocările și râsetele probei-surpriză, noi, copiii trupei de la Crucea Talienilor, am invitat musafirii noștri, chiar împreună cu animalele lor de companie, să ni se alăture la o pauză binevenită la pârâul din apropiere. Acolo, în mijlocul naturii, am petrecut momente de liniște și veselie, scăldându-ne în apa rece care ne-a înviorat și ne-a adus o bine-meritată răcorire.

Această mică escapadă a fost o ocazie să le arătăm oaspeților noștri cum ne jucam noi când eram mici — o bucurie simplă, sinceră, legată de sat și de natura care ne înconjoară. Cu râsete, stropi și voie bună, am reușit să le oferim o experiență unică, pentru care și-au exprimat recunoștința. Un moment aparte al zilei de sâmbătă a fost prezentarea susținută de Selena Carază, fostă membră a clubului și în prezent ciocolatier pasionat. Cu o pregătire remarcabilă și informații atent structurate, Selena i-a purtat pe participanți într-o călătorie fascinantă: de la fructul de cacao, la transformarea sa în tableta de ciocolată pe care o cunoaștem, dezvăluind secrete despre calitatea ingredientelor, istoria acestui deliciu și o mulțime de curiozități surprinzătoare.

  Prezentarea, ilustrată cu machete și imagini sugestive, s-a încheiat cu o degustare de ciocolată care a cucerit pe toată lumea. Cei mai entuziasmați s-au dovedit a fi copiii, care nu își mai doreau ca acest moment să se termine.

Seara a adus în prim-plan cea mai așteptată probă a competiției – proba culturală. Deschisă solemn cu imnul clubului, aceasta a transformat scena într-un spațiu al creativității și al bunei dispoziții. Echipele și-au pus în valoare talentul umoristic, vocal și literar, încântând publicul cu glume inspirate, versuri și momente artistice care au stârnit râsete și aplauze. Dincolo de spectacol, emoțiile au fost amplificate și de suspansul clasamentului, întrucât fiecare echipă își dorea să impresioneze juriul.

În încheierea serii, recitalul susținut de interpretul Ionel Eremia a adus un plus de emoție. Repertoriul său variat a purtat audiența de la bucurie și energie, până la nostalgie și sensibilitate. Pe măsură ce focul de tabără se stingea încet, cântecele lui au creat o atmosferă de neuitat, lăsându-le participanților amintiri prețioase și complexe.

Duminica a adus cu sine festivitatea de premiere. Trofee, medalii strălucitoare și diplome au răsplătit efortul și implicarea participanților, iar îmbrățișările și felicitările au completat emoția momentului. Totodată, organizatorii au primit, la rândul lor, cuvinte calde, zâmbete sincere și energie pozitivă pentru modul în care au reușit să creeze o experiență memorabilă.

Evenimentul s-a încheiat prin intonarea imnului prieteniei, specific comunității montane, și prin discursuri despre pasiunea comună pentru natură, despre valori și despre bucuria pe care astfel de evenimente o aduc sufletului.

Cupa Montaniarzilor Nemțeni și-a confirmat încă o dată rolul de spațiu al prieteniei, al descoperirii și al respectului față de natură. A lăsat în urmă dorința vie a tuturor de a reveni, de a continua tradiția și de a clădi împreună noi legături și amintiri.

Marta BUDĂI, clasa a IX-a A, Liceul „Mihail SADOVEANU” Borca

Articolul Muntele ne unește – Cupa Montaniarzilor Nemțeni 2025 apare prima dată în Ecoul muntilor.

     În ceea ce privește realizările școlare, am avut onoarea de a obține locul al II-lea la Olimpiada Județeană de Limba și Literatura Română anul trecut, un premiu ce mi-a confirmat aptitudinile literare și m-a motivat să îmi continui dezvoltarea în acest domeniu. De asemenea, am primit premiul special la Concursul „Ionel Teodoreanu”, recunoaștere ce m-a inspirat să merg mai departe pe drumul scrisului. În 2025, am avut privilegiul de a participa la Etapa Națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, o experiență ce m-a ajutat să îmi perfecționez tehnicile de redactare și analiza literară.

Dincolo de activitățile școlare, sunt implicată activ în diverse proiecte extrașcolare care îmbină pasiunea mea pentru tradiții, mediu și comunitate. Fac parte din Clubul Eco-Turistic „Crucea Talienilor”, o organizație ce promovează iubirea pentru natură și tradițiile montane, participând frecvent la activități de tipul focurilor de tabără și cântărilor la chitară. Îmi place să mă conectez cu oamenii din jur și să apreciez frumusețea și liniștea naturii. Această implicare mă ajută să îmi dezvolt un simț al comunității și să îmi manifest pasiunea uriașă pentru cântatul la chitară. De asemenea, sunt membru al Ansamblului Folcloric „Izvoarele Borcutului”, unde am ocazia să dansez și să port cu mândrie costumul popular, învățând despre importanța păstrării tradițiilor noastre și promovarea acestora în rândul tinerelor generații. Această activitate îmi întărește legătura cu rădăcinile mele culturale și îmi oferă o profundă apreciere pentru diversitatea tradițiilor românești.

În paralel cu pasiunea mea pentru literatură și muzică, mă implic activ și în proiecte educaționale prin intermediul „Teach for Romania”, o organizație care vizează schimbări pozitive în educația din România. Ca membră în board-ul elevilor, am contribuit la realizarea unor proiecte care sprijină protejarea mediului, îmbunătățirea relațiilor dintre elevi și profesori, echitatea. Mă dedic cu entuziasm acestor inițiative, deoarece cred cu tărie că educația este cheia pentru o societate mai bună.

     Îmi place să învăț și să mă dezvolt continuu, iar scrisul este pentru mine o cale esențială de a exprima gânduri, idei și trăiri. Când călătoresc sau particip la diverse activități, am un obicei: îmi iau notițe și îmi scriu impresiile, pentru a păstra acele momente vii în memoria mea. Consider că fiecare experiență, fiecare loc, fiecare persoană poate deveni o sursă de inspirație pentru o nouă scriere.

Articolul Cine sunt micii noştri redactori?! Marta Budăi – autoprezentare apare prima dată în Ecoul muntilor.

Am avut onoarea de a fi selectată să reprezint elevii români, un rol cu o responsabilitate deosebită și o semnificație aparte pentru mine. Procesul de selecție nu a fost unul întâmplător, iar timp de câteva luni, au avut loc numeroase etape de planificare, evaluare și pregătire atentă. Organizatorii au analizat cu grijă aptitudinile, pasiunile și motivațiile mele, dorind să se asigure că alegerea făcută reflectă cât mai bine vocea și spiritul tinerilor din România. Această încredere acordată m-a onorat profund și m-a motivat să mă implic cu toată seriozitatea și entuziasmul în această experiență.

Deși inițial am avut emoții legate de folosirea limbii engleze în contexte oficiale, am reușit să mă adaptez și să mă exprim încrezător. Fiecare conversație cu participanții internaționali a reprezentat o provocare, dar și o oportunitate valoroasă de a-mi depăși limitele. În timp, am căpătat mai multă siguranță în exprimare, iar interacțiunile directe, schimbul de idei și dezbaterile au devenit momente în care am simțit cu adevărat progresul personal. Această experiență nu doar că mi-a îmbogățit abilitățile lingvistice, ci mi-a și consolidat încrederea în propriile forțe.

Primul lucru care m-a surprins a fost calitatea umană a celor prezenți. Am descoperit oameni deschiși, amabili, modești și incredibil de prietenoși. Nu se făcea nicio diferență între statuturi, limba vorbită, funcții sau vârste. Toată lumea se trata cu respect și naturalețe, ceea ce a creat un mediu de lucru cu adevărat plăcut. Printre participanți, am remarcat o doamnă cu o atitudine fermă, dar caldă și chiar modestă. Nu avea nici cea mai mică umbră de superioritate în comportament, ci dimpotrivă, inspira siguranță și profesionalism. Am aflat ulterior că ocupa un rol important în domeniul educației la nivel european, ceea ce mi-a confirmat încă o dată că adevărata valoare nu are nevoie de etalare.

Apoi, doamna profesoară, Gheorghiasa Ana Maria, cea care m-a însoțit în această aventură a fost mai mult decât o profesoara – a fost un sprijin real. Cu o prezență caldă, calmă, dar totodată plină de energie, a avut grijă să nu simt nicio presiune inutilă. Poate că și ea avea emoții, poate că și ea împărtășea aceleași temeri, dar n-a lăsat să se vadă nicio secundă. De fiecare dată când aveam nevoie de un imbold, ea era acolo cu un zâmbet, o vorbă bună sau o glumă la momentul potrivit. Uneori, chiar înainte să apuc să-mi formulez gândurile, deja avea răspunsul potrivit, iar pentru asta îi voi fi mereu recunoscătoare.

Dincolo de aspectul personal, conferința a avut momente extrem de valoroase, cu scop clar și foarte bine structurate și organizate. Una dintre cele mai interesante activități a fost sesiunea de conectare dintre elevi. Am format un spațiu sigur în care am împărtășit trei evenimente marcante din viața noastră. A fost un exercițiu incredibil, care a scos la iveală povești impresionante și ne-a permis să ne cunoaștem cu adevărat. Colegii mei din Polonia, Belgia, Portugalia, Armenia și Ucraina erau toți extrem de interesanți, fiecare cu pasiunile și viziunile sale unice. Am fost uimită de cât de multe am putut învăța doar din discuțiile noastre, și, mai presus de toate, am legat prietenii care sper să reziste în timp.

Unul dintre momentele speciale ale conferinței a fost acela în care am avut șansa de a valorifica folclorul românesc, cu mândrie și emoție. La o activitate dedicată dansurilor tradiționale, am purtat ia – simbol al sufletului românesc – și am dus cu mine, până în Austria, o părticică din frumusețea și profunzimea tradițiilor noastre. În timpul acelei întâlniri, melodiile populare tradiționale românești au răsunat cu putere, umplând sala de energie și de bună dispoziție. Alături de colegele mele din Armenia, le-am vorbit participanților despre originile dansurilor noastre, despre legătura lor cu pământul, sărbătorile și bucuriile oamenilor de la sat. Am avut ocazia să îi învățăm câțiva pași de dans și am reușit să adunăm în jurul nostru oameni de toate vârstele, curioși, entuziasmați și dornici să pătrundă în spiritul românesc. Hora a prins viață, iar râsetele și voia bună s-au împletit într-un moment de conexiune autentică, dincolo de barierele naționalităților. Ni s-au alăturat și colegi din alte țări, precum Bulgaria și Serbia, care, la rândul lor, ne-au prezentat dansurile și costumele lor tradiționale. Am descoperit împreună asemănări frumoase, diferențe surprinzătoare și am schimbat impresii despre valorile fiecărei culturi. Costumele noastre au atras atenția: oamenii se opreau să  admire ia, să întrebe despre simboluri, să afle poveștile din spatele fiecărui model tradițional. Privind în jur, simțeam o bucurie profundă – am reușit să aducem voie bună, râsete și discuții interculturale, să oferim o imagine vie și caldă a României, dincolo de cuvinte. În forfota plină de glasuri și pași grăbiți, în mijlocul unui alt pământ, m-am regăsit, pentru câteva clipe, acasă. Prin ia purtată cu mândrie, prin cântecele noastre străbune și pașii horei, am simțit cum rădăcinile mele străbat distanțele și se așază chiar acolo, între oameni veniți din toate colțurile Europei. Am simțit cum identitatea puternică de româncă crește în interiorul meu și că am învățat o lecție de suflet: oriunde aș merge, folclorul  rămâne o punte între oameni și o poveste vie, demnă de a fi spusă cu dragoste și mândrie.

Pe lângă asta, am participat la ateliere pe teme actuale, precum inteligența artificială și influența ei asupra vieții noastre. Am dezbătut cum putem preveni ca AI-ul să ne controleze și, în schimb, cum putem să-l folosim în avantajul nostru. De asemenea, am discutat despre tehnici de învățare și predare, ceea ce mi-a deschis noi perspective asupra sistemului educațional.

Un moment deosebit a fost activitatea de leadership, unde noi, elevii, am coordonat un grup de profesori pentru a ajunge la un rezultat. Atmosfera nu a fost deloc una de supunere, ci de colaborare reală. Profesorii nu vorbeau pur și simplu, iar elevii ascultau, ci a fost o muncă în echipă, bazată pe respect reciproc.

Totuși, ce m-a marcat profund a fost discuția despre consecințele războaielor din Armenia și Ucraina asupra elevilor. S-au povestit experiențe despre copii nevoiți să plece din casele lor, despre frica de a nu putea merge la școală sau despre incertitudinea constantă a zilei de mâine. Am văzut priviri pierdute și am auzit voci tremurate, dar am văzut și curaj și dorință de a merge mai departe. Această sesiune m-a pus profund pe gânduri, oferindu-mi o nouă perspectivă asupra privilegiilor pe care le consider de la sine înțeles. A fost o lecție de viață pe care nu o voi uita niciodată. Ecoul acestor mărturii nu a fost doar emoțional, ci și unul care m-a determinat să reflectez mai profund la realitățile lumii în care trăim. Această întâlnire mi-a arătat că, dincolo de statistici și știri, există oameni reali, cu povești reale, iar noi avem datoria de a le asculta și de a învăța din ele.

Un alt moment memorabil al conferinței a fost vizita la o școală din Viena, predominant masculină, unde se studia ingineria mecanică. Am fost impresionați de infrastructura modernă și de aparatura de ultimă generație. Elevii lucrau cu mașinării scumpe, experimentând direct concepte avansate de mecanică și inginerie. Am discutat despre sistemul lor educațional, cu dezavantajele si avantajele sale.

Seara, cinele interactive au fost momente de relaxare și schimb de opinii. Reflectam asupra zilei și discutam despre ce a învățat fiecare. Am participat și la sesiunea de „spotlights”, unde am asistat la mici prezentări extrem de interesante. Unul dintre cele mai captivante subiecte a fost un schimb de experiențe între elevi din Belgia și SUA, care foloseau Kahoot pentru a face quizz-uri despre culturile și sistemele lor educaționale. De asemenea, am aflat despre o tabără de pregătire din Armenia pentru examene, ceea ce mi-a adus instantaneu aminte de propriile mele examene care bat la ușă. Ce sentiment familiar!

Viena însăși a fost o revelație. Clădirile sale impunătoare, cu arhitectura lor impresionantă, mi-au captat atenția de la primul pas făcut în oraș. Fiecare stradă respira istorie, iar eleganța cu care sunt păstrate și integrate elementele moderne m-a uimit. Totul era impecabil, iar atmosfera avea un rafinament aparte. Vienezii păreau să prețuiască fiecare detaliu al orașului lor, iar acest lucru se reflecta în fiecare colț al capitalei austriece.

Aceasta a fost, în mare, experiența mea la conferință. Pentru mine, a fost mai mult decât un simplu eveniment. Va rămâne întipărit în sufletul meu drept un pas  important în dezvoltarea mea personală și profesională și o confirmare a faptului că atunci când muncesc și sunt disciplinată, încrezătoare și perseverentă, rezultatele sunt mai presus de orice obstacol. Bineînțeles, sunt multe alte detalii care merită povestite, dar, dacă ar fi să rezum întreaga aventură într-un singur cuvânt, acela ar fi: inspirație. M-am întors acasă cu gânduri noi, perspective diferite și un bagaj de învățăminte pe care abia aștept să le aplic în viața de zi cu zi. Sunt profund recunoscătoare că m-am putut bucura de această imensă oportunitate!

Marta Budăi, clasa a VIII-a

Articolul O experienţă vieneză: „Teach for All European Conference 2025” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Vremea plecării mele la Iași a venit mai repede decât mă așteptam. După o ședință a lotului olimpic la Inspectorat am început să realizez din ce în ce mai tare ceea ce eu chiar urma să fac. Drumul spre Iași a fost unul tăcut, plin de emoții și speranțe.

Ajunsă în locul desfășurării concursului, am cunoscut profesorul însoțitor și celelalte trei colege ale mele. Cu două dintre ele, am împărțit camera de internat de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” care a fost șederea noastră timp de patru zile. Ca să fiu sinceră, am fost puțin pesimistă în legătură cu condițiile camerei și mâncarea de la cantină, însă a fost foarte bine până la urmă. Ziua de joi, 16 mai, a fost despre acomodare. Festivitatea de deschidere a avut loc în Sala Voievozilor, la Palatul Culturii, unde oficialitățile concursului ne-au povestit câteva lucruri despre rădăcinile acestuia, cât de mult înseamnă el pentru Iași și ne-au urat succes pentru următoarele zile. Oboseala și emoțiile se adunaseră din ce în ce mai tare, și era abia prima zi, însă glumele colegelor și calmul doamnei profesoare erau lucrurile care mai destindeau puțin atmosfera.

A venit și rândul probei scrise, pe care am susținut-o la Colegiul Național „Costache Negruzzi”. La ora 9:30, am ajuns în sală, unde mă aștepta pe bancă un cadou din partea negruzziștilor: un pliant despre colegiu, un semn de carte și o ciocolată. Mi s-a părut un gest foarte frumos, de apreciat.

Clipele de așteptare în bancă până în momentul în care am primit subiectele, mi le-am petrecut cu privirea la icoana de pe peretele clasei, sperând să trec cu bine și peste această încercare și să valorific munca depusă până atunci.

Când am primit subiectul, primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost poezia de la subiectul I, aparținându-i lui Ionel Teodoreanu. După o analizare mai amplă a subiectului, unele cerințe îmi erau familiare și știam cum să le abordez, pe când altele, m-au pus serios în dificultate. Cele trei ore pe care le-am avut la dispoziție au trecut repede, însă reușisem să bifez toate exercițiile și să scriu cât de frumos și de corect am putut. Mi-am valorificat tot timpul și toate cunoștințele, iar după ce am predat lucrarea știam că am dat tot ce am avut mai bun. Am discutat cu doamna profesor însoțitor despre subiect și am împărtășit păreri cu celelalte colege. Am dat chiar și câteva interviuri reporterilor de la Jurnalul Negruzzist. Se afișaseră și baremele și în încercarea mea de a mă autoevalua, îmi calculasem un punctaj destul de apropiat de cel pe care chiar l-am luat. Trecusem și peste asta, scăpasem de jumătate din povara de pe umerii mei.

După-amiaza zilei de 17 a fost una relaxantă. În amfiteatrul colegiului, am asistat la un moment legat de relația dintre literatură și muzică. Elevii de la „Octav Băncilă” ne-au cântat la saxofon, clarinet, marimba și ne-au povestit diferite lucruri interesante din perspectiva lor de elevi la un liceu de artă. A fost un moment distractiv și de recreere. Tot atunci, am avut ocazia de a o cunoaște pe Cristina Andone, autoare a volumelor „Nesupusele” și „Cartea bunătății”. O scriitoare foarte carismatică și amuzantă, dar în același timp sensibilă și înțeleaptă. Ne-a împărtășit multe secrete din viața de scriitor și ne-a oferit sfaturi utile, povești din copilăria sa și informații despre propria persoană. A fost o oportunitate frumoasă să o întâlnesc și mi-a deschis ochii către multe lucruri.

Pentru proba orală am avut cele mai multe emoții. A fost prima susținută în acest fel, nemaiîntâlnind până acum o astfel de provocare. Secțiunea pe care am ales-o a fost literatură-muzică, considerând că va fi cea mai potrivită pentru mine și că voi ști să vorbesc despre acest subiect. Am fost sfătuită să am grijă la ținută, postură, gesticulare, expresia facială și multe alte „trucuri” cu ajutorul cărora ceea ce vreau eu să spun să ajungă frumos la persoanele din fața mea.

Când am fost strigată să mă pregătesc, toate gândurile m-au cuprins. Că nu voi ști ce să zic, că mă voi bâlbâi și că mă voi bloca. Am trecut alături de celelalte colege prin niște clipe de mari emoții, dar odată intrate în săli, știam că oricum va fi, o să fie bine.

Doamnele din comisie erau zâmbitoare și mi-au dat un pic de încredere. Subiectul pe care l-am extras s-a nimerit a fi unul tare frumos, despre care mi-a plăcut să vorbesc. Subiectele conțineau un text, un tablou și două cerințe pe baza lor. Tema subiectului ales de mine a fost „ploaia”. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să am discursul pus la punct în timpul acordat și să punctez tot ceea ce reușisem să interpretez și să observ pe subiect. Comisia a părut mulțumită de mine, am încercat să zâmbesc, să stau cât de dreaptă și să le vorbesc lor, nu doar să citesc ce scrisesem pe ciornă. Ulterior, am obținut 49 de puncte din 50, ceea ce pentru mine, a fost fantastic, având în vedere că a fost prima mea probă orală.

Ușurarea pe care am simțit-o în momentul în care am ieșit din sală, a fost un sentiment de nedescris. Literalmente, parcă mi se luase o greutate pe care o purtasem atâta timp în spate, și mă simțeam tare fericită, că trecusem și peste asta cu bine și că mă descurcasem. Pe cât de multe emoții am avut, pe atât de mulțumită de mine am ieșit de la probă.

Tot ce mai aveam de așteptat, era afișarea rezultatelor. Sinceră să fiu, nici după susținerea probelor nu aveam așteptări prea mari, pentru că știam că lupt cot la cot cu niște copii foarte buni, așa că mi-am zis că îmi doresc un rezultat de care să nu fiu dezamăgită, nimic mai mult. Și până la urmă, nu am fost dezamăgită.

Ziua de sâmbătă a devenit mai târziu ziua vizitelor. Am avut un ghid care ne-a povestit și ne-a prezentat multe lucruri interesante. Ne-a dus la bojdeuca lui Creangă, la hanul Bolta Rece, pe bulevardul Dependenței, am trecut pe lângă biserica Sf. Haralambie, corpul didactic Spiru Haret, am fost la casa Pogor și la muzeul „Nicolae Gane” și la toate am aflat o mulțime de lucruri noi.

A fost o după-amiază relaxantă, dar venise și vremea afișării rezultatelor. La rezultatul unei colege nu am avut acces pe telefon, așa că a trebuit să ne grăbim până la „Negruzzi” ca să îl vedem. Într-un final, însă, toate am avut punctaje bune, ne-am bucurat una pentru alta și ne-am sunat profesorii și părinții pentru a-i anunța. Eu obținusem 136,25 de puncte și eram mândră de rezultatul meu. Mă simțeam împăcată și fericită că făcusem față provocării.

Cum „după muncă, și răsplată”, am sărbătorit la cofetăria amintită de Ionel Teodoreanu în operele lui, Tuffli, cu câte o prăjitură. Pentru a ne relaxa, am trecut și prin mall, ne-am plimbat pe pietonal și am încercat să ne bucurăm de clipele rămase împreună și de cele petrecute în Iași, nemaiavând nicio emoție sau stres.

Ultima zi petrecută la Iași, ziua premierii, a venit și ea mai repede decât mi-aș fi dorit. După susținerea probelor, începuse să se simtă totul ca o excursie minunată din care nu mi-aș mai fi dorit să plec. Însă venise timpul și pentru acest lucru.

Festivitatea de premiere a fost susținută în amfiteatrul colegiului „Negruzzi”, iar premiile au fost înmânate de profesori universitari, doamna director a colegiului, inspectorul de limba și literatura română, care au ținut și câte un mic discurs înainte. Am fost felicitați, validați, sfătuiți și încurajați, iar unii, și premiați.

Cum spuneam, nu aveam așteptări la un premiu. Experiența în sine era pentru mine un câștig deja, și eram mulțumită de ceea ce făcusem. Totuși, numele meu a fost strigat pe scenă spre surprinderea mea, la acordarea premiului special. Am fost bucuroasă să urc pe scenă și să primesc un premiu. E o realizare importantă, iar alături de mine s-au bucurat profesorii, familia, colegii.

Am petrecut niște momente extraordinare, și așa cum Cristina Andone a spus: „cel mai tare mi-e teamă de despărțiri”, și pentru mine despărțirea a fost grea. Despărțirea de colegele și doamna profesoară cu care îmi petrecusem ultimele zile, despărțirea de camera de internat, despărțirea de Iași. Știam, totuși, că cei de acasă mă așteptau cu brațele deschise și oricât de frumos ar fi fost la Iași, abia așteptam să ajung acasă să le povestesc în detaliu toate trăirile mele.

S-a legat o prietenie frumoasă între mine și celelalte colege și ne-am promis că vom ține legătura. Alături de profesoara însoțitoare, toate întâmplările haioase, dificultățile, emoțiile și distracțiile prin care am trecut ne vor lega și ne vor face să ne amintim întotdeauna de concursul „Ionel Teodoreanu” și de farmecul său.

A fost o experiență minunată, pe care mă bucur că am trăit-o. Mi-am dovedit mie însămi că pot și am plecat de la Iași cu noi cunoștințe și cu noi prieteni. Dincolo de premiu, am câștigat prieteni, experiență, am aflat lucruri noi despre mine, despre Iași și m-am simțit o învingătoare pentru că îmi depășisem limitele.

Familia, profesorii și prietenii au fost mândri de mine și m-am bucurat că reușita mea le-a adus și lor un zâmbet. Sunt recunoscătoare că am participat la acest concurs, sunt convinsă că tot ce-am învățat și toate lucrurile mai grele prin care am trecut vor contribui la dezvoltarea mea și mă vor ajut pe viitor. N-aș fi reușit fără nădejdea în Dumnezeu, fără muncă, și fără cei din jurul meu. Așadar, mulțumesc doamnei profesoare Ionela Bostan pentru îndrumare, Fundației ,,Scriitor Aurel Dumitrașcu” pentru sponsorizare și colegilor pentru susținere morală.

Marta BUDĂI, clasa a VII-a A, Liceul ,,Mihail Sadoveanu” Borca

Articolul Amintirile unei mici olimpice apare prima dată în Ecoul muntilor.

Am început cu pașii de bază, ținând cont de sfaturile adulților. La început, călcam neîndemânatic cu o oarecare teamă de a nu greși, însă cei care ne instruiau, pe lângă faptul că ne ajutau să ne îmbunătățim tehnica, ne încurajau și să ne creștem încrederea în noi. Activitățile noastre variau de la lecții distractive unde învățam mai multe tipuri de dans (Brașoveanca, Meneaito, Sârba studenților, Pamporea) până la ieșiri recreative în natură și ședințe foto cu portul popular.

Pe tot parcursul verii, repetiția la dansuri era o activitate săptămânală pe care o așteptam cu nerăbdare și la care veneam cu entuziasm. Pe lângă faptul că aveam oportunitatea de a învăța să dansăm și de a primi un loc în noua generație a Ansamblului, am avut prilejul de a interacționa mai mult, de a lega prietenii și de a învăța diverse lucruri din mai multe domenii.

Rezultatele au început să fie vizibile după ceva vreme. Începeam să stăpânim din ce în ce mai bine pașii de horă, de sârbă, iar dragostea de tradiții crescuse pentru fiecare dintre noi.

Prima ieșire a fost un festival internațional, în Macedonia, la care doar câțiva au avut posibilitatea de a merge. Acolo, pot spune că ne-am cunoscut mai bine și am avut ocazia de a-i vedea pe seniori cum gestionau  anumite situații când era vorba de un astfel de concurs, pentru a învăța și noi, la rândul nostru.

La începutul toamnei, perechile de dansatori erau deja formate și fiecare începea să-și caute costum popular. De prin vecini, de la bunici, am reușit cu toții să facem rost de portul complet.

Am început cu repetiții mai serioase și intense. Chiar dacă fusese o vară productivă, încă mai era nevoie de muncă pentru a ne putea prezenta și în fața altora. Veneam la repetiții și dansam, dansam până ne lăsau toate puterile și ne dureau picioarele. Cu mici pauze în care să bem puțină apă, munceam de zor ca să devenim mai buni. Învățam strigăturile suitei și tonalitatea cu care trebuia să le spunem, iar noi, fetele învățam să chiuim și băieții să fluiere. Ne sprijineam și ne învățam unii pe alții pașii mai greu de executat. Începeam să punem bazele echipei frumoase care suntem acum. Astfel, am reușit să punem la punct suita a IV-a de dansuri a ansamblului care cuprinde „Rața” și „Coasa”.

Prima oară când am dansat pe o scenă a fost la începutul lui octombrie. După atâtea pregătiri intense, multe repetiții, dedicare și seriozitate, am fost mândri să culegem roadele muncii depuse. Emoțiile nu au lipsit din peisaj, însă, împreună, am reușit să le transformăm în emoții constructive și pozitive pe care să le transmitem publicului. Zâmbetele, voioșia și susținerea au fost elementele predominante în prima noastră prestație. Un lucru pe care l-am apreciat a fost faptul că generația de seniori a fost permanent lângă scenă în timpul dansului, încurajându-ne, aclamându-ne și oferindu-ne suportul moral pentru a da tot ce știam mai bine.

După nici 2 luni de când se înființase trupa, am avut și prima noastră filmare. Am filmat fundalul la videoclipurile unor artiști, apoi suita noastră de dansuri. Am fost punctuali, serioși și atenți la indicațiile care ni se dădeau. Printre momentele în care camerele de filmat erau asupra noastră, împărțeam râsete și diverse subiecte de discuție. În acest fel, toată ziua de filmare a mers ca unsă și toată lumea la finalul zilei era mulțumită de munca depusă.

Am dansat și la celebrarea de 70 de ani a liceului nostru ce s-a desfășurat la căminul cultural. Am avut, într-adevăr, emoții mai intense, știind că urma să dansăm în fața profesorilor noștri. Cu toate acestea, dansul a decurs foarte bine și aprecierile nu au lipsit.

Odată cu venirea sărbătorilor de iarnă, au început să apară noi scopuri. Principalele lucruri la care trebuia să muncim erau colindele, urătura, plugușorul și jocul caprei. Băieții și-au împărțit rolurile, iar unii dintre ei și-au căutat costum corespunzător (turc, Irod, Căpitan etc.)  pe când alții au învățat o urătură. Fetele s-au hotărât ce colinde vor cânta, ordinea acestora și așa mai departe și, bineînțeles, cum nimic nu se poate realiza fără muncă, au urmat numeroase repetiții.

Am avut multiple ieșiri cu obiceiurile de iarnă. Pe lângă momentele frumoase de colindă, urătură și jocul caprei pe care le-am susținut, din toate aceste experiențe trăite am rămas cu ceva nou învățat și am plecat de fiecare dată acasă cu zâmbetul pe buze, fiind mândri de ce realizasem. Pe lângă experiență, am câștigat și premii, aplauze și aprecieri.

Receptivitate, curiozitate, entuziasm și interes sunt cuvintele care caracterizează noua generație a ansamblului. Suntem  niște tineri la început de drum, ni se spune des că reprezentăm stropul de viață, de culoare de care în orice situație este nevoie. Iubirea și respectul față de tradițiile sfintei noastre Românii ne determină să avem și mai mare ambiția de a le păstra și a le transmite mai departe urmașilor noștri. Sa facem parte din acest ansamblu este o oportunitate, o binecuvântare și este o experiență de viață specială.

Suntem recunoscători generației de seniori a Ansamblului care a dat dovadă până acum de răbdare, implicare, dăruire și optimism. Datorită acestor suflete vesele cu o experiență amplă, am învățat și noi să vedem părțile bune din orice și să apreciem mai mult roadele muncii noastre.

Diferența dintre generații a venit cu mai multe avantaje decât ne așteptam, noi am învățat de la adulți și spre surprinderea noastră și adulții au învățat de la noi. Suntem convinși că la baza faptului că ne înțelegem atât de bine, sta simpla valoare comună care ne unește: dragostea față de tradiții.

Adulții din ansamblu, pe lângă pașii specifici, strigăturile și suitele frumoase de dansuri, ne-au învățat cum să ne organizăm, cum sa ne „distrăm constructiv”, să fim uniți, toleranți și respectuoși. Am ajuns datorită spiritului de echipă și bunei înțelegeri dintre noi să iubim aceste întâlniri și chiar dacă a fost mai greu în unele momente, am continuat să muncim perseverenți.

În concluzie, acum că am descoperit lucrurile esențiale de care este nevoie pentru a alcătui o echipă, vom continua să fim, simultan, o trupă de dansuri, o gașcă de prieteni, o echipă muncitoare și un ansamblu iubitor de tradiții.

Marta BUDĂI, clasa a VII-a A

Articolul JUNIORII ANSAMBLULUI „IZVOARELE BORCUTULUI” apare prima dată în Ecoul muntilor.