Manifestarea a fost amplă şi a cuprins mai multe acte de cultură. Revista „Ecoul Munţilor” împlineşte un an în noua serie, revista „Mesagerul de Neamţ” a împlinit 600 de numere. Acest prilej a fost folosit de Grupul „Eu Cred” să lanseze „Imnul Ecoului Munţilor”, creaţie a lui Marius Coşerariu, cântat împreună cu Elena Ropotoaia şi Cosmin Caia. După opinia bardului bicăjean este singura revistă ştiută cu imn propriu! Şi nu oricum!

Profesorul Gheorghe Radu a prezentat ultima sa realizare, cartea „Cultură şi spiritualitate în judeţul Neamţ”, o lucrare de autor, în stilul deja cunoscut al arhivistului şi documentaristului ce-a realizat câteva mii de articole până acum.

Amfitrionul manifestării a fost de la … Livezi, judeţul Harghita, Gheorghe Filip, deja un apropiat al munţilor Neamţului, care a prezentat, a cântat, a recitat, aproape a şi dansat, cu vervă şi mult bun gust. Au fost împreună Virgil Cojocaru de la Biblioteca Judeţeană Neamţ, Mariana Călinescu de la Biblioteca Bicaz, Valentin Bălănescu de la „Mesagerul de Neamţ”, Roxana Gabor-Tănase şi Cristina Chirilă de la „Ecoul Munţilor”, preoţii Ropotoaia şi Benţa sau directorul Dan Ioan Husari.

Invitat de seamă al manifestării: Ghiţă Dandu, rapsodul din Pângăraţi, care a început cu doine şi a continuat hâtru cu cântece de joc şi voie bună. A anunţat şi domnia sa lansarea în curând a unei cărţi despre cântecele zonei.

Grupul „Eu cred junior” a oferit o lecţie de patriotism şi simţire românească şi atunci când copiii sunt învăţători lecţiile trebuie primite ca atare.

Grupul „Ecoul munţilor” din Grinţieş, ultima faptă artistică a lui Marius Coşerariu, a dovedit că, deşi au vârsta chiar mai mică decât revista căreia îi poartă numele, copiii au ajuns să evolueze cu dezinvoltură şi cu talent

Marius Cătălin Popovici s-a prezentat în faţa spectatorilor în postura pe care o îndrăgeşte cele mai mult (domnia sa este un talent multilateral: meşter popular, fotograf, pictor): muzician, cantautor al unor piese deosebite. Dacă cei doi copii ai săi din Grupul „Ecoul munţilor” au primit aplauzele tatălui, şi micii Popovici şi-au susţinut zgomotos tatăl.

Luţu Gabor, zis Plăieşu, şi-a lansat primul său album, „Cântece de haiducie”, alternând pentru ascultători doina haiducească cu cântecul de ciobănie. Succes proaspătului rapsod cu album propriu!

Asociaţia Pro Grinţieş a oferit o expoziţie de fotografie veche şi nouă, 200 de imagini au împânzit scena şi pereţii Căminului Cultural din Bicazul Ardelean, cochet şi modern. Asociaţia a implementat proiectul „Ţinutul Neamţului – munţii cu legende şi poveşti”, sprijinit finaciar de Consiliul Judeţean Neamţ, la care a adăugat o contribuţie proprie. A oferit cărţi instituţiilor prin reprezentanţii lor, şcolile din regiune urmând a primi manualul de istorie pentru discipline opţionale.

Manifestarea s-a încheiat cu … fasole cu cârnaţi oferite de gazde, o mâncare delicioasă la ceaun, bine primită de cei mici, dar şi de cei mari ce şi-au amintit de alte vremuri, de armată…

Daniel DIEACONU

Articolul Punte peste munte- „Ţinutul Neamţului – munţii cu legende şi poveşti” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Și pentru că a fost o șezătoare, s-a cântat în dialog cu Ansamblul „Nemțișorul”, condus de interpretul Laurențiu Marian. Repertoriul atent ales, acuratețea interpretării, veselia, tinerețea, au transmis spectatorilor o stare de bine și de bună dispoziție.

Nu putea să lipsească de la șezătoare Marius Cătălin Popovici cu al său grup de chitariști „Floare de colț”. Marius -Cătălin Popovici este un foarte talentat și iubit profesor de chitară. Altfel nu se explică de ce într-un răstimp scurt copiii lui au învățat să cânte și s-au descurcat admirabil.

O invitată specială a fost etnologul Maria Moiș, președinta Asociației VDR din Paris. Doamna Moiș a înlesnit participarea interpretei Eugenia Petrea din Borca la Paris, cu ocazia a două evenimente diplomatice importante organizate de Reprezentanța permanentă a României la UNESCO și Ambasada României la Paris. Aceste evenimente au promovat cultura, tradițiile și dansurile populare românești. Manifestările au avut loc cu ocazia aniversării a 30 de ani de când România este membră a Organizației Internaționale a Francofoniei. Un aport la această colaborare îl are și Asociația APOR Borca. Organizarea șezătorii îi aparține profesoarei Cristina Petrea, coordonatoarea Școlii „Aurel Dumitrașcu” Sabasa, o neobosită căutătoare și păstrătoare a folclorului autentic și a tradițiilor locale.

Iolanda LUPESCU

Articolul Şezătoare la Borca apare prima dată în Ecoul muntilor.

Muzeul are şi trei ateliere vivante. În cel de industrie casnică sunt două perechi de stative (războaie tradiţionale de ţesut) din anii ’50 primite de la o ţesătoare “profesionistă”, Margareta Borşa. Fiul ei, învăţătorul Ilie Alexandru, le-a montat, a urzit, a nividit şi a pregătit ţevile şi păpuşile. A început ţesutul la un ţol şi la un preş. A făcut demonstraţie de măiestrie şi pentru Cristian Tabără şi Vasile Arhire.

Atelierul de fierărie are două perechi de foale din perioada interbelică, un rând funcţional primit de la urmaşii fierarului Arghir Sfarghi, iar celălalt a fost al unui fierar rom („ţigan”) Şerban, vestit prin obiectele făcute de el, „urâte”, dar trainice.

Atelierul de tâmplărie are un banc de lucru făcut în anii ’40 de un tâmplar, Vasile Rusu, folosit şi în atelierul şcolii timp de cinci decenii. De asemenea, deţine un strung de lemn făcut după primul război mondial, care are drept curea de transmisie a roţii o bandă de mitralieră. A fost primit de la Vasile Chelaru, care a fost ucenic tâmplar la sfârşitul perioadei interbelice. Atelierul are coarbe şi sfledere folosite de meşterii tâmplari, dar şi de plutaşi atunci când îşi tocmeau plutele, gealăie (rindele).

Luţu Gabor a învăţat tâmplărie de la unchiul său Vasile Chelaru şi a fost principalul meşter la construirea muzeului (a casei şi atelierelor). Este şi fierar, specializat în special pe potcovit cai. Este muncitor de întreţinere şi fochist la şcoală şi rapsod popular (şi cântăreţ bisericesc)şi constructor de case din lemn.

Pentru “înflorirea” draniţei – un dispozitiv cu pedală pentru strângerea (fixarea) draniţei numit “cal bălan”. Draniţa se obţine prin despicarea lemnului (şpanul) cu cârneciul şi se înfloreşte cu cuţitoaie. Daniel Dieaconu a învăţat de la bunicul său, tâmplar şi dulgher, care a lucrat şi la facerea de “haituri”, baraje de lemn pentru strângerea apei pentru suplimentarea debitului Bistricioarei când se dădea drumul la plute. Crescut pe lângă meşter dulgher şi tâmplar, şi-a dorit să rămână pentru posteritate mărturii ale unor meşteşuguri ce tindeau spre artă. Sicriul donat atelierului l-a făcut cu bunicul său când era în clasa a VIII-a. A fost pus în podul casei pentru când va fi nevoie. Au aflat oamenii despre realizarea sa şi tot i-au cerut să mai facă. Până a murit a mai făcut vreo 50. Dar primul a rămas, cu cruce şi cu geluiturile necesare unei bune şederi, la muzeu.

Valentin (Viorel) Ghiorghiu se trage din neam de plutaşi, este tâmplar, el a făcut traforurile şi celelalte înflorituri pentru prispă, sufit, stâlpi etc. Lucrează la strung, unde face fuse, culişere, picioare de scaune strunjite. Face scrânciobe artizanale, bănci, mese, uşi, ferestre etc. Este şef serviciu local ISU. Ştie să facă balmuş, topcit, miel în jântuit… Dobaş în ansamblul “Ceata lui Vasile cel Mare”. Cei trei meşteri numiţi pot oferi dovezi de iscusinţă. Muzeul se află pe Ruta: Lada de zestre a judeţului Neamţ. Arta lemnului, şi în cadrul Asociaţiei Pro Grinţieş în a cărei custodie se află muzeul, activează şi alţi meşteri populari, în limita timpului disponibil: Marius Cătălin Popovici, Bogdan Tănasă, Cristian Herlea, Lucian Pascu sau Ilie Ichim.

Un stambol este datat 1835, un vas din lemn folosit ca unitate de măsură pentru cereale de 25 de kg, a fost găsit în anii ’80 de profesorul Constantin Panţiru. Sunt mai multe butoaie cu cercuri de lemn din perioada interbelică, budăie şi bărbânţe.

Oloiniţa, o presă primitivă pentru ulei, e de la 1900, la fel şi meliţa şi meliţoiul folosite la pregătirea „buşilor” de cânepă. O scărmănătoare manuală de lână este din 1935. A oferit-o un cioban venit în sat de la Pipirig, care a găsit-o în casa veche pe care a cumpărat-o aici. Nu ştia ce se face cu ea.

Plosca de aluminiu a lui Anton Pleoacă, vestit tâlhar din munţii Bistriţei, urmărit de mai multe potere de jandarmi este prins de un pădurar din Grinţieş în 1948. Are înscrisă pe ea numele şi anul. A fost o namilă de om, dar care jefuia şi sătenii de rând, era „viţelar”, fura şi animale de pe islaz.

Muzeul a început a se construi cu sprijinul gospodarilor din „Banda lui Bujor”, apoi şi cu o finanţare de la prinţul Gheorghe Sturdza. Casa e „de pajişte”, construită după canoanele tradiţionale, o casă de om înstărit de la începutul veacului al XX-lea, de preot sau învăţător. Bârnele sunt de la case vechi sau stâni dezafectate.

Monica DIEACONU

Articolul Ateliere vivante la Muzeul de Istorie și Etnografie din Grințieș apare prima dată în Ecoul muntilor.

Proiectul educaţional iniţiat cu sprijinul fotografului Marius Cătălin Popovici, cunoscut pentru dragostea sa pentru costumul popular autentic, meşter şi rapsod popular, se concentrează pe punerea în valoare a frumuseţii straielor vechi de sărbătoare a grinţieşenilor prin fotografii actuale şi de epocă.

Elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a au fost prezenţi în număr mare. Au îmbrăcat costumele bunicilor şi străbunicilor, straie de sărbătoare, de mire şi mireasă, cele mai multe.

În faţa obiectivului fotografului nostru vor ajunge şi elevii celorlalte clase, iar organizatorii vor premia cele mai autentice, cele mai frumoase şi mai complete costume. Vom împodobi holurile şcolii cu tablouri şi ne dorim şi realizarea unui album, o punte peste vremuri prin fotografie.

Dorinţa lui Marius Cătălin Popovici este de a surprinde în fotografie cât mai mulţi copii îmbrăcaţi în straie populare de pe Valea Muntelui, cât încă mai sunt costume, cât încă mai sunt copii mândri să se îmbrace cu ele şi la Şcoala Gimnazială Ceahlău şedinţele deja au început.

Daniel DIEACONU

Articolul „Lada cu zestre a bunicilor” se dezvăluie apare prima dată în Ecoul muntilor.

 Primii chemaţii în studio au fost elevii de clasa a VIII-a şi au fost prezenţi şase băieţi şi cinci fete. Au venit îmbrăcaţi cu costumele bunicilor şi străbunicilor, cu straie de sărbătoare, de mire şi mireasă, cele mai multe. Cu trăistuţe şi genţi vânătoreşti „cu unghii”, cu opinci şi ciorapi de lână, cu broboade şi trăistuţe şi fiind pe plaiul haiducilor, cu baltage făcute de meşterul Luţu Gabor. Cu feţe frumoase şi zâmbitoare. Iar fotografiile cele mai reuşite nu s-au făcut în studio, ci afară, în faţa şcolii.

În faţa obiectivului fotografului nostru vor ajunge şi elevii celorlalte clase, iar organizatorii vor premia cele mai autentice, cele mai frumoase şi mai complete costume. Vom împodobi holurile şcolii cu tablouri şi ne dorim şi realizarea unui album, o punte peste vremuri prin fotografie.

Daniel DIEACONU

Articolul O ședință foto … tradițională odată cu zăpada. „Din lada cu zestre a bunicilor” apare prima dată în Ecoul muntilor.