A urmat cursurile şcolii primare din comuna Ceahlău. Încă din fragedă copilărie s-a dedicat vieţii monahale la mănăstirea Slatina, judeţul Suceava. În anul 1933 a intrat la Seminarul monahal de la Cernica, unde a fost coleg cu viitorul patriarh Teoctist Arăpașu.

   A urmat cursurile Facultăţii de Teologie de la Suceava şi de la Bucureşti. S-a călugărit la mănăstirea Ciolanul, judeţul Buzău. A fost hirotonit ierodiacon în anul 1941 şi apoi ieromonah în anul 1947.

Din anul 1949 şi până în anul 1967 a fost stareţ la mănăstirea Bistriţa, judeţul Neamţ, după care a fost numit exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului şi Huşilor între anii 1951 şi 1952 şi între anii 1959-1960. Din anul 1966-1971 a fost numit stareţ la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Tot în cursul anului 1971, Sfântul Sinod l-a numit vicar al Eparhiei Romanului în luna decembrie, când a primit şi numele de Eftimie Bârlădeanul.

La data de 30 iunie 1972 a fost hirotonit arhiereu în catedrala episcopală din Roman, judeţul Neamţ. A fost primul arhiereu hirotonit în catedrala episcopală din oraşul Roman, până atunci astfel de slujbe erau făcute numai la Mitropolia din Iaşi.

În anul 1978, după retragerea Episcopului Partenie Ciopron, pe motiv de boală, a fost episcop al Romanului şi Huşilor, iar instalarea sa a avut loc în „Duminica Floriilor”. În anul 1994, când s-a reînfiinţat Episcopia Huşilor, a rămas titular la episcopia Romanului.

Din 2009 a devenit arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Este cel mai vârstnic ierarh din cadrul Sfântului Sinod, împlinind, la 9 noiembrie 2013, 99 de ani.

Nu mai poate sluji, fiind ţinut în pat, iar slujbele şi toate serviciile funcţiei sunt făcute şi ţinute de arhiepiscopului vicar Ioachim Bârlădeanul.

În fiecare an, la data de 20 ianuarie, la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului se oficiază în mod special o slujbă de rugăciune pentru cel ce vizualizează prezenţa lui Hristos în biserica văzută. De asemenea, la această dată, la toate mănăstirile şi bisericile mai importante se oficiază în mod special slujba de Te Deum pentru Sfântul Eftimie cel Mare, prevăzut în calendarul ortodox din 2012.

Sfântul Eftimie cel Mare a trăit în vremea împăratului Graţian în cuprinsului Mitropoliei Armeniei. Numele Eftimie în limba greacă înseamnă  „voie bună”, iar arhiepiscopului Eftimie Luca i se spune şi „Eftimie cel bun”, spunea nepotul Dumitru Luca.

A murit la 4 noiembrie 2014, la vârsta de 99 de ani, după o arhipăstorire de 42 de ani din cei 600 de ani de existență a Arhiepiscopiei Romanului.

Daniel DIEACONU

Articolul Arhiepiscopul Eftimie Luca apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-a născut la 23 mai 1914 în comuna Farcaşa, Raionul Ceahlău, din părinţii Ioan şi Ana-Olimpia, agricultor, respectiv casnică. A urmat şcoala primară cu 7 clase, apoi Seminarul şi Facultatea de Teologie, Litere şi Filozofie la Bucureşti. La 1.03.1930 intră la Mănăstirea Neamţ, în timpul stăreţiei părintelui Nicodim.

La 14 august 1942 este tuns călugăr la Mănăstirea Neamţ de către arhimandritul Victorin. În acelaşi an, la 20 februarie, este hirotonit ierodiacon de arhiereul Eugeniu Laiu, la Mănăstirea Antim din Bucureşti.

La 26 decembrie 1947, este hirotonit ieromonah de episcopul Iosif Gafton în Catedrala Patriarhală. Duhovnicia a primit-o la 1.XI. 1952, la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ, de la arhiereul Pavel Şarpe. Dintre ascultările sale le amintim pe următoarele:

• funcţionar la cancelaria Sfântului Sinod (1 octombrie 1942 – 1 noiembrie 1945);
• secretar patriarhal (14 august 1946-9 martie 1948);
• profesor la Seminarul Monahal Neamţ (1 septembrie 1950 – 15 septembrie 1952);
• profesor la Şcoala Monahală de la Mănăstirea Slatina din 1952.

A înfiinţat aici un valoros cor bisericesc. A îndeplinit şi funcţia de egumen între anii 1956 – 1957. Efectul Decretului 410 se răsfrânge şi asupra lui, fiind scos din mănăstire şi nevoit să se retragă în comuna natală. În 1960 se reîntoarce la mănăstire, de această dată la Sihăstria. Dorul de desăvârşire i-a îndrumat paşii spre Sfântul Munte Athos, unde se nevoieşte din anul 1978, fiind stareţ al Schitului Prodomu din anul 1984.

Maicile de la Mănăstirea Slatina îşi amintesc de el că iubea foarte mult natura, în special florile, pe care le îngrijea cu mult drag. Cuvioşia sa s-a impus prin smerenie, tăcere şi severitatea cu care impunea respectarea rânduielii vieţii de obşte.

Din anul 1984 conducerea Schitului Prodomu a fost luată de protosinghelul Tanase Petroniu, care se bucura în Muntele Athos de un mare prestigiu duhovnicesc. El a dat Schitului Prodomu o mare personalitate, a întărit unitatea şi dragostea între vieţuitori şi a pus accentul îndeosebi pe rugăciune, pe citire şi ascultare.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit şi Stareţ Petroniu Tănase a trecut la cele veşnice la Schitul Prodomul din Sfântul Munte Athos la vârsta de 97 de ani. A fost al paisprezecelea stareţ din istoria schitului, recunoscut de urmași ca  foarte vrednic. S-a urcat la Rai, lăsându-şi trupul în ţărâna cenuşiu-roşiatică a pământului grec, unul dintre cei mai mari teologi şi duhovnici români. La cei 97 de ani era, credem, cel mai în vârstă călugăr român de la Muntele Sfânt – Schitul Prodomu – “Înaintemergătorul”.

Bogdan SCRIPCARU

Articolul Un stareț la Podromu de la Farcașa – Tănase Petru-Petroniu apare prima dată în Ecoul muntilor.

A urmat Şcoala primară cu 7 clase şi apoi Seminarul monahal la Mănăstirea Agapia. A intrat în Mănăstirea Războieni la 29.VI.1948, aici fiind stareţă mătuşa ei, Stravafora Evelina Chirilescu. La 20 august 1954 a fost călugărită, având ca naşi de călugărie pe părintele ierarh Partenie Bucşu şi ierodiaconul Chebac Iarahiil. Din 1957 până în 1959 ocupă postul de profesor la Şcoala monahală de la Mănăstirea Războieni. Din 1959, datorită Decretului 410, Mănăstirea Războieni s-a desfiinţat, iar maica Evelina a fost nevoită să se încadreze la Fabrica de Antibiotice Iaşi, unde a lucrat până în anul 1964.

Viaţa spirituală a rămas însă pe primul plan în sufletul maicii, ea păstrând o strânsă legătură cu duhovnici renumiţi: părintele Paisie Olaru, părintele Ieronim de la Mănăstirea Bucium, părintele Partenie Buşcu de la Mănăstirea Agapia, părintele Arsenie Papacioc, părintele Mihai Brânzoi, care i-au trimis povăţuiri şi sfaturi prin scrisori, considerate adevărate epistole de întărire sufletească, ceea ce ajutat-o să treacă mai uşor perioada pribegiei şi să păstreze mereu speranţa că într-o bună zi se va putea întoarce la mănăstire.

În anul 1964, vine la Mănăstirea Slatina primind ascultarea de ghid. Fiind ghid, maica Evelina Tănasă a văzut într-o seară de dumunică în curtea mănăstirii, doi bărbaţi care se plimbau. Încercând să le fie de folos a mers la ei să afle ce doresc. Unul din ei a întrebat din ce trăiesc maicile, fiind impresionat de condiţiile modeste de aici. Între timp apare miliţianul din Slatina, care asculta cu un deosebit respect, maica aflând cu surprindere că vorbea cu primul secretar al judeţului Suceava, Maiu Dobrescu. A dovedit o prezenţă de spirit deosebită, urmându-l pe „tovarăş” pe aleea cu brazi. Îi răspunde la întrebarea anterioară, precizând că aveau nevoie de o bucată de pământ unde să scoată vitele la păşunat şi la adăpat. Primul secretar a cerut însoţitorului să noteze aceasta, iar numai după două săptămâni maicile au fost puse în posesia pământului dorit.

Pentru calităţile spirituale şi nevoinţa ei deosebită, obştea Mănăstirii Slatina o alege stareţă în anul 1977, fiind instalată de delegatul Mitropoliei, arhimandritul Efrem Chişcaru, ierarhul mănăstirilor şi stareţul Mănăstirii Neamţ.

Sub conducerea Preacuvioasei maici Evelina Tănasă, Mănăstirea Slatina cunoaşte o înflorire duhovnicească deosebită prin primenirea personalului tânăr şi dezvoltarea vieţii liturgice, iar din punct de vedere administrativ, prin restaurarea şi conservarea întregului ansamblu monastic.

Pentru activitatea rodnică pe care a desfăşurat-o, cu timp şi fără timp, maicii stareţe i se acordă rangul de stavroforă la 6 august 1985 de către Înaltpresfinţitul Mitropolit Teoctist Arăpaşu, când, în fiecare an lumina taborică coboară în inimile credincioşilor veniţi la hramul mănăstirii: Schimbarea la Faţă. Poate ca o răsplată pentru grija purtată pentru refacerea mănăstirii, Dumnezeu îi hărăzeşte bucuria, ca în timpul stăreţiei sale la Mănăstirea Slatina să revină o parte din moaştele Sfântului Grigore Teologul, care fusese dăruite de către ctitor.  Acest eveniment s-a petrecut în ziua de 10 februarie 2001.

Astăzi Slatina îmbracă mai mult decât oricând haină de sărbătoare, încântând şi înduhovnicind credincioşii care vizitează această oază de spiritualitate. Aceasta se datorează spiritului gospodăresc dezvoltat al maicii stareţe, care s-a dovedit un bun administrator şi cu o colaborare  permanentă cu duhovnicii monahali, deoarece, după cum spune ea însăşi „nimic nu se face fără binecuvântare”. Sub oblăduirea şi povăţuirea maicii stareţe Evelina trăiau la Slatina 43 de maici care simt bunătatea şi dragostea ei şi în memoria cărora va rămâne veşnic.

După o scurtă suferinţă, Preacuvioasa Maică Stareţă Evelina Tănasă a trecut la cele veşnice pe 13 octombrie 2014, pentru a se întâlni cu Hristos, căruia i-a slujit din tinereţe. Sub umbra crengilor de pin se odihneşte în cimitirul mănăstirii, unde candela nestinsă veghează la mormântul său.

Paul SCRIPCARU

Articolul Stareţa Tănasă Ioana-Evelina apare prima dată în Ecoul muntilor.