Activități în aer liber – natură, mișcare și descoperire

Săptămâna a debutat cu acțiuni de ecologizare în jurul școlii, în cadrul cărora elevii au învățat cum pot contribui, prin gesturi simple, la menținerea unui mediu curat. Au urmat drumeții în natură și vizite de studiu la fabrica de ciment Tașca și Barajul Bicaz, care le-au oferit ocazia să observe echilibrul dintre activitatea omului și mediul natural.

O parte dintre elevi au avut bucuria de a vizita stațiunea Borsec, celebră pentru apele sale minerale binefăcătoare, dar și ținutul Topliței, zone unde s-au bucurat de aerul curat al muntelui și de liniștea naturii. În cadrul acestor excursii, copiii au descoperit frumusețea locurilor, au băut apă din izvoare minerale și au avut ocazia să încerce călăria, trăind experiențe memorabile. Excursia a fost organizată prin Asociația Părinților ”Iustin Pîrvu”- Poiana Teiului.

O altă activitate deosebită din cadrul „Săptămânii Verzi” a fost drumeția elevilor de gimnaziu pe dealurile din Ruseni, locuri pline de frumusețe, culoare și liniște. În mijlocul naturii, elevii au descoperit peisaje deosebite, au respirat aer curat și s-au bucurat de libertatea pe care doar natura o poate oferi. Aici, în aer liber, au fost organizate dezbateri și jocuri de rol pe tema unui stil de viață sănătos, în care copiii au discutat despre alimentație echilibrată, importanța mișcării și grija față de propria sănătate. Activitatea a îmbinat perfect mișcarea, învățarea și buna dispoziție, oferind elevilor o lecție practică despre echilibru și armonie cu mediul înconjurător.

Alți copii au avut prilejul să viziteze o crescătorie de păstrăvi, unde au descoperit tainele creșterii peștilor și importanța menținerii unui mediu curat pentru viața acvatică. Aici, copiii au înțeles mai bine valoarea unei alimentații sănătoase, bazată pe produse naturale și echilibrate, dar și legătura dintre natură, hrană și starea de bine. După vizită, elevii s-au bucurat de peisaje de toamnă spectaculoase, cu culori calde și liniștitoare, iar gazdele primitoare le-au oferit gustări delicioase, pregătite cu grijă și generozitate. Întâlnirea a fost o veritabilă lecție despre simplitate, echilibru și recunoștința față de darurile naturii.

Credință și echilibru – vizita la Mănăstirea Petru Vodă

Un moment cu o puternică încărcătură spirituală a fost vizita la Mănăstirea Petru Vodă, ctitorie a părintelui Iustin Pîrvu, al cărui nume școala noastră îl poartă cu mândrie și recunoștință. Elevii au pășit cu emoție pe aleile mănăstirii, au aflat despre viața și faptele părintelui și au înțeles că respectul față de natură face parte din respectul față de creația lui Dumnezeu. Pentru elevii ciclului primar, vizita a fost o experiență de suflet: au îmbinat mersul prin natură, cu hrana sănătoasă oferită de părintele stareț, dar și cu rugăciunea – hrana pentru suflet, descoperind echilibrul dintre trup, minte și credință.

Educație ecologică și creativitate

În școală, elevii au fost implicați în ateliere de reciclare creativă, transformând materiale refolosibile în obiecte decorative sau practice. Prin aceste activități, copiii au învățat că reciclarea este o formă de respect față de natură și de responsabilitate personală. Totodată, s-au desfășurat acțiuni de ecologizare în jurul școlii, vizionări de filme educative și dezbateri despre alimentația sănătoasă și importanța mișcării, contribuind la formarea unei atitudini echilibrate și conștiente față de mediu și sănătate.

„Festivalul Toamnei” – culoare, tradiție și comunitate

Una dintre cele mai așteptate activități incluse în „Săptămâna Verde” a fost „Festivalul Toamnei”, devenit o tradiție, de câțiva ani, desfășurat cu implicarea copiilor de la grădiniță și ciclul primar, împreună cu părinții și cadrele didactice. Curtea școlii s-a umplut de culoare, veselie și miros de toamnă: costumații atractive, dovlecei decorați, ornamente ingenioase, coșuri cu fructe, legume și bunătăți de sezon au creat o adevărată atmosferă de sărbătoare. Copiii și părinții s-au întrecut în creativitate și au dovedit că atunci când se lucrează cu sufletul, rezultatele sunt pline de frumusețe.

Prin această activitate, elevii au învățat nu doar despre bogățiile și darurile naturii, ci și despre valoarea colaborării, a respectului reciproc și a bucuriei de a împărtăși reușitele împreună. „Festivalul Toamnei” a fost o celebrare a armoniei dintre om și natură, dintre muncă și bucurie.

Lecții care rămân

„Săptămâna Verde”, cu toate activitățile sale – de la drumeții și ateliere de reciclare, la vizite educative, momente spirituale și „Festivalul Toamnei” – a fost o adevărată lecție de viață, prietenie și responsabilitate.

Elevii au învățat ,în această perioadă, că natura trebuie iubită și protejată, că sănătatea se construiește prin echilibru, iar bucuria se naște din lucrurile simple, făcute împreună.
Școala noastră se mândrește cu implicarea tuturor celor care au contribuit la succesul acestei perioade – elevi, profesori, părinți și parteneri – care au demonstrat că educația pentru mediu este, înainte de toate, educație pentru viață. După o vacanță binemeritată, copiii se vor pregăti  pentru începutul modulului al doilea școlar. Le dorim tuturor mult succes în continuarea acestui frumos drum al cunoașterii!

prof. Deleanu Mariana, director -Șc. Gimnazială ”I. Pîrvu” P. Teiului

Articolul „Săptămâna Verde” – o lecție despre natură, responsabilitate și bucuria de a fi împreună apare prima dată în Ecoul muntilor.

A fost „Crezul” părintelui Iustin. Şi este pentru mulţi care i-au fost apropiaţi

La 15 iunie, la mormântul său de la Mănăstirea Haşca, a fost mare pomenire pentru duhovnicul din munţi, cu sobor mare de preoţi, săteni şi mulţime de pelerini. Am alăturat câteva fotografii realizate de Petru Arsinte, un discipol laic al părintelui.

Veşnic în sufletele noastre!

Articolul Pomenire la Haşca pentru Părintele Iustin apare prima dată în Ecoul muntilor.

 de Lucian Blaga

La mânăstire vine-o babă.

Zice:

“Stareț purtător de bolți cereşti,

să faci o rugăciune

de ieșirea sufletului din trup.”

„Pentru cine?”

„Pentru mine.”

Luna – s-a coborât pe-o biblie

și de pe file

privește înapoi la chipul ei spre cer.

Cu miros de ger în lună vine un bătrân.

Îi sunt obrajii zdrențuiți

Întocmai ca un prapur vechi:

„Părinte bun, ți-aduc o pâine și un strop

de vin, ca să se roage la altar blândețea ta.”

„Pentru cine?”

„Pentru turma de oițe.”

Într-un târziu o fată. Stele care cad

sau poate-un vânt de toamnă-ar ști să spună

c-a fost frumoasă fată mai demult.

Zice:

„Să ții o liturghie, stareț sfânt.”

„Pentru cine?”

„Pentru – gândul meu.”

Luna s-a-ngrădit c-un curcubeu.

FOTO: PETRU ARSINTE

Articolul CURCUBEU LA MĂNĂSTIRE: O POEZIE ŞI CÂTEVA FOTOGRAFII apare prima dată în Ecoul muntilor.

Părintele Iustin Pârvu este şi va rămâne Duhovnicul Moldovei, iar Mănăstirea Petru Vodă va rămâne în conştiinţa noastră, mai mult decât un lor de reculegere şi rugăciune, o oază de românism şi unitate a neamului românesc.

Părintele Iustin Pârvu s-a născut la data de 10 februarie 1919, în satul Petru Vodă, primind numele de botez: Iosif. Familia în care s-a născut era una evlavioasă, la fel ca toți sătenii satului din acele vremuri.

Educația primită în familie a fost una în spirit creștin, cu un efect deosebit asupra formării sale, lucrul acesta fiind evident și din educația pe care au primit-o rudele sale. Deși de multe ori ignorate, rudele au fost lângă sfinția sa până la trecerea la cele veșnice. Când era bolnav de multe ori simțeam că se face o nedreptate atunci când o farfurie de mâncare pe care o aduceau rudele apropiate nu era primită direct, ci dusă într-o cameră alăturată. Destul de ciudat era și faptul că cei care i-au fost alături de când și-a pus în gând să facă o mică bisericuță în satul în care s-a născut, în ultimii ani de viață erau ignorați și de multe ori, ca să fie primiți trebuiau să aștepte cu orele… și aici mă refer la rude apropiate.

Bunicii mei își aduceau aminte de copilăria Părintelui Iustin, ca fiind una normală, cu năzbâtiile specifice oricărui copil, dar cu o stimă deosebită pentru biserică. Era o familie pe care sătenii o vedeau normală, pentru că dragostea de Biserică, respectul față de credință, făcea parte din normalitate… așa cum ar trebui să fie și astăzi.

În 1936, tânărul Iosif se retrage la Mănăstirea Durău, din apropierea satului Petru Vodă, unde este și închinoviat. Bătrânii vorbesc despre un trasnet care a lovit casa părintească în acea perioadă, în urma căruia nimeni nu a fost rănit, dar tânărul a luat decizia să se dedice slujirii mănăstirești, ceea ce, în scurt timp, a și făcut.

În anul 1939, după ce a trecut prin încercările specifice fraților de mănăstire, a primit ”botezul” călugăriei, primind numele de Iustin. Cum era obiceiul mănăstireasc, la fel ca și în multe cazuri din zilele noastre, Mănăstirea a trimis pe tânărul fiu de țăran din Petru Vodă la studii. Astfel, în scurt timp este trimis la Seminarul Teologic de la Cernica, unde a început studiul Teologiei, cu toate disciplinele specifice, inclusiv dogmatică, greacă veche, franceză, germană și muzică psaltică, pe care o cunoștea foarte bine. Când un grup de copiii i-au cântat colinde în preajma ultimului Crăciun petrecut în viața aceasta (decembrie 2012), le-a spus acestora că sunt ca niște îngeri și sfinți, pentru că glasurile lor sunt deosebite și, un om poate fi ușor de recunoscut după vocea sa care îi trădează trăirea interioară. Studiile teologice le-a completat, individual, cu studiul altor sfere culturale, lucru pe care l-a făcut până la bătrânețe, când boala cruntă la lovit. La Cernica a avut colegi pe Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu.

Ca și mulți dintre dascălii săi, în perioada în care conflictele internaționale escaladau, gândul său a fost acela de dăruire și respect față de credința creștină și neamul românesc. Acest popor a supraviețuit ca neam doar prin păstrarea credinței, singurul liant care a păstrat identitatea românilor aflați la punctul de confluență și de interes a marilor puteri militare de-a lungul timpului. De aceea a aderat la idei specifice mișcării legionare, care avea această concepție și idee de căpătâi. Țelul era acela de a păstra românismul, legat inseparabil de credința creștin ortodoxă.

După desființarea de către mareșalul Antonescu a Seminarului de la Cernica, și-a continuat studiile la Seminarul de la Râmnicu-Vâlcea. În 1941 este hirotonit preot de către de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor și, doar după un an pleacă pe frontul de Răsărit ca preot militar. După întoarcerea armelor de la 23 august 1944 se întoarce la Mănăstirea Durău.

Studiile și le-a continuat, începând din anul 1946, la Seminarul de la Roman. Acolo era printre cei mai mari ca vârstă, deoarece și-a întrerupt studiile de mai multe ori. Din acest motiv este numit preşedinte al Asociaţiei de prietenie româno-rusă din seminar, dar nu a făcut nimic din ceea ce se aștepta de la el, din contră promova slujirea lui Dumnezeu și promova românismul din dragoste față de neamul românesc. Este arestat și condamnat, pe 14 Mai 1948, la 12 ani de închisoare. Ura față de cei care iubeau țara, promovau religia creștină și doreau păstrarea identității naționale a politicienilor, a dus la începutul prigoanei asupra celor care aveau aceste idealuri.

Vorbind la Școala Petru-Vodă, părintele își aducea aminte de modul cum orașul Iași a fost împresurat de sute de jandarmi și ofițeri. Știau pe cine și de unde trebuia să-l ia, așa că i-au adunat rapid pe toți și i-au condus spre arest. De foarte multe ori erau aliniați și întrebați dacă mai cred în Dumnezeu… iar cei ce recunoșteau primeau fie pedepse, fie sporuri la detenție.

Despre chinurile pușcăriei nu prea vorbea. Privea de multe ori în gol, spunea despre Sfânta Liturghie făcută în închisoare, despre cum comunicau între celule, despre cum se spovedeau. Cel mai mult vorbea despre sfinții din închisorilor comuniste… evitând cuvintele directe despre chinurile la care erau supuși.

Părintele Iustin vedea acest lucru ca un ”joc” al altora, străini, ce conduceau și subjugau țara noastră. Necunoscător, i-am spus într-o discuție părintelui, că fac multe proiecte cu finanțare europeană și pot să fac unul și pentru mănăstire. Părintele, s-a uitat blajin, și mi-a răspuns că niciodată nu va accepta să primească ceva de la cei care au subjugat țara pentru interesele lor economice, care în complicitate cu politicienii noștri ne-au vândut ceea ce aveam. Singurul lucru pe care nu vor putea, însă, să-l vândă este sufletul multor români, care vor sta permanent cu demnitate în fața oricăror prigoane vor mai veni.

Periplul prin temnițele comuniste a început la Suceava, din 1949 la Aiud, din 1951 la Baia Sprie în lagărul de muncă silnică, apoi, din 1954 la Gherla și pentru mai scurt timp la alte temnițe și lagăre de muncă silnică.

Deși trebuia eliberat în 1960, pentru că s-a considerat că încă nu s-a corectat, a mai primit 4 ani de temniță la temuta Periprava, fără a exista vreo condamnare în acest sens.

În timpul ororilor din temniță, a văzut cum sunt decimați intelectualii vremii sub ochii săi, dar a învățat și multe lucruri de la aceștia: Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Daniil Teodorescu, Dumitru Stăniloae, Ilarion Felea, George Manu, Nichifor Crainic, şi mulţi alţii.

În închisoare a cunoscut și mulți pe care îi numea ”sfinți”, chiar în chilie având câteva moaște ale acestora, luate de la cimitirul de la Aiud. Le arăta pelerinilor, îndemnându-i să miroase și să simtă cum ”supură” mir. S-a ocupat mult de Aiud… dar multe dintre interese au făcut să se retragă din marele proiect de acolo, în care, spunea părintele, că va fi un adevărat memorial al victimelor comunismului și nu va ascunde multe adevăruri ca cel de la Sighet.

Pe data de 14 Mai 1964 este eliberat și se reîntoarce la casa părintească din Petru Vodă, Nu mult după întoarcerea acasă, mama sa, Ana, se duce la Domnul, iar părintele, fiindu-i interzis să se întoarcă la Mănăstire, lucrează ca muncitor forestier în zonă. Ofițerul de securitate care îl avea sub observație i-a aprobat în 1966 să se ducă la mănăstire, alegând o chilie retrasă de la Mănăstirea Secu. La această Mănăstire i-a avut ca duhovnici pe părintele Epifanie Acatrinei şi pe părintele Antim Găină. Încă de pe atunci, zeci de oameni din Petru-Vodă, mergeau la chilia părintelui, făceau praznice acolo și îi acordau atenția și dragostea lor.

În 1975 a primit aprobarea să viziteze Sfântul Munte Athos. Era un prilej de a scăpa de urmărirea permanentă a securității rămânând acolo, lucru care ia fost și propus. A refuzat categoric, pentru că locul său era în țară, alături de semenii săi, iar misiunea sa nu se încheiase și hotărâse să meargă mai departe în promovarea credinței creștine și a dragostei de țară și neam.

La întoarcere, a fost trimis la Mănăstirea Bistrița, dar și acolo sătenii din Petru Vodă și alți pelerini îl vizitau, cuvintele sale devenind o alinare sufletească pentru toți, indiferent de problemele vieții cotidiene și de necazurile pricinuite de ororile comuniste.

După căderea comunismului, în anul 1991 se reîntoarce la Mănăstirea Secu, unde nu stă prea mult, ci vine în satul natal și hotărăște să facă o mică bisericuță și o chilie retrasă aproape de stâna de pe poiana Hașca, în capătul pârâului Bolătău.

Imediat i-au sărit în ajutor sătenii muncitori din Petru-Vodă. Unii cu caii cărau lemne din pădure, alții cu tractoare duceau piatră. Avea alături 2 călugări imediat după ce a venit, dar un sat întreg de partea sa. Participa la toată muncă ce se făcea acolo. Deși chinuit în temnițe părintele lucra cot la cot cu ceilalți oameni. Am aruncat, deși eram un copil, împreună cu părintele, pietre în lada tractorului și deși eram istovit de greutatea acestora, văzând vitalitatea sa, căpătam putere și dorința de a face cât mai mult. Oamenii lucrau voluntar, considerând că fac un lucru deosebit, pentru că aveau ocazia să-l aducă mai aproape de ei pe cel la care mergeau des spre a primi un cuvânt duhovnicesc.

Odată cu începutul construcției au început și slujbele, la locul mănăstirii. Îmi amintesc că părintele mai venea în câte o seară, mă chema, și împreună mergeam pe jos la Poiana Hașca și acolo, într-un ”modul” pentru muncitorii forestieri, amenajat ca loc de rugăciune, făceam Vecernica, Miezonoptica și Ceasurile. Deși nu știam bine rânduiala, părintele îmi arăta ceea ce trebuie să citesc, cu un calm și o liniște deosebită. Erau momente pe care nu o să le uit niciodată, inima umplându-se de o bucurie deosebită, inexplicabilă în acele momente și parcă voiam să nu se mai termine acele rugăciuni.

Când s-a dus zvonul în împrejurimi și în întreaga țară, au început să vină multe fonduri, iar mica bisericuță a devenit o bijuterie, foarte frumos pictată și decorată. Alături, încă de la început, s-a făcut o mică căscioară, unde a stat părintele până când a fost mutat la M-rea de Maici.

Cu toate controversele, unele legate de construcție, altele de hramul Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil, lucrările au continuat permanent până astăzi, de la mica bisericuță dorită inițial, s-au construit chilii, dormitoare pentru pelerini, o mănăstire de maici în apropiere, un spital-azil și un centru pentru copiii defavorizați. Alături de părintele au venit apoi mulți frați și călugări, obștea mănăstirii crescând în continuu.

În cimitirul Mănăstirii au fost înmormântate mari personalități ce au suferit în temnițele comuniste: părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu, şi alții.

Părintele nu a uitat niciodată pe cei din satul natal. Un exemplu este chemarea la Mănăstire a unei bătrâne, Ana, care o ducea foarte greu din cauza fiicei sale. Ana a trecut la cele veșnice la mănăstire și a fost înmormântată în cimitir, alături de personalitățile amintite, toate mormintele de acolo fiind absolut la fel amenajate, arătând egalitatea tuturor în fața lui Dumnezeu, inclusiv la judecata de după moarte.

Părintele a acoperit Școala Petru Vodă, iar chiar în decembrie 2012, cu foarte puțin timp înainte de a se îmbolnăvi grav, mi-a cerut să fac un plan ca să facă niște săli de clasă și să modernizeze clădirea: era vorba de uși la sălile de clasă și ”ce mai aveți nevoie”. Din păcate, părintele s-a îmbolnăvit și nimeni nu a mai putut duce la bun sfârșit dorința sa.

La data de 16.06.2013, în jurul orei 23,20, a trecut la cele veșnice, fiind plâns de mii de oameni… Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sunt zeci de lucrări scrise despre Părintele Iustin, alte zeci sunt scrise cu binecuvântarea și/sau prefața semnată de el, dar cele mai importante sunt cuvintele lui. Miile de pelerini care i-au călcat pragul au primit sfaturile și învățăturile de care aveau nevoie, nu la modul generalizat al unei scrieri literare, ci personalizat. Fiecare și-a găsit drumul cel bun în vorbele părintelui, au descoperit ”Calea, Adevărul și Viața”, în cuvinte simple, dar pline de înțelepciune.

          Cristian VATAMANU

Articolul Comemorare: Părintele Iustin Pârvu – personalitate a culturii nescrise. Cuvinte de la un sătean din Petru Vodă: Cristian Vatamanu apare prima dată în Ecoul muntilor.

Părintele Iustin Pîrvu a ales acest hram şi şi-a dorit ca la mănăstire să fie comemoraţi prin rugăciuni luptătorii pentru neam şi cruce ce au suferit în regimul de lagăr concentraţionar comunist. Adăugăm câteva fotografii de la manifestare (realizate de Petru Arsinte), o fotografie cu doi monahi ai mănăstirii, care au suferit alături de părintele Iustin în temniţele comuniste şi şi-au aflat liniştea în cimitirul de la Haşca. Şi un fragment din poezia „Liturghie” de Andrei Ciurunga, cel numit şi „poetul Canalului”:

Anii noştri schingiuiţi,

Mâine poate va veni

de la margine de glie.

Articolul La Hramul Mănăstirii „Petru-Vodă” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Articolul Toamna sus în munte printre mucenici… apare prima dată în Ecoul muntilor.

Lăcașul, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost înființat în 1991 într-o poiană (Hașca) din Munții Stânișoarei de către Arhimandritul Iustin Pârvu și a fost dedicat martirilor din temnițele regimului comunist. Biserica din lemn a fost terminată în 1992. A fost pictată în perioada 1994-2000 în tehnică tempera de către pictorul Mihai Gabor, în stil bizantin, atât în interior, cât și în exterior.  Mănăstirea Paltin-Petru-Vodă este o mănăstire de călugărițe, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, înființată în 2003 pentru a deservi așezămintele sociale, situată mai jos, la nu mare distanță. Biserica este de lemn, construită în stil maramureșean, are la interior pictura în stil bizantin, executată de soții Puric din Cernăuți.

În cadrul complexului format din cele două așezăminte, există un azil de bătrâni (Sfântul Pantelimon, un orfelinat (Acoperământul Maicii Domnului) și un dispensar medical cu cabinete medicale de Medicină Generală și Stomatologie. În comuna Poiana Teiului, la Buba, cum zic sătenii, se află Schitul Poiana, metoc al mănăstirii. Este schit de maici, sfinţirea locului făcându-se în 2009. Stilul arhitectural este cel ştefanian, adaptat unei construcții din lemn.

Părintele Iustin Pârvu s-a născut la data de 10 februarie 1919, în satul Petru Vodă, primind numele de botez Iosif. Educația primită în familie a fost una în spirit creștin, cu un efect deosebit asupra formării sale, lucrul acesta fiind evident și din educația pe care au primit-o rudele sale. În 1936, tânărul Iosif se retrage la Mănăstirea Durău, unde este și închinoviat. Bătrânii vorbesc despre un trăsnet care a lovit casa părintească în acea perioadă, în urma căruia nimeni nu a fost rănit, dar tânărul a luat decizia să se dedice slujirii mănăstirești, ceea ce, în scurt timp, a și făcut. În 1939, după ce a trecut prin încercările specifice fraților de mănăstire, a primit „botezul” călugăriei, primind numele de Iustin.

În scurt timp este trimis la Seminarul Teologic de la Cernica, unde a început studiul Teologiei, cu toate disciplinele specifice, inclusiv dogmatică, greacă veche, franceză, germană și muzică psaltică, pe care o cunoștea foarte bine.

Ca și mulți dintre dascălii săi, în perioada în care conflictele internaționale escaladau, gândul său a fost acela de dăruire și respect față de credința creștină și neamul românesc. Acest popor a supraviețuit ca neam doar prin păstrarea credinței, singurul liant care a păstrat identitatea românilor aflați la punctul de confluență și de interes a marilor puteri militare de-a lungul timpului. Țelul era acela de a păstra românismul, legat inseparabil de credința creștin ortodoxă. După desființarea de către mareșalul Antonescu a Seminarului de la Cernica, și-a continuat studiile la Seminarul de la Râmnicu-Vâlcea.

În 1941 este hirotonit preot de către de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor și, doar după un an, pleacă pe frontul de Răsărit ca preot militar. După întoarcerea armelor de la 23 august 1944 se întoarce la Mănăstirea Durău.

Studiile și le-a continuat, începând din 1946, la Seminarul de la Roman. Acolo era printre cei mai mari ca vârstă, deoarece și-a întrerupt studiile de mai multe ori. Acuzat de apartenență la „secta legionară” este arestat și condamnat, pe 14 mai 1948, la 12 ani de închisoare.

Despre chinurile pușcăriei nu prea vorbea. Privea de multe ori în gol, spunea despre Sfânta Liturghie făcută în închisoare, despre cum comunicau între celule, despre cum se spovedeau. Cel mai mult vorbea despre sfinții din închisorilor comuniste… evitând cuvintele directe despre chinurile la care erau supuși.

Periplul prin temnițele comuniste a început la Suceava, din 1949 la Aiud, din 1951 la Baia Sprie în lagărul de muncă silnică, apoi, din 1954 la Gherla și, pentru mai scurt timp, la alte temnițe și lagăre de muncă silnică. Deși trebuia eliberat în 1960, pentru că s-a considerat că încă nu s-a corectat, a mai primit 4 ani de temniță la temuta Periprava, fără a exista vreo condamnare în acest sens.

În închisoare a cunoscut pe mulți pe care îi numea „sfinți”, chiar în chilie având câteva moaște ale acestora, luate de la cimitirul de la Aiud. Le arăta pelerinilor, îndemnându-i să miroase și să simtă cum „supură” mir.

Pe data de 14 mai 1964 este eliberat și se reîntoarce la casa părintească din Petru Vodă, Nu mult după întoarcerea acasă, mama sa, Ana, se duce la Domnul, iar părintele, fiindu-i interzis să se întoarcă la mănăstire, lucrează ca muncitor forestier în zonă. Ofițerul de securitate care îl avea sub observație i-a aprobat în 1966 să se ducă la mănăstire, alegând o chilie retrasă de la Mănăstirea Secu. La această mănăstire i-a avut ca duhovnici pe părintele Epifanie Acatrinei şi pe părintele Antim Găină.

În 1975 a primit aprobarea să viziteze Sfântul Munte Athos. Era un prilej de a scăpa de urmărirea permanentă a securității rămânând acolo, lucru care i-a fost și propus. A refuzat categoric, pentru că locul său era în țară, alături de semenii săi, iar misiunea sa nu se încheiase și hotărâse să meargă mai departe în promovarea credinței creștine și a dragostei de țară și neam. La întoarcere, a fost trimis la Mănăstirea Bistrița.

După căderea comunismului, în 1991 se reîntoarce la Mănăstirea Secu, unde nu stă prea mult, ci vine în satul natal și hotărăște să facă o mică bisericuță și o chilie retrasă aproape de stâna de pe poiana Hașca, în capătul pârâului Bolătău. Imediat i-au sărit în ajutor sătenii. Unii cu caii cărau lemne din pădure, alții cu tractoare duceau piatră. Avea alături 2 călugări imediat după ce a venit, dar un sat întreg de partea sa. Participa la toată muncă ce se făcea acolo. Deși chinuit în temnițe părintele lucra cot la cot cu ceilalți oameni.

Când s-a dus zvonul în împrejurimi și în întreaga țară, au început să vină multe fonduri, iar mica bisericuță a devenit o bijuterie, foarte frumos pictată și decorată. Alături de părintele au venit apoi mulți frați și călugări, obștea mănăstirii crescând în continuu. În cimitirul mănăstirii au fost înmormântate mari personalități ce au suferit în temnițele comuniste: părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu şi alții.

De pe pârâul Bolătăului au fost cărate tone de piatră pentru temelia micii bisericuțe. Ca o amintire, imediat ce a fost terminată temelia, o ploaie a umplut tot locul cu apă, astfel că a trebuit să fie spartă pentru a se scurge apa și să se usuce din nou locul pentru a putea fi turnată „nisipeala” (pietrișul care umple spațiul până la nivelul pardoselii). Biserica a început să fie construită din bârne cioplite, după modelul zonei.

În partea nordică a bisericii a fost ridicată o mică căsuță, cred că avea două chilii inițial, una dintre ele a părintelui Iustin. Ulterior s-a modificat construcția, dar cele două chilii, inclusiv cea a părintelui, au rămas intacte, exact ca la început. În acea chilie a stat părintele până când s-a mutat la Mănăstirea Paltin, spre a fi îngrijit mai bine de maicile de acolo. Slujirea în noua bisericuță a început la 8 noiembrie 1994.

În 1995, după doar 4 ani de la prima piatră de temelie, deja obștea mănăstirească ajunsese la 80 de călugări și frați de mănăstire. La acest număr se poate adăuga cel al maicilor de la noua ctitorie caritabilă (25 de viețuitoare), aflată la 2 km mai spre sud, inițial desfășurându-și activitatea tot sub ascultarea și ajutorul părintelui Iustin.

Materialul integral îl puteți citi aici.

Prof. dr. Daniel DIEACONU

FOTO: Petru ARSINTE

Articolul Despre Mănăstirea Petru Vodă și ctitorul ei, Părintele Iustin Pârvu apare prima dată în Ecoul muntilor.