Ceea ce este uimitor la acest loc sunt structurile de roci formate în timp. Sunt tot felul pereți de stâncă, peșteri și pietre gigantice desprinse de la locul lor, care acum stau ca niște străjeri prin pădure. Un loc deosebit este „Gheţăria”, despre care mulţi au auzit, dar puţini au ajuns la ea. Se spune că acolo s-au adăpostit fugari în timpul războiului sau că acolo s-au aruncat unii care au vrut să o termine cu viaţa. Am fost printre privilegiaţii care am descoperit-o. Am urmărit poveştile…

Chiar dacă drumul până pe Măgură durează ceva, dată fiind distanța relativ mare, i-am convins și pe prietenii mei să facem o ieșire până acolo. Am plecat de dimineață pentru a avea timp de poze și de o pauză mai lungă pe unul dintre vârfuri. Urcarea până acolo a fost puțin dificilă, datorită înclinației mari a terenului și de aceea am obosit, dar în momentul în care am ajuns unde ne-am propus și am admirat panorama, nu mai simțeam nimic altceva decât entuziasm și împlinire. După o pauză bine meritată de aproape două ore, a trebuit să plecăm pentru a ajunge până la înserare acasă. Ne-am încadrat foarte bine. Am ajuns exact în momentul în care soarele a apus. Prietenilor mei nu le-a venit să creadă ce loc minunat avem în comuna noastră. S-au îndrăgostit imediat de el și de abia așteptau să mai facem câte o drumeție de acest fel.

Urșii sunt singura grijă pe care trebuie să o ai când pleci într-o excursie pe Măgură. Acolo este casa lor, după cum spune lumea din sat. Au fost observați o grămadă, dar nu am auzit să fi fost vreodată cineva din zona noastră atacat de aceştia. Am avut și eu ghinionul de a da peste o urmă foarte proaspătă a acestui mamifer în apropierea Măgurii, chiar acum la sfârșitul iernii, când am ieșit la o plimbare cu cățeii. Nu este cel mai bun moment de a te întâlni cu el, dat fiind faptul că o dată cu venirea primăverii și încălzirea vremii sunt în căutare de hrană. În momentul în care am observat-o am simțit cum tot corpul a intrat într-o stare de alertă. Eram atent la fiecare mișcare din jurul meu, la fiecare sunet. Din fericire nu am observat sau auzit nimic, așa că m-am calmat puțin. Următorul lucru pe care l-am făcut a fost să plec cât mai repede spre casă.

Pentru mine, Măgura reprezintă un loc unic. O să aibă mereu un loc special în sufletul meu. Sper să am ocazia să o prezint cât mai multor prieteni și să o aprecieze şi ei la fel de mult pe cât o fac eu.

Ovidiu ANDRIEŞ

Articolul Măgura Grințieșului – în căutarea „Gheţăriei”! apare prima dată în Ecoul muntilor.

„N-ai teamă, mi-a spus,

Sunt ca un munte

Muntele cel de sus.

Am văi adânci, piscuri în cer,

Flori şi păşuni,

Peşteri negre cu văgăuni.

Prăpăstii cu moarte,

Izvoare cu viaţă,

Noapte la poale, pe creştet răsărit,

Trăsnet şi azur nesfârşit.

Dincolo de gheţuri şi zăpezi

Unde vrei să te aşezi?

Urci până-n vârf, rămâi pe o brână?

Potecile-s taine de schit şi de stână.”

Vasile Voiculescu, Poezii, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968, vol. II, p. 246.

Foto: Ovidiu Andrieş

Articolul De la Măgura Grinţieşului spre Ceahlău – fotografia unei zile de joi apare prima dată în Ecoul muntilor.