Instruirea practică era cealaltă disciplină la care participam cu drag. Maistra Maria Mucenicu, o profesionistă în adevăratul sens al cuvântului, făcuse un contract cu o firmă din Târgu Neamț, care ne trimitea material din care croiam, apoi coseam ii. Iile erau trimise peste hotare. Liceul se autofinanța, iar noi aduceam bani frumoși, munciți de noi. Băieții aduceau și ei bani prin atelierul de mecanică. A fost pentru prima dată în viață când am descoperit simbolurile de pe cusăturile românești. Modelele erau scoase din vechile lăzi de zestre. Patrimoniul material era salvat. Căpătasem îndemânare, eram mai atentă la lucru, aveam simțul observației. Ar fi necesare și acum asemenea ore, pentru că dezvoltă percepții, sensibilitate, responsabilitate. Gândindu-mă la maturitatea și statornicia foștilor mei dascăli, mă gândesc la Brâncuși și găsesc analogii între cele două vocații: învățământul și sculptura. Brâncuși modela cu mâinile libere, se zgâria în piatră, lemn sau marmură și umplea atelierul de sânge. Osteneală și sânge. Artă și sânge. Sacrificiu. Credință. Asta a fost școala pe care am făcut-o la Borca și de care sunt mândră. La mulţi ani, liceul meu iubit!

Iolanda LUPESCU

Articolul Despre Liceul “Mihail Sadoveanu”, cu dragoste! apare prima dată în Ecoul muntilor.

• Când ați absolvit Conservatorul, v-ați gândit să continuați proiectul muzical al tatălui dumneavoastră? Întreb, deși știu că deviza lui era „Eu sunt eu”.

–Nu, nu m-am gândit să continui proiectul tatălui meu, ci mai degrabă să încep proiectul meu. Într-adevăr, tatăl meu a avut o influență foarte mare în formarea mea, dar în același timp m-a învățat să fiu eu însămi. Am moștenit parte din talentul lui, dar nu m-am gândit niciodată să concurez cu el, nici nu am simțit că stau în umbra lui. A fost și este în continuare (alături de câțiva profesori pe care- i respect foarte mult) mentorul și modelul meu. Am crescut cu muzică corală și asta-mi place cel mai mult.

-Ce doriți să oferiți publicului?

-Mă străduiesc să promovez muzica de calitate.

-Cum motivați coriștii, care sunt foarte atașați de dumneavoastră?

-Fiecare corist își găsește motivația. Nu-i oblig, nu le fac promisiuni. Vin din plăcere.

-Dar cum îi recrutați?

-În timpul orelor de educație muzicală, remarc elevii talentați, cărora le propun să vină la cor. Cel mai greu îmi este atunci când elevi care nu au fost înzestrați cu talent, își doresc să facă parte din cor. În astfel de situații îmi aleg foarte bine cuvintele.

-Se plâng de repetițiile care sunt solicitante?

-Nu. Avem o relație deschisă, de colaborare și ne înțelegem reciproc. Stabilim de comun acord orarul. La repetiții nu fac prezența. E opțional, fiecare membru decide singur dacă vrea să mai vină, sau nu. Dragoste cu de-a sila nu se poate! Cu toate astea nu lipsesc, sau dacă o fac, au un motiv bine întemeiat. Este nevoie de efort, sacrificii uneori, dar ce e mai frumos decât armonia!

-Am înțeles că lucrați împreună la prestigiul liceului și al comunei. O ultimă întrebare: ce palmares are corul „Allegria”?

–Corul „Allegria”, înființat în anul 2007, a obținut premiul al 3-lea, în 2008, la Olimpiada Corală județeană; în 2013, la ceeași olimpiadă s-a clasat pe locul al 2-lea. În 2016 la Festivalul–Concurs Național de muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire” Fundu Moldovei a obținut premiul al 2-lea. În 2018 la Olimpiada Corală Județeană a obținut premiul I, iar la Olimpiada Națională Corală a obținut premiul special pentru originalitate. În același an, la Festivalul de Muzică Patriotică Art History Fest 2018 s-a clasat pe locul I.

-La cât mai multe concursuri de muzică premiate, la cât mai mulți spectatori și admiratori! Vă mulțumesc pentru dialog,

Iolanda LUPESCU

Articolul Interviu cu o învingătoare apare prima dată în Ecoul muntilor.