Uneori, o reușită poate începe de la un „hai să facem și noi ceva” spus dintr-o frustrare amestecată cu mult dor de casă, din umblatul printre străini sau doar din dorința de a nu mai sta blocat între betoanele orașului. Și poate că, inițial, credeam că acel „hai să facem” rămâne o discuție de purtat la serile de macaua, că îi lăsăm pe cei mai mari să se implice, cum au făcut-o și până acum, în felul lor, și că, deși nu e neapărat imposibil, e destul de greu să ne organizăm atunci când, în mare parte, suntem fiecare în alt colț al țării. Totuși, vacanța de vară este un prilej bun de a petrece mai mult timp împreună, acasă, iar printre povești și nopți albe, să ne vină idei.

Dintr-o idee… și încă una…și încă una, am ajuns în finala pentru titlul de Sat European de Tineret. Poate pentru unii nu pare mare lucru, pentru alții poate chiar nu înseamnă nimic, dar pentru noi e un start. Nu schimbăm totul peste noapte și evident, nici nu trebuie. Un început de „hei, dacă ne implicăm, putem”. Picătură cu picătură, până umplem un ocean.

Dar de fapt ce înseamnă această finală pentru noi? Titlul de Sat European pentru Tineret nu înseamnă doar o diplomă, ci o oportunitate de a pune în practică ideile pe care le avem și de a face din Grințieș un loc unde tinerii să simtă că sunt văzuți, că sunt importanți în comunitate și că au ce face acasă. Cu toate acestea, nu ne dorim să lăsăm pe nimeni deoparte. Nu vrem să existe prăpastii între generații și să fim separați de diferențele de vârstă. Cu toții facem parte din aceeași comunitate și am fi onorați să vedem că, alături de tineri, se implică în activitățile noastre atât adulții, cât și bătrânii satului.

Ne dorim să împletim autenticitatea locului cu viața modernă. Iar pentru cei care au fost aici înaintea noastră, ne dorim să păstrăm ceea ce merită păstrat. Tradițiile, poveștile, obiceiurile și felul de a fi al oamenilor din Grințieș nu trebuie să dispară pentru ca noi să construim ceva nou. Din contră, vrem să le ducem mai departe și să le găsim un loc în prezent. În această direcție am propus în candidatura noastră activități culturale, sportive, seri de filme și de jocuri, întâlniri și evenimente în aer liber, dar și proiecte prin care să descoperim și să punem mai mult în valoare locul în care trăim. Pentru asta, ne dorim să avem o comună curată și frumos amenajată, să ne bucurăm așa cum trebuie de natură și de resursele ei, de râul Bistricioara și de vârfurile din jur. Vrem să existe activități pentru cât mai mulți dintre noi, indiferent dacă ne place sportul, muzica, arta, voluntariatul sau pur și simplu vrem să facem parte dintr-un grup.

Dar poate că cel mai important pentru noi nu este o activitate anume, ci sentimentul pe care vrem să îl creăm. Cu riscul de a ne repeta, vrem să transmitem că se pot întâmpla lucruri și la noi în comună, că suntem uniți și că avem deja multe dintre lucrurile de care avem nevoie pentru a crea un loc în care să ne simțim bine, să ne întoarcem cu drag și să ne dorim să rămânem. Și un lucru foarte important pentru noi este că nu trebuie să așteptăm mereu să vină cineva să facă lucrurile în locul nostru.

Poate că asta înseamnă, de fapt, să fii Sat European de Tineret: nu să schimbi ceea ce este Grințieșul, ci să-i dai mai multă viață. Să aduci împreună oameni care, poate, nu s-ar fi întâlnit altfel. Să faci loc pentru idei noi fără să uiți de cele vechi. Să ai curajul să încerci.

Noi am pornit de la un „hai să facem” și am ajuns aici. Acum vrem să mergem mai departe. În lunile care urmează, vom avea parte de mentorate și ședințe, va trebui să ne refacem candidatura, să punem lucrurile la punct și să arătăm ce poate face Grințieșul atunci când oamenii se implică și trag în aceeași direcție.

Dacă vom reuși să câștigăm acest titlu, începând cu ianuarie 2027 vom pune în practică ceea ce ne-am propus. Și ne-ar bucura enorm ca lucrurile pe care le vom începe atunci să nu se oprească după un singur an, ci să prindă rădăcini și să rămână în comunitatea noastră și mai departe. Munca mai grea și abia acum începe, dar suntem pregătiți să ne implicăm, să învățăm, să ne organizăm și, mai ales, să nu renunțăm atunci când lucrurile nu ies din prima. Avem încă multe de pus la punct, multe idei de transformat în planuri și multe lucruri de învățat pe parcurs. Dar avem și oameni care cred în ideea asta, iar pentru noi asta contează cel mai mult. Pe această cale, vrem să-i mulțumim doamnei primar Ana Buștihan pentru că ne-a susținut și a avut încredere în noi, dar și părinților și prietenilor noștri, care s-au bucurat să ne audă vorbind despre ideile noastre și ne-au încurajat să mergem mai departe. Poate că, fără susținerea celor din jur, acel „hai să facem” ar fi rămas doar o idee. Faptul că am găsit oameni care au crezut în noi ne-a dat curaj să facem următorul pas.

Indiferent de rezultatul final, faptul că am ajuns până aici ne arată că merită să avem încredere în noi și în comunitatea noastră. Pentru noi, toată experiența asta este mai mult decât o finală. Este un început și sperăm să fie un început care să ne dea nouă, dar și altor tineri, curajul să ne implicăm mai mult și să încercăm să facem lucruri și aici, acasă.

Așa că, dacă aveți o idee, spuneți-ne-o. Dacă aveți o poveste, o tradiție sau pur și simplu ceva ce credeți că ar merita făcut, vrem să auzim. Poate nu o să iasă totul din prima și poate o să mai dăm și cu stângul în dreptul, dar măcar încercăm. Până la urmă, de la un „hai să facem” am pornit. Și cine știe unde mai putem ajunge dacă mai vin și alții cu noi.

Vă mulțumim!

Cu recunoștință,

Grupul de inițiativă: Ovidiu Andrieș, Andrei Bucur, Mădălina Busuioc, Bianca Curcă, Constantin Marin, Andrei Sfarghi

Articolul Grinţieşenii ajung în finala pentru titlul de Sat European de Tineret! apare prima dată în Ecoul muntilor.

După ore, copiii de la ambele școli au avut ca punct de întâlnire Restaurantul Malvimend, unde au servit prânzul, s-au jucat și au făcut cunoștință.

În jurul orei 14:30 cei mici alături de învățătoarele lor s-au îndreptat spre muzeu. Acesta se află în curtea Școlii Gimnaziale, între școală și grădiniță.

Doamna Lăcrămioara Pop a fost ghidul celor mici, explicându-le întrebuințarea obiectelor și cum trăiau oamenii „mai demult” pe înțelesul lor. Muzeul Etnografic din Tulgheș este format din 3 camere amenajate în stil tradițional și o încăpere de consiliu unde elevii au vopsit ouă la finalul vizitei.

În prima cameră țărănească (tindă) se află un colț al ciobanului unde se află ia, cușma și opincile. Pe peretele alb este amplasat un cuier de vase tradițional sau blidar, un adevărat altar al casei tradiționale încărcat cu diverse obiecte. La baza acestuia se află cele necesare la orice stână: bărbânțe, donițe, căldări și putinei pentru unt. Pe peretele opus sunt atașate diverse ustensile care se găseau în orice casă în trecut: metru, plug, coasă cu teoc și cute, seceră, balanță și multe altele.

În a doua cameră se găsește un dormitor vechi cu un pat galben care se odihnește sub privirile unor chipuri blânde încadrate în tablouri alb-negru. Pe perete, covoarele de lână îmbracă odaia în flori mari, roșii și albastre, care par că au înflorit direct din războiul de țesut al unei bunici. Sub ele, patul e așternut cu țoluri groase și perne brodate, unele cu lebede, altele cusute cu păsări și mărgele. Pe masa din fața patului este o lampă veche de gaz, iar pe perete este vioară. Când intri în odaie în dreapta este o mașină veche de cusut, iar în stânga o sobă.

Cea de a treia cameră reprezintă o reflexie a anilor de devotament ai doamnei Lăcrămioara. Pe lângă amintirile cu copiii care au făcut parte din ansamblul local, poze și diplome, în această încăpere găsim și mașini vechi de scris, un blidar și ustensile pentru crearea țolelor și cuverturilor, de la fus până la stative (război).

După scurta întoarcere în timp, copiii au avut parte de un moment de creativitate, aceștia vopsind ouă și accesorizându-le după bunul plac, cu stickere și pietricele.

Mădălina Busuioc

Articolul O scurtă vizită la Muzeul Etnografic din Tulgheș apare prima dată în Ecoul muntilor.

La ce vârstă ai cusut prima ie și ce te-a determinat să încerci acest hobby?

„Prima ie cusută de mine a fost făcută la vârsta de 15 ani. Motivul principal pentru care am început să cos ii a fost în primul rând, dorința de a duce mai departe tradiția strămoșească, însă cel mai important a fost faptul că prin această activitate am menținut vie o legătură cu bunica mea maternă, care din păcate, nu mai este printre noi. De la ea am moștenit mai multe ii în familie. Când cos o ie îmi amintesc de bunica și mă gândesc că mă vede de sus și e mândră de mine.”

Cât durează să confecționezi o ie?

„Confecționarea unei ii poate dura de la câteva săptămâni până la un an întrucât eu fac totul singură de la croit, la brodat, la pus diverse ornamente până la momentul în care e gata și se poate purta. Depinde foarte mult de tipul de ie realizată, adică dacă e feminină sau masculină, însă cel mai important e modelul care e brodat pe ie. De obicei iile femeiești durează cel mai mult, de la câteva luni la un an de zile, mai ales datorită faptului că aceste ii sunt mult mai bogate ca și model. Cămășile bărbătești au un model ceva mai restrâns, mori pentru care durează mai puțin să fie realizate.”

Care consideri că este cea mai frumoasă ie cusută de tine până acum?

„Cea mai frumoasă ie este una terminată în septembrie. E o ie foarte bogată ca și broderie, am lucrat la ea timp de aproape jumătate de an. Dar rezultatul este superb.”

De unde îți cumperi materialele necesare pentru confecționarea iilor?

„Materialele le iau de obicei de la magazine specializate din Mureș, fie de la firme unde sunt mai multe tipuri de pânză, mercerii specializate pe ață și materiale pentru broderie, fie din mediul online însă cu aceleași specificații. Însă prefer să iau fizic de la fața locului produsele pentru a fi sigură ce aleg.”

Este doar un hobby sau îți aduce și profit această pasiune?

„Totul a început ca un hobby, însă în prezent a ajuns să-mi aducă și bani în plus pentru că fac ii la comandă.”

Mai sunt oamenii interesați de ii și de achiziționarea lor?

„Deși mulți ar părea sceptici legat de ii, încă există foarte multe persoane care sunt foarte interesate , mai ales când acestea arată cât mai autentic. Încă sunt multe persoane care sunt dispuse să plătească și prețuri mai mari doar pentru a avea o ie cât mai bogată, mai frumoasă și cât se poate de autentică și tradițională.”

Să înțeleg că lumea revine sau, cel puțin, nu uită de portul popular, corect?

„Oricât de mult s-ar moderniza lumea, totuși tinde să își păstreze rădăcinile. Tot mai multe peroane aleg să își cumpere și să aibă ii și costume naționale întregi în garderoba proprie. Chiar dacă avem mai multe haine moderne, părerea mea e că iile revin cu putere în ținutele românilor și asta nu doar în forma clasică- ii, poale (fuste), catrințe, ițari, bonde și altele. Dacă ne uităm puțin în jur observăm specificații tradiționale: genți cu modele, cămăși, ținute de birou cu modelele iilor clasice, și chiar haine de ocazie cum sunt rochiile de mireasă cu broderie românească. Consider că, oricât de mult evoluează lumea, totuși în țara noastră oamenii tot la datina veche și iubirea de neam și de port romanesc se întorc, indiferent de forma acestora.”

Ce reacție au cei din jur când le spui că transmiți aceste meșteșug mai departe?

„Majoritatea persoanelor care află că încă practic această activitate rămân foarte surprinse, șocante și impresionate, deși pentru mine nu e mare lucru. Cei mai mulți ma întrebă cum pot face așa ceva, de câtă răbdare am, de unde iau modelele ce le brodez, cât ar costa o ie și alte întrebări. Însă mai mereu sunt foarte încântați și se arată extrem de interesați, mai ales ca nu prea se mai găsesc persoane ce mai cos cămăși de costum național. Pentru toată lumea este o activitate foarte rar întâlnită. Persoanele mai vârstnice menționează că își amintesc de tinerețe, iar unii tineri îmi cer să îi învăț și pe ei.”

Cum crezi că putem extinde și promova această pasiune?

„Doar fiindcă e un meșteșug vechi, nu însemnă că nu e și de actualitate, se poate promova atât la târguri cât și online. E totuși un obicei frumos ce merită susținut.”

Dar tu cum îți promovezi munca? Cum îți vinzi creațiile?

„În general distribui pe Internet despre iile pe care le fac. Însă și prin intermediul cunoștințelor. De asemenea, și eu îmi port iile, iar oamenii pur și simplu mă întreabă de unde le am, iar când află că sunt făcute de mine apare cererea.”

Cât costă o ie?

„Costul unei ii făcute de mine începe de la 100 de lei până la câteva sute de lei, depinde cât de mult material folosesc și cât de mult muncesc la acea ie.”

Mădălina Busuioc

Articolul Cristina Pintilie: „E totuși un obicei frumos ce merită susținut” apare prima dată în Ecoul muntilor.

De ce nu mai citim?

Mulți vor spune că nu mai avem timp. Ce-i drept, niciodată n-am avut și niciodată nu ne va ajunge. Și dacă am avea, tot am găsi o scuză. Poate pentru că suntem generația Internetului, iar totul este mult mai ușor și rapid (dacă citești statusuri pe Facebook nu se pune). Sau poate pentru că totul pornește de la educație, atât cea de acasă, cât și cea de la școală. Românii nu sunt învățați să investească în educația lor.

Citim orice?

La cealaltă extremă a societății îi întâlnim pe cititori, iar aceștia se împart, de asemenea, în două categorii: cei serioși și cei superficiali.

De multe ori aud adulți spunându-le copiilor/elevilor: „Citiți! Nu contează ce citiți, da’ citiți!”. Nu sunt de acord cu această chestiune, deoarece astfel se nasc niște cititori ambulanți care vor citi, de asemenea, niște autori ambulanți. Da, totul trebuie să fie treptat, inclusiv lectura. Nimeni nu-ți cere să citești Cioran sau Dostoievski, dar mi se pare absurd cum în zilele noastre oricine poate fi autor (și nu unul bun), cum autori iconici sunt îngropați de niște indivizi clișeici.

Cred că ar trebui să fim (mai) atenți la calitatea conținutului unei cărți și să nu citim chiar „orice”; să ne stimuleze mintal și să rămânem cu ceva de folos în urma unei lecturi.

Succesul literaturii motivaționale, în dauna capodoperelor universale, arată cât de alienați am ajuns în lumea în care trăim. Și, cu cât vom citi mai multe cărți motivaționale, cu atât mai puțin vom înțelege viața. Mă rog, așa cum au înțeles-o Tolstoi, Bukowski, Orwell și alții.

De ce să citim?

Sunt destule, dar mă voi referi strict la mine, de ce citesc și cum m-a ajutat.

Scurt istoric: am început să citesc abia în clasa a VII-a, motivată de colega mea de bancă și de doamna dirigintă. Citesc pentru că mă relaxez, pentru că e cea mai bună cale să scapi din realitate. Citesc pentru că vreau să mă dezvolt, să fiu cea mai bună versiune a mea, să învăț despre culturi diferite, să-mi dezvolt vocabularul, imaginația și creativitatea. Citesc pentru că, n-am să te mint, îmi crește stima de sine. Citesc, deoarece cartea va fi mereu mai bună decât filmul. Pentru că cititul nu e un simplu hobby, ci unul incredibil de avantajos.

Deci, tu de ce (nu) citești?

Mădălina BUSUIOC

Articolul Românul și lectura apare prima dată în Ecoul muntilor.