Autorul ne invită la o nouă lansare de carte la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ, iar cei care- vor însoţi sunt cărturari de seamă: Liviu Apetroaie, scriitor, membru al USR Iaşi, profesorul universitar ieşean Ioan Alexandru Liviu şi Lucian Strochi, membru al USR Bacău.

Titlul este unul incitant şi sperăm că şi romanul: „Capitalistul bolşevic”.

Articolul „Capitalistul bolşevic” – lansare a unui roman de Florin Alistar apare prima dată în Ecoul muntilor.

Tipografia „Papirus media” în anul 2019 surprinde într-un mod foarte plăcut cititorii pasionați de comorile ascunse ale vremurilor demult apuse. Această carte se propune a fi una din această categorie.

Autorul, Alexandru Mihăilă, este un talentat prozator, dar și-un adevărat ziarist și un generos editor. Lucian Strochi ni-l prezintă astfel: „Este un filolog de rasă, iubind pătimaș, feroce, atroce, cu fervoare cristică și mistică litera scrisă și/ sau tipărită, scormonind peste tot unde s-ar putea ascunde vreun manuscris…”

Pentru a readuce la lumină acest manuscris, autorul a depus o muncă acerbă, a trecut prin multe „încercări”, dar a reușit, iar drept mulțumire la sfârșit a ridicat un imn de recunoștință precum uzau copiștii și cronicarii Evului Mediu.

Despre Gheorghe Greceanu aflăm din prezentarea lui Lucian Strochi: „Aflat la confluența a două lumi, între „civilizația ișlicului” cu boieri vorbind grecește, petrecându-și dulcea zăbavă la vii și sindrofii cu țigani lăutari și amoreze și cea a „pantalonului” de care amintea Alecu Russo – înțelegând prin aceasta asimilarea spiritului european, pașoptist la acea vreme, vornicul Gheroghe Greceanu a păstrat câte ceva de la fiecare, căci sub caftanul de boierie, bate inima unui romantic, cu simțire înaltă de patriot, care aduce în fața contemporanilor pilda trecutului eroic al Moldovei la a cărei fericire jinduiește chiar cu prețul vieții”. (Lucian Strochi).

„Stau pătruns de mii de gânduri, viața-ndată mi-aș jărtfi

Pentru-o zi de fericire încă odată a o privi”.

Ruinele Cetății Neamțu

Stați, opriți-vă cu toții, orișicare călător

Și v-aprindeți de dureri, tot românul muritor

Stați, priviți cu umlință, unde slava lăcuia

A Moldovii fericire, în ce sânuri să-ncuia.

O oglindă ci ni-arată veacul nostru aurit

Și cum vremea toate sfarmă ca și-o umbră

Ce-au pierit

Ziduri triste, mult slăvite, Neamțul vechi

Și scump odor

Cum voi azi dărăpănate mai umbriți

Acest izvor.

Ci odată și el poate cu grăbire v-ajuta

La a voastră întâmplare

Când din munți să răvărsa

Unde-i slava și puterea ce în voi să disfăta?

Unde-s armile și organe ce aici să răsuna?

Unde-i dragostea, credința, jărtva patriei ce dați?

Unde-i schiptrul faptei bune cu unirea ce legați?

Toate astăzi, împreună cu voi ziduri au pierit

Ca și ziua în ce noapte să priface înnegrit

Stau pătruns de mii de gânduri,

Viața-ndată mi-aș jărtfi

Pentru-o zi a fericirei încă odată o privi.

Ce-i viața, ce sunt toate care astăzi ne-ngrozesc?

Ca năluca pier îndată și în veci nu să ivesc

Iar o faptă vitejească, cum avem de pildă mii

Au rămas nemuritoare, arătată de istorii.

Umbra strămoșilor noștri, ziduri ce astăzi privesc

Mă cutremur când la eli numai să gândesc voiesc

Îmi diștept închipuirea, ca printr-o perde zăresc

Anii, fericiri trecute, ca-n oglindă le privesc.

Mi să pare de o parte că-s ostașii înarmați

Iar de alta ca ei strigă prin (renchez) fiind legați.

Acest zgomot parc răsună dintre zidul cel sfărmat,

Uneiri că buciumașii cânt de jale ne-ncetat

Alteori că mii de tunuri sfera toată asurzesc

Și că fumul, orizonul l-au cuprins de nu-l zăresc.

Steaguri iar că fluturează, sună parcă ci cole

Brazii, văile răspunde la oftat și jale me.

Toate acestea mă-nfioară, când diodată mă trezesc

Că-s ruinuri dărăpănate și nu visuri ce privesc

Tristă, jalnică vedere, monumentul cel slăvit

Rogu-te mă priimește să te plâng neadormit

Să te plâng cu suspinare fericire ce-ai trecut

Că-mpreună cu zidul tare în nimic te-ai prefăcut.

Tronul, aurul și slava, între veacuri să topesc

Fapta bună, iroizmu, numele ce-n veci trăiesc

Umbra voastră, ziduri sfinte, gândul meu o va păstra

Dintr-o inimă pătrunsă, vă voi plânge și-oi ofta

Priimiți, vă rog, în urmă, și mormântul să-mi zidesc

La a voastră temelie, ca în veci să vă privesc.

În încheierea apoteotică a acestei poezii, îmi doresc ca această carte să se afle în cât mai multe biblioteci personale.

Roxana Gabor Tănase

Articolul Un poet necunoscut din Moldova primei jumătăți a secolului al XIX-lea: Vornicul Gheorghe Greceanu apare prima dată în Ecoul muntilor.