  Ce înseamnă, pe scurt, să fii biolog într-un parc național? Cu ce vă ocupați zi de zi?

Pe scurt e foarte greu de zis ce înseamnă să fii biolog, e o chestie foarte complicată, adică sunt mai multe lucruri de care să te ocupi, mai degrabă e un fel de naturalist biologul într-un parc național, biologi sunt cei   care lucrează în laboratoarele de analiză de sănătate, sunt și acolo biologi, care fac analize, legat de ceea ce ne îmbolnăvește pe noi și are origine biotică, virusuri, bacterii. În parcul naţional biologul trebuie să știe și despre mamifere, și păsări, și amfibieni sau ceea ce ați văzut voi acum, tritoni. Biologul din parcul naţional ar trebui să știe foarte multe specii de animale și de plante, să le urmărească în timpul unui an, să le inventarieze și să le monitorizeze-  se fac monitorizări pentru colectarea datelor, iar pe termen lung ne dau o direcție, o idee despre ce se întâmplă în natură, adică dacă sunt mai puține păsări care cântă primăvara sau mai puțini tritoni care se duc să se împerecheze în bălți, ceva e în neregulă și de undeva va apărea o problemă.

  Ce v-a făcut să alegeți această meserie?

          De mic mi-au plăcut animalele, în gimnaziu și liceu îmi plăcea să merg în pădure, lângă Suceava și adunam tritoni, îi mai țineam acasă în acvarii, le dădeam de mâncare vermuști pentru pești de acvariu, prindeam șopârle, îmi plăcea să mă uit la ele, ascultam păsările, le dădeam de mâncare la furnici, de mic am avut înclinație pentru așa ceva. Am făcut facultatea la Suceava și de acolo când am aflat că este loc disponibil la Parcul Național Ceahlău, am venit și mi-am depus dosarul.

  Care sunt cele mai importante specii de plante și animale din Parcul Național Ceahlău?

La specii de plante trebuie să menționez întâi laricele sau zada sau crinii (cum le zice aici în zonă), este singurul conifer de la noi din țară care toamna își pierde acele, în Ceahlău este o populație foarte mare și destul de solidă de Larice Carpatic, izolat genetic de cei din Alpi sau din alte părți din lume. Este un tip de larice care trăiește foarte mult timp (300-500 ani). Cresc pe stâncării și în zone expuse la soare, pe solurile scheletice și sunt foarte bătrâni, ei nu au fost exploatați, s-a păstrat pădurea respectivă, acele „Polițe cu crini” sunt și o „bibliotecă vie”, în inelele de creștere ale arborilor putem vedea cum a fost clima, ce s-a întâmplat cu natura cu ani în urmă. Animale importante sunt specifice pădurilor montane din Carpați, lupi, urși, râși, aceste animale în Europa sunt în declin, dar la noi încă au spațiu să existe, să-și păstreze rolul și locul lor în natură. Sunt foarte multe specii de păsări, de la muscalii mici (ei indică că aici sunt păduri bătrâne) la bufnițe.

  Există specii rare sau pe cale de dispariție în parc? Ne puteți da câteva exemple?

          Da, există specii rare și pe cale de dispariție, specii de plante-orhidee-Papucul Doamnei, multe specii care cresc în fânețe (unde se păstrează foarte bine speciile rare, vine omul din când în când și cosește, între cosiri speciile de plante au timp să crească). Orhideele din Europa sunt foarte mici și sunt pe cale de dispariție din cauză că omul abandonează cositul și fânețele și zona se împădurește sau își fac casă peste specia rară. Sunt specii rare de animale, de păsări, inclusiv lupul și râsul, laricea e o specie rară, tritonii (specifici doar Parcului Național Ceahlău).

  Ce sunt speciile endemice și există astfel de specii în Ceahlău?

          Speciile endemice sunt speciile care se găsesc într-un anumit loc, într-o anumită zonă geografică și bine delimitată, pe partea estică a Munților Carpați. În peșteri sunt specii de păianjeni, de gândaci endemici care cresc doar acolo. În Ceahlău mai este un cosaș numit Cosașul Dochiei, un cosaș verde, frumos, cu un cântec specific și nu există în altă zonă din lume.

  Care este animalul sau planta dumneavoastră preferată din parc și de ce?

          Complicat… Îmi place foarte mult bulbucul de munte, dacă vă uitați la ea, floarea nu este deschisă, are forma unei bile, acolo, înăuntru nu pot să intre albinele pentru a poleniza. Dar ea s-a adaptat să fie polenizată de niște musculițe cu care trăiește în simbioză, acestea trăiesc doar unde este floarea, acolo depun ouă, iar o parte din semințele plantei sunt puse cumva deoparte pentru musculițe, din ele vor ieși viitoarele musculițe și o parte vor fi polenizate și vor poleniza alte flori.

  Cu ce provocări vă confruntați în protejarea naturii din parc?

Principala provocare sunt oamenii. Comunitatea locală este o mare provocare dar și un ajutor. Turiştii sunt o foarte mare provocare pentru că ei pun presiune, vin foarte mulți, e gălăgie pe munte, traseele sunt foarte bătătorite sau erodate, adică se creează torenți pe trasee pe unde trece multă lume. Provocarea este să-i facem pe oameni să înțeleagă de ce au ei nevoie de natură, pentru că noi nu suntem aici ca să protejăm natura și parcul pentru noi, ci suntem aici ca să păstrăm natura și parcul pentru oameni. Oamenii au nevoie de natură, din o mulțime de motive, cele mai simple, fiindcă dacă nu avem pădure, s-ar putea să respirăm mai greu, că e mai poluat aerul sau mai puțin oxigen. Da, provocările sunt să-i facem pe oameni să înțeleagă despre ce-i vorba și să-i facem să înțeleagă că pot să conserve și să protejeze natura, inclusiv la ei acasă, adică să lase loc naturii. Nu trebuie să facem gazon în curte, putem să lăsăm iarba să crească mai mare, nu trebuie să drenăm orice șanț și orice urmă de apă, pentru că mai sunt inclusiv tritoni care au nevoie de apa aia în zona de munte. Sunt multe lucruri care pot fi făcute, dar provocarea este lucrul cu oamenii și, culmea este că, imediat, lucrul cu oamenii îți aduce și foarte multe  satisfacții.

  Cum pot turiștii să ajute la protejarea mediului atunci când vizitează Ceahlăul?

Turistii sunt o specie foarte aparte. Sunt mai multe feluri de turiști care vin în parc. Sunt cei care vin si se bucură de natura, sunt conştienti de pădure si cumva o respectă. Sunt turişti care vin doar pentru că e pădure si că trebuie să bifeze si asta, mersul pe munte, dar toată lumea ar putea să ajute făcând practic ceea ce fac si la ei acasă. Să nu lase gunoaie, să nu facă foarte multă gălăgie pentru că până la urmă intră în casa ursului, a animalelor din pădure. Nu cred că vrea nimeni să vină cineva la ei acasă, să înceapă să facă gălăgie și mizerie. Și să vină turistii, să se bucure și să transmită mai departe. Cu asta ne pot ajuta și pe noi, să nu lase mizerie, să nu facă foarte multă gălăgie, să transmită mai departe cât de faină e pădurea. Și mai e ceva ce pot să facă turistii si e un aspect unde ei au foarte multă putere. Și ce pot să facă este să ghideze serviciile din turism. Asta sună deja foarte complicat. Dar dacă omul, turistul vine și cere distracție cu muzică si cu băutură se va găsi cineva care să ofere așa ceva. Dacă omul vine si cere liniște si caută aer curat si o zonă care să arate mai traditional sau să găsească un fel de mâncare bună la restaurantul din zonă, atunci se va găsi cineva care să-i ofere asta, un hotelier, un magazin, ceva. Și ceea ce oamenii cer, determină foarte mult din ce li se oferă si din presiunile care se pun pe parc. De exemplu, cu pârtia de schi, aici este foarte simplu, vrem pârtia de schi. Ok, s-ar putea să fie bună să aducă turiști, dar pe de altă parte nu o să avem zăpada pentru că se încălzește clima. Și nu ştiu în ce măsură ne ajută pe noi ca parc, pentru că o să apară foarte mulți oameni aici care vor face gălăgie, care vor muzică pe pârtie, băutură si chestii de genul asta. Dacă oamenii ar cere linişte să vină în staţiune la munte, ca să respire aer curat si să se relaxeze, concediul înainte asta era, odihnă, atunci li s-ar oferi acest lucru. Altfel li se oferă gălăgie și din cauza asta sunt oameni care vin și zic, vrem să mai construim o cabană, vrem să mai facem ceva, vrem să mai… chiar în parc, chiar în pădure, ce ne trebuie animale? Ne trebuie oameni care să asculte muzică…

  Ați avut experiențe periculoase sau neobișnuite?

Da, da, cu siguranță. Am căzut de pe o brână în Ceahlău pentru că s-a rupt pământul de sub picior, terenul este foarte friabil, este nisip amestecat cu pietriș și brâna aceea cu iarbă și pietriș nu a ținut greutatea și am căzut câțiva metri de pe brână, apoi întâlniri cu animale, cu ursul, am intrat într-un bârlog de urs, unde ursoaica își pregătise foarte fain bârlogul, am intrat în timpul verii, iarna nu poți intra deoarece  este acasă proprietarul. Bârlogul era foarte bine aranjat, cu mușchi ca o salteluță, pregătit pentru a naște puii, am multe exeperiențe cu oamenii, mai bune sau mai puțin bune.

  Ce sfat le-ați da copiilor care vor să devină biologi?

Ar trebui să le placă, în primul rând. Să devii biolog presupune să ai cunoștințe din  științe și despre educație, Poți să lucrezi în domeniul medicinii medicale sau fie în natură, implicat în diverse proiecte de conservare, dar nu numai. Această meserie poate aduce mari satisfacții în viață.

  De ce este important să protejăm parcurile naționale?

Sunt foarte multe motive… Parcurile naționale sunt eșantioane de natură, ca niște biblioteci de natură pe care cu greu le mai găsim în lumea de astăzi. Toată lumea se dezvoltă din punct de vedere economic, în loc de natură găsim drumuri, câmpuri arate și betoane.

Parcurile naturale sunt zone în care lumea a ales să păstreze natura așa cum este ea, aici nu se exploatează pădurea, ceea ce înseamnă că pădurea rămâne acolo, îmbătrânește normal, aș spune eu si pădurea asta de 500 de ani are un rol foarte important, captează foarte mult carbon, aceasta e o temă comună acum de discutie, reglează clima, pădurile lăsate în pace reglează clima, atrag umezeala și mișcă umezeala atmosferică. De asta sunt anumite zone, inclusiv în Europa, în care s-au tăiat pădurile de pe marginea Mării Mediterane sau a oceanului și tăindu-se pădurile de la marginea oceanului către interior, nu s-a mai cărat apa în interiorul continentului, s-a aridizat zona. E important să păstrăm pădurea şi Parcul Național face lucrul acesta, păstrează pădurea pentru că ea preia umezeala de la ocean și tot o mișcă către interior, unde se produce ploaie. În parcurile naționale, natura fiind lăsată în pace, e un loc foarte bun de refugiu pentru foarte multe specii, inclusiv pentru păsări. Este, în primul rând, un avertizor de mediu curat, dacă încep să dispară păsările cântătoare primăvara ar trebui să vă puneți niște întrebări Adică ceva se întâmplă cu lumea din în jur care s-ar putea să nu fie bine nici pentru noi.  Pentru ele sigur nu e bine, dar s-ar putea să nu fie bine nici pentru noi pentru că păsările migrează pe suprafețe foarte mari Și atunci au nevoie de un mediu sănătos pe suprafețe mari. Dacă mediul începe să se strice, să se îmbolnăvească în zona aceasta largă pe care păsările o străbat, se întâmplă un fenomen în cascadă si cu cât se îmbolnăvește mai tare mediul, păsările încep să dispară. Dacă încep să dispară păsările, ele sunt practice, ca si canarul din mină. Minerii mergeau cu canarii înainte în mină și canarul era foarte sensibil la gaze toxice si nu mai cânta, murea în colivie, dacă se întâmpla ceva și atunci oamenii știau să iasă de acolo. Așa este și acum. Parcurile naționale sunt zone care păstrează mediul pentru speciile acestea unde ele trebuie să existe si să le avem ca avertizori de integritate. Și ne arată și nouă cum ar trebui să procedăm mai departe. Acestea nu sunt doar un refugiu, ci ar trebui să fie și un exemplu pentru oameni, despre cum putem să păstrăm natura.

Îi mulțumesc domnului biolog Liviu Moscaliuc, care, prin munca sa, ne arată cât de important este să înțelegem și să protejăm mediul înconjurător. Parcul Național Ceahlău rămâne nu doar un loc de vizitat, ci și un spațiu care trebuie respectat și ocrotit de fiecare dintre noi.

Dimitrie GHEORGHIU, clasa a V-a, Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca (primul din dreapta, pe drumul spre Suhardul Mic, într-o excursie tematică în cadrul Clubului Jurnalism de Mediu Borca).

Articolul „Parcurile naționale sunt eșantioane de natură, ca niște biblioteci de natură pe care cu greu le mai găsim în lumea de astăzi!” Interviu cu biologul Liviu Moscaliuc – Parcul Național Ceahlău apare prima dată în Ecoul muntilor.

Prezenţa tritonului carpatic in această zonă, impune conservarea habitatelor montane şi a biodiversității in Carpații Orientali.

Masivul Ceahlău, situat in grupa centrală a Carpaților Orientali, reprezintă un valoros spaţiu natural pentru România. Dispune de un relief spectaculos, bogată rețea hidrografică, climat răcoros, ceea ce înseamnă un spațiu ideal pentru numeroase specii de plante şi animale. Tritonul carpatic se adaptează foarte bine în acest mediu pentru că preferă zonele umede, izvoarele de munte, marginile pădurilor. Existenţa sa aici, indică un echilibru ecologic stabil, fiind o specie extreme de sensibilă la poluare.

Tritonul carpatic, amfibian de dimensiuni mici, are între opt şi doisprezece centimetri lungime, un corp alungit, cu pielea în nuanţe maronii sau brun-oliv pe partea dorsală, iar pe abdomen, culori mai deschise. În perioada de reproducere, masculii dezvoltă o creastă discretă, coada uşor colorată, elemente ce îi deosebesc de femele. Fiind mai activ în timpul nopţii, cu aspectul său nu foarte impresionant, este mai greu de observat.

Tritonul carpatic are un rol ecologic foarte important, deoarece controlează populațiile de insecte şi alte nevertebrate mici, menținând echilibrul ecosistemului, dar reprezintă în acelaşi timp, hrană entru păsări, şerpi şi unele mamifere mici.

Prin poziţia pe care o ocupă în lanţul trofic, realizeză transferul de energie dintre mediul acvatic şi cel terestru. Dispariţia sa dintr-o anumită zonă ar putea duce la degradarea mediului şi la apariţia unor dezechilibre ecologice semnificative.

În Parcul Naţional Ceahlău există habitate montane care n-au fost afectate de activităţile umane, multe dintre izvoarele şi bălţile alpine fiind relative curate.

Există, însă, şi numeroase ameninţări pentru tritonul carpatic, reprezentate de practicarea turismului în mod necontrolat, ceea ce poate conduce la distrugerea habitatelo. Poluarea apelor este o altă cauză ce poate distruge larvele acestei specii, dar chiar şi exemplarele adulte. De asemeni, schimbările climatic pot reduce

Şansele de supravieţuire ale tritonului pentru că provoacă secarea unor bălţi şi modifică regimul precipitaţiilor.

Defrişările din zona Ceahlăului reprezintă o altă problemă majoră pentru tritonul carpatic deoarece, astfel se reduce umiditatea şi dispar unele surse de apă, ceea ce dă naştere unui habitat mai uscat şi expus variaţiilor de temperatură.

Construirea drumurilor forestiere îngreunează migraţia exemplarelor adulte către zonele de reproducere.

Conservarea tritonului carpatic necesită măasuri concrete, ceea ce implica colaborarea dintre autorităţi, cercetăatori, turişti. Se impune monitorizarea populaţiilor, care este esenţială pentru înţelegerea evoluţiei specie şi pentru identificarea zonelor vulnerabile.

Limitarea poluării contribuie la menţinerea unui habitat sănătos.

Educaţia ecologică este, de asemeni, foarte importantă pentru că, mulţi oameni nu cunosc însemnătatea acestor amfibieni.

În ultimele decenii, tritonul carpatic a devenit un subiect relevant în studiile cercetătorilor care au început să acorde o atenţie tot mai mare biodiversităţii din Carpaţii Orientali. Cercetările efectuate privesc impactul schimbărilor climatice asupra speciilor montane.

Observaţiile din zona Ceahlăului arată că populatiile de amfibieni sunt foarte sensibile la variaţiile de temperatură şi la reducerea umidităţii. Prin urmare, tritonul poate fi considerat un indicator biologic al stării mediului, reflectând fragilitatea naturii montane şi necesitatea păstrării echilibrului dintre activitatea omului şi mediul înconjurător.

Ceahlăul devine astfel un refugiu pentru această specie discretă, dar esenţială pentru ecosistemele carpatice.

În concluzie, se poate afirma că tritonul carpatic din zona Ceahlău este un element important al biodiversităţii montane din România. Fiind adaptat la condiţiile umede şi răcoroase ale Carpaţilor, contribuie la menţinerea echilibrului ecologic şi oferă informaţii valoroase despre starea mediului natural. Protejarea habitatelor sale trebuie să devină o prioritate deoarece, dispariţia unei astfel de specii sensibile, ar indica degradarea gravă a ecosistemelor montane.

Conservarea tritonului carpatic reprezintă, de fapt, conservarea întregii bogăţii naturale a Ceahlăului şi a patrimoniului ecologic al Carpaţilor României.

Ecaterina Iftimescu, clasa a VII-a

De ce tritonul carpatic este o specie protejată

Tritonul carpatic este un amfibian specific zonelor montane din Munții Carpați, fiind o specie importantă pentru menținerea echilibrului natural. Deși este de dimensiuni mici și puțin cunoscut, rolul său în ecosistem este foarte valoros. Din cauza distrugerii habitatului, a poluării și a schimbărilor de mediu, această specie a devenit vulnerabilă, motiv pentru care este protejată prin lege.

Protejarea tritonului carpatic este necesară deoarece acesta trăiește într-un habitat restrâns, doar în anumite regiuni montane. Defrișările și poluarea apelor afectează locurile în care se reproduce și se hrănește, reducând numărul exemplarelor. În plus, fiind un amfibian sensibil la schimbările de mediu, prezența sa arată că ecosistemul este sănătos. De asemenea, Tritonul carpatic contribuie la echilibrul naturii prin faptul că se hrănește cu insecte și alte organisme mici, ajutând la controlul acestora. Protejând această specie, protejăm biodiversitatea și păstrăm echilibrul ecosistemelor montane din Munții Carpați.

În concluzie, tritonul carpatic este o specie protejată deoarece are un rol important în natură, este sensibil la degradarea mediului și are nevoie de habitate curate pentru a supraviețui. Conservarea lui înseamnă protejarea naturii și a diversității biologice.

Mara Nistor, clasa a VII-a

*

Tritonul carpatic, sau tritonul lui Montandon, este o specie de salamandre din familia Salamandridae găsită în Republica Cehă, Polonia, România, Slovacia și Ucraina. Lungimea totală a adulților acestei specii este de aproximativ 10 cm.

Taxonomia speciei

Regnul: Animalia
Clasa: Amphibia
Ordinul: Caudata
Familia: Salamandridae
Genul: Triturus
Specia: Triturus montandoni (Tritonul carpatic)

Descriere:

Femela ajunge până la 11cm, mascul este mai mic. Fruntea prezintă 3 șanțuri longitudinale. Prezintă muchii tegumentare bine dezvoltate pe laturile spatelui. Masculii nu au creastă. În perioada acvatică, coada masculului prezintă un filament terminal iar cloaca este neagră, mare și umflată. Femela are o cloacă mică, galbenă. Este ușor de observat când se ridică la suprafața apei pentru a respira, dar este greu de diferențiat față de Triturus vulgaris. Coloritul marmorat al speciei este caracteristic. Abdomenul speciei este portocaliu, galben, nepătat. Prezintă o dungă gălbuie, albă-străvezie la marginea inferioară a cozii.

Cea mai mare răspândire a Tritonului carpatic (Lissotriton montandoni) este în lanțul Carpatic, iar în România populații importante se găsesc mai ales în: Carpații Orientali – aici are unele dintre cele mai numeroase populații: Maramureș, Rodnei, Călimani, Gurghiu, Harghita, Ceahlău și zona montană a județului Neamț.

-Carpații Meridionali (estul lor) – populații în masive montane umede și împădurite.

Habitat:

Trăiește și în zona de deal dar, în general, este o specie montană – 100-2000 m. De obicei apare pe pășuni și în păduri de foioase ori mixte. Specia are o perioadă acvatică scurtă, perioada corespunde cu perioada de reproducere. În restul anului este terestră.

Primăvara alege o mare varietate de tipuri de apă de obicei puțin adânci, de la cele stătătoare, permanente sau temporare, până la cele lin curgătoare. Cele cu vegetație sunt preferate.

În faza terestră devine crepuscular-nocturnă. Ziua se refugiază în micro-habitate cu vegetație deasă și litieră. Rămâne în apropierea zonelor umede din vecinătatea locurilor de reproducere. Se hrănește cu nevertebrate, cu larve de amfibieni. Hibernează pe uscat, rar în apă.

Răspândire

Trăiește în Carpații Orientali, parte a celor Meridionali, și zonele deluroase adiacente.

Populație

Efectivele din România sunt de câteva sute de mii de exemplare.

Amenintări:

  Pierderea habitatului – cea mai importantă problemă

drenarea mlaștinilor și bălților unde se reproduce;

captarea izvoarelor montane;

regularizarea pâraielor;

defrișările, care schimbă umiditatea și temperatura microhabitatului.

  Poluarea apei

pesticide și îngrășăminte ajunse în ape;

deversări menajere;

sedimentarea excesivă din exploatări forestiere sau construcții.

Ouăle și larvele sunt sensibile la modificarea calității apei.

  Schimbările climatice

secarea mai rapidă a bălților temporare;

temperaturi mai ridicate (specia este adaptată la ape reci de munte);

modificarea perioadelor de reproducere.

Fragmentarea habitatului

Populațiile rămân izolate între ele (drumuri, localități, tăieri de pădure), ceea ce reduce diversitatea genetică și crește riscul dispariției locale.

Pești introduși artificial

În unele lacuri sau bălți montane, peștii introduși consumă icrele și larvele de triton.

David Ştefan, clasa a VII-a

Principalele metode de apărare

Camuflajul (Coloritul de protecție): Spatele tritonului are o nuanță cafenie, sau maronie, care îi permite să se camufleze perfect în mediul înconjurător , făcându-l greu de observat de către prădători.

Secreții cutanate (Apărarea chimică): Ca și alți tritonii, acesta poate secreta prin piele substanțe iritante sau neplăcute la gust. Aceste secreții acționează ca un scut chimic împotriva prădătorilor, cum ar fi păsările sau șerpii.

Colorit aposematic ventral (Avertizarea): Deși spatele este camuflat, partea ventrală/burta este de un galben-portocaliu intens, adesea fără pete. Atunci când este amenințat, tritonul poate adopta poziții prin care își arată burta viu colorată, semnalând prădătorului că este toxic sau necomestibil.

Comportamentul de ascundere: În timpul zilei, tritonul stă ascuns sub bușteni, pietre sau în vegetație, fiind activ mai ales noaptea, ceea ce reduce riscul de a fi vânat.

Fabian Ciucănel, clasa a VII-a

*desen de Ovidiu Stanciu

Articolul TRITONUL CARPATIC- o cercetare de clasa a VII-a apare prima dată în Ecoul muntilor.