1.Date personale

1. a) Cum vă numiți?

Mă numesc Bulai Mihai.

1. b) Când și unde v-ați născut?

M-am născut în satul Schit, comuna Ceahlău, la 29.10.1928.

1. c) Unde locuiţi, ați avut și alte domicilii de durată?

Comuna Ceahlău.

2.Copilăria

1. a) Unde ați copilărit?

În satul Schit, comuna Ceahlău.

1. b) Cu cine vă jucați?

Cu copiii din sat. Erau foarte mulți pe vremea aceea.

1. c) Care erau jocurile preferate?

Iarna erau săniușul, datul pe gheață pe pârâul Schit. Alte jocuri preferate erau şi trânta, șotronul și altele.

1. d) Ajutați parinții în gospodărie?

Da, se creșteau vite: oi, vite mari, vite trăgătoare, iar eu îi ajutam de mic copil tot timpul și la recolta de fân.

1. e) Erați obraznici? Cum vă pedepseau?

Nu eram obraznici, nici cuminți, expansivi. Tata nu ne pedepsea, dar mama aplica varga. Eram 5 copii, toți baieți și eram neastâmpărați.

3.Școala

1. a) Ce studii aveți?

În intervalul 1936-1958, am efectuat 5 clase primare, 4 ani la cursuri fără frecvență la Liceul Petru Rareș, 4 ani la Școala Medie Tehnică Silvică Roznov (obținând diploma de tehnician silvic) și 5 ani la Facultatea de Silvicultură Brașov (obținând diploma de inginer silvic).

1. b) Unde ați făcut clasele primare?

Am făcut școala primară în satul Schit (Capul Dealului).

1. c) Ce învățători ați avut? Erau severi?

Am avut în primii 4 ani pe învățătoarea Maria Voronin, iar în anul 5 au predat mai multe cadre didactice. Directorul școlii era Emil Lăcătușu, iar din colectivul de cadre făceau parte Vasile Aflorei, Grigore Vlad, Maria Georgiu și maiștrii de lucru manual, la fete era Zenonia Bănică și la băieți Vasile Mrejeru. Fetele învățau cusături, vopsitorie, iar băieții făceau lucruri de dulgerie. De la profesorul Vasile Aflorei am învățat lucrări despre pomicultură, tăieri de regenerare, curățiri etc.

1. d) Ce activități extrașcolare făceați ?

Eram obligați să  avem grijă de bătrânii satului și să raportăm ce am făcut. În școala era perioada străjeriei, cu frumoase uniforme de străjer, ani în care educația patriotică, cultul eroilor și respectarea tradițiilor erau un imperativ. Învățătorul Grigore Vlad ne ducea duminica la biserică, pentru a asista la slujbă, mergând în formație de marș și cântând cântece patriotice. Ziua Eroilor era la Ispas (Înălțare), se serba cu mare fast în Durău, la Aghiazmator, unde un sobor de preoți oficia slujbe de pomenire, iar noi cântam cântece patriotice. Cu această ocazie o echipă formată din 8-10 elevi purta steagul tricolor de la școală, din Răpciuni, până la Aghiazmator.

1. e) Ce materii vă plăceau? Dar displăceau?

Îmi plăcea în deosebi geografia, istoria și desenul, dar gramatica îmi pare că nu prea o simpatizam.

4.Adolescență

1. a) Cum vă distrați?

Mergeam la horă, baluri și nunți, îmbrăcat în costum național.

1. b) Care au fost primele îndeletniciri?

În afară de concursul dat în gospodărie la creșterea vitelor și la culturi agricole, m-am confruntat de mic copil (clasa a 2-a) cu lucrări forestiere (udatul patlajilor). Pe parcursul anilor am efectuat lucrări mai dificile: doborâtul arborilor, corhănit (inventarieri de masă lemnoasă) și trasul lemnelor cu vitele. Executam tot felul de lucrări, în vacanțe am executat lucrări forestiere, de construcții și ameliorări de pajiști ca muncitor, de asemenea, am executat lucrări silvice.

1. c) Cum au fost primele iubiri?

Am fost un tip sentimental și primele iubiri au decurs sub acest aspect, al dăruirii și sincerității. Nu am fost dezamăgit.

5.Căsătorie, familie

1. a) Când v-ați cunoscut soția?

În anul 1958, când m-am încadrat în Ocolul Silvic Ceahlău, ea fiind deja salariata Ocolului, în domeniul contabilității. După 4 ani de zile ne-am căsătorit.

1. b) Cum a fost pețitul?

Problema pețitului am rezolvat-o singur, fără nuntă, fără fast.

1. c) Vă împăcați cu socrii?

După căsătorie, un timp, am stat în casa părintească, o casă țărănească de lemn, încăpătoare, fără lumină și apă curentă, dar după ne-am mutat într-o clădire a Ocolului.

1. d) Ați avut mulți copii, nepoți?

Am avut doi copii: o fată şi un băiat, fata decedată la vârsta de 29 de ani, fără nepoți.

6. Armata, războiul
7. a) Ați făcut armata?

În cadrul facultății timp de 6 luni.

1. b) La ce armă?

La Pontoneri, specialitate Pontoneri.

1. c) Când vă vedeați familia?

Foarte rar, doar în vacanțe.

1. d) Erați însurat?

Încă nu.

1. e) Povestiți-mi o fază hazlie.

Nu mai țin minte nimic amuzant sau dacă am avut parte de așa ceva.

1. f) Ați prins războiul?

Doar cel ce s-a desfășurat pe teritoriul Ceahlăului, când aveam 8 de ani.

1. g) Ați fost refugiați?

Localnicii s-au adăpostit prin păduri, beciuri și adăposturi improvizate.

1. i) Povestiţi-mi un eveniment care v-a marcat.

Atunci când toți frații mei au murit pe front și la decesul părinților.

7.Locuință, gospodărie

1. a) Cum era locuința?

În general toate locuințele erau modeste.

1. b) Cum era interiorul?

Utilat, cu covoare țesute aşezate pe pereți și pe jos.

1. c) Aveați multe acareturi?

Doar casa și grajdul, oile le dădeam la stână.

1. d) Aveați multe animale?

Destul de multe, dar nu exagerat: vaci, boi, 20-25 de oi.

1. e) Ce plante cultivați?

În general porumbul, cartofii, cânepa și diverse legume.

1. f) Ce meserie aveați?

Eram inginer, specialitate silvicultură, pe la 30 de ani.

8.Hrană, îmbrăcăminte

1. a) Aveați hrană îndestulată?

Trăiam exclusiv din cele cultivate.

1. b) Ați prins foametea?

Da, însă nu ne-a afectat, pentru că ne-am salvat cu produse lactate și cartofi.

1. c) Care era hrana zilnică?

Mămăliga era baza, carne de porc și găină, produse lactate, prăvăliile sătești aduceau foarte rar pâine, neagră și uscată.

1. d) Ce îmbrăcăminte purtați?

În timpul serviciului purtam uniforme la moda timpului, iar când eram mic purtam haine făcute în gospodărie, de mama.

1. e) De unde le procurați?

Uniformele se ofereau pe linie de serviciu, iar hainele copilăriei de la mama.

1. f) Erau magazine, dar cârciumi?

Erau și magazine și multe cârciumi.

9.Marile sărbători

1. a) Cum petreceați marile sărbători?

Conform datinilor.

10. Botez, moarte
11. a) Cum se desfășura botezul?

Conform obiceiurilor.

1. b) Vă mai amintiți preoții vremii?

Nu.

1. c) Dar înmormântările? Erau bocitori?

Conform datinilor, nu erau bocitori.

11. Regimul comunist
12. a) Vă aduceți aminte primarii?

Erau Dumitru Mătasă, înainte de comunism, în timpul acesteia, singurul pe care mi-l amintesc este Vasilache.

1. b) Ați fost membru de partid?

Nu.

1. c) Ați avut probleme cu miliția?

Nu am avut probeme cu miliția sau securitatea.

1. d) Când era mai bine atunci sau acum?

Din punct de vedere al posibilităților de viață și al libertații este mai bine acum.

1. e) Știți vreun banc politic?

Nu mai țin minte.

1. f) Cum ați primit revoluția din decembrie 1989?

Cu speranță de schimbare în mai bine, dar nu a fost așa.

1. g) Cum vedeți perioada actuală?

Jalnic, destul de dificilă și cu multe neîmpliniri, pentru că idealurile națiunii române au fost trădate de conducători și clasa politică.

12. Întrebări suplimentare
13. a) Ce părere aveți despre proiectul nostru?

Este interesant, cam multe întrebări.

1. b) Povestiți-ne o întâmplare care v-a marcat viața.

Cum am spus, pierderea părinților.

1. c) Vreți să mulțumiți cuiva?

Mulțumesc profesorilor care m-au format, părinților care m-au susținut și nevestei care m-a iubit.

Articolul Interviurile noastre şcolăreşti: Victor Bulai a luat un interviu regretatului Mihai Bulai (2016) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Bunicul meu, Toma Coroamă, a mai avut fraţi şi au trăit prin timpul Revoluţiei de la 1848, când unioniştii moldoveni, printre care şi Vasile Alecsandri, s-au refugiat în Curtea de Hangu, alături de „vânătorul înalt şi spătos…Creţul”, despre care scriitorul pomeneşte în nuvela Dridri.

Toma Coroamă a fost un ţăran cu multă putere de judecată, bun gospodar şi cinstit, aşa cum spun cei care l-au cunoscut. A fost primar al comunei Hangu de mai multe ori, cu care ocazie a avut conflicte cu prinţul Sturdza, reprezentat prin administratorul moşiei Hangu, ing. Swicinaky, privind izlazurile comunale, şi a susţinut procese pe care le-a câştigat în folosul obştei. Căsătorit cu Ecaterina, au avut 10 copii, 6 fete şi 4 băieţi. Băieţii erau Ernest, erou în primul război mondial, Dumitru, Gheorghe şi Cantemir Coroamă.

Dumitru a urmat şcoala primară în satul Schit şi Liceul „Petru Rareş” din Piatra Neamţ. După terminarea liceului a fost numit suplinitor la şcoala din Cotârgaşi-Broşteni, apoi la Borca şi Farcaşa. În familie a fost crescut în spiritul muncii gospodăreşti, a păstorit vite, bun la coasă, la toate treburile, ca şi la horă, şi am putea spune că a crescut un tânăr perfect.

Inainte de primul război mondial, a urmat Şcoala militară  de ofiţeri de infanterie, pe care a absolvit-o cu gradul de sublocotenent. După începerea războiului, în 1916, se găsea în primele linii pe frontul din Moldova, luptând pe văile Oituzului, Trotuşului, cu Regimentul 15 Dorobanţi-Războieni.

În luptele extrem de grele duse pe Valea Uzului, a fost decorat şi înaintat în grad. A primit Ordinul de Cavaler „Mihai Vireazul” şi mai multe decoraţii printre care şi cele franceze, engleze, ruseşti, cu unele a fost decorat personal de Eremia Grigorescu, legendarul comandant al diviziei în care era şi Reg. 15. Dorobanţi în subordine.

A luptat în continuare pentru dezrobirea Transilvaniei şi Unirea cea Mare şi ocuparea capitalei Ungariei, Budapesta. În timpul luptelor din Ardeal, a scapat ca prin minune de explozia unui obuz în gara din Cluj.

După terminarea războiului a revenit cu Reg. 15. Dorobanţi în Garnizoana Piatra Neamţ, rămânând la această unitate ca ajutor de comandant, apoi de comandant al regimentului.

La manevrele militare regale conduse personal de către fostul rege Carol al II-lea, în toamna anului 1932 sau 1933, a participat şi Regimentul 15 Dorobanţi, care s-a umplut de lauri de felul cum operaţiunile au fost conduse de colonelul Dumitru Coroamă – atât din punct de vedere teoretic cât şi practic. A fost felicitat personal de regele Carol al II-lea, care a dat ordin să fie avansat colonelul Coroamă la gradul de general de brigadă şi să ia comanda Regimentului 87 Infanterie Satu Mare, în 1934.

Patru ani mai târziu, în 1938, a fost avansat la gradul  de general de divizie şi transferat la Divizia de Gardă Regală din Bucureşti, până la 6 septembrie 1940, când regele Carol al II-lea a trebuit să abdice, ulterior fiind numit comandantul Corpului II Armată şi, probabil, avansat şi general de Corp de Armată.

În timpul puternicilor manifestaţii din faţa Palatului Regal de la începutul lunii septembrie 1940, unde se scanda de catre populaţia capitalei, de miile de studenţi şi de către Mişcarea Legionară „Jos Carol! Jos Lupeasca!”, Carol a dat ordin lui Coroamă să se tragă în demonstranţi.

       Generalul Ion Antonescu, fiind numit prim-ministru, adus de la Mănastirea Bistriţa-Vâlcea, unde a avut domiciliul forţat dat tot de rege, l-a întrebat pe Coroamă:

-Ce faci? Tragi?

Coroamă a răspuns în termeni hotărâţi:

– Maiestate şi domnule general, nu pot să execut acest ordin de a trage în tineretul ţării.

Antonescu atunci a răspuns:

-Dacă nu dai ordin să tragă armata, atunci nici eu nu trag.

S-a evitat astfel un posibil dezastru naţional, înlăturat de un nemţean, respectiv vrednicul general Dumitru Coroamă. Antonescu, în calitatea sa de prim-ministru, fiind de faţă şi generalul Coroamă, a cerut lui Carol al II-lea să abdice mai mult forţat, în favoarea Voievodului Mihai de Alba Iulia. Deşi generalul Antonescu era recunoscut ca un foarte bun militar, capabil şi un bun patriot, totuşi, ofiţeri superiori din generaţia sa nu-l agreau, având mulţi care îi erau contra.

În aceeaşi oală l-a băgat şi pe Coroamă, căutând să-l mute la Corpul IV Armată, pe motiv că este nevoie de un comandant cu multă experienţă şi un bun militar, pentru apararea graniţei de la răsărit (la Nistru). Realitatea era însă cu totul alta. Generalul Coroamă era foarte simpatizat de tineretul studenţesc, precum şi de armată şi, cu toate că se cunoşteau din primul război, fiind şi el sub aceeaşi comandă a generalului Eremia Grigorescu, l-a trimis la Iaşi, unde a stat la comanda acestei mari unităţi, până la rebeliunea din ianuarie1941, când şi-a prezentat demisia, pe motivul că nu era de acord cu Antonescu în mai multe probleme.

Deşi urmărit de Antonescu tot timpul, pas cu pas, totuşi a fost chemat în 1943 să preia comanda unei mari unităţi de pe frontul de Răsărit, dar l-a refuzat în ciuda intervenţiilor care s-au făcut.

Odată cu venirea comuniştilor la putere, în 1947, a fost luat de către securitate de la locuinţa sa din Piatra Neamţ şi ţinut în ameninţări şi nesfârşite anchete, dar n-au putut să-i stabilească nici o vină. A fost ţinut 7 ani în puşcărie, după care a fost eliberat conform Biletului de eliberare nr. 4455, conf. Ord. nr. 68256/1954. A trecut prin închisorile din Suceava, Interne, Jilava, Aiud, Gherla şi Ocnele Mari-Vâlcea. La Ocnele Mari, a paralizat şi a fost ţinut în starea în care se află încă un an, fără tratament, apoi l-au transferat la închisoarea Văcăreşti, de unde l-au şi eliberat. A fost dus cu o salvare şi lăsat la o rudă de-a soţiei, în Bucureşti. Nu s-a putut afla nimic de el, despre suferinţele sale, fiindcă îşi pierduse graiul. Ceea ce s-a mai aflat despre el au fost relatate de foştii deţinuţi politici, care l-au întâlnit prin închisori.

A decedat în anul 1964 şi a avut o înmormântare simplă, doar familia conducându-l pe ultimul drum pe cel ce a fost vrednic general de corp de armată, Dumitru Coroamă. Ulterior a fost dus în cavoul familiei din Piatra Neamţ. Deşi securitatea fila tot timpul, la înmormântare au participat generalii Nicolae Dăscălescu şi Ilie Creţulescu, îmbrăcaţi civili şi stând la distanţă.

Grigore Tărâţă (Lulu Coroamă)

(n.red. Articolul a apărut în cartea „La poale Pionului – crâmpeie de istorie – comuna Ceahlău”, coord. D. Dieaconu, M. Bulai)

Articolul Personalităţile munţilor: Generalul Dumitru Coroamă apare prima dată în Ecoul muntilor.