Teatrul influenţează pozitiv procesul de învăţare, dezvoltând psihicul și socialul printr-o metodă plăcută, veselă, fiind în contrast cu acel comportament convenţional și cu învăţarea formală. Oferă o educaţie activă, încurajează originalitatea dăruind libertatea maximă, fiindcă jocul își creează propria lume.

Pentru a afla mai multe detalii despre teatru și rolul său, l-am rugat pe domnul Dumitru Florescu (actor la Teatrul Național din Iași) să ne răspundă la câteva întrebări.

Bună ziua, domnule Dumitru Florescu! Vă mulțumim că v-ați răpit din timpul dumneavoastră prețios, pentru a ne acorda acest interviu. Fiecare din noi este, în primul rând, un om cu o poveste de viață. Cine este Dumitru Florescu?

Sunt un băiat din Liteni, județul Suceava, care nu s-a săturat de joacă. De când am terminat liceul, mi-am propus să fac doar lucruri care mă fac fericit. Și iată, am ajuns actor.

Ce v-a determinat să alegeți această profesie?

Cochetam cu meseria asta din școală, dar nu am crezut că pot ajunge să trăiesc din actorie. Am avut de mic niște abilități care mă făceau unul dintre preferații serbărilor și a evenimentelor din școală. Toți profesorii spuneau că ar trebui să ajung actor, dar eu nu luam sugestiile astea în serios. „Fix de Florescu de la Liteni are nevoie lumea teatrului”, mă gândeam eu ironic. Până într-o zi, când tata m-a întrebat dacă n-aș vrea să merg la facultatea de teatru. Am fost ușor reticent la început, pentru că auzeam peste tot că actorii mor de foame. Tata mi-a spus că poate nu chiar toți mor de foame. Și a avut dreptate. N-am murit.

Care sunt hobby-urile dumneavoastră?

Îmi plac mult oamenii. Îmi place să vorbesc cu oameni cât mai diferiți, să-i ascult, să le înțeleg bucuriile și necazurile. Îmi place să râd.

Și îmi mai place să merg cu motocicleta.

Ai nevoie de o pregătire aparte pentru a merge la un spectacol de teatru?

Nu e nevoie de nicio pregătire pentru a fi spectator, dar fără îndoială că cineva care citește mult și care are o cultură vastă, înțelege și se bucură mai mult de ceea ce receptează.

În ce măsură considerați că teatrul ne ajuta pe plan emoțional și cum se raportează muzică, literatură și alte tipuri de arte?

Nu-mi dau seama cum îi ajută pe spectatori teatrul, dar pe mine, în calitate de creator, teatrul m-a îmbogățit enorm, prin faptul că m-a pus în situația de a înțelege în profunzime emoțiile fiecărui personaj pe care a trebuit să mi-l asum. Cu fiecare rol pe care l-am interpretat, aproape că am trăit încă o viață. Am devenit mult mai empatic și mai înțelegător inclusiv în viața din afara scenei. În momentele când sunt spectator al unui spectacol bun, mă ajută să mă rup de cotidian, să iau o pauză de la viața mea, așa cum e ea, cu bune și cu rele (slavă Domnului, mai mult cu bune). Literatura ajută mult la dezvoltarea imaginației, fiind creatoare de imagini mentale. În dezvoltarea oamenilor, literatura e esențială. Teatrul e în bună măsură un lux, din cauza accesului destul de limitat al unei bune părți din populație, dar fără cărți, fără muzică, viața ar fi mult mai tristă.

Ce vă amintiți despre primul rol?

Destul de puține. Am trăit atâtea lucruri în anii de după, încât amintirile alea s-au șters în bună parte. Probabil pentru că nu erau neapărat emoții pozitive și creierul a preferat să le arunce la gunoi. Mă simțeam nesigur, vulnerabil, expus. Din fericire, anii și experiența au făcut aceste stări să dispară aproape în totalitate.

În ce măsura un actor poate educa, schimba publicul?

Doar în măsura în care publicul are disponibilitate pentru schimbare. Dacă vine în sala de teatru cu sufletul deschis, cu smerenie, fără pretenția că știe deja totul, orice om poate învăța lucruri.

Cum credeți că ar putea fi mai promovat teatrul în școli decât în acest moment?

Dacă Ministerul Educației ar introduce în programul elevilor ore de teatru, cu siguranță mai mulți s-ar infecta cu microbul ăsta. Altfel e greu, pentru că mulți oameni nu-și permit să călătorească câteva zeci de kilometri până la un teatru.

Care e rolul care v-a marcat cariera dumneavoastră de până acum și de ce?

Fiecare rol m-a îmbogățit. Am avut parte de o evoluție constantă în cei 15 ani de când am intrat la facultatea de teatru, deci nu pot vorbi despre un singur rol care mi-a marcat cariera. Încă îl aștept pe cel care să îmi schimbe viața în mult mai bine.

S-a schimbat teatrul în ultimii ani?

Fără îndoială. Totul se schimbă, nu doar teatrul. Apar proiecții, holograme, tot felul de efecte. Dar în esență, funcția principală rămâne neschimbată. Aceea de a spune povești.

Cât de mult contează să aveți ceva, cât de puțin, în comun cu personajul?

Pentru mine nu contează mai deloc. Nu știu, însă, ce părere are personajul despre chestiunea asta, fiindcă vrea, nu vrea, împărtășim același corp și aceleași experiențe de viață. Unde memoria nu ne ajută, intră imaginația la treabă.

Este teatrul o formă de terapie și pentru actori?

Absolut. Explorarea diferitelor destine ne îmbogățește, fără doar și poate. Iar ce se întâmplă pe scenă e pur și simplu magic. Aproape orice durere sau disconfort pe care îl ai înainte de spectacol dispare ca prin minune o dată cu ridicarea cortinei.

Ce determină, până la urmă, un actor să-și asume o asemenea responsabilitate?

Inconștiența. Când te apuci de treabă nu te gândești că ești responsabil de ceva.

Care au fost momentele/ oamenii care v-au făcut să creșteți? Fără de care nu ați fi fost ceea ce sunteți acum?

Dincolo de răspunsul evident: mama și tata, au fost mulți oameni care m-au ajutat să cresc, dar fără îndoială cel mai important în formarea mea actoricească este prof.univ.dr. Octavian Jighirgiu, cel care a creat fundația pe care experiențele ulterioare au construit. În ceea ce privește momentele, afirm cu tărie că am învățat cel mai mult din experiențele negative; spectacole slabe, roluri care nu mi-au ieșit. Când ceva merge foarte bine, te bucuri și atât. În schimb, când ceva nu funcționează, îți pui întrebări, te frămânți și atunci apare evoluția.

Cât de important este pentru un actor să fie activ, să caute lucruri noi și dincolo de scenă?

Este vital. Un actor sărac în materie de experiențe își epuizează rapid resursele și nu mai are ce arăta, după o perioadă.

Am avut privilegiul să vă văd jucând alături de Maia Morgenstern în piesa „Baltagul”. Cum este să jucați alături de nume celebre ale teatrului românesc?

A fost o experiență foarte plăcută din care am avut enorm de învățat. Doamna Maia Morgenstern este un mare talent cu un bagaj de viață plin ochi. Dar totodată un om. Ne raportăm uneori la aceste nume mari ca la niște semizei și avem impresia că e imposibil de ajuns acolo. Lucrând cu dumneaei, am cunoscut un om ca mine, ca tine, ca oricine altcineva. Un om care a muncit enorm și care și-a dorit mult de tot să facă asta. Și se cunoaște.

Ce prețuiți la colegii dumneavoastră?

Prospețimea, generozitatea, prietenia.

Cum definiți performanța?

E greu să-mi dau cu părerea despre performanță, în condițiile în care nu simt că fac așa ceva. David Popovici face performanță, eu doar fac ce mă face fericit și îmi dau silința să fiu cât mai bun la asta.

Poate teatrul să facă o lume mai bună?

Teatrul poate doar să spună povești. Spectatorii sunt cei care pot face lumea mai bună.

Considerați că ne reprezintă ceea ce vedem la teatru? Este un fel de oglindă a noastră sau este ceva distinct?

Fiecare spectator se raportează la ceea ce vede din perspectiva lucrurilor pe care le-a trăit sau auzit sau citit. Spectacolul în sine nu, dar percepția oamenilor despre ce au văzut este acea oglindă despre care vorbești tu.

Care este mesajul pe care dumneavoastră îl adresați elevilor?

Citiți! Gândiți! Învățați! Jucați-vă (nu pe telefoane sau pe calculatoare)! Și cel mai important, fiți fericiți!

Vă mulțumesc frumos pentru timpul acordat!

Maya Bicăjanu, clasa a VII-a

Articolul Dumitru Florescu, actor la Teatrul Național din Iași, se destăinuie revistei „Ecoul Munţilor” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Între anii 1910-1914 se transferă la Școala Primară Pipirig, apoi, între  1914-1916 intră în învățământul urban, la Școala de băieți, nr.1 din Târgul Neamț. În 1916 se transferă la Școala de băieți nr.1 din Piatra Neamț, fiind numit, în 1922 Revizor Școlar al județului Neamț.

În 1926 este înaintat Inspector al Activităților Extrașcolare  din județele Neamț și Baia, adăugându-se, în 1927,  la circumscripția de inspecție și Câmpulungul Bucovinei. Funcționează în această calitate până în 1930, când este pensionat la cerere, din motive de sănătate.

În perioada în care a fost revizor școlar și inspector în județul Neamț, s-au ridicat , după stăruința sa, 14 localuri de școală, din temelie. Celor pe care îi inspecta, în calitatea sa de revizor, mai apoi de inspector, s-a dovedit prieten și sfătuitor, mai mult decât superior în inspecție, fiind îndrumător și sprijinitor. Se interesează de traiul învățătorilor, de dificultățile pe care le întâmpină în activitatea lor, de colaborarea pe care  autoritățile locale o au cu învățătorii, de mediul în care aceștia lucrează, luând legătura cu autoritățile și insistând până când situațiile care lăsau de dorit erau remediate.

Petru Gheorgheasa inaugurează o epocă nouă în relațiile învățătorilor cu superiorii lor inspectori și ale acestora cu instituțiile statului.

Studiind mereu opere valoroase, românești sau străine din domeniul pedagogiei și psihologiei, devine un profund cunoscător al acestora, fiind mereu la curent cu noutățile în materie de educație. Toate acestea erau împărtășite cu generozitate confraților mai tineri sau mai puțin tineri, cărora le inspecta clasele.

Acordă tot sprijinul Asociației Învățătorilor din județul Neamț, luând apărarea învățătorilor contra piedicilor și greutăților ce li se puneau în cale de către unii oameni politici pătimași. O realizare la nivel național, pentru ajutorarea învățătorilor, este înființarea Băncilor Învățătorești (care se regăsește astăzi sub forma C.A.R-ului), în fiecare județ, în toată țara. Prima bancă se înființează în județul Neamț. La început, această inițiativă a fost  zădărnicită de Casa Corpului Didactic din București, organizație cu același scop, sustinută de Minister. Inițiativa lui Petru Gheorgheasa se concretizează în câțiva ani, având susținerea corpului didactic și a presei.

Băncile învățătorești au facilitat construcția de locuințe igienice, școlarizarea mai ușoară a copiilor, ajutoare pentru sănătate, burse universitare pentru copiii talentați.

Petru Gheorgheasa devine o autoritate căutată în probleme de învățământ și organizare școlară, întocmind și primind aprobare pentru publicarea Cărților de Citire și Gramatică de la clasa I până la clasa a VII-a. A publicat articole valoroase în reviste profesionale și folclorice: „Almanahul Învățătorilor”, „Revista Asociației Învățătorilor”, „Vremea Nouă”, „Șezătoarea”.

Fondează, împreună cu Neculai Stoleru, Cercul „Deșteptarea sătenilor”,  scoate, împreună cu același, „Calendarul sătenilor” din 1904 până în 1940. A alcătuit prima „Monografie a școalelor și bisericilor de pe moșia regală Broșteni”, publică culegeri de folclor și sfaturi practice: „Cântece de stea și urături”, „Portul și cântecul românesc”, „Datini și obiceiuri”, „Cum să ne creștem copiii”. Ultima sa lucrare va fi „Omagiu lui Neculai Stoleru”, o lucrare deosebită.

Generozitatea care l-a caracterizat s-a dezvăluit și în răstimpul în care l-a crescut și îndrumat pe nepotul său, Vasile Gheorgheasa. Alături de cei doi fii ai săi, Radu și Mihai, Petru Gheorgheasa ia la sine și pe Vasile și îl crește, educă și încurajează spre a deveni preot, trimiţându-l la Seminarul de la Ismail. Tânărul Vasile se va întreține singur la școală, practicând temporar meseria de frizer, mai apoi continuând Facultatea de Teologie la Cernăuți.

Petru Gheorgheasa se pensionează după 32 de ani în învățământ, din care 24 la catedră și 8 în controlul învățământului. Moare subit în 18 noiembrie 1944, la 66 de ani, din cauza bolii de inimă de care suferea, fiind înmormântat în satul Portărești-Giurgita, județul Dolj, unde se afla în refugiu cu familia.

Activitatea desfășurată în întreaga carieră, localurile de școală, publicațiile și manualele școlare, monografia și întemeierea bancilor învățătorești, îl fac pe învățătorul, inspectorul, cărturarul Petru Gheorgheasa un model demn de urmat și o figură impunătoare în galeria oamenilor de seamă ai neamului.

Gabriela Vanda CORTEZ

Articolul In memoriam: PETRU GHEORGHEASA (1878-1944) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Proiectul are ca parteneri Gimnaziul Hagarîș, Raionul Cantemir, Republica Moldova, Școala Gimnazială „Grigore Ungureanu” Ceahlău, Liceul Tehnologic „Nicolae Nanu” Broșteni și Școala Gimnazială „Ion Teodorescu” Cotârgași, județul Suceava. Echipa Liceului Borca este alcătuită din prof. învățământ primar Ramona Spătărescu, clasa pregătitoare, prof. învățământ primar Dumitrela Alămâie,clasa a  II-a, prof. limba română Vasilica Mihai, bibliotecar Despina Gheorghiu.

Scopul proiectului are în vedere comunicarea elevilor, dar și a cadrelor didactice la nivel transnațional, aprofundarea competențelor digitale, multilingvistice, cetățenești, antreprenoriale, de sensibilizare culturală. Deja s-au desfășurat activități care le-au înlesnit participanților întâlniri pe zoom. având posibilitatea să se cunoască și să împărtășească impresii despre munca lor.

Prima întâlnire, „Vino sub umbrela mea” a fost cea a salutului virtual. Fiecare școală s-a prezentat cu câte o carte interactivă, „Cartea călătoare”. A fost un  schimb de cărți de povești între elevi. S-a scris o poveste de iarnă după imagini cu titlul „A fost odată o iarnă”și s-a creat un cod QR.

A fost aniversat poetul Grigore Vieru. Sub titlul „Creangă și copiii” s-a organizat o excursie la biserica veche din Broșteni, în pridvorul căreia a învățat scriitorul. Pentru că mărțișoarele străbunicilor noștri nu semănau cu cele de astăzi, s-au confecționat aceste simboluri ale primăverii după modele foarte vechi. De 8 martie copiii și părinții au participat la serbarea închinată mamelor. În ultima săptămână de dinaintea vacanței de Paști s-au încondeiat ouă și s-a făcut schimb de rețete culinare tradiționale. În afara plăcerii de a scormoni în trecutul bunicilor, s-au scos la iveală obiceiuri de care cei tineri nici nu aveau habar.

Urmează vizitarea unor case vechi pentru a înțelege mai bine cum trăiau înaintașii noștri , ce preocupări aveau, ce meserii aproape dispărute practicau. De Ziua Internațională a Dansului va fi organizat un flash mob.  Sub titlul „Vânătoarea de comori în comunitate” se va realiza un album de fotografii.

Proiectul, cu durata 1 februarie-4 mai, și-a propus ca prin schimbul de experiență să valorifice specificul tradițional din fiecare zonă implicată, dar și educarea în vederea salvării identității comunităților. S-a observat că au dispărut hotarele care ne despart, s-au găsit similitudini în modul de a gândi, de a trăi. Suntem siguri că prieteniile legate cu acest prilej vor dăinui, că vor fi generatoare de noi proiecte.

Iolanda LUPESCU

Articolul „ACCEPT: Aripi, culoare,copilărie, entuziasm, talent” apare prima dată în Ecoul muntilor.