Obiceiul ne-a fost dăruit nouă de către părintele Vasile Şuteu în anul 1980, fie-i veşnică pomenirea şi veşnicia de-a dreapta Tatălui!

S-a păstrat de atunci, devenind,  odată cu trecerea timpului tot mai frumos, ajungând să fie cel mai aşteptat eveniment spiritual local înainte de Paşti.

Ce va-să-zică acest obicei? Iată:

Satul de rând să ducă, la biserică, darurile spre sfinţire, se pregăteşte temeinic, iar în dimineaţa de ,,joi-mare”  gazda, de la care se face plecarea convoiului păştenilor,  deschide larg porţile cele mari căci multă lume îi va călca bătătura.

Până să ajungă păştenii,  darurile sund deja aşezate la loc de cinste în mijlocul ogrăzii, pe o masă mare acoperită cu o faţă de masă ţesută la război. Darurile sunt deja aşezate în coşurile frumos împodobite cu ştergare şi cu bentiţe   tricolore. Acestea vor fi purtate pe braţe de către păştenii îmbrăcaţi în strai naţional, de la mic până la bunic, iar drumulse va face pe jos, cu escortă de călăreţi purtători de drapele tricolore. Vor ajunge la biserică pe când preoţii vor fi terminat cu slujbele ultimelor parastase.

Convoiul este aşteptat cu praporii scoşi la poartă în dangăt de clopote.

Ajunşi, păştenii, sunt binecuvântaţi de către soborul de preoţi, respectiv,(anul acesta), toţi cei trei preoţi din comună, Părintele Marius, Părintele Vasile şi părintele Lucian, aceşti trei părinţei fiind pentru noi,  precum o sfântă treime,  care ne ţin uniţi laolaltă prin  exemplul lor de a trăi într-o desăvârşită pace şi bună înţelegere.

… Păştenii aşează coşurile doldora în faţa altarului iar preoţii încep slujba de sfinţire a darurilor ce vor deveni din nou dar-din-dar,  în dimineaţa de înviere, pâinea şi vinul adus azi de către păşteni devenind preasfântul trup şi sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, sfinţit şi, din nou dăruit nouă tuturor.

Alături de ,,Sfântul Paşti”,(care la noi în Ardeal se dăruieşte împreună, pâine-şi-vin, într-un recipient), vom primi şi câte un ou să-l luăm acasă şi să-l punem în apa cu care ne vom spăla faţa în cele trei zile de paşti ca să fim roşii în obraji şi fini ca oul.

Fără a lua Sfântul Paşti şi fără a mărturisi ,,Hristos a înviat!” – ,,Adevărat a înviat!”,  nimeni nu gustă din bunătăţile pregătite de  gospodine, iar primul fel va fi oul ciocnit între membri familiei mărturisindu-se de fiecare dată ,,Hristos a înviat!” – „Adevărat a înviat!” .

…O ce binecuvântare este în familiile numeroase!

Vă daţi, dumneavoastră, seama de câte ori se va mărturisii în casele cu mulţi copii învierea Domnului? Şi să ştiţi că la tulgheşeni se păstrează şi trimiterea cojilor de ouă roşii pe apă, să vestească pe blajini că paştile au sosit.

Ehei, binecuvântat neam este neamul acesta românesc! Câte comori poartă în fiinţa lui ancestrală…!…  Nu cred că este pe lume popor mai bogat în tradiţii decât poporul nostru  şi cred că puterea acestor tradiţii, care sunt trup-şi-suflet amestecate cu rugăciunea, ne asigură seva nădejdii şi a ,,înveşnicirii”  noastre ca neam.

Da dragii mei, aşa s-au petrecut lucrurile şi în acest an cum v-am povestit că se petrece, de obicei, în ziua de joia mare.

A fost de rând satul Putna anul acesta. Înafară de darurile pentru sfânta anafură pascală, păştenii din acest an au mai adus în dar:  un disc, un potir şi o lingură pentru împărtăşanie, o icoană cu Maica Domnului, lumânări ce vor primi lumina în noaptea Învierii.

După ce slujba de sfiinţire s-a încheiat, s-au cântat pricesne aşa cum se întâmplă de fiecare dată.

În acest an, copiii de la clasa d-nei învăţătoare Lauriţa Scoruş ne-au făcut o surpriză frumoasă  şi au cântat şi ei o priceasnă; îi felicităm călduros pe această cale!  Apoi a urmat corul Şcolii Gimnaziale Tulgheş cu două pricesne şi, în încheierea programului, corul Ansamblului Artistic de Amatori ,,Plaiuri Tulgheşene” a cântat trei pricesne după care am stat toată lumea la o poză de grup cu faţa la Altar.

Încetişor am ieşit în curte, am făcut o poză în faţa bisericii, ne-am fotografiat cu caii iar pe urmă, cu toţii, ne-am dus la prăznicar că de, aşa-i datina, drumeţul trebuie pus la masă.

Am fost, cred, în jur de 130 de păşteni, socotind după locurile de la prăznicar, nepunând la socoteală pruncii din braţele mamelor, şi mai toţi eram în strai naţional. Cine n-a avut costumul întreg, a avut măcar ceva ce-a purta cândva bunicul ori tata, ori vre-un unchieş dar majoritatea erau cu straiul frumos şi adevărat,  moştenit din neam.

Am să vă arăt şi ceva imagini să nu ziceţi că vând ,,braşoave”.

Dragă lume asta-i! A  mai trecut un post mare, a mai sosit o Înviere. Ca mâine va veni şi Înălţarea şi Rusaliile şi cât ai zice vară-vară-primăvară ne-om trezi peste ,,dealuri zgribulite”  cu baba Dochia iar pe  capul nostru.

Timpul aleargă  şi-i tare năzdrăvan! Un gram de zgomot  nu face! Numa ne trezim că a trecut anul şi luna, şi…viaţa… Să ne ajute Dumnezeu să treacă toate cu folos! La bună vedere şi să auzim numai de bine !

Iacă m-am învrednicit, de tri vorbe-am mâzgălit şi la urmă-am iscălit:

îs tot io cum m-aţi ştiut, Lăcrămioara Pop, boţul cel de lut.

Tulgheş, 18. Aprilie, 2025

Articolul Joia Mare – tradiţie nepieritoare la Tulgheş apare prima dată în Ecoul muntilor.