De ce tezaur?!

Neamţul este considerat cel mai vechi ţinut atestat de documente al Moldovei, iar ţinuturile au fost constituite înainte de primele „descălecări”. Zbuciumul istoriei nu a ocolit acest ţinut şi aflăm vestigii ale locuirii încă din preistorie. La Ceahlău, Bistricioara sau Poiana Cireşului au poposit reprezentanţi ai paleoliticului, itineranţii vremurilor reci, pe Hăşmaş şi Ceahlău au urmărit ultimele animale mari vânătorii epipaleoliticului. În ulucul subcarpatic şi spre „şes” s-au aşezat oamenii neoliticului, creatorii unor culturi extraordinare. În sudul ţinutului şi-au ridicat aşezări războinicii epocii bronzului, iar la Bâtca Doamnei, Cozla sau Piatra Şoimului erau aşezări dacice din epoca clasică a acestei civilizaţii. Continuitatea dacilor prin neamul liber al carpilor este atestată de la Hangu până la Văleni, iar protoromânii s-au adăpostit în depresiunile subcarpatice. Sunt aşezări în care s-a arătat stratigrafic continuitatea locuirii din paleolitic până astăzi.

În ţinutul Neamţului (sau Neamţ, nu insistăm asupra corectitudinii unui termen sau al altuia) vechii voievozi au ridicat mănăstiri şi cetăţi. Aici e Biserica Domnească şi Turnul lui Ştefan, Bistriţa, Neamţul, Bisericanii, Pângăraţii, Tazlăul, Războienii. Sau Secul, Sihăstria, Buhalniţa, Pionul, Nechitul, Horaiţa. Ceahlăul este muntele sfânt al românilor, o adevărată Meteoră românească s-a făcut în jurul său, iar Bistriţa este râul cel „îndelung umblător” despre care scriau străbunii, pe care au curs la vale nenumărate plute. Aici se pot căuta urmele lui Creangă, Vlahuţă, Veronica Micle, Hogaş, Mironescu şi încă mulţi alţii. Aici au pictat Grigorescu, Tonitza, Băieşu, Vorel sau Iulia Hălăucescu.

Sunt puţine cele spuse de noi, dar ne îndrituiesc să insistăm: Neamţul este un ţinut tezaur şi merită aura aceasta şi datoria noastră este să o păstrăm cât mai strălucitoare…

Daniel Dieaconu

Articolul Neamțul – Ţinutul Tezaur apare prima dată în Ecoul muntilor.

Ne-au demonstrat-o prin rezultate remarcabile Dan Dumitriu din Borca, profesor universitar doctor la Facultatea de Geografie a universităţii ieşene sau Iulian Săndulache, lector universitar doctor al Facultăţii de Geografie a universităţii bucureştene. Sau cu regret ne amintim de grinţieşeanul  doctorand în geografie Valeriu Linu Stoilov de la universitatea ieşeană. La Mica Olimpiadă de Geografie „Terra” în 2022, Matei Daniel Dieaconu obţinea Premiul al III-lea la faza naţională, iar anul acesta Casian Borşuc, clasa a VII-a, va participa pe 18 mai la faza naţională a aceleaşi competiţii.

La Borca, sub conducerea doamnei profesor Maria Lungu s-a creat o adevărată şcoală de mici geografi. Gabriela Buştihan, născută Andronic, a fost eleva doamnei profesoare şi visa la o carieră în … geografie. Cele orânduite de Providenţă nu au fost pentru o astfel de carieră, dar bucuria ei a fost mare când a aflat că fiul ei, Cătălin Buştihan. s-a calificat la faza naţională a Olimpiadei de geografie

Buștihan Cătălin- Gabriel este din satul Bradu, comuna Grinţieş, şi s-a născut la data de 29. 12. 2007. După  clase primare și gimnaziale cu rezultate foarte bune la învățătură la şcoala gimnazială tulgheşeană a reuşit să acceadă la  Colegiul NAȚIONAL MILITAR ȘTEFAN CEL MARE din Câmpulung Moldovenesc. Înzestrat cu o tenacitate deosebită,  puiul de muntean a dorit, după spusele mamei, să arate că şi un copil dintr-o familie mai modestă dintr-un sat din munţi poate reuşi.

Geograful Iulian Săndulache m-a sunat ieri să mă anunţe: „Avem un grinţieşean care a luat premiu. A urcat pe scena premianţilor de la Constanţa. Nu cumva să nu scrii despre el în Ecoul Munţilor”. Cu mândrie mi s-a transmis, cu mândrie ne facem şi noi datoria de a scrie.

Îi urăm tânărului elev-militar succes în viitoarele încercări şi să ducă mai departe succesele şcolii de geografie din munţii Neamţului!

Articolul Un nou elev performant la geografie din munții Neamțului – Cătălin Buştihan apare prima dată în Ecoul muntilor.

Articolul Personalitatea lunii – IULIAN SĂNDULACHE apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-au aflat în atenţia noastră activităţi didactice, manifestări culturale, meserii vechi, meşteri şi rapsozi, artişti tineri, frumuseţi naturale şi antropice ale zonei şi nu numai, figuri de dascăli din trecut, întâmplări neobişnuite şi amuzante, istoria, geografia şi viaţa religioasă. Dar şi cărţi ce trebuie citite, autori ce trebuie cunoscuţi, personalităţi ale regiuni, performanţe sportive etc.

O invitaţie la lectură, la descoperire sau reamintire. Vă aşteptăm să ne semnalaţi subiecte de interes şi, de ce nu, să scrieţi alături de noi. Astfel cele bune şi frumoase să se răspândească, să se facă auzite în văile munţilor. Cu ecou…

Articolul „Ecoul munţilor” la numărul 5 apare prima dată în Ecoul muntilor.

Budacul este cel mai înalt şi mai impunător masiv din Munţii Bistriţei (unitate încadrată la nord şi est de râul Bistriţa, la sud – de Bistricioara iar la vest – de culoarul depresionar Bilbor – Drăgoiasa – Şaru Dornei), fiind localizat în jumătatea sudică a acestora, între sălbaticele văi ale Negrei Broştenilor (la nord) şi Borcăi (sud).

Dată fiind alcătuirea sa exclusiv din roci metamorfice (filite, amfibolite, cuarţite, şisturi sericito – cloritoase, micaşisturi), aspectul general al reliefului este acela de cupole, de spinări rotunjite; versanţii au profil convex, văile sunt adânci, sălbatice şi întunecoase, înguste la bază şi larg evazate spre partea superioară; excepţie de la acest aspect general face numai muntele Slopăţul (1694 m) – o creastă zveltă cu pante repezi, orientată nord – sud, întocmai ca şi bara de gnaise porfiroide din care este alcătuit.

Nucleul central îl formează munţii Budacu (1859 m) şi Între Borci (1830 m), din care se desprind în toate direcţiile culmi mai prelungi (spre nord şi sud) sau mai scurte (spre est şi vest), pe care există în general poteci ciobăneşti.

În proporţie de peste 85% masivul Budacu este împădurit, specia net dominantă fiind molidul (Picea abies) care, local, mai jos de 1100 m, se asociază cu bradul (Abies alba) dar şi cu unele foioase (paltinul de munte – Acer pseudoplatanus, mesteacănul – Betula pendula, fagul – Fagus silvatica, teiul pucios – Tilia cordata, scoruşul – Sorbus aucuparia).

În parterul pădurilor, dar mai ales în rarişti şi parchete de pădure cresc zmeurul, murul, alunul, mult apreciate pentru fructele lor (semințele, în cazul alunului). La peste 1700 m, locul pădurilor uneori falnice, alteori dese și întunecoase este luat de tufărişurile şi ierburile care formează aici etajul subalpin: ienupăr (Juniperus communis), afin (Vaccinium myrtillus), merişor (Vaccinium vitis – idaea), diverse specii de muşchi (Sphagnum sp.).

Dintre ierburile cu flori din zonă care, în general, apar la toate altitudinile, trebuie amintite: clopoţeii (Campanula sp.), garofiţele (Dianthus sp.), bulbucii (Trollius europaeus), Centaurea sp., Polygonum sp., piciorul cocoşului (Ranunculus sp.), brânduşele de toamnă sau de primăvară (Crocus sp.), ciuboţica cucului (Primula officinalis), genţienele sau ghinţura (Genţiana sp.), diverse orhidee.

Pădurile întunecoase ale Budacului sunt populate cu specii de animale cu valoare mare cinegetică şi ştiinţifică precum ursul brun, cerbul carpatin, râsul, lupul, cocoşul de munte, dar şi de jderi, veveriţe, mistreţi. În apele repezi trăiesc peşti precum păstrăvul indigen, zglăvocul, mai rar lostriţa. Dintre reptile merită amintite diverse şopârle, vipera comună (Vipera berus) iar dintre amfibieni – salamandra (Salamandra salamandra).

Valoarea turistică a masivului constă în primul rând în frumuseţea şi unicitatea peisajului. Dată fiind altitudinea mare, zona subalpină înaltă se constituie într-un loc de belvedere excepţional. De aici pot fi admirate în zilele obişnuite de vară masivele înconjurătoare: Grinţieşul Broştenilor, 1734 m, Bivolu – Hălăuca, 1530 m, Grinţieşul Mare, 1756 m, Comarnicul, 1519 m, Bâtca Arsurilor, 1384 m, Harlagia, 1587 m şi chiar cele ceva mai îndepărate precum Ceahlăul, Călimanii sau Rarăul. În zilele cu atmosferă foarte transparentă, însă, (mai ales iarna), de aici pot fi văzute multe masive mai îndepărtate ale Carpaţilor Orientali (Rodnei, Maramureşului, Obcinele Bucovinei, Hăşmaşu Mare, Gurghiu, Harghita, Tarcău etc.) acestea încântând privirea cu linia nehotărâtă şi întotdeauna albastră a culmilor (apreciem că, în astfel de zile limpezi se văd de pe Budacu cel puţin 60 % din  masivele Carpaţilor Orientali).

Căile de acces cele mai lesnicioase spre zona înaltă sunt dinspre valea Neagra Broştenilor – pe afluenţii acesteia Ortoiţa şi Cristişorul şi dinspre valea Borcăi (cu afluentul ei Borcuţa) dar se poate ajunge relativ uşor şi dinspre sud, pornind din valea Bistricioarei şi afluenţii acesteia Valea Seacă şi Muncelul.

Recomandăm celor îndrăgostiţi de munte să se intereseze cu o zi – două înainte de ascensiune despre traseul pe care îl vor urma şi despre starea acestuia de la localnici, pădurari, lucrătorii forestieri, primăriile de la Borca sau Broşteni, întrucât puţinele marcaje turistice realizate în anii ’70 ai secolului trecut s-au deteriorat, ca şi multe dintre potecile pastorale sau drumurile forestiere din zonă. Îi sfătuim, de asemenea, pe potenţialii turişti ai acestei regiuni să se doteze cu hărţi topografice ale zonei la scară cât mai mare sau cu imagini din satelit disponibile acum pe Internet, pe care să traseze itinerariul ce va fi urmat. Un alt sfat este ca excursia să fie făcută în doi – trei cel puţin, nicidecum solitar, dată fiind absenţa serviciului “Salvamont” în zonă. Ideală este, mai ales vara, ascensiunea cu cortul, în zona înaltă fiind numeroase izvoare (în munții alcătuiți din roci metamorfice, în general sunt izvoare și la altitudini mari).

Iulian SĂNDULACHE

Articolul Invitație la drumeție – Budacul Bistriţei. Scurtă descriere geografică apare prima dată în Ecoul muntilor.