Bună ziua, domnule profesor Eduard Bodea! Vă mulțumim că ne-ați oferit ocazia de a discuta cu dumneavoastră despre activitatea și pasiunea pe care le dedicați informaticii, electronicii și roboticii. Pentru început, am dori să aflăm câteva detalii despre dumneavoastră. Cine este domnul profesor Eduard Bodea?

M-am născut și am copilărit în Bacău, făcând școala și liceul tot acolo, în zona aceasta am venit în 2019-2020. Electronică am făcut în clasa a VII-a, iar tot liceul, spre deosebire de alți elevi, mi-am concentrat atenția spre electronică. Încercam să îmi cumpăr piese, însă pe atunci se găseau foarte greu componentele și erau foarte scumpe, însă după ce a venit revoluția am avut acces la tehnologie din ce în ce mai mult, ceea ce m-a ajutat în a-mi descoperi adevăratul potențial.

Știu că sunteți profesor de informatică în mai multe școli gimnaziale, este greu să predați în atât de multe școli?

Este un pic mai complicat decât dacă ai preda într-o singură școală. Nu numărul școlilor contează, ci numărul instituțiilor care au personalitate juridică, pentru că fiind un profesor în patru școli faci de patru ori lucrurile pe care le face un singur profesor care stă într-o singură școală. Partea de predat și de elev nu este cu nimic mai grea, doar partea de hârtii și documente. De asemenea și deplasarea în atât de multe școli implică foarte mult timp și niște cheltuieli în plus. Așadar, nu este greu predatul, ci activitatea în sine este mai complexă decât activitatea într-o singură școală.

Ce v-a inspirat să alegeți informatica ca domeniu de predare?

Am o activitate de 25 aproape 30 de ani începând de la partea de IT, până la fire telefonice, rețele de calculatoare, service la imprimante, copiatoare și faxuri. Am montat și am vândut peste o mie de calculatoare și am făcut programe de magazine și restaurante, iar acum am ajuns la concluzia că ar fi bine să transmit mai departe din experiență… și cui pot să transmit? Copiilor!

Cum ați descoperit pasiunea pentru electronică?

La atelierul din clasa a VII-a cred că eram. Era o săptămână de practică când făceai atelier cu un maistru, unde realizai lucrări mecanice. Îți dădeau o pilă, un fierăstrău și o bucată de fier și tăiai la fierul acela până se termina ora, după care plecai acasă și cam așa se proceda la fiecare oră. La un moment dat, ca să ne pună notă ne-a dat să facem un proiect și i-am spus că eu vreau să fac ceva legat de electronică, mai exact o punte redresoare. Maistrul, deși nu știa ce este aceea o „punte redresoare”, mi-a dat aprobarea cu condiția de a-mi evalua proiectul. Așadar, am făcut o punte redresoare cu niște diode de la un alternator de mașină. I-am scos puntea, am pus-o într-o cutie și am adăugat tot ce a fost nevoie. Deși el nu știa ce am făcut acolo, a rămas încântat că am făcut ceva diferit de ceilalți și de acolo am început să citesc, să studiez, să cumpăr piese și să avansez pe domeniul acesta, în condițiile în care atunci nu existau calculatoare.

Ce materie v-a plăcut cel mai mult în timpul școlii?

În timpul școlii am fost topit după ora de fizică. Era materia pe care o visam ziua și noaptea din pasiune și nu din cauză că mă punea cineva să învăț. Făceam probleme la fizică câte 40-50 de pe o zi pe alta și erau 2-3 culegeri, pe vremea aceea cunoscute, pe care le făceam cu ochii închiși. Atunci nu exista informatică în școli, iar fizica era cea care avea legătură cu electronica din clasa a VI-a, cu fenomenele fizice etc. Bineînțeles că pe lângă fizică a mers și un pic de matematică, alături de experimentele din ora de chimie ce m-au atras în acest domeniu. Primii ani de liceu i-am făcut la industrie alimentară și am avut o dirigintă de chimie care și-a propus să mă ducă la olimpiada de chimie. Atunci am făcut tot posibilul să scap, mutându-mă la liceul de matematică-fizică unde am continuat să excelez cu pasiunea mea pentru fizică și matematică.

În ce mod integrați elemente de electronică în orele de informatică?

Materia pe care o predau este informatică și TIC. TIC înseamnă tehnologia informațiilor, partea de prelucrare documente, pagini web, prezentări, word, excel, iar informatica înseamnă partea de algoritm și programare. Așadar, am o parte de materie care se bazează pe TIC și o parte care se bazează pe informatică, conform programei de la minister, deci nu eu stabilesc cât și cum, eu doar aplic ce este în programă. Leg partea de informatică cu ce am făcut înainte cu electronica prin partea de robotică, deci îndrum copiii spre activitatea asta de a construi, dezvolta și înțelege roboții. Este un domeniu foarte, foarte interesant și foarte modern.

Cum a început activitatea echipei de robotică pe care o coordonați? Care a fost cel mai mare succes al echipei de robotică până acum?

Pe lângă partea de școală în care se predă, separat, am construit roboți cu câţiva elevi doritori și am reușit să ajungem la finala Naționalei NextLab de două ori, în doi ani, cu doi copii într-un an și cu patru în celălalt an. Pe partea de elevi, consider că acesta este cel mai mare succes.

Ce competențe practice considerați că dobândesc elevii lucrând în domeniul roboticii?

Foarte multe competențe, în toate domeniile au nevoie de cunoștințe de matematică și fizică. De fapt, este un sistem care se cheamă STEM, tradus fiind Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică, de asemenea a fost introdus și un „A” la mijloc ce semnifică Arta. În cadrul STEAM, matematica nu este doar o materie separată, ci este integrată în celelalte discipline, oferind un context pentru aplicarea ei și făcând-o mai relevantă, mai accesibilă pentru elevi. Deci, în toate domeniile vor dobândi competențe, calcul, fizică cu partea de senzori, de mărimi fizice, de măsurare, viteze, forțe, partea de informatică cu programe, cu aplicații. Consider că nu este niciun domeniu care să fie fără tehnologie, nu cu roboți, dar fără tehnologie. Deja la clasele a VII-a și a VIII-a le prezint o parte de robotică în care aflăm împreună cum va fi viața peste câtiva ani și ce vor face roboții, iar prin acest lucru încerc să îi fac să conștientizeze că fără robotică nu o să se poată face nimic.

Cu ce provocări v-ați confruntat în coordonarea echipei și cum le-ați depășit?

Am plecat de la copii care nu știau nimic nici de informatică, nici de fizică. Am început să le explic partea de fizică de clasa a VI-a, unde fac circuite electrice cu becul și întrerupătorul. După care am înlocuit becul cu motorul, întrerupătorul cu o plăcuță Arduino, care este comandată de un program și am început să mișcăm primele lucruri, să mișcăm motoarele, am adăugat senzori, am citit diverse mărimi fizice pe care le-am interpretat și le-am transmis la motoare pentru a executa cerințele date. Am reușit să ghidez o parte din elevii cu vârsta de 12 ani să realizeze proprii roboți într-o lună jumătate și au început să înțeleagă cum funcționează și să îi programeze singuri, după care i-am provocat să facem un concurs de robotică între ei în care trebuiau programeze mașinuța pe care au construit-o în așa fel încât să parcurgă poligonul de la școala de șoferi.

Ce resurse sau tehnologii folosiți cel mai des în activitatea de robotică?

Unele sunt resurse financiare proprii, iar altele sunt resurse online, site-uri specializate unde sunt lecții, tutoriale pe care trebuie să le urmărim și pe care încercăm să le punem în practică și să copiem ce este acolo.

Cum reușiți să motivați elevii să se implice în proiecte extrașcolare?

Cel mai greu este să îi conving să încerce, după ce încearcă și văd platformele și le arăt ce pot să facă roboții, prind încredere că și ei la rândul lor pot construi acei roboți, iar atunci devin interesați.

Inteligența artificială v-a ajutat în dezvoltarea roboților? O considerați un avantaj sau un dezavantaj?

Nu, inteligența artificială nu am folosit-o aproape deloc, acum o studiez și particip la tot feluri de cursuri, însă consider că este un mare avantaj, dar depinde în mâna cui ajunge, ca și energia nucleară, poți produce curent sau poți produce altceva cu ea.

Știți că deja au fost publicate cărți, iar autorii au menționat faptul că au folosit inteligența artificială, considerați că este utilizată și în jurnalism?

Da, în mod sigur este utilizată și în jurnalism, în multe domenii, inclusiv în învățământ profesorii sunt învățați să folosească inteligența artificială pentru a-și realiza cu ușurință proiectele, lecțiile și a-și îmbunătăți stilul de predare. Problema de moralitate este să-ți asumi răspunsurile pe care ți le dă inteligența artificială, deoarece trebuie să ai suficiente competențe să-ți dai seama dacă inteligența artificială îți oferă niște informații aberante, în așa fel încât ceea ce publici să fie corect, iar acest lucru desigur se aplică și pe partea de jurnalism cu articolele. Pot fi multe greșeli date de inteligența artificială.

Se poate identifica cu ușurință utilizarea inteligenței artificiale de către elevi în efectuare temelor?

Evident, se poate cu foarte mare ușurință identifica prezența inteligenței artificiale, deoarece răspunsurile date de IA sunt total diferite de răspunsurile pe care le dă un copil în mod normal în clasă, iar dacă îi pui întrebări din temă și acesta nu știe să răspundă este clar că nu a uitat tema de seara până dimineața.

Ce sfat le-ați da elevilor care vor să urmeze o carieră în IT, electronică sau robotică?

Să continue să facă exact ceea ce cred ei că trebuie să facă și ceea ce le place mai mult, deoarece o meserie dacă o faci 20-30 de ani și nu ai renunțat pe parcurs, înseamnă că acela este locul tău. De asemenea, îi sfătuiesc să studieze foarte bine matematica, fizica și informatica, deoarece sunt elementele de bază care le vor fi de mare ajutor, atâta timp cât sunt stăpânite cu precizie.

Ce planuri aveți pentru viitor în dezvoltarea clubului de robotică și a activităților școlare?

Clubul de robotică nu există decât în imaginația mea și a altor copii doritori de a învăța despre procesul de creare a roboților. Aș vrea să creez un club de robotică unde elevii nu doar să învețe, ci să și practice robotica, însă este un drum lung până acolo.

Ioana Chirilă (Ceahlău) și David Ichim (Bicaz)

Articolul De la electronică la performanță națională în robotică Interviu cu domnul profesor Eduard Bodea apare prima dată în Ecoul muntilor.

Descoperi o mentalitate, cunoști o țară pornind de la oameni și de la obiectele plăsmuite de ei. Alături de limbă, obiceiuri și tradiții, costumul popular, și mai ales, ia, constituie o emblemă de recunoaștere, o marcă a identității etnice, un document cu certă valoare istorică și artistică, având o funcție practică, apoi apotropaică, datorită simbolurilor folosite în decorare, o dovadă a continuității în Țările Române, prin persistența milenară a unor motive dacice, reprezentate pe monumentele Antichității.

Să învăț să cos propria ie, primul romb, aidoma celui transpus de Brâncuși în Coloana Infinitului, simbol al comuniunii celest-teluric, trei linii paralele, ce ilustrează nașterea, cunoașterea de sine și moartea, spirala, preluată din cultura Cucuteni, transmițând mai departe tradiție și gust estetic, spiritualitate, mitologie, a constituit una din provocările vacanțelor petrecute în satul meu.

Încă din copilărie am admirat acuratețea, precizia, răbdarea și impresia de relaxare pe care vecina mea, tanti Mărioara, o emana atunci când lucra, iar noi ne adunam în jurul ei și doar priveam, fascinați, deoarece ne spunea mereu că trebuie să fim mai mari pentru a putea învăța. Toate cămășile cusute de dumneaei sunt amprentate de rafinamentul compozițiilor decorative, motive de străveche tradiție locală, cromatică bine armonizată, utilizând cu precădere culorile specifice ceramicii cucuteniene: alb, roşu şi negru. Magia culorii și sunetul subtil al aței mi-au purtat pașii tot mai mult spre casa dumneaei. A sosit timpul să învăț.

Evident, prima lecție a fost teoretică: „Pânza de casă se țesea în stative din bumbac sau pentru ocaziile speciale (sărbători religioase sau evenimente familiale) se folosea marchizetul (un material foarte subțire). Se fac două stane egale și două mâneci, care se cos și se încheie în cheiță. Pentru aceasta se formează găurele la trei fire și se prind cu ață de cusut. La gât se face lâncezul, se încrețește exact și se coase modelul. Se coase în cruci, pe-un fir sau pui pe dos. Pe mânecă se fac, de obicei, râuri, sau se face altiță, pe spate nu este necesar un model, deoarece se poartă bundiță, pe piept se folosesc modele geometrice simple, romburi, modele învățate de la bunica, din moși-strămoși.” , mi-a dezvăluit cu răbdare meșterul popular.

„Orice am văzut, am năcăjât și-am făcut” mi-a spus, nu fără mândrie, doamna Maria Marcoci, însă „trebuie să-ți placă, altminteri nu-ți iese nimic”. S-a deprins cu tehnica țesutului la războiul de țesut din copilărie, participând la țeserea pânzei de casă la războiul orizontal, învățând toate metodele vechi de țesere, coasere și decorare a pieselor de port. Este o fină cunoscătoare a țesutului în două și patru ițe, a urzit, a năvădit, cunoaște denumirile locale ale componentelor pieselor de port și elementele componente ale războiului de țesut, împărtășind celor ce-i trec pragul, tehnicile de lucru și formele finale rezultate în urma aplicării acestora.

Apoi a urmat partea practică, pentru început a vrut să vadă dacă am „mâna ușoară”, mi-a înmânat o bucată de pânză, a așezat în fața mea un model care reprezenta o floare, a luat acul și ața și a explicat punctul de cusătură denumit „cruciuliță” cosând primele două rânduri. Am analizat cu atenție tehnica ei pentru a „fura” secretul și pentru a trece cu brio testul (știam că au încercat și alte fete, dar nu aveau abilitățile necesare). „Atât pe fața pânzei unde iese modelul, cât și pe spatele ei trebuie să fie totul în perfectă ordine” a continuat artizanul și mi-a fost înmânat acul. Cu o emoție nemaiîntâlnită până atunci am cusut cu mare grijă primul meu model și am așteptat răspunsul cu sufletul la gură. Nu mi-a venit să cred când am auzit „Cum ai reușit să îl faci așa din prima?”. Am răsuflat ușurată. Știam că drumul îmi este deschis și că am fost luată sub aripa ei protectivă.

A urmat achiziționarea pânzei de casă și a ațelor potrivite, alegându-mi culorile roșu și albastru. Următoarea lecție a fost a decupării materialului în mâneci și două stane egale, apoi realizarea găurelelor pentru cheițe (coaserea părților). Ulterior am început modelul cu prima mânecă, pe trei coloane și a trebuit să calculăm matematic: cât spațiu este necesar pentru fiecare model și cât pentru spațiul intermediar. Cu albastru am cusut așa zisele „cârlige”, iar apoi am continuat cu roșu florile. Pe șirul din mijloc modelul este puțin mai diferit și complicat, deoarece în loc de cârlige sunt frunze, iar în loc de o simplă floare este un trandafir. Curând, am venit și eu cu o îmbunătățire, am realizat o fotografie a modelului pentru a putea mări și observa cu mai multă ușurință succesiunea cruciulițelor. „Bunica”, tanti Mărioara, era uimită de modul în care am reușit să mă pliez pe această activitate și mulțumită de faptul că motivele vechi învățate de la bunicii ei se transmit mai departe.

Am învățat și alte motive utilizate în ornamentaţia costumului tradițional: geometrice, fitomorfe, zoomorfe, cosmice şi chiar antropomorfe, „bobocul”, „strugurele”, „frunza de vie”, „frunza de stejar”, „coarnele berbecului”, „musculiţe”, „luceferi”, „melcul”, „creanga bradului”, „ghinda”. Am înțeles că niciun model nu este dificil atât timp cât îți dorești cu adevărat să-l realizezi, iar răbdarea, ambiția, uneori încăpățânarea sunt atributele unui creator.

Consider că portul popular reprezintă unul dintre elementele de bază ale culturii materiale a unui popor, o narațiune cosmologică ce însumează simboluri, revelări ale sacrului, hierofanii. „Îmbrăcați într-un veșmânt / Lung din cer până-n pământ/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n șale, scris în poale/ De-amândouă părțile scris câmpul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisă-i marea tulbure/ Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi/ Pe umărul de-a dreapta scrise-s Soarele și Luna/ Pe umărul de-a stânga închipuită-i lumea.”

Ioana Chirilă

Articolul Cea dintâi ie apare prima dată în Ecoul muntilor.