Pe zi ce trece-şi pierde calitatea,

În lumea plină de figuri bizare

Tot mai arar găseşti normalitatea.

În minte-mi suliţă de gând străbate

Că omenirea parcă-i un spital,

Saloane uriaşe pline toate

De-alcoolizaţi şi-alienaţi mintal.

Halate albe fluturând bizar

Printre nebuni se-mpleticesc formal

De la director până la portar,

Şi nici un doctor nu pare normal.

Oriunde ai căta cu-nfrigurare,

Vezi inşi ce se căznesc să sară calul,

S-arunce-n baltă piatra, fiecare,

Să-mpiedice mereu din drum normalul.

Prea des, aiurea şi nedemn se moare,

Îndepărtat şi rece este malul,

Şi doctorii se duc la vrăjitoare,

Şi prea în vogă e paranormalul!

Vom pune la finalul de mileniu,

Pe searbede şi negre frontispicii

De şcoli, căzărmi, familii, un deceniu

Firme de-aziluri, temniţi şi ospicii?

La cântu-mi de iubire orbi şi surzi,

Duşmanii mă-nconjor în mod fatal…

– Tu, cel hain cu ochi piezişi şi cruzi,

De mă urăşti,… urăşte-mă normal!

Şi nu mai fi bolnav fundamental,

Cu patimă şi aberant discurs,

În pândă oarbă de hăitaş total

Ca un Javert al secolului scurs!

În plin acord cu carnea şi cerescul,

Dacă-n iubire-ţi faci un ideal,

Te sfătuiesc să-i regăseşti firescul

Şi ad-o mai aproape de normal!

Sclav muzelor erotice, zălude,

Hedonic uneori conceptual,

Îi strig iubitei lacome şi nude:

– Dacă ţi-s drag, iubeşte-mă normal!

În acest timp şi-n existenţa care

Pe zi ce trece-şi pierde calitatea,

În lumea plină de figuri bizare

Eu cel mai mult iubesc… normalitatea…

Petru Burlacu, 26.10.2025

Articolul POESIS: Zodia Balanţei apare prima dată în Ecoul muntilor.