Munte sacru al dacilor, munte al etnogenezei, Ceahlăul a devenit un munte sfânt al creştinilor ortodocşi. Arhimandritul Ioanichie Bălan, un cunoscător al muntelui Athos, considera că sărbătoarea muntelui Ceahlău respectă modelul athonit, provenienţa sa trebuind căutată la marii sihaştri şi în special la Peon, care ar fi trăit pe aceste locuri în secolul al XVII-lea. Astfel, în secolele următoare sărbătoarea a fost una religioasă, la cinstirea ei participând sihaştrii muntelui, călugări de la schiturile şi mănăstirile Moldovei sau pelerini. În zorii zilei, scria Ioanichie Bălan, călugării săvârşeau în sobor Sfânta Liturghie, se împărtăşeau, luau masa împreună şi, îmbrăţişându-se unul pe altul, coborau fiecare de pe munte, la chiliile lor. Într-o lucrare dedicată muntelui Athos, acelaşi scriitor, ierarh şi pelerin ortodox, remarca din nou asemănările dintre cei doi munţi: “În ajunul hramului, numeroşi credincioşi din satele vecine, în frunte cu preoţii de mir şi călugării din Durău, urcă pedeştri din Durău, fie dinspre Izvorul Muntelui sau din Neagra-Bicaz”.

C.D. Gheorghiu scria în al său Dicţionar geografic al judeţului Neamţ la 1890: “Dinspre Târgu-Neamţ se organizează excursii de trei zile cu trăsura (circa 30–40 lei) prin Pipirig, muntele Petru Vodă, la giganticul munte Ceahlău, unde mai ales la 6 august, e frumos, adunându-se lume în vârful muntelui”.

Toader I. Ştefan din Ghindăoani merge în anul 1896 pe muntele Ceahlău cu ocazia hramului muntelui şi vede lume multă care urcă pe Ceahlău, întâlnind pe platou un grup mare de “boieri” în frunte cu subprefectul de la Piatra-Neamţ. Pentru adăpost foloseşte colibele făcute de către George Panu. În satul Răpciuni, la întoarcere găseşte lume multă, fiind şi hramul bisericii şi sunt poftiţi la masă cu sarmale şi plăcinte. Mihail Sadoveanu a fost şi el martor al sărbătorii muntelui: “În ziua aceasta, a Schimbării la Faţă, au moldovenii obiceiul să facă ascensiunea muntelui”, şi continuă: “Când oaspeţii sosesc cu încetineală şi blândeţă, ca în veacurile vechi, e bine să te integrezi peisajului şi să te armonizezi în toate ca să-i cânte fiinţa de puterea acestui pământ şi să simţi că te adaugi neamului tău”.

ÎÎn perioada interbelică, mănăstirea Durău devine tot mai importantă, un pol al ortodoxismului moldav, vizitată de numeroşi pelerini şi turişti, iar sărbătoarea religioasă devine din nou una însemnată. Romulus Vulcănescu a participat şi el la sărbătoarea muntelui în anii de după cel de-al II-lea război mondial, evidenţiind caracterul său ce era mai  mult tradiţional-folcloric, nu unul duhovnicesc. Autorul descrie mulţimea, muntenii în straie de sărbătoare, buciumaşii, rugurile ce se aprindeau. Se urca înainte de miezul nopţii şi conform tradiţiei se cobora înainte de asfinţit. El nu menţionează o slujbă religioasă (credem că din cauza vremurilor în care a publicat lucrarea), ci doar o rugă închinată cerului, soarelui.

Cu toate aceste avataruri ale timpului, Ceahlăul trebuie să rămână un munte al rugăciunii, un munte sacru, aşa cum a fost de la daci, la protoromâni şi până la noi, românii de astăzi, şi “ziua de 6 august trebuie să rămână în sufletele tuturor  un semn al închinării pe acest munte, către Dumnezeu, către natură şi frumuseţile ei”, aşa cum cerea dr. Gheorghe Iacomi.

Daniel DIEACONU

Articolul Hramul muntelui Ceahlău apare prima dată în Ecoul muntilor.

Deschidem revista cu o poveste despre Vasile cel Mare, haiducul ştiut de mulţi din „Judeţ al sărmanilor” a lui Sadoveanu sau din balada culesă de Alecsandri:

„Toată vara-n Grinţieş

Şi iarna stoler la Ieşi…”

La poalele muntelui Grinţieş se ţine cea de-a şaptea ediţie a unui festival aflat sub semnul haiducilor şi haiduciei, sub semnul lui Vasile cel Mare. Am alăturat un desen realizat de Dimitrie Iavorschi pentru una dintre cărţile noastre închipuind pe celebrul „vameş de drumul mare”, cum îi zicea Mihail Sadoveanu.

40 de articole, 22 de autori şi multe imagini vechi şi noi. Prezentăm tineri artişti, tineri de succes, tineri redactori. Propunem o personalitate a lunii.

Invităm la istorie, la turism, la drumeţie, la poveste, la lectură. O absolventă de geografia turismului ne prezintă un mic studiu despre meşterii populari ai zonei, cu lumini şi umbre (mai pretenţios – analiza SWOT). Nu lipsesc figuri luminoase de dascăli, precum soţii Popovici şi Gheorghe Bondar din Borca, Petre Gheorgheasa din Broşteni, Ioan Ciucanu din Poiana Teiului, Aftanasă Borşuc din Grinţieş, continuăm studiile propuse de Flavian Chifu şi Marius Cătălin Popovici şi amintirile lui Constantin Cojocaru şi interviul cu Neculai Tărâţe. Vorbim despre o tabără de la Galu şi o predică de la Largu.

La rubrica de sport: o echipă inedită – „Mâtzele negre” – rugby feminin, care au ajuns cu căutarea de talente până la Pipirig.

Completăm cu scrieri de epocă (o monografie de la Pipirig din 1936 şi un text al lui Constantin Turcu), presă veche (de la Târgu-Neamţ), amintiri, recenzii, ştiinţă, astrologie amuzantă, toponimie, jurnale de călătorii. Cu adevărat un caleidoscop. La o bună citire!

Daniel DIEACONU

Articolul „Ecoul munților” nr. 9 – Sub semnul haiducilor și haiduciei… apare prima dată în Ecoul muntilor.