Conform cercetărilor lui Paul Braşcanu, încredinţate volumului „Drum de fier prin praf de puşcă şi ploaie de stele”, 2012, în luna mai 1917, pe Valea Bistriței, în zona Broșteni – Crucea, era prezent un număr mare de trupe ruse aflate în dezordine, iar efectul acestor importante mișcări de trupe s-a tradus pe de o parte, în câteva lucrări care au dezvoltat infrastructura locală – la Bâtca lui Târsină fusese amenajat un nou drum spre Clife și Bucovina – însă pe de altă parte mai importante erau distrugerile: drumul de la Broșteni la Crucea era foarte greu din cauza numărului mare de căruțe rusești; casa Domeniului Regal de la Barnar era ocupată de ofițeri; casa Domeniului Regal de la Crucea era ocupată de ofițeri superiori; pe Stânișoara toate cantoanele silvice erau devastate. Retragerea trupelor ruse, aliate lasă, însă în urmă, un tablou dezolant, așa cum aflăm tot din mărturiile consemnate de G.T. Kirileanu: „…crucea de piatră (cunoscută astăzi drept „Crucea Talienilor”) din vârful Stânișoarei era distrusă; șinele căii ferate înguste de pe Sabasa au dispărut; fabrica de la gura Borcii era arsă și școala devastată; în Mădei (sat în Borca, la limita cu Broșteni) primăria și școala erau distruse; în Cotârgași (sat în Broșteni) toate casele erau distruse; în Hărăoaia (Broșteni) toate casele erau distruse”. Pe de altă parte, în Broșteni erau două poduri peste Bistrița, iar pe munții Măzănoaia și Puciosul erau funiculare pentru extragerea lemnului, executate cel mai probabil de trupele austro-germane.

În anul 1916, unitățile specializate de Căi Ferate din Armata Română au trecut la demontarea liniei forestiere din Valea Tarcăului (35 de kilometri). A fost demontată și calea ferată din Valea Râşca (25 de kilometri), fiind folosite aceste materiale pentru construcţia căii ferate militare cu ecartament de 1.000 mm de la Piatra Neamţ, prin Bicaz, până la Hangu şi de aici la Grinţieş, cu o lungime totală de 65 de kilometri, care a fost dată în circulaţie la data de 17 octombrie 1916, o linie ferată strategică în contextul intrării României în război.

Tot în cursul anului 1916, armatele austro‐ungare şi cele germane au găsit soluţii şi resursele necesare pentru a începe şi ele construcţia unei căi ferate militare înguste, cu ecartament de 600 mm, de la Vatra Dornei până la Broşteni. Proiectul liniei a fost modificat în anul 1917, fiind prevăzută o joncţiune cu linia ferată construită de trupele române, dar cursul evenimentelor ce au urmat, nu au mai putut permite finalizarea acestui plan. Al doilea proiect ca importanță, cu o lungime totală de aproximativ 53 km, pleca tot din Vatra Dornei, însă se orienta spre Păltiniș, în apropierea frontierei cu Transilvania. Ultimul traseu viza conectarea Păltinișului cu Dârmoxa, în data de 15 octombrie 1918, apoi conectarea Văcăriei Regelui (la vărsarea Negrișoarei în Neagra – Broșteni) cu Broșteni. Primul proiect a fost început, în luna iulie 1916, din Vatra Dornei şi, ulterior, de la Sihăstria Negrişoara, având două ramificații, dar sfârşitul războiului găseşte lucrările neterminate, pe o mică distanţă aflată între localităţile Crucea şi Broşteni, întrucât s‐a lucrat în salturi, în funcţie de deplasarea liniei frontului. Prima variantă, de la Vatra Dornei trecea râul Dorna pe un pod din lemn, continuându‐şi calea pe fostul amplasament al fabricii Foresta, îndreptându‐se mai apoi spre Gheorghiţeni, Chiril, Cojoci şi Crucea pe un traseu aflat pe marginea şoselei şi firul râului Bistriţa. Pentru a se face, totuşi, legătura cu localităţile Neagra, Broșteni și Barnaru, la adăpost de tirul artileriei ruse, s‐a ales o cale ocolitoare, adică o a doua variantă feroviară prin Șaru Dornei, Panaci, Coverca, Păltiniș, Dârmoxa și Văcăria Regelui, iar mai apoi până la Broșteni. S-au folosit materiale de cale ferată, rezultate din demontarea unor linii forestiere aflate în zonă, precum și a celor de pe Valea Borcăi şi de pe Sabasa, pe o distanță de aproximativ 25‐27 de kilometri, precum și infrastructura de la cele două linii forestiere particulare cu ecartament de 600 mm, construite între Păltiniș și Broșteni (14km + 5km). Pentru a fi depășite Cheile Bistriței, acestea au fost străpunse printr-un tunel, pe locul unde acum se află barajul Zugreni, care s-a surpat la scurt timp după retragerea armatelor Puterilor Centrale. Pe pârâul Barnar s-ar fi construit o linie de cale ferată cu ecartament de 600 mm și o lungime de 15-16 km, care să se unească cu linia forestieră Bărnărel – Crucea. Potrivit unei fotografii, realizate de către serviciul fotografic al armatei austro – ungare, lucrările de cale ferată executate de către Puterile Centrale avansaseră în Valea Bistriței, pe teritoriul României, între punctul de trecere a frontierei Dorna – Gura Negrii (astăzi Dorna Arini) și Lunga (astăzi în apropiere de Cojoci), pe o distanță de aproximativ 16 km, o treime din distanța până la Broșteni. În cursul anului 1918, armatele austro – ungare și germane executau lucrări la linia de cale ferată planificată pe ruta Vatra Dornei – Broșteni, iar de aici până la Dârmoxa.

Pe parcusul anului 1919, în timp ce armata română era încă implicată în operațiuni militare în Transilvania și Ungaria, Regele Ferdinand a semnat două decrete care vizau exploatarea și extinderea liniilor ferate construite de inginerii austrieci și germani în timpul Primului Război Mondial pe teritoriul României. Primul decret, publicat în data de 16 iunie 1919, aproba un credit extraordinar de 300.000 lei, necesar Ministerului Lucrărilor Publice pentru acoperirea primelor cheltuieli, cu scopul luării în primire și exploatare a liniilor ferate secundare, construite de germani pentru exploatări forestiere. Următorul decret, publicat în data de 3 septembrie 1919, aproba un alt credit extraordinar, de 45.000 lei, necesar Ministerului Lucrărilor Publice pentru realizarea studiului complet al liniei ferate înguste Vatra-Dornei – Hangu, care în acel moment era parțial construită de către germani… (Va urma).

Virgil COJOCARU

Articolul Unele mărturii privind moșia Broșteni și necesitatea construirii unei căi ferate pe Valea Bistriței apare prima dată în Ecoul muntilor.

Potrivit lui Bogdan Ilie Cocieru, în anul 1906 pe raza comunei Broșteni existau cinci biserici și un schit, mai multe chilii și o casă cu două rânduri clădită la indicațiile Regelui Carol I, iar ca element de patrimoniu construit, cu o importantă valoare istorică, se remarcă schitul Rarău (cel vechi, din partea bucovineană, care data din vremea lui Petru Rareș, ce a fost distrus de nemți după 1777), referiri ce apar în Analele Bucovinei nr. 2(55)/2020, despre Moșia regală Broșteni. Între anii 1886 – 1906, pe raza comunei Broșteni – sediul administrativ al subprefecturei Plășii Muntele – Județul Suceava de la începutul secolului al XX-lea s-au construit, cu ajutorul Administrației Regale, un număr de 5 clădiri de școală în: Broșteni (1890-1892), Cotârgaș (1893-1895), Cojoci – Chiril (1895), Crucea (1896-1897) și Holda (1905).

Din relatarea lui G.T. Kirileanu, în Martor la istoria României 1872-1960. Jurnal și epistolar, putem deduce că hotelul din centrul localității era deja dat în folosință în anul 1908. Iată ce a notat acesta în jurnalul său: „Marți, 24 lunie 1908, la Broșteni. Serbare școlară cam ștearsă. Am tras la[h]otel, dar dl. Popovici (Aristide Popovici, administratorul moșiei regale Broșteni) m-a luat la curte (Casa Administratorului Moșiei Regale).” Hotelul și Casa Administratorului Moșiei Broșteni sunt descrise de profesorul I. Simionescu, în anul 1913, astfel: „Casa administratorului, spațioasă și gospodărească… [h]otelul de curând clădit”. Descrierea este însoțită și de o fotografie realizată de Vasile C. Buţureanu.

Tot G.T. Kirileanu, coautor în Descrierea Moșiei Regale Broșteni, județul Suceava din 1906, arăta că infrastructura rutieră pe Valea Bistriței -Domeniul Regal Broșteni nu prezenta nicio legătură funcțională până pe la 1880, localnicii deplasându-se la târguri (Târgu Neamț, Fălticeni și Piatra Neamț) pe plaiuri și pe obcini. În anul 1884, prin Legea pentru Domeniul Coroanei se instituia Domeniul Coroanei, care în Carpații Orientali – Valea Bistriței era format din următoarele imobile rurale: Borca, jud. Suceava; Sabasa – Farcașa, jud. Suceava; Bicaz, jud. Neamț. Astfel, la nivelul anului 1888 exista deja o șosea, însă doar pe sectorul Broșteni – Valea Negrişoarei, iar de aici se continua printr-un drum greu până la frontiera cu Bucovina.

Din analiza documentului Harta drumurilor, publicat în anul 1898, rezultă că Domeniul Regal Broșteni era traversat de o cale națională neșoseluită peste Munții Stânișoara : Văile Bistriței – Neagra, Broșteni – Negrișoara spre frontieră, dar și de o șosea vicinală neșoseluită Borca – Rarău, cu o extensie spre frontieră, din Crucea pe Valea Bărnărelului. Au existat, încă de atunci, anumite preocupări ce aparțin lui Gr. Crăinicianu, care în Frontiera Carpaților. Idei de apărare. Studiu pe teren în anii 1888-89-90, arăta că principalele căi de comunicație din zonă, care s-au dovedit ulterior de mare importanță în ecuația Primului Război Mondial, sunt:  Făitlceni – Dorna, sectorul Broșteni – Dârmoxa – Panaci – Gura Negrei, cu o extensie către Poiana Vinului, care a servit atacului românesc spre Transilvania; precum și Dorna – Gura Negrei – Băba – Bărnărel – Crucea – Broșteni, care a servit atacului Imperiului Austro – Ungar, dinspre Bucovina.

În anul 1894 erau în exploatare o linie îngustă de drum de fier în lungime de 20 km pe Sabasa (Borca) şi o altă linie tot atât de lungă pe Suha Mică, precum și o linie funiculară (cu o lungime de aproximativ 1300 m) peste Obcina Ciumârna (între Găinești și Negrileasa), la granița cu Bucovina. În anul 1909 s-a construit la Broșteni – Valea Bărnăreiuiui, cel mai probabil prin grija administrației Domeniului Regal, o cale ferată cu ecartament de 760 mm și o lungime de circa 14 km, pe distanța Bărnărel – Fundul Văii – Fabrica de cherestea Crucea. La Borca învecinată, societatea L. Wohl a constrult în perioada 1892 – 1893 două linii ferate forestiere, pe ecartament de 760 mm: una de la Borca pe Valea Borca, cu o lungime de circa 14 km și una de la Borca pe Valea Sabasa, cu lungime de circa 10 km și cu o ramificație de încă 1,5 km între Valea Sabasa până la Gloduri. De asemenea, între Păltiniș (astăzi pe raza comunei Panaci, județul Suceava) și Broșteni, antreprenorii D. Ștefani și C. Popovici construiseră circa 14, respectiv 5 km de linie ferată forestieră cu ecartament de 600 mm. Putem constata că proiectele privind o cale ferată pe Valea Bistriței, care să contecteze Vatra Dornei cu Bicaz (via Broșteni), au existat atât înainte, cât și după Primul Război Mondial.

Din anul 1900 avem o serie de calcule detaliate care încercau să demonstreze viabilitatea unui astfel de proiect. Aflăm că totalul general al plăților de transport pe apă și uscat, a produselor rezultate din exploatările forestiere, rășinoase, de mare valoare de pe Valea Bistriței, care însemnau plata a 1200 oameni ce plutăreau până la Piatra-Neamț, a 2000 oameni ce plutăreau de la Piatra – Neamț în aval și a 200 de căruțași cu câte 2 și 3 cai, se ridica la suma de 2.218.608 lei. La această sumă se adăuga valoarea transporturilor de mașini, cereale, băuturi și combustibili care se transportau în amonte pe Bistrița, pentru satisfacerea nevoilor celor aproximativ 25.000 de familii, de prin satele înșirate pe Valea Bistriței și văile afluente, plus cam tot atâtea familii din Transilvania, care se alimentau tot din România, cu produse ce se transportau tot pe această vale. Așa se poate vedea cât de importantă și ce venituri mari ar fi putut aduce o linie ferată pe Valea Bistriței, care putea fi construită de stat sau printr-o inițiativă particulară. Astfel, se puteau pune în legătură cu orașul Platra – Neamț: Broștenii (învecinat cu Dorna – punct de trecere a frontierei cu Bucovina) și Prisăcanii (punct de trecere a frontierei cu Transilvania). Se estima ca, pentru circa 120 km de cale ferată, costurile să nu depășească 12.000.000 lei, cu posibilitatea de a genera un venit brut anual de peste 4.000.000 lei. Dacă este să studiem și Dicționarul geografic al Bucovinei a lui Emanuil Grigorovitza, constatăm că în Bucovina vecină, rețeaua de căi ferate prezenta, în 1908, o lungime de peste 500 km, din care linia principală (construită în perioada 1865 – 1869) Lemberg – Cernăuți – Ițcani (Burdujeni – Iași) avea 114 km. La această linie principală erau legate mai multe linii locale, din care una ajungea la Vatra Dornei, și anume linia Hatna / Dărmănești – Câmpulung Moldovenesc (67 km). (Va urma).

Virgil COJOCARU

Articolul Unele mărturii privind moșia Broșteni și necesitatea construirii unei căi ferate pe Valea Bistriței, la început de secol al XX – lea apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cartea poştală faţă: Palatul Regal, astăzi Primăria din Bicaz, fotograf prietenul lui GT Kirileanu – A.A. Chevallier!

Piatra-Neamț, 1922, iunie 30.

„Sunt aici, dar numai două zile, concediul meu erupe cam pe la jumătatea lui Iulie. Auzisem de la Oprescu vești  despre apropiata-ţi venire și mă gândeam să trag o fugă la Cluj. Mereu am fost împiedicat și neprimind nici o știre de la domnişoara nu mi-am închipuit că va fi suferind. Carta ta  poştală de deunăzi  confirmă din nefericire bănuiala mea. Criza asta nu o fi din cauza greutății numelui? La începutul concediului meu am niște necazuri ale fraților de reglat la Broșteni și cum le-oi pune la cale voi veni sa vă văd la Cluj. Până atunci primește cele mai alese urări și sănătate. Închinăciuni părinților”. Viorel NICOLAU

Articolul Memoria cărţii poştale ilustrate: G.T. Kirileanu scrie lui Gheorghe Vâlsan la 1922 apare prima dată în Ecoul muntilor.