Îmi propusesem mai demult să fac un arc de cerc pentru a străbate tot bazinul Grințieșului Mic, pornind de la est spre vest. Am ales o zi dinspre sfârșitul lunii iulie, când prognoza meteo era favorabilă ieșirii ăn natură, și bine am făcut. A fost singura zi în care n-a plouat.

Mașina a rămas cuminte la asfalt și-am pornit pe vestitul Deal Gol cu imagini splendide asupra  lacului Izvorul Muntelui și spre dragul nostru Ceahlău.După o altercație hazlie cu câinii lui Daniel (ciobanul zonei) am ieșit din islaz prin terenurile  oamenilor (fânețe).

Aici, trebuie să vă spun cu toată sinceritatea că m-a cuprins supărarea, tristețea, amărăciunea și chiar neputința. Nu cu mulți ani în urmă, țarina era plină de oameni, cântece, chiote, bătăi ale coaselor, strigăte spre divinitate să se întoarcă ploile, iar acum… o iarbă până la brâu (m-am udat bine de tot) împânzită de o vegetație amenințătoare, care în curând va ocupa toate aceste terenuri cu fânețe.

Trist, dar adevărat. Timpurile bejeniei spre o viață mai bună a făcut ca locurile natale să rămână de nerecunoscut. Am trecut peste asta și mi-am urmat scopul. După două ore de mers am ajuns pe cel mai înalt vârf al zonei – Hurduga (1516 m), de unde drumul este mai lesne de străbătut, fiind doar drum de culme între Grințieș și Galu, Dreptu. Cu cât înaintam, muntele începea să prindă viață, auzindu-se mugetele și tălăngile vacilor de la stâna lui… Mardare.

După o oră am ajuns la stână, aceasta fiind localizată pe pantele domoale ale Muncileanului.Trebuie să vă spun că este un loc tare pitoresc, o poziționare deosebită, cu o mare deschidere spre sud-est (Munții Bistriței, Ceahlăul, Higheșul, Hășmașul Mare). Dacă nu mă credeți, se poate verifica cu ușurință, cu un utilaj de munte…

Baciul Hulpașu m-a omenit cu jântiță, caș dulce și jântuit deoarece am ajuns chiar la momentul preparării cașului. Tot acesta m-a informat că locul este bântuit de neamurile lui Arthur, o ursoaică cu trei pui de care trebuie să mă păzesc cu mare atenție…

După o ședere agreabilă la stână am plecat cu promisiunea că voi reveni. Urmează partea cea mai anevoioasă, necunoscută, fără marcaj și cărare. De fapt marcaj nu există deloc în zonă. O porțiune de câteva sute de metri, cu arbori căzuți, cu zmeură călcată și-ncercată de prietenii mei necuvântători (una două boabe coapte). Aici mi-a fost și este cel mai greu. Am mai cântat, am mai lovit cu unealta din dotare copacii (baltagul) și-am ajuns, nu cu ușurință, din nou la drumul de culme.

Am căutat locurile cu belvedere, ca să pot ajunge la La Fag. Este mult de mers, riscant să ajungi în Dreptu sau Păltiniș, dar… după două ore bune am ajuns într-un larg câmp cu fânețe, în mijlocul căruia se afla o stână părăsită. Pe perete am văzut marcajul făcut de ieșeni care au marcat traseul din centrul Grințieșului până în Calimani. Eram pe drumul cel bun.

Avertismentul baciului s-a adeverit.În mai multe locuri, pe cărare, am întâlnit urmele ursoaicei, care trecuse înaintea mea. Mi-am comparat mărimea la picior. Cred că purta 46, era mai mare ca a mea și m-am bucurat că nu ne-am intersectat.

Într-un final am coborât spre stânga, la Gura Grințieșului Mic. După opt ore și jumătate am ajuns la mașină obosit (nici nu se putea altfel), dar mulțumit  că am reușit să-nconjur tot bazinul Grințieșului Mic.

Celor cărora le este rău de la mersul pe jos, pot folosi mijloace auto, dar cu multe rânduri de pernuțe pe scaune… Muntele se străbate cu bocancii și cu rucsacul în spate… S-auzim de bine!

Mihai PANȚIRU

Articolul Pribeag prin România: Hurduga, Muncileanu, La Fag… apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-a născut la data de 17 februarie 1935 în comuna Poiana Teiului, unde şi-a petrecut copilăria şi a urmat cursurile claselor primare şi gimnaziale (I-IV şi V-VII). A absolvit cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Alexandru I. Cuza” Iaşi.

Între 1 septembrie 1960 şi 31 mai 1975 a ocupat funcţia de director coordonator al Şcolii Generale Grinţieş. A fost o perioadă grea. Populaţia şcolară era numeroasă (în jur de 500 elevi), 4 structuri (Grinţieş-centru, Grinţieşul Mare, Bradu şi Moci), dar existau doar 3 localuri de şcoală. Şi acestea aveau un spaţiu restrâns, permiţând desfăşurarea cursurilor doar pentru elevii claselor primare, ceilalţi folosind căminul cultural sau unele case închiriate.

Printr-o colaborare exemplară, demnă de invidiat, cu cei ce conduceau comuna, colegii şi sătenii, ce au sărit cu mic şi mare, s-a reuşit, ca în 1962, să fie dat în folosinţă localul şcolii din centru, unde, pe lângă sălile de clasă erau şi laboratoare. Tot în această perioadă a fost construită o anexă în care a fost amenajat spaţiul pentru un atelier de tâmplărie şi de mecanică, unde elevii claselor a IX-a şi a X-a se iniţiau în tainele acestor meserii.

    Această realizare a permis ca Şcoala Grinţieşul Mic să fie transformată în internat, unde un număr de 50-60 elevi navetişti erau găzduiţi şi serveau masa de luni până sâmbătă. Până în 1965 s-au finalizat lucrările la Şcoala Generală Bradu II (două săli de clasă, cancelarie şi hol) şi Şcoala Generală Grinţieş II (o sală de clasă şi un hol). Şi la Şcoala Generală Grinţieş I au mai fost adăugate încă două săli de clasă cu etaj.

A fost o perioadă lungă, 15 ani, în care domnul profesor Grigore Vadana a coordonat activitatea a peste 30 de cadre didactice, plină de realizări. Toţi au pus umărul la aceste împliniri, dânsului revenindu-i meritul de a-i conduce şi a fi liantul între toţi cei implicaţi.

În toată această perioadă i-a stat alături doamna profesoară de limba română, Aurelia Vadana, născută Ursu, care l-a fericit cu un singur băiat, Dorin. A plecat dintre noi pe 5 ianuarie 2016.

Ilie ALEXANDRU

Pentru domnul profesor Vadana

Povestea Şcolii Grințieș s-a țesut în vremea a peste 50 ani, în vremuri uneori potrivnice, de faptele de învățătură, muncă, credință în bine ale învățătorilor, profesorilor și elevilor.

Când ne gândim la școală, de ce să ne amintim mai întâi? Poate de colegi, prieteni, diferite activități, jocuri. Dar nu putem să-i uităm pe profesori, pe cei care au sfințit cu sudoarea minții acest lăcaș în scopul educării copiilor muntenilor de pe Valea Bistricioarei.

Dintre acești minunați profesori, îi voi fi veșnic recunoscătoare domnului profesor de limba română, Vadana Grigore. Ca profesor, a urmărit să-i ajute pe elevi să pătrundă și înțeleagă frumusețile limbii române, valorile culturii românești, să citească din viața și opera marilor scriitori. Noi, copiii acelor vremuri, plecați din case fără bibliotecă, cu părinți fărăr cultură, am înțeles și urmat îndemnul domnului profesor: Citiți! Citiți! Iubiți cartea!

Acum când încerc să-i conturez profilul pot spune că a fost un profesor instruit, exigent, uneori puțin ironic, un profesor model pentru noi, cei care am ales să lucrăm în învățământ. Când am venit învățătoare la Școala Bradu, toamna anului 1975, am găsit o echipă de profesori tineri, harnici, veseli, uneori puși pe șotii, printre care și pe domnul profesor. Astfel am devenit colegă de școală cu dumnealui, bucurându-ne de momente bune, purtând în suflet amintiri comune legate de lecții, examene, concursuri școlare.

Nu putem uita că a fost director de școală într-o perioadă grea, când se învăța în spații provizorii, improprii, reușind ca, împreună cu restul colegilor, să construiască noul local al școlii. Așa a prins contur în jurul anilor 1960, într-un spațiu luminos, o frumoasă și importantă școală, pentru clasele I-VIII, din comuna Grințieș. Ba mai mult pentru a veni în sprijinul frecventării școlii de către toți elevii din cătunele îndepărtate (Pintec, Moci, Grințieșul Mare, Grințieșul Mic), cu sprijinul domnului director a fost înființat internatul școlar, reușindu-e astfel eliminarea abandonului școlar și analfabetismului. Alături de domnul profesor Vadana Grigore, în formarea tuturor generațiilor de copii din comuna Grințieș, și-au pus definitiv semnătura profesori ambițioși, bine pregătiți profesional, cu dragoste pentru activitatea didactică.

Elena ASĂVOAE

Articolul Evocare: Grigore Vadana – un profesor făcător de şcoală apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cei care s-au născut în acele vremuri şi înainte de 1960, când a fost construit  barajul Bicaz, cel  care a schimbat în totalitate zona noastră, încă mai au pe actele de identitate ca şi localitatea de naştere – comuna Bistricioara.

Inventarul aduna în acele vremuri grele tot ce deţinea comuna, statul şi judeţul în localitatea Bistricioara, ce se întindea de-a lungul cursului râului Bistricioara. Comuna în 1941 se întindea de la Pintec – Bradu până undeva sub lacul de acumulare Izvorul Muntelui şi cuprindea satul Bistricioara care acum aparţine de comuna Ceahlău.

Puţini ştiu că întreaga arhivă de stare civilă anterioară anilor 1960 a satului Bistricioara, se află la Grinţieş. În 1941 comuna noastră ce azi poartă alt nume, avea în componenţă 4 sate: Poiana, Grinţieşul Mare, Grinţieşul Mic şi Bistricioara.

Inventarul anului 1941, identificare în comuna noastră, împărţite pe sate, bunuri ale comunei, ale judeţului şi ale Statului.

Satul Poiana

Bunurile comunei: localul primăriei, teren, mobilier, islazuri (Poiana Tiharaie, Pietrele Roşii, Răchitiş, Faţa şi Dosul Grasului, Curmătura lui Sfarghi, Fundoaia, Piciorul Mărului, Curmătura, Golul Primăvărători, Arsiţa Pintec, Piciorul Bradului, Ciumărca), 10 poduri şi drumuri comunale pietruite.

Localul primăriei şi postul de jandarmi ce funcţionau acolo avea o suprafaţă de 190 mp, 10 camere şi erau construite în anul 1900 din cărămidă, cu acoperişul de tablă. Locul şi forma clădirii nu s-au schimbat mult din anii 40, clădirea actuală păstrând forma iniţială. În anul 2022, acoperişul a fost refăcut în forma iniţială a clădirii.

Bunurile Statului: localul bisericii de 102 mp, cimitirul, terenul bisericesc, şcoala nr. 3, folosită din anii 1900 şi teren şcolar.

Biserică „Adormirea Maicii Domnului” apare în inventar ca şi construită în 1864, din piatră, acoperită cu şindrilă, şi „bine întreţinută”.

Şcoala, în suprafaţă de 187 mp cu 6 camere, a fost dobândită prin donaţie în anul 1900. Era construită din cărămidă, acoperită cu ţiglă, fiind „bine întreţinută”.

Judeţul Neamţ avea un singur bun de inventar în satul Poiana al comunei Bistricioara: un aparat telefonic aflat în localul primăriei. Marca Ericcson.

Satul Grinţieşu Mare

Bunurile comunei: islazul Frasin, Arşiţa lui Ilie, drumuri comunale şi poduri comunale. Bunurile Statului: localul bisericii, teren cimitir, teren bisericesc, local şcoală nr. 4, teren şcolar. Biserică „Duminica Tuturor Sfinţilor” este clădită din lemn în anul 1793, acoperită cu şindrilă, „este bine întreţinută”. Aparţine cultului creştin ortodox.

Localul şcolii nr. 4 – Grinţieşu Mare a fost construită pe un teren donat, clădirea de 172,50 mp fiind ridicată de locuitorii comunei în 1932, din lemn, avea 8 camere şi era folosită de elevi şi de către directorul şcolii.

Satul Grinţieşul Mic

Bunurile comunei: islazul Dealul Gol, drumuri comunale şi poduri.  Bunurile Statului: local de şcoală nr. 1, terenul şcoală. Localul de şcoală nr. 1 a fost construit în anul 1902, din cărămidă, acoperită cu tablă, avea 7 încăperi, toate „bine întreţinute”, având o suprafaţă de 193 mp.

Satul Bistricioara

Bunurile comunei: local vechi al primăriei, terenul primăriei, izlaz Măluşteţ, drumuri comunale şi poduri comunale.

Localul vechi al primăriei construit în jurul anului 1880 se afla în anul 1941 în ruină. Clădirea avea 7 încăperi, era din lemn, acoperită din şindrilă.

Bunurile Statului: un local Bisericesc nou, un local Bisericesc vechi, teren cimitir, teren bisericesc, local şcoală nr. 4, teren şcoală,

Localul Bisericesc nou, „Sfinţii Voevozi”, construită din piatră şi acoperită cu şindrilă, „bine îngrijită”. Biserica aparţinea cultului creştin ordodox.

Local Bisericesc vechi „Sfinţii Voevozi” apare construită din lemn, acoperită cu şindrilă, „bine întreţinută”.

Localul şcoală nr. 4 a fost construită pe un teren donat, ridicată din cărămidă, acoperită cu tablă, 4 camere „bine întreţinute”. În 2 camere locuia directorul şcolii.

Inventarul a fost realizat în anul 1940 – 1941 de către Dumitru Ichim – primar,  Traian Repcuic – pretor, Dumitru Simionescu – notar, Ilie Bortişcă – preceptor, în calitate de membri ai comisie de inventariere şi sub semnătura lor se certifica exactitatea sumelor şi a proprietăţilor comunei, într-o încercare de a se cunoaşte întinderea proprietăţilor din România, ameninţată deja de cel de-al doilea război mondial care aruncase întreaga Europă în flăcări şi avea să modifice graniţe, proprietăţi şi să distrugă vieţi.

Oana Raluca CIUCANU

Articolul Comuna Bistricioara la 1941 apare prima dată în Ecoul muntilor.