Fiind așa de aproape, pofta de drumeție montană se poate realiza oricând și foarte repede. Se poate urca dinspre toate direcțiile, iar cu mașini de teren până aproape de destinație. (evident, la mine nu e cazul…).

Aleg întotdeauna calea cea mai lungă, pornind dinspre N-E, pe un traseu nemarcat, ce durează aproximativ 3 ore. După o pantă apreciabilă, urmează calea de creastă, până aproape de vârf.

Ceea ce mă atrage în fiecare primăvară, și nu numai, este mult așteptata ieșire a ghioceilor. Trebuie să vă mărturisesc că pe o suprafață de 4-5 hectare ies ghiocei și brândușe, atunci când mai sunt doar câteva petice de zăpadă.

   Este o minune a naturii să vezi aproape de vârful muntelui, o așa mare suprafață plină cu gingașii vestitori ai primăverii. Aceștia apar după trei săptămâni când cei de pe straturile noastre se topesc.

Deci primăvara este o atracție în plus pentru a urca pe Higheș, masivul ce domină împrejurimile. De sus se poate admira Ceahlăul nostru drag, Hășmașul, Grințieșul Mare, Măgura, etc.

Înainte de a ajunge sus sunt vestitele fânețe ale tulgheșenilor și bicăjenilor cu bordeie ancestrale, în care aceștia stăteau câte 3-4 săptămâni, în fiecare vară,(erau tare departe de sat) până terminau recoltatul fânului. Astăzi se mai încumetă a face fânul 3-4 gospodari.

Trebuie să vă mai spun că-n fiecare vară, vestiții icari ieșeni(sportivi de performanță), urcă pe acest vârf și coboară lin, cu parapantele, prin grădinile sătenilor, un spectacol unic și așteptat cu mare interes.

Nu pot să trec uitării denumirea pe care au dat-o muntelui localnicii. Aceștia îi zic Ciuhă și spun că atunci când nu se mai zărește niciun petec de zăpadă sus, pot trece la arat. Un lucru verificat…

Se pare că dinspre Bicazu Ardelean drumul este asfaltat până chiar sub munte. Deci sunt trasee ușor accesibile pentru toată lumea.

Voință să fie!!!

Articolul Pribeag prin România. Higheș apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-a născut la data de 17 februarie 1935 în comuna Poiana Teiului, unde şi-a petrecut copilăria şi a urmat cursurile claselor primare şi gimnaziale (I-IV şi V-VII). A absolvit cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Alexandru I. Cuza” Iaşi.

Între 1 septembrie 1960 şi 31 mai 1975 a ocupat funcţia de director coordonator al Şcolii Generale Grinţieş. A fost o perioadă grea. Populaţia şcolară era numeroasă (în jur de 500 elevi), 4 structuri (Grinţieş-centru, Grinţieşul Mare, Bradu şi Moci), dar existau doar 3 localuri de şcoală. Şi acestea aveau un spaţiu restrâns, permiţând desfăşurarea cursurilor doar pentru elevii claselor primare, ceilalţi folosind căminul cultural sau unele case închiriate.

Printr-o colaborare exemplară, demnă de invidiat, cu cei ce conduceau comuna, colegii şi sătenii, ce au sărit cu mic şi mare, s-a reuşit, ca în 1962, să fie dat în folosinţă localul şcolii din centru, unde, pe lângă sălile de clasă erau şi laboratoare. Tot în această perioadă a fost construită o anexă în care a fost amenajat spaţiul pentru un atelier de tâmplărie şi de mecanică, unde elevii claselor a IX-a şi a X-a se iniţiau în tainele acestor meserii.

    Această realizare a permis ca Şcoala Grinţieşul Mic să fie transformată în internat, unde un număr de 50-60 elevi navetişti erau găzduiţi şi serveau masa de luni până sâmbătă. Până în 1965 s-au finalizat lucrările la Şcoala Generală Bradu II (două săli de clasă, cancelarie şi hol) şi Şcoala Generală Grinţieş II (o sală de clasă şi un hol). Şi la Şcoala Generală Grinţieş I au mai fost adăugate încă două săli de clasă cu etaj.

A fost o perioadă lungă, 15 ani, în care domnul profesor Grigore Vadana a coordonat activitatea a peste 30 de cadre didactice, plină de realizări. Toţi au pus umărul la aceste împliniri, dânsului revenindu-i meritul de a-i conduce şi a fi liantul între toţi cei implicaţi.

În toată această perioadă i-a stat alături doamna profesoară de limba română, Aurelia Vadana, născută Ursu, care l-a fericit cu un singur băiat, Dorin. A plecat dintre noi pe 5 ianuarie 2016.

Ilie ALEXANDRU

Pentru domnul profesor Vadana

Povestea Şcolii Grințieș s-a țesut în vremea a peste 50 ani, în vremuri uneori potrivnice, de faptele de învățătură, muncă, credință în bine ale învățătorilor, profesorilor și elevilor.

Când ne gândim la școală, de ce să ne amintim mai întâi? Poate de colegi, prieteni, diferite activități, jocuri. Dar nu putem să-i uităm pe profesori, pe cei care au sfințit cu sudoarea minții acest lăcaș în scopul educării copiilor muntenilor de pe Valea Bistricioarei.

Dintre acești minunați profesori, îi voi fi veșnic recunoscătoare domnului profesor de limba română, Vadana Grigore. Ca profesor, a urmărit să-i ajute pe elevi să pătrundă și înțeleagă frumusețile limbii române, valorile culturii românești, să citească din viața și opera marilor scriitori. Noi, copiii acelor vremuri, plecați din case fără bibliotecă, cu părinți fărăr cultură, am înțeles și urmat îndemnul domnului profesor: Citiți! Citiți! Iubiți cartea!

Acum când încerc să-i conturez profilul pot spune că a fost un profesor instruit, exigent, uneori puțin ironic, un profesor model pentru noi, cei care am ales să lucrăm în învățământ. Când am venit învățătoare la Școala Bradu, toamna anului 1975, am găsit o echipă de profesori tineri, harnici, veseli, uneori puși pe șotii, printre care și pe domnul profesor. Astfel am devenit colegă de școală cu dumnealui, bucurându-ne de momente bune, purtând în suflet amintiri comune legate de lecții, examene, concursuri școlare.

Nu putem uita că a fost director de școală într-o perioadă grea, când se învăța în spații provizorii, improprii, reușind ca, împreună cu restul colegilor, să construiască noul local al școlii. Așa a prins contur în jurul anilor 1960, într-un spațiu luminos, o frumoasă și importantă școală, pentru clasele I-VIII, din comuna Grințieș. Ba mai mult pentru a veni în sprijinul frecventării școlii de către toți elevii din cătunele îndepărtate (Pintec, Moci, Grințieșul Mare, Grințieșul Mic), cu sprijinul domnului director a fost înființat internatul școlar, reușindu-e astfel eliminarea abandonului școlar și analfabetismului. Alături de domnul profesor Vadana Grigore, în formarea tuturor generațiilor de copii din comuna Grințieș, și-au pus definitiv semnătura profesori ambițioși, bine pregătiți profesional, cu dragoste pentru activitatea didactică.

Elena ASĂVOAE

Articolul Evocare: Grigore Vadana – un profesor făcător de şcoală apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cei care s-au născut în acele vremuri şi înainte de 1960, când a fost construit  barajul Bicaz, cel  care a schimbat în totalitate zona noastră, încă mai au pe actele de identitate ca şi localitatea de naştere – comuna Bistricioara.

Inventarul aduna în acele vremuri grele tot ce deţinea comuna, statul şi judeţul în localitatea Bistricioara, ce se întindea de-a lungul cursului râului Bistricioara. Comuna în 1941 se întindea de la Pintec – Bradu până undeva sub lacul de acumulare Izvorul Muntelui şi cuprindea satul Bistricioara care acum aparţine de comuna Ceahlău.

Puţini ştiu că întreaga arhivă de stare civilă anterioară anilor 1960 a satului Bistricioara, se află la Grinţieş. În 1941 comuna noastră ce azi poartă alt nume, avea în componenţă 4 sate: Poiana, Grinţieşul Mare, Grinţieşul Mic şi Bistricioara.

Inventarul anului 1941, identificare în comuna noastră, împărţite pe sate, bunuri ale comunei, ale judeţului şi ale Statului.

Satul Poiana

Bunurile comunei: localul primăriei, teren, mobilier, islazuri (Poiana Tiharaie, Pietrele Roşii, Răchitiş, Faţa şi Dosul Grasului, Curmătura lui Sfarghi, Fundoaia, Piciorul Mărului, Curmătura, Golul Primăvărători, Arsiţa Pintec, Piciorul Bradului, Ciumărca), 10 poduri şi drumuri comunale pietruite.

Localul primăriei şi postul de jandarmi ce funcţionau acolo avea o suprafaţă de 190 mp, 10 camere şi erau construite în anul 1900 din cărămidă, cu acoperişul de tablă. Locul şi forma clădirii nu s-au schimbat mult din anii 40, clădirea actuală păstrând forma iniţială. În anul 2022, acoperişul a fost refăcut în forma iniţială a clădirii.

Bunurile Statului: localul bisericii de 102 mp, cimitirul, terenul bisericesc, şcoala nr. 3, folosită din anii 1900 şi teren şcolar.

Biserică „Adormirea Maicii Domnului” apare în inventar ca şi construită în 1864, din piatră, acoperită cu şindrilă, şi „bine întreţinută”.

Şcoala, în suprafaţă de 187 mp cu 6 camere, a fost dobândită prin donaţie în anul 1900. Era construită din cărămidă, acoperită cu ţiglă, fiind „bine întreţinută”.

Judeţul Neamţ avea un singur bun de inventar în satul Poiana al comunei Bistricioara: un aparat telefonic aflat în localul primăriei. Marca Ericcson.

Satul Grinţieşu Mare

Bunurile comunei: islazul Frasin, Arşiţa lui Ilie, drumuri comunale şi poduri comunale. Bunurile Statului: localul bisericii, teren cimitir, teren bisericesc, local şcoală nr. 4, teren şcolar. Biserică „Duminica Tuturor Sfinţilor” este clădită din lemn în anul 1793, acoperită cu şindrilă, „este bine întreţinută”. Aparţine cultului creştin ortodox.

Localul şcolii nr. 4 – Grinţieşu Mare a fost construită pe un teren donat, clădirea de 172,50 mp fiind ridicată de locuitorii comunei în 1932, din lemn, avea 8 camere şi era folosită de elevi şi de către directorul şcolii.

Satul Grinţieşul Mic

Bunurile comunei: islazul Dealul Gol, drumuri comunale şi poduri.  Bunurile Statului: local de şcoală nr. 1, terenul şcoală. Localul de şcoală nr. 1 a fost construit în anul 1902, din cărămidă, acoperită cu tablă, avea 7 încăperi, toate „bine întreţinute”, având o suprafaţă de 193 mp.

Satul Bistricioara

Bunurile comunei: local vechi al primăriei, terenul primăriei, izlaz Măluşteţ, drumuri comunale şi poduri comunale.

Localul vechi al primăriei construit în jurul anului 1880 se afla în anul 1941 în ruină. Clădirea avea 7 încăperi, era din lemn, acoperită din şindrilă.

Bunurile Statului: un local Bisericesc nou, un local Bisericesc vechi, teren cimitir, teren bisericesc, local şcoală nr. 4, teren şcoală,

Localul Bisericesc nou, „Sfinţii Voevozi”, construită din piatră şi acoperită cu şindrilă, „bine îngrijită”. Biserica aparţinea cultului creştin ordodox.

Local Bisericesc vechi „Sfinţii Voevozi” apare construită din lemn, acoperită cu şindrilă, „bine întreţinută”.

Localul şcoală nr. 4 a fost construită pe un teren donat, ridicată din cărămidă, acoperită cu tablă, 4 camere „bine întreţinute”. În 2 camere locuia directorul şcolii.

Inventarul a fost realizat în anul 1940 – 1941 de către Dumitru Ichim – primar,  Traian Repcuic – pretor, Dumitru Simionescu – notar, Ilie Bortişcă – preceptor, în calitate de membri ai comisie de inventariere şi sub semnătura lor se certifica exactitatea sumelor şi a proprietăţilor comunei, într-o încercare de a se cunoaşte întinderea proprietăţilor din România, ameninţată deja de cel de-al doilea război mondial care aruncase întreaga Europă în flăcări şi avea să modifice graniţe, proprietăţi şi să distrugă vieţi.

Oana Raluca CIUCANU

Articolul Comuna Bistricioara la 1941 apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pot fi caracterizați ca o fâșie de munți uniți, legați prin culmi domoale, orientate de la N-E spre S-V. Partea estică este bine delimitată prin râul Bistrița, partea sud-vestică prin râul Bistricioara, tot aici aflându-se Munții Borsecului ce se continuă cu vasta depresiune a Bilborului. Din Bilbor se trece prin pasul Păltiniș (1.355 metri) spre limita nordică cu Șaru Dornei-Cozănești. Putem adăuga că Munții Bistriței fac parte din Carpații Moldo-Transilvani din grupa Carpaților Orientali.

Pornind de la Poiana Teiului și până începe Țara Dornelor (pe șosea), rămâi impresionat de locurile sălbatice de pe ambele maluri ale Bistriței formate de acești munți gata să se răstoarne în apele repezi ale râului (nu greu le-a fost celor doi năstrușnici să „mute” bordeiul Irinucăi în apele râului).

În zilele însorite, de sus, de pe Pietrosul (1. 791 metri) se pot admira numeroasele meandre ale râului, culminând cu vestitele Toance, în care ieșea la iveală iscusința plutașilor de pe vremuri nu demult apuse (aspecte descrise de Sadoveanu, Gane sau Vlahuță). Mai în amonte se găsesc Cheile Zugrenilor pe care apa Bistriței le-a format între cele două vârfuri, Pietrosul (dreapta) și Giumalăul (stânga).

Vorbind de vârfuri, primul este Budacu (1.859 metri) care se află în fundul văii Borcei (Neamț). Este de forma unui arc de cerc, înierbat în totalitate (aici construindu-se o stână europeană de cei care au concesionat islazul). Tot aici, câțiva investitori locali au construit un teleski pentru iubitorii sporturilor de iarnă și o cabană cu tot ce trebuie pentru turiști. Sunt în partea nordică a vârfului pentru a beneficia de mai multe zile cu zăpadă. Nu sunt date în folosință din motive necunoscute mie.

Cunosc foarte bine zona, fiindcă în octombrie, anul acesta, am făcut o a treia tură pe acest vârf. Menționez că n-am fost cu mașina, ci pe jos, pornind de pe al treilea vârf (Grințieșul Mare – 1.758 metri) pe un traseu ce a durat 9 ore.

Este de apreciat faptul că un grup inimos de studenți de la Facultatea de Geografie din Iași a marcat un traseu, pornind din Grințieș-centru pe Frasinu până în Munții Călimani. Acest traseu poartă denumirea de Drumul Ieșenilor și, undeva pe la sfârșitul primei jumătăți, se află refugiul Dârdia, aflat într-o accentuată degradare. Este un traseu de culme, ușor de parcurs dar foarte lung, până la Rețitiș, în Călimani.

Vorbind de vârful Grințieșul Mare trebuie amintit faptul că mai există un  vârf cu același nume între Holda și Holdița din Broșteni pe care l-am urcat acum trei ani. Sus se află o imensă cruce iluminată de un acumulator auto. Vârfurile menționate sunt pe partea estică a munților. Spre vest sunt culmi domoale, acoperite în cea mai mare parte cu vegetație forestieră, ușor de străbătut. Spun acest lucru, deoarece, peste tot, am întâlnit drumuri forestiere, de coastă sau de culme, practicate de tot felul de mașini.

Vara, viața pe munte este animată, datorită turmelor de mioare și a cirezilor de vite, dar și de prezența culegătorilor de afine, merișoare și ciuperci, care se găsesc din abundență și cu acces facil.

Știm că fiecare zonă (munte) are specificul ei (atracția ei). Din nordul munților (Pietrosul) și până în sudul lor (Grințieșul Mare) există locuri pline de farmec pentru iubitorii muntelui. Este o constatare și o invitație.

Mihai PANȚIRU, învățător, licențiat și master în geografie

Articolul INVITAȚIE ÎN MUNȚII BISTRIȚEI apare prima dată în Ecoul muntilor.