Daniel Lucian Maftei, căci despre el este vorba, locuieşte şi munceşte în Anglia şi a crezut de cuviinţă să împartă. A jucat fotbal, iubeşte fotbalul şi am insistat pe această pasiune a sa. M-am bucurat alături de el de bucuria copiilor. I-am cerut nişte date suplimentare pentru că vroiam să scriu ceva. M-a refuzat: „Mai bine să ne concentrăm pe ce putem face în continuare”. Am adăugat un fragment din ce-am scris eu în 2024 şi un fragment din ce a scris el despre expediţia pe Aconcagua. Un vârf cucerit.

*

„Din Grinţieş în Aconcagua! Am folosit acest titlu, căci, cu mândrie, spunem că Dan Maftei este un fiu al Grinţieşului. Prezent de copil la manifestările sportive ce se ţineau în zonă, părea serios, parcă mult prea serios, şi cu mult bun simţ. La meciurile de fotbal ce se disputau în fiecare duminică pe terenul din curtea şcolii, juca în apărare, cu o tenacitate care uimea. Parcă se agăţa de atacanţi! Aceasta e imaginea pe care o am despre tânărul Dan Maftei. Prieteni pe facebook, l-am urmărit (prin cele ce le oferea pentru apropiaţi) şi triumful său din Anzi trebuia sărbătorit de către „Ecoul munţilor”, de grinţieşeni şi de către alţi munteni din Neamţ. Succes în cucerirea vârfurilor ce se întind cu mii de metri către nori! Per aspera ad astra!”

*

Șapte vârfuri. De la Grințieș pe Aconcagua!

„Iubirea față de munte o am încă de cand eram copil și mergeam cu părinții în zonele de agrement din Valea Jiului în munții Straja, dar cea mai mare influență asupra mea a fost perioada petrecută în zona Grințieșului. De la vârsta de 12 ani am crescut la Grințieș unde mi-am dezvoltat bazele necesare pentru ceea ce am devenit în viața de adult. Ideea de a urca toate cele Șapte Vârfuri de pe glob mi-a venit la începutul anului 2023 când mă aflam într-o mică expediție montană în munții Atlas, cei mai înalți munți din nordul Africii cu o altitudine de 4067m. Pentru mine era a doua oară când mă aflam acolo. Urcasem acel munte în sezon uscat și am vrut să experimentez și sezonul de iarnă. Deci dintr-o discuție pe care am avut-o cu un coleg am ajuns la ideea de 7 summituri. Având deja programat Kilimanjaro pentru Iunie 2023 am decis să le fac și pe celelalte 6 și automat s-a legat cu Aconcagua. Cel care organizase expediția din Maroc avea deja programată și expediția pe Aconcagua, care avea să fie al doilea vârf pentru mine și o experiență de neuitat.

25 Iunie 2023 am atins cel mai înalt vârf al Africii – Kilimanjaro 5895 m!

O zi de emoție și extaz pentru mine din mai multe motive. Evident eram fericit că eram acolo și marchez primul vârf, dar călătoria de a ajunge acolo a fost principalul motiv pentru emoțiile mele. Călătoriile acestea pe munți, mi le-am imaginat de foarte mult timp, încă de când eram mic, dar niciodată nu am știut concret că vor deveni realitate. Adesea vorbeam de Everest, Kilimanjaro și alți munți, dar erau doar vorbe și fantezii la momentele respective, dar în același timp, cumva în sufletul meu știam că va veni o zi când toate aceste fantezii vor deveni realitate.

Aconcagua, 6960.8 m altitudine. (…)

Nu a fost deloc ușor, dar am ajuns în vârf unde am uitat de faptul că aș fi vrut să renunț. Peisajul și liniștea de pe acel vârf m-au făcut să mă regăsesc cumva și să alung gândul de a renunța. Ajuns înapoi în tabără am decis să iau antibiotice și să iau și niște pastile de tuse. Două zile mai târziu eram total diferit. Am urcat în tabăra 1 Canada fără nici un fel de probleme cu echipament aproximativ 18 kg și altitudinea era aceeași cu Cero Bonete. În tabăra 1, vântul puternic ne-a rupt cortul, dar asta nu a reprezentat nici un motive de îngrijorare majoră, doar că nu prea am dormit în seara aceea, rugându-ne să nu ne ia cu tot cu cort. A doua zi am aflat că vântu bătuse cu 130 km pe oră. În drumul nostru spre tabăra doi unde aveam să stăm două nopți am întâlnit grupuri de oameni care coborau spunând că vântu le-a terminat expediția. Corturile le-au fost rupte și neavând alte corturi trebuiau să coboare. Trip over pentru ei. (…)

Summit Day, ziua în care am plecat spre vârf. A fost o zi lungă și destul de anevoioasă. De la 6000 m am urcat la 6960 m. Am pornit la 5:30 și abia pe la ora 3 pm am ajuns în vârf. Aș putea spune că ultima zi pentru mine a fost cea mai grea zi din viața mea din punct de vedere al efortului care a fost necesar să ajung acolo.

Ajunși acolo am înțeles de ce, cele mai multe accidente și decese se întâmplă la coborâre. În momentul în care ți se termină combustibilul în mașină, mașina nu mai dă nici un semn de viață. Cred că aceleași principii se aplică și corpului uman. Când se termină, se termină. La coborâre mi-am adus aminte de o experiență pe care am avut-o la vârsta de 6 ani când eram în vacanță la bunici în Bradu. Două dintre mătușile mele m-au luat cu ele la afine în Păltiniș. Dimineața ne-am dus cu mașina „mini” până aproape, dar seara a trebuit să venim pe jos din Păltiniș până la Bradu. Eu fiind copil, îmi aduc aminte senzația de oboseală pe care am avut-o atunci, identică cu cea de la coborâre de pe vârf în tabăra 3. Nu mai ajungeam odată! După acea aventură la afine am fost bolnav câteva zile. Pe Aconcagua am reușit să mă refac peste noapte. Ziua următoare eram ca și nou şi gata de coborâre.

Aconcagua pentru mine nu a fost doar un vârf pe care l-am atins, ci mult mai mult. Am învățat să nu mai subestimez munții și cel mai important altitudinea. De asemenea, antrenamentul de dinainte de expediție trebuie să fie strict și constant. Alimentația trebuie să fie cât se poate de sănătoasă și alcoolul să fie 0 fără nici o excepție. Cunoscându-mă și supraevaluându-mi abilitățile fizice am neglijat total pregătirea pentru Aconcagua, lucru care aproape m-a făcut să renunț. Lucru care nu se va mai întâmpla.

Următorii munți vor fi Denali 6190 m în Alaska, America de Nord, următorul Masivul Vinson 4892 m din Antartica, muntele Kosciuszko 2228 m în Australia, legat de Australia este și Puncak Jaya de 4884 m care se află în provincia Indonesiană, dar unii spun că aparține de Australia, deci, e pe listă, muntele Elbrus 5642 m în Europa și, bineînțeles, Everest 8848 m. Planul ar fi să reușesc să ating toate cele 8 vârfuri până la sfârșitul anului 2027.

Proiectul ăsta pentru mine (şi pentru alţii, în special tineri) a avut scop educativ, un proiect care să-mi dovedească și să dovedească faptul că nu contează cine ești și de unde vii, atât timp cât îți dorești cu adevărat, orice este posibil!”

Daniel DIEACONU

Articolul Un grinţieşean care nu a uitat de unde a plecat! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Popularitatea acestei cântări este remarcabilă: aproape orice credincios, indiferent de frecvența participării la slujbe, cunoaște melodia Prohodului. Este un fenomen aparte faptul că oameni care nu merg des la biserică se pot integra cu ușurință în cântarea comună, demonstrând forța acestei tradiții vii. Marele teolog Serghei Bulgakov considera Prohodul „cea mai frumoasă creație liturgică bisericească”, subliniind valoarea sa spirituală și artistică.

Participarea la această slujbă produce o puternică transformare interioară. Credincioșii nu sunt doar spectatori, ci trăiesc intens fiecare moment al Pătimirilor lui Iisus Hristos. Răstignirea, suferința de pe cruce, plângerea Maicii Domnului și punerea în mormânt devin realități trăite sufletește. Această implicare totală creează o legătură profundă între om și învățătura Bisericii.

În același timp, Prohodul devine expresia unei solidarități autentice cu Hristos în suferință. Credincioșii simt că participă la jertfa Sa, că poartă împreună cu El povara crucii. Această comuniune este una dintre cele mai intense experiențe spirituale din viața liturgică ortodoxă. Paradoxal, deși este o cântare de jale, Prohodul este străbătut de un fir luminos al speranței. Tristețea profundă este transfigurată de bucuria Învierii. În timp ce credincioșii plâng moartea lui Hristos, ei sunt în același timp animați de certitudinea biruinței asupra morții. Această îmbinare unică între durere și speranță reflectă esența credinței creștine, așa cum o exprimă și Sfântul Apostol Pavel: nu ne întristăm ca cei fără nădejde.

De aceea, slujba Prohodului este completată de cântări ale Învierii, care anticipează bucuria pascală. După încheierea cântării, Binecuvântările Învierii deschid perspectiva biruinței lui Hristos, arătând că moartea nu este sfârșitul, ci începutul vieții veșnice.

Un moment deosebit îl constituie procesiunea din jurul bisericii. Aceasta simbolizează conducerea Mântuitorului la mormânt, epitaful reprezentând trupul Său. Credincioșii participă cu lumânări aprinse, cântând și rugându-se, într-o atmosferă solemnă, dar plină de sens. Este o procesiune de înmormântare, dar și una a speranței, în care rugăciunea pentru cei vii și cei adormiți se împletește cu nădejdea Învierii.

Din punct de vedere teologic, Prohodul este extrem de bogat. În textele sale se regăsesc principalele învățături ale Bisericii: creația lumii, răscumpărarea prin Hristos, rolul Maicii Domnului, Sfânta Euharistie și, mai ales, învierea morților. Citirile biblice din cadrul slujbei întăresc aceste adevăruri, oferind o perspectivă profundă asupra sensului morții și al vieții veșnice.

În final, Prohodul nu este doar o cântare liturgică, ci și un puternic mijloc misionar. El unește comunitatea, sensibilizează sufletele și transmite mesajul iubirii lui Dumnezeu. Atmosfera unică a acestei slujbe – desfășurată primăvara, în dangăt de clopote și miros de flori – atrage chiar și pe cei mai îndepărtați de viața bisericească.

Astfel, Prohodul Domnului rămâne o expresie vie a credinței ortodoxe: o cântare în care durerea se transformă în speranță, iar moartea devine poarta către bucuria Învierii.

                                                                                                                 Pr. Anisiea Gheorghiță

Articolul PROHODUL DOMNULUI, PRIVEGHEREA PLINĂ DE NĂDEJDE A ÎNVIERII apare prima dată în Ecoul muntilor.

O lectură plăcută şi sărbători cu linişte!

Articolul Ecoul Munţilor nr. 41 – o lectură de Paşte! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Articolul Ecoul Munţilor la „jubileu”! Nr. 40! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Munca, ambiția și dorința de a ne autodepăși ne-au condus pas cu pas spre una dintre cele mai frumoase experiențe sportive trăite de echipa noastră de handbal. Fiecare antrenament, fiecare exercițiu și fiecare meci ne-au unit tot mai mult, pregătindu-ne pentru provocările care aveau să urmeze.

Am continuat antrenamentele cu și mai multă seriozitate, concentrându-ne pe organizarea în teren, comunicare și spirit de echipă. Toate aceste eforturi au fost răsplătite, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Echipa de băieți a reușit să obțină locul I, o performanță deosebită care ne asigură calificarea în etapa următoare a competiției.

De asemenea, echipa de fete a demonstrat ambiție și perseverență, reușind să obțină locul II. Chiar dacă nu a fost suficient pentru a merge mai departe, rezultatul este unul onorabil și ne motivează să muncim mai mult. Fetele au arătat că voința și munca în echipă pot aduce rezultate frumoase, iar experiența acumulată va fi un pas important pentru competițiile viitoare.

În această perioadă, băieții se pregătesc intens pentru etapa următoare, conștienți că fiecare meci va fi mai dificil. Cu încredere, seriozitate și susținere reciprocă, suntem hotărâți să reprezentăm școala cu mândrie și să demonstrăm că handbalul nu este doar un sport, ci și o lecție despre perseverență, respect și dorința de a fi mai buni în fiecare zi.

Prof. Luiza Haripcă

Articolul Un pas mai aproape de următoarea etapă apare prima dată în Ecoul muntilor.

Contribuţii importante au adus pentru acest număr preotul Gheorghiţă Anisiea, învăţătorii Gladiola Bondar şi Ilie Alexandru, profesoara Gabriela Vanda Cortez, bibliotecara Iolanda Lupescu, profesorii de istorie Daniela şi Vasile Ciubotaru, Ana şi Andrei Nica, Emanuel Bălan sau Mirela Curcă, Valentin Andrei are un interviu deosebit, la fel şi Alexandru Andrieş. Mulţumim profesoarelor Cristina Chirilă şi Ecaterina Caraza, universitarului Florin Alexandru Iordache. Mici intervenţii au avut Eusebiu Popa şi Contantin Mîrcă. Nu puteau lipsi juniorii: Maya Bicăjanu arată veleităţi istorice, iar literare dovedesc Ioana Bortişcă şi Casandra Asavei.

Despre visul unui copil ce a iubit fotbalul (şi-l iubeste şi matur şi este alături de el) aflaţi dintr-un interviu. Avem din nou „O personalitate a lunii” şi considerăm că merită tot respectul nostru!

Ca de obicei, istorie, literatură, etnografie, poveşti de viaţă, biografii etc.

O bună şi folositoare lectură!

Articolul Ecoul Munţilor nr. 38, anul IV, serie nouă apare prima dată în Ecoul muntilor.

La patru ani de la moartea sa tragică, Cristian Vatamanu este alături de noi printr-un articol vechi şi-l comemorăm pe profesorul Vasile Ţăruş. Dumnezeu să-i ierte! Universitarul Florin Iordache (a fost alături de noi în Tabăra Catharsis) ne-a trimis un prim articol, la fel cum au făcut inginerul Virgil Savin din Ghindăuani, profesoara Lenuţa Alupei din Borca şi bibliotecara Georgiana Bucur şi au revenit alături de noi profesorii Ecaterina Carază şi Vasile Amariei.  Am adăugat un articol al profesorului de istorie Mihai Ungureanu de la Tulgheş, iar spre drumeţie ne îndeamnă Oana Ciucanu şi Mihai Panţiru. Portretul sportiv este dedicat lui Garrincha.

Rămânem credincioşi demersului nostru de revistă tipărită şi vom oferi mai puţine articole online. În ciuda greutăţilor cu care ne confruntăm în aceste vremuri, ne îndreptăm spre numărul necesar de abonaţi pentru a merge în al IV-lea an al Seriei a II-a. Mulţumim celor care au fost şi sunt alături de noi.

O bună şi folositoare lectură vă dorim!

Articolul Ecoul Munţilor la numărul 37! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Numărul acesta a primit articole de la  mai mulţi profesori de istorie, erudiţi şi pasionaţi: Elena Preda, Emanuel Bălan, Ana şi Andrei Nica, Daniela şi Vasile Ciubotaru şi contribuţiile lor ne sunt de mare folos.

Remarcăm un studiu despre oierit realizat de mica noastră jurnalistă Maya Bicăjanu, care a folosit surse narative şi bibliografie edită şi o frumoasă iconografie. Au scris pentru noi, ca de obicei, Iolanda Lupescu, preotul Gheorghiţă Anisiea, Valentin Andrei, Ilie Alexandru (ca mai mereu – nostalgic), Lăcrămioara Pop, Mariana Deleanu, Oana Ciucanu, Mihai Panţiru şi alţii. Un interviu interesant ne-a propus eleva Casandra Asavei.

Istorie, etnografie, poezie, invitaţie la călătorii, biologie, realizări didactice, comemorări, sport, recenziii de carte, biografii romanţate. Cu adevărat un caleidoscop.

O bună şi folositoare lectură vă urăm!

Articolul Ecoul Munţilor la numărul 36! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Vor participa oieri din munţii noştri, de la Ditrău, Sărmaş, Bicazul Ardelean până la Farcaşa şi Ceahlău.

Oi, câini, gastronomie păstorească, muzică populară şi, sperăm, multă voie bună şi timp frumos. Vom reveni cu detalii…

Articolul Festivalul Oierilor Grinţieş – 2025 apare prima dată în Ecoul muntilor.

„Vă invităm din nou la un eveniment frumos, în jurul unui sport pe care îl iubește multă lume, un sport care nu moare niciodată şi care ne face viaţa mai frumoasă.
Pe data de 31 August, în Grințieș, județul Neamț se va organiza un turneu de Minifotbal, cu ajutorul Primăriei Grințieș.
Vrem sa readucem în atenţie acest sport şi să motivam pe cei mici sa joace în continuare şi să nu uite niciodată căci sportul este sănătate!
Va așteptăm pe toți si pe cei ce vor să joace, dar şi pe cei ce vor să vizioneze un spectacol de calitate.

Articolul Turneu de minifotbal la Grinţieş apare prima dată în Ecoul muntilor.