Într-o sălbatică splendoare,

Vedeam Ceahlăul la Apus,

Un uriaș cu fruntea-n soare,

De pază țării noastre pus”

                                                                                    ( George Coșbuc)

Muntele Ceahlău este adesea comparat cu Muntele Olimp din mitologia greacă, datorită numeroaselor legende care îl înconjoară, fiind totodată, una dintre cele mai frumoase și remarcabile forme de relief din România. Ceahlăul se distinge  prin formațiunile sale stâncoase impresionante, în jurul cărora, de-a lungul timpului, s-au născut numeroase povești, constituind o importantă sursă de inspirație pentru scriitori, poeți, sculptori și pictori.

Pentru județul Neamț, Muntele Ceahlău este un simbol deosebit de important, având o semnificație profundă din toate punctele de vedere: economic, cultural, istoric, turistic și spiritual. Datorită acestui fapt, în jurul muntelui se organizează numeroase manifestări cultural-artistice și spirituale, iar pentru turiști și pelerini este un reper de neînlocuit.

Una dintre manifestările cultural-artistice- sportive este CUPA IACOMI, organizată periodic de Asociația C.E.T.DR.GHEORGHE IACOMI” Piatra-Neamț, ajunsă la ediția XXXII-a, desfășurându-se la Cabana Izvoru Muntelui din or. Bicaz în perioada 5-7 iulie 2024, sub egida „Neamțul- ținut de poveste”.

Gheorghe Iacomi a fost un celebru  medic chirurg român, iubitor al muntelui, care a pus bazele turismului montan nemțean, remarcându-se în calitate de îndrumător, în ceea ce privește cultura muntelui și care, alături de inginerul Cornel Țarălungă, a pus bazele Salvamont în județul Neamț. În calitate de publicist, dr. Gheorghe Iacomi s-a remarcat prin publicarea unor articole de literatură turistică și de ocrotire a naturii, Masivul Ceahlău reprezentând principala sa preocupare în domeniu, inclusiv în ceea ce privește literatura de informare turistică.

În memoria dr. Gheorghe Iacomi și în cinstea Muntelui Ceahlău, asociația care poartă numele marelui chirurg și munțoman, organizează periodic manifestări care atrag zeci, poate chiar sute de iubitori ai muntelui din toată țara.

Astfel, anul acesta, la Izvoru Muntelui s-a organizat CUPA IACOMI- NEAMȚUL- ȚINUT DE POVESTE, la care au participat 20 de cluburi din toată țara, totalizând aproximativ 100 de persoane.Din discuțiile purtate cu organizatorii evenimentului rezultă că în anii anteriori participau chiar și 1000 de persoane, CUPA IACOMI reprezentând  o întâlnire între prieteni vechi și noi.

Pe lângă faptul că manifestarea s-a desfășurat sub forma unei întâlniri între pasionații de natură și drumeții și iubitorii de munte, în cadrul acesteia s-a desfășurat concursul la care au participat majoritatea celor prezenți de toate vârstele, care au parcurs toate probele de concurs. Concursul dotat cu CUPA IACOMI a constat în următoarele probe:

-Întrebări din sporturi montane, măsuri de siguranță, geografia muntelui;

-Alpinism la Piatra Miresei;

-Orientare cu busolă în labirint;

Probele culturale au constat în următoarele:

-Interpretare muzică folk individual;

-Muzică de munte;

-Poezie tematică;

-Umor;

-Fotografie;

Printre cei înscriși în concurs s-au aflat și 4 tineri munțomani din zona Neamțului, membri ai Asociației Culturale „Eu Cred” Tașca și care au parcurs cu brio toate probele de concurs, sub denumirea de „Montan Stil”, respectiv : Ionuț Coșerariu, 23 de ani, viitor student al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”- extensia Piatra-Neamț, Răzvan Tanislav, 16 ani, elev al Liceului „Carol I” Bicaz, Matei Mihăilă, 17 ani, din com.Pângărați, elev al Colegiului Național de Informatică Piatra-Neamț și Casian Borșuc, 14 ani, elev al Școlii Gimnaziale „Constantin Panțîru” Grințieș, ultimul fiind și membru al Asociației „Pro Grințieș”.

În urma evoluției excelente acelor 4 tineri ai Asociației Culturale „Eu Cred”, aceștia și-au adjudecat CUPA IACOMI, ed.a XXXII-a 2024, excelând atât la probele unde a fost necesară forța fizică, cât, mai ales, la probele de cunoștințe și cele culturale, făcând un adevărat spectacol de muzică folk cu cântece de munte cunoscute , lângă focul de tabără care a ținut loc de „lumini de scenă”, în curtea Cabanei Izvoru Muntelui.

Clasamentul general al concursului este următorul:1.MONTAN STIL; 2.TREI BĂIEȚI;3.CORYDALIS Mediaș; Au mai participat: SALT Cluj-Napoca, VÂNTURAȚIA Rm. Vâlcea, GIONI BABOȘ București, ATE HĂȘMAȘ, ZBOR, DRUM BUN, MAREA NEAGRĂ Năvodari, NORDIC Sibiu, SPEO CRISTAL Oradea, FOCUL VIU Focșani, MÂNDRUȚELE CĂLĂTOARE, CHEMAREA MUNȚILOR Galați, ECHIPA SPECIALĂ Galați, AITA Piatra-Neamț, TRASEE DE WEEK-END Piatra-Neamț, FAMILIA BERCEAN

Clasamentul pe secțiuni:

Proba NEAMȚUL- ȚINUT DE POVESTE: 1.MONTAN STIL; 2 focul viu;3.CORYDALIS, GIONI BABOȘ

Proba FOLK INDIVIDUAL: 1.IONUȚ COȘERARIU, 2.CĂLIN VANCEA, 3.RĂZVAN TANISLAV

Teste teoretice: 1.GIONI BABOȘ, 2.SALT; 3.COSTICĂ HASMAS

Proba TRASEU: 1.BERCEAN, 2.MONTAN STIL; 3.CORYDALIS

Proba ORIENTARE; 1.montan stil, 2.BERCEAN, 3.TREI BĂIEȚI

Proba ALPINISM: 1.BERCEAN, 2.TREI BĂIEȚI, 3. CORYDALIS

Proba CULTURAL: 1.CORYDALIS, 2.MONTAN STIL, 3.NINI POROJAN

CUPA IACOMI- ediția a XXXII-a, 5-7 Iulie, Izvoru Muntelui, Bicaz, a fost un eveniment memorabil în care sportul montan, aventura, tradiția și cultura s-au îmbinat într-un mod unic, elogiind în acest mod Muntele Ceahlău, în memoria celui care a fost unul dintre cei mai mari iubitori de munte- dr. Gheorghe Iacomi. Cupa Iacomi rămâne o oportunitate pentru cei care iubesc natura și muntele de a trăi o experiență de neuitat într-un colț de Rai al României: Muntele Ceahlău- parte a Ținutului Neamțului.

IMNUL CEAHLĂULUI

„Veniți la noi, Ceahlăul vă așteaptă

Cu ale sale stânci, urcând spre Soare,

Să ne apropiem de Cer pe creasta-naltă,

Să bem din apa pură din izvoare.

Veniți la noi, să ne unim cu Raiul,

Să inspirăm adânc mireasma vie,

Să ascultăm izvorul, vântul, naiul,

Să admirăm pădurea argintie.

Ceahlăul vă așteaptă cu iubire,

Cu crestele-i sculptate în chip sfânt,

Veniți și dați și altora de știre,

Că doar la noi e Raiul pe pământ.

Aici v-așteaptă Dochia bătrână

Și Polița cu Crini și verzi covoare,

Veniți în Rai, o zi, o săptămână,

Hai la Cascada cea Duruitoare.

De vrei să-ți vindeci trupul obosit,

Stănilele v-așteaptă primitoare,

Să adormiți în fân proaspăt cosit,

Să vă treziți, apoi, scăldați în Soare.

Vreți libertate? Muntele v-așteaptă

De la Izvor și pân-la Ocolaș,

Să vă uniți cu Cerul, fără teamă,

Iubiți natura-i tot ce-a mai rămas.

Uitați de stresul cel cotidian,

De traiul zilnic, poluat și rău,

Luați-vă concediu peste an,

Veniți la noi pe Muntele Ceahlău.

De sus puteți vedea marea cea mare,

Stăpânii lumii ași putea să fiți,

Puteți să fiți și stele, Lună, Soare,

Ceahlăul vă așteaptă să-l iubiți.”

MARIUS MIHAI COȘERARIU

Articolul CUPA IACOMI 2024: NEAMȚUL-ȚINUT DE POVESTE apare prima dată în Ecoul muntilor.

Întemeietor al turismului montan nemţean

Gheorghe Iacomi a dovedit o dragoste deosebită pentru natură, cu precădere pentru munte. Precizia mâinii de chirurg s-a îmbinat şi a completat tabloul omului de munte, atât în ipostaza de temerar al cărărilor şi piscurilor, cât şi atunci când mâna sa desena zeci de planşe, de la imagini de ansamblu până la cele mai mici detalii ale masivului Ceahlău.

A iubit mult muntele, a străbătut aproape în întregime Carpaţii României, peisajul stâncos al Pietrei Craiului rămânând permanent punctul său de referinţă.

Marea sa dragoste a fost Ceahlăul pe care l-a învăţat, l-a cunoscut şi l-a stăpânit cu pasiunea şi severitatea profesionistului. Interesul său nu a vizat doar muntele ca formă de relief, ci acel etos, acea lume pe care doar el o poate ascunde: oamenii şi obiceiurile lor, într-un spaţiu geografic limitat şi guvernat de legile aspre ale naturii.

Pentru că l-au simţit întotdeauna „de-al lor”, aceşti oameni, cărora li s-a dedicat, sătenii din vecinătatea muntelui, îi rostesc şi astăzi numele cu veneraţie.

A promovat şi susţinut activităţi privind cunoaşterea şi protejarea mediului înconjurător ca mijloc de educare şi întreţinere a sănătaţii, punând bazele turismului montan şi ale Salvamontului în judeţul Neamţ.

Începând din 1939, a fost membru al Clubului Alpin Român, făcând parte din colectivul de conducere al acestui organism. A fost, împreună cu bunul lui prieten profesorul Gheorghe Amaicei, iniţiatorul concursurilor de drumeţie si orientare turistică „Ştafeta munţilor” şi „Amicii drumeţiei” (prima ediţie desfăşurîndu-se în Ceahlău, în 1974). A fost preşedinte al Asociaţiei Turistice „Prietenii Ceahlăului” şi preşedinte de onoare al „Alpin Club Petrodava” Piatra Neamţ.

Medic pe front

Născut pe 19 aprilie 1914 la Piatra-Neamţ, unde a urmat şcoala primară și Liceul „Petru Rareş”, Gheorghe Iacomi a studiat medicina, anii I-IV la Cluj-Napoca, şi anii V-VI la Bucureşti, absolvind-o în anul 1939. Trece prin toate treptele de confirmare a calităţii de medic, practicând medicina în Bucureşti, între 1936-1939.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost medic pe front, mergând în prima linie până la cotul Donului. În 1942, a revenit la Piatra-Neamţ, unde a profesat ca medic specialist chirurg (1942-1949) şi apoi ca medic primar chirurg, până la pensionare (1978), cu o întrerupere de doi ani (1951-1952), când a pus bazele Spitalului Municipal Hunedoara, unde a fost atât medic chirurg cât şi director.

În cadrul Spitalului Judeţean Neamţ a fost şeful secţiei de chirurgie, iar în perioadele 1948-1949 şi 1957-1958 a fost director al aceleiaşi instituţii.

După pensionare, a profesat în cadrul Policlinicii Piatra-Neamţ, la cabinetul de Medicină Sportivă, până în anul 1984.

Performer al chirurgiei româneşti

Dovedind o largă cuprindere a domeniului chirurgical, a abordat vârfurile specialitaţii sale, ca grad de dificultate și tehnică, fiindu-i recunoscută precizia și rapiditatea în executarea actului operator chirurgical şi, în consecinţă, a fost considerat unul din medicii chirurgi de excepţie din ţară.

A fondat Filiala Neamţ a Uniunii Societăţilor de Sţiinte Medicale din România (1948) şi, de asemenea, a fost iniţiatorul Consfătuirilor Chirurgicale din Moldova (1971).

A obţinuţ brevet de invenţie (colectiv) pentru patul de terapie intensivă (1966). A prezentat peste șase sute de comunicări în cadrul congreselor şi conferinţelor interjudeţene de chirurgie, din care circa șaptezeci au fost publicate în revistele de specialitate.

Drept recunoaştere a activitatii sale şi ca urmare a faptului ca a fost întemeietorul şcolii moderne medico-chirurgicale în ţinutul Neamţului, în 1981 i s-a conferit premiul „Bisturiul de aur”.

Cercetare montană şi autor de articole despre drumeţie

Gheorghe Iacomi a îmbogăţit literatura de turism şi ocrotire a naturii colaborând cu articole în publicaţii naţionale („România pitorească”, „Muntele”) sau locale, în rubrici precum „Atlas turistic”, „Ocrotiţi natura”, „Drumeţind în Ceahlău cu dr. Gh. Iacomi”.

Activitatea de cercetare privind masivul Ceahlău s-a concretizat în lucrarile: „Ceahlău – ghid turistic”, ediţia I – 1961, ediţia a II-a – 1969 (coautor – Sanda Nicolau); „Harta turistică a masivului Ceahlău” – 1983; „Ceahlăul în spiritualitatea românească” – 1995; „Din trecutul vieţii monahale şi creştineşti în zona Ceahlăului” – 1998; „Ghid turistic şi din istoria turismului în Ceahlău – invitaţie la pelerinaj” – 2000.

Dr. Gheorghe Iacomi a trecut în nefiinţă în octombrie 1991, dar nu a fost uitat: sala de operaţie în care a profesat în cadrul Spitalului Judeţean Neamţ îi poartă numele, o stradă din zona centrală a oraşului se numeşte Dr. Gheorghe Iacomi, iar clubul „Clubul EcoTuristic IACOMI” (care se mândreşte că-i poartă numele) îi duce visul despre munte mai departe.

În anul 1998, Gheorghe Iacomi a fost declarat „Cetăţean de onoare”, post-mortem, al municipiului Piatra-Neamț.

Valentin ANDREI

Articolul DOCTORUL GHEORGHE IACOMI, PIONIER AL TURISMULUI MONTAN NEMŢEAN apare prima dată în Ecoul muntilor.

Toponimia muntelui şi a locurilor din jurul său arată prezenţa sihaştrilor şi călugărilor din timpuri vechi şi este înregistrată de documente încă din secolul al XV-lea. Este greu de ştiut însă, când au venit primii sihaştri pe aceste locuri şi care a fost originea lor. S-a spus că ar fi fost nişte ciobani din împrejurimi, dar mai lesne putem crede că ei au fost călugări autohtoni întorşi de la Muntele Athos sau călugări din marile mănăstiri ale Moldovei. Hărţile vechi, dar şi cele actuale, prezintă numeroase toponime cu rezonanţă monastică. Amintim: Piciorul Sahastrului, Groapa Sihaştrilor, Peştera lui Ghedeon, La Chilii, Peştera lui Vucol, Chilia lui Iosaf, Pârâul Călugărului, Piciorul Serafimei, Obcina Chiliei, Peştera lui Gherman, Piatra Altarului, Pârâul lui Martin ş.a. Al doilea vârf al Ceahlăului poartă numele de Toaca, fiind locul de unde sihaştrii muntelui erau chemaţi la rugăciune, iar Panaghia este o stâncă închinată Preasfintei Fecioare, aşa cum este una şi pe muntele Athos. Părintele Ioanichie Bălan, în cercetarea „vetrelor de sihăstrie românească”, spunea despre „Ceahlău, acest munte sacru al românilor”: „Aşezat ca o catedrală între pământ şi cer, dominând Carpaţii şi văile, Ceahlăul se desfăşoară de la sud spre nord, asemenea unei mese de altar. Este, desigur, unul dintre cele mai vechi jertfelnice ale strămoşilor noştri”. Şi Constantin Turcu, un fiu al locului, scria în 1943: „…în jurul acestui munte, la poalele şi pe coastele sale – mai mult decât pe alţi munţi din juru-i – s-au strâns, de veacuri, ca un roiu de albine harnice, schimnicii, sihaştrii – pustnicii cei vestiţi care se hrăneau cu rădăcini, ierburi şi fructe şi locuiau prin peşterile şi pâraiele ce şi azi le poartă numele…”

Gheorghe Iacomi afla de la bătrânii călugări de la Mănăstirea Durău (FOTO), în anul 1952, despre viața sihaștrilor de odinioară: „În afară de ciobani, care-şi încropeau stânile în goluri de munte, mai vieţuiau aici şi sihaştri – prin codri, unde-şi găseau o scorbură, o peşterucă, ori făceau o curătură şi ridicau un adăpost; o chiliuţă cu o temelie de lespezi, cu pereţii din lemn rotund şi acoperiş din coaja copacilor şi cetină. Dar nu le lipseau o carte, mătăniile şi o iconiţă. Îşi făceau toate uneltele trebuitoare din lemn, deschideau cărări spre izvoare, umblau pădurile după hrană: melci, ierburi, poame – ce le dădeau pădurea!”.

Când au apărut primii sihaştri pe aceste meleaguri nu ştim şi cred că nu vom şti niciodată şi acelaşi lucru putem spune şi despre primele sihăstrii, căci tradiţiile nu sunt sprijinite întotdeauna de hrisoave sau însemnări, dar nu putem nici să le ignorăm, căci la începutul Evului Mediu informaţiile scrise erau puţine, iar construcţiile se făceau din lemn şi astfel se puteau risipi de-a lungul veacurilor. Omul muntelui a dat naştere la o mulţime de poveşti şi legende, dar tradiţiile despre întemeierea lăcaşurilor monastice vechi întotdeauna conţin o fărâmă de adevăr istoric. Se spune că prima sihăstrie a Ceahlăului a fost ridicată de legendarul Dragoş-Vodă, în apropierea locului unde a scăpat într-o peşteră soţia sa urmărită de tătari. O altă sihăstrie, la care mărturiile documentare lipsesc, dar existenţa ei este sprijinită de o bogată tradiţie, este Sihăstria Călugăreni, ctitorie a lui Petru Rareş, în a doua sa domnie, ca semn de recunoştinţă pentru ajutorul dat de călugări în pribegia sa din anul 1538.

Un alt lăcaş monastic al regiunii a fost Mănăstirea Poienile, construită spre sfârşitul veacului al XVI-lea de către familia Movileştilor, Gheorghe mitropolitul şi Ieremia şi Simion, domni ai Moldovei. Un hrisov dat de Ieremia Movilă în anul 1599 confirmă existenţa acestei mănăstiri, amintită şi de tradiţia locului: „Am miluit şi am întărit cu un loc anume Poienile sub muntele Ceahlău, unde este nou-ziditul Sfântul Schit numit, pe care am început a-l zidi cu ajutorul lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda a Preasfintei şi nedespărţitei Treimi şi întru lauda şi numele Cinstitului Acatist al Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioară Maria”.

O mănăstire care a avut o mult mai lungă existenţă a fost Mănăstirea Hangu, care s-a numit apoi Buhalniţa (FOTO). Este ctitoria lui Miron Barnovschi-Movilă din anii 1626-1629. Un document din 25 martie 1627 arată că voievodul a ridicat această mănăstire „la rugăciunea călugărilor într-un loc de mare pustie, care se cheamă Hangul, în partea apusului depărtat”. Într-un hrisov din 7 ianuarie 1629, se arată că „am început a zidi de iznoavă, din temelie, sfânta mănăstire a rugătorilor noştri ce se numeşte Hangul”.

La începutul veacului al XVII-lea a fost ridicată şi Sihăstria Ceahlăului sau Schitul Sahastrului. Despre începuturile sale nu se ştie mare lucru, dar sfârşitul său a rămas viu în memoria populară, căci schitul a fost distrus de o avalanşă în noaptea de Înviere a anului 1704 şi a scăpat doar un călugăr şi cu Evanghelia. Schitul Cerebuc a fost construit în poiana cu acest nume de către călugării de la Mănăstirea Pionul, în jurul anului 1710 şi a existat până aproape de secolul al XX-lea. Şi începuturile sale sunt învăluite în legendă.

Primul important călător străin care ajunge în ţinutul Neamţului şi vizitează mănăstirile sale a fost Marco Bandini, un misionar catolic, care străbate Moldova în timpul lui Vasile Lupu. În cunoscutul său Codex Bandinus din 1648, scrie şi despre „vestita vale a Hangului, adică a Ecoului, pe care Bistriţa, prăvălindu-se peste pietre şi stânci, o face să răsune de murmurul său şi de unde glasul cântecului vine repetat de nouă ori. În această vale desfătătoare şi atât de departe de forfoteala oamenilor sunt două mănăstiri basilitane. Se mai găsesc şi multe sihăstrii în ascunzişul codrilor”. Cele două mănăstiri de pe valea Hangului la 1648 sunt Mănăstirea Pionul şi Mănăstirea Hangu, iar sihăstriile pot fi Schitul Durău, Schitul Poienile, Schitul Cerebuc ş.a. Tot lui Bandini îi datorăm şi o descriere a vieţii călugărilor şi schimnicilor, din cele ce le-a văzut sau auzit în călătoria sa în ţinutul Neamţului: „Nu mănâncă carne, raritate când mănâncă pâine, de obicei au câte o turtă nesărată din târâţă şi de mei abia pasat, o coc din cenuşă şi o mănâncă împreună cu fructe sălbatice, legume şi miere de albine. Ca îmbrăcăminte n-au decât o cămaşă de in. Tot restul hainelor este făcut din lână sau păr de animale, pe care le lucrează singuri. Locuiesc în chilii, colibe sau peşteri, n-au alt mobilier decât o icoană, rar câte o masă de lemn. Dorm la pământ pe o scândură goală sau pe lespezi şi pun sub cap o piatră în loc de pernă. Au faţa bărboasă, părul lung de le acoperă umerii şi hainele aspre. Sunt sănătoşi, voinici şi adesea trec de 100 de ani. Se ocupă cu albinăritul, cu grădinăria, cu semănăturile şi împletituri şi coşuri de nuiele”.

Gheorghe Asachi ajunge la poale de Ceahlău, peste aproape două secole şi imaginea văzută şi descrisă de el pare aceeaşi cu cea pe care o prezentase Bandini: „Singurătatea acestor locuri sălbatice totdeauna a înfăţoşat un azil persoanelor ce se hărăzesc a petrece o viaţă sahastrică. De aceea poalele Pionului şi coastele sale se văd presărate de mănăstiri, sihăstrii şi schituri locuite de monahi şi călugăriţe din care unii petrec tot anul prin vizunii, viptuindu-se numai cu poame şi ierburi. Cele mai însemnate dintre aceste aşezăminte sunt schiturile Hangul sau Pionul, Durăul, Cerebucul”.

La începutul veacului al XX-lea, Nicolae Iorga străbătea ţara să vadă şi să cerceteze „sate şi mănăstiri din România”. Ajunge la mănăstirile Bistriţa, Pângăraţi, Bisericani şi apoi „prin minunatul ţinut al munţilor împăduriţi trecem încet-încet la Hangu, la Buhalniţa, cu frumoasele case risipite (…) Mari pricepători ai frumuseţii, domnii cei vechi ai neamului nostru şi-au însemnat evlavia pe malurile Bistriţei. Ici şi colo pe înălţimi, acolo unde în alte ţări stau pânditoare castele de pradă, priveghiază aici lăcaşurile paşnice de rugăciune, pe care numai neînţelegătoarea vreme nouă le-a înstrăinat de la menirea lor”, spune el.

Materialul integral poate fi citit în Mesagerul de Neamț.

Prof. dr. Daniel DIEACONU

Articolul Sihaştri şi călugări la muntele Ceahlău apare prima dată în Ecoul muntilor.