S-a născut la 14 decembrie 1971 şi astăzi este locuitor al satului Livezi din comuna Mihăileni, județul Harghita. În anul 2008 a devenit  absolvent cu diplomă de licenţă al Facultăţii de Drept „Simion Bărnuţiu” din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, studii de lungă durată. În cadrul acelleaşi universităţi, în anul 2009, a absolvit cursul de studii postuniversitare secţiunea „comunicare şi relaţii publice”.

Este poliţist pensionar în urma unei activități prolifice, îndeplinind mai multe funcţii. În perioada martie 2018 – octombrie 2019 este Șeful Poliției Orașului Bălan. În perioada octombrie 2019 – octombrie 2020, a fost Șeful Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita. În perioada octombrie 2020 – decembrie 2021, a fost Șeful Poliției Orașului Vlăhiţa. În perioada aprilie 2006 – decembrie 2021 a fost purtător de cuvânt/ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.

A făcut parte, un mandat, din conducerea Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș Şi din primul Consiliu Teritorial Harghita al Corpului Naţional al Poliţiştilor şi a parcurs etapa cea mai grea şi în ceea ce priveşte formarea primului sindicat din istoria Poliţiei Române, fiind ales şi în primul Birou Teritorial Harghita al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I.

Începând cu anul 2000 este membru în Asociațiunea ASTRA, în prezent vicepreședinte al Despărțământului Covasna – Harghita al ASTRA (Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român), una dintre cele mai vechi şi de prestigiu societăţi de cultură din spaţiul românesc.

Membru în Asociația Cenaclului Literar „BUNA VESTIRE” din Miercurea Ciuc, începând cu anul 1995 până în prezent. Începând cu anul 2023 și până în prezent este membru al Redacției „CADRAN – JURNALUL MUREȘAN” din Târgu Mureș. Din anul 2006 este colaborator la revista „POLIȚIA ROMÂNĂ Inspectoratului General al Poliției Române și la revista „PENTRU PATRIE” a Ministerului Afacerilor Interne.

Consideră că are abilităţi de comunicare foarte bune obţinute în largul spectru de activităţi desfăşurate anterior dobândirii calităţii de poliţist, dar şi pe parcursul carierei profesionale, cu accent pe cei peste 15 ani de îndeplinire a atribuțiilor de purtător de cuvânt/ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, dar și pe cei 3 ani și 9 luni cu funcții de conducere. Completăm că abilităţile de comunicare (dăruite de Dumnezeu) se datorează şi multiplelor activităţi culturale, unde funcţionează ca un adevărat factotoum: prezintă, cântă, recită, mereu bine pregătit, dar reuşind să improvizeze atunci când este cazul. Şi a fost de multe, multe ori. Uneori parcă îl auzeam pe Cristian Ţopescu: doct şi cu „stupcit la furcă”, vorba regretatului Ion Asavei. La cât mai multe asemenea, domnule Gigi Filip!

Daniel Dieaconu

Articolul Cine sunt redactorii noştri?! Scriitorul harghitean GHEORGHE FILIP apare prima dată în Ecoul muntilor.

Dimineaţă mohorâtă de toamnă. Sâmbătă, 14 Septembrie 2024.

Plouă cu găleata! Ştergătoarele de parbriz abia fac faţă! Drumul este anevoios. Mai zicem un ,,Doamne-ajută Cruce Sfântă nu ne potopii de tot” şi încercăm să înaintăm. La o bucată de drum ploaia s-a mai potolit. Ajungem, într-un sfârşit, în faţa Bisericiii Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din Voineşti, Covasna. Mulţumescu-ţi Ţie Doamne!

Am ajuns cu bine şi la timp.  De acum aşteptăm să vedem dacă v-a fi, ori nu, posibil să pornim în paradă spre Valea Zânelor după cum era programul.

Nu pot şti ce era în sufletul organizatorilor dar îmi pot imagina…

Formaţiile participante erau în aşteptare, fiecare în mijloacele de transport ori pe sub umbrele, aşteptând.

Pentru două trei minute norii s-au spart şi lumea a început să coboare din mijloacele de transport, să se aşeze în ordine pentru paradă, însă, cerul a început din nou să plângă, cu bogate lacrimi, astfel că am fost nevoiţi să urcăm din nou în maşini şi am pornit, într-o altfel de paradă, auto de data aceasta, spre locul de desfăşurare a festivalului.

Cred că mare credinţă trebuie să fi avut careva că pe măsură ce ne apropiam de poiană, norii s-au subţiat iar pe când am ajuns, deasupra poienii,  norii s-au risipit, ploaia a plecat spre alte zări şi n-a mai revenit nici a doua zi; motiv pentru care parada portului s-a făcut  Duminică, cu formaţiile care erau programate să evolueze în cea de-a doua zi, dar,  cărora li s-au alăturat toţi cei care veniseră  de sâmbătă şi aveau să evolueze şi a doua zi pe scena festivalului.
În festival au participat 16 ansambluri de dansuri, 3 coruri şi 21 de interpreţi de pe tot cuprinsul ţării şi chiar din  Republica Moldova. Impresionant!

Majoritatea formaţiilor de dansuri au avut instrumentiştii în spate; evoluţia tuturor a fost live! Tot respectul!
Invitaţii,  Cornelia şi Lupu Rednic, au făcut un spectacol de zile mari! Am cântat, cu toţii, împreună cu ei la urmă şi tot împreună am jucat horele în jurul focului de tabără care a încheiat prima, din cele două zile, de festival.

Despre prezentatorul festivalului, Gheorghe  Filip nu mai vorbim! A fost şi de data asta, ca întotdeauna,  o cutie fermecată din care, la nevoie,  izvorât-au  versuri subtile sau umoristice, câte un crâmpei de cântec vesel ori de inimă albastră, glume ori vorbe de duh  cu care a  umplut timpul, în care sunetiştii  se străduiau să aşeze tehnica, de la un moment artistic  la altul,  întreţinând publicul, foarte numeros de altfel, într-o perpetuă bună-dispoziţe!
Tehnica de sunet şi meseriaşii de la acest segment merită nota 100*.

Despre organizare,în întregime,  n-am cuvinte!
Totul a fost la superlativ: zâmbete şi vorbe bune! Să tot petreci cu-aşa lume!

Au avut corturi largi, bine ancorate în pământ, cu pereţi pe trei părţi laterale, cu bănci din-destul pentru public;  la  scenă, de asemenea, un cort lung,(încăpeau lejer trei formaţii numeroase), din care urcai direct sub coviltirul scenei; nenumărate amenajamente pentru deservire publică şi multe -multe standuri cu produse tradiţionale! Lumea era protejată de intemperii, indiferent de ce, iar seara când a venit, în toate corturile aveau iluminat electric.

Se vedea, cât-de- colo, că oamenii au lucrat în echipă şi în număr mare, la tot ceea ce înseamnă pregătire unui asemenea eveniment: Cort de prim ajutor la vedere, pompieri, jandarmi, oameni de ordine îmbrăcaţi cu tricouri inscripţionate şi cu ecusoane, încât oricând, dacă aveai o întrebare, ştiai unde să te adresezi etc.

Perimetrul zonei era mărginit de nişte ,,bulumaci” groşi din lemn de vreun metru şi douăzeci cm înălţime, groşi de vre-o 20 cm, scobiţi în partea de sus dintr-o parte în alta,  în care ardeau nişte flăcări de parcă zânele puseseră acolo mii de licurici.

Focul de tabără trona în mijloc, împrăştiind limbi de foc de parcă erau cine ştie câţi balauri prinşi în jocul zânelor,  desenând pe negrul nopţii tot felul de forme roşiatice. Milioane de steluţe de foc împrăştiindu-se de pe pământ, păreau că vor să se înlănţuie într-o horă cu stelele din cer…

Seară de poveste!

Ziua de duminică a fost la fel de frumoasă, poate mai frumoasă, pentru că ne-am bucurat şi de parada portului.

N-a mai fost focul de tabără dar ne-am bucurat de focul cu care ne-au cântat cei din Corul ,,Voineştenii” care au încheiat festivalul, împreună cu care ne-am încălzit sufletele cântând „Ieşi române la lumină”.

Noi, participanţii în festival, am fost trataţi aşa cum o faci cu fraţii tăi iar, la despărţire,  nu am plecat cu mâna goală. Am primit fiecare câte o păpuşă de caş, o „bătruţă” de pălincă şi un colac răsucit, să avem merinde de drum iar în afară de diploma de participare pe format de hârtie, am căpătat, fiecare dintre noi, câte o diplomă inedită,  personalizată prin pirogravură, pe o bucată de scândură,( de fag ori de stejar? Că nu mi-am dat seama dar, de  estenţă tare că e destul de grea). Foarte ingenioasă ideea!

Dincolo de toate, am avut surpriza să-mi întâlnesc foşti consăteni, pe care nu i-am mai văzut de peste 40 de ani,  care fiind veniţi la băi în Covasna au venit să se bucure de acest extraordinar eveniment; iată bucurii provocate colateral. Mulţumim!

Duminica amurgea. Publicul era istovit de aşa îndelungată şi „dulce oboseală”. Bateriile le erau, de acum, încărcate la maxim, cu energie pozitivă, aşa încât oamenii s-au pornit, cătinel dar foarte  bine-dispuşi, spre casele lor.

Mulţi din public ne salutau pe cale spunând: ,,Vă aşteptăm şi la anul, dacă ne-o ţine Dumnezeu cu pace!” – acesta, pentru noi, era premiul cel mare! Am plăcut oamenilor din faţa scenei! Mulţumim Doamne că ne-ai ajutat să ne îndeplinim şi de data asta rostul şi ,,nu  ne-am făcut neamu’ de râs”!

S-a coborât cortina peste cea de-a treia ediţie a festivalului  din Valea Zânelor. Zânele s-or fi ascuns pe sub cetină să se odihnească. Or fi ostenite de atâta horit. Oricum organizatorii mai au treabă. Aşa un eveniment înseamnă muncă, de săptămâni întregi, înainte şi după desfăşurare.

Vă mulţumim, dragilor, pentru toată osteneala şi dragostea voastră frăţească!

Am agonisit amintiri frumoase, pentru anii de la urmă, când paşii ni se vor îngreuna şi n-om mai putea lua drumu-n picioare şi doba-n spate… ce-o vrea Dumnezeu! Dar, dacă El, ne-a îngădui şi-om fi sănătoşi şi ne-oţi mai chema, cu mare drag vom mai veni. Doamne-ajută!

Tulgheş, 17.Septembrie, 2024.

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu protejat UNESCO din anul 2021

Articolul Locuri binecuvântate şi oameni luminaţi la suflet VALEA ZÂNELOR –VOINEŞTI – COVASNA FESTIVALUL DATINA JUNILOR, Ediţia a III-a, 13-15 septembrie 2024 apare prima dată în Ecoul muntilor.

Azi, data de mai sus, cu prilejul ședinței Cenaclului Literar „Buna Vestire”, premergător ședinței de cenaclu.

De ce premergător? Păi ședința aceasta părea, încă dinainte să fie cumva, să ne arate cum să nu fie deloc, întrucât unul după altul, apărea câte un mesaj de impotență, pardon, de neputință a participării. Și asta după ce, culmea normalității, am stabilit data și ora întâlnirii de comun acord, după potența, pardon, putința fiecăruia.

Astfel, pe această cale, Ramona ne-a salutat și ne-a informat (ca nuca în perete, zice ea), că nu vine la ședința de cenaclu fiindcă are o altă ședință… cu părinți… despre care a aflat ulterior. O fi aflat despre ședință, sau despre părinți?!

Ne-a părut rău, așa cum rău ne-a părut și de absența lui Cezar, dar ne-am bucurat de potențiala lui prezență la București, la ziua fiicei sale, iar mai apoi aproape că ne-am bucurat că Anca va participa, numai că ea se referea la o altă întâlnire, aceea cu Marcel Pavel de la Toplița.

Ionică ne-a îmbrobodit că nu se află în metropola Miercurea-Ciuc și nici nu are habar când se întoarce, că își rezervă dreptul de a nu fi și că ne dorește mai mult decât ne dorim noi, la bună vedere, iar Petronela ne-a salutat și ne-a anunțat că are de rezolvat o problemă urgentă la Piatra Neamț și că îi pare rău că nu poate ajunge. Nu știm unde, la noi sau la Piatra Neamț. Am constatat că la noi n-a ajuns, așa încât acum Piatra Neamț are o problemă mai puțin. Dacă o fi ajuns Petronela să o rezolve.

Ei bine, după ce și Claudiu C. a scris că nu poate participa, adăugând că-i pare rău, Sebi a conchis că e cam tristă situatia, dar asta e, că el oricum vine în Ciuc „și dac-o fi, îmi citesc singur…” Bine, că tot singur a citit, doar nu era să citim în cor.

Oricum, acesta a fost un moment de cotitură, căci au început confirmările, pe lângă care Dana voia să se asigure că ușa va fi deschisă că și așa vine lunga vară fierbinte, la care Sebi a zis că o legăm cu un lanț. Nu știm dacă se referea la ușă ori la vară.

Atunci Ionel s-a simțit dator să ne atragă atenția că nu e normal. Cum procedăm, nu e normal, că Sebi, care vine de la Brașov, ne-a întrebat din timp și am fost de acord cu această dată, iar acum cei mai mulți au o treabă chiar astăzi. Unii mai mică, alții mai mare.

În sfârșit, Mircea și Daniel au confirmat și au și venit, astfel încât am pornit.

Eu mai târziu, fiind cam întârziat, cu scuza că am venit de la țară, pentru care mi s-a atras atenția de către cei prezenți, pentru întârziere, nu pentru venirea de la țară, pe care i-am găsit surprinzător de mulți, dar și de buni, desigur!

În cele din urmă ne-am așezat, primele observații fiind tot la adresa mea. Dana mi-a spus cu ton scăzut să nu mai consum toate jeleurile, iar Daniel, cu glas pierdut, că sunt periculos.

Sebi a început să citească versuri scrise, nu la țară ca și mine, ci de când a venit el în țară.

Dintru început a dansat pe un pian, despre care ne-am gândit că trebuie să fi fost foarte robust, iar în timp ce dansa sufletul îi cânta, cântec în timpul căruia a început să ningă, motiv pentru care, se pare, a urmat o rugă doinită, în care Sebi parcă nu prea știa ce voia Dumnezeu să-l facă, de-a trecut prin toate anotimpurile și prin toate condițiile meteo, prin toate stările sufletești și prin toate sentimentele. Dar ne-a luat și pe noi cu el.

Imediat după aceea a devenit prea albastru cerul albastru și cred că din cer a coborât mântuirea prin cruce, din care am înțeles că Sebi a uitat cum să se roage, probabil de aceea a poposit într-o reîntoarcere, desigur la chemarea poetului – dedicată maestrului Adrian Păunescu, fiindcă mult ne-a iubit, poem întrerupt scurt, foarte scurt, de un HOPA telefonic, timp în care Claudiu S. a fotografiat o C.I., apoi am fost cu toții martori la transformarea lui Sebi, care a încheiat atemporal în tăcere.

În tot acest timp unii citeau deodată cu Sebi, altora le ajungea să asculte, până când autorul a spus că mai are una și nu ne mai chinuie, deși nimeni nu părea chinuit. Poate cu o mică excepție. De fapt, deloc mică.

Am lăsat puțintel condeiul, să nu mă accidentez în aplauze, Mircea ne-a fotografiat, Dana a stârnit o poezie pe care Sebi o are acasă, iar Claudiu S. a cerut 3 poezii.

După o scurtă nehotărâre exprimată de Ionel și Claudiu S., despre cine ar fi propice de contactat dintre urmașii marelui Păunescu, Geta a sugerat că ar fi bine doi, cei doi, amândoi.

Sub privirea pătrunzătoare a lui Daniel, care nu pătrundea prin ochelari ci venea spre noi peste ochelarii lui, Dana a vorbit despre un link Informația Harghitei, cu un Claudiu S. care știa.

Geta s-a arătat surprinsă despre puținul dor de țară cuprins de Sebi în vers, care Sebi a recunoscut că în 20 de ani în Canada a scris foarte puțin, mult mai puțin decât în puținul timp de când a revenit în țară, concluzia fiind aceea că acasă îți vine să scrii.

Lui Ionel i-a plăcut de Sebi dansând pe un pian, i-a plăcut poemul construit în jurul crucii dar și alte idei, cum ar fi iubirea sau iubirea.

După o remarcă a lui Ionel, cum că noi am fi singurul popor care vorbește atât de mult despre propria țară și despre neam, ne-am dat cu părerea despre confort, motive și motivații, dar Ionel ne-a întors la poezia Sebastiană, iar Geta a zis frumos, foarte frumos, despre colțul albastru din care Sebi observă și scrie.

În continuare ne-am mobilizat cu toții și am făcut o scurtă călătorie până în Canada, care lui Daniel i-a părut mai puțin periculoasă decât faptul că eu scriu ce scriu, am petrecut sărbători între noi, unii doar între sine, am socializat, unii doar în interior, am făcut chiar și sarmale canadiene, iar Mircea a căutat coli românești.

Dana a avut mai multe curiozități, pe o tăcere consecventă a lui Daniel și pe un Claudiu S. surprinzător de liniștit, Claudiu S. cu gestul scrisului, iar Daniel exprimând, a câta oară, „periculos…”.

Curios să aflu ce scrie Mircea, am aflat că despre mine, am aflat că despre noi, timp în care Dana a continuat disertația poetică, după ce s-a discutat și despre eventualul titlu și potențiala structură a unui viitor volum de versuri sebice.

Am aflat despre Sebi că e între două lumi, cum era Tom Hanks în aeroport, dar și că e nemulțumit de ce acolo se poate și aici nu. Nici acum nu știm ce se poate și nici ce nu.

Provocat de Ionel să se exprime despre poezia citită, Daniel s-a exprimat nu, dar a aflat că este lângă cotul lui Sebi. Toți am fost de acord că sună bine (poezia, nu cotul) cu precizarea Danei că dorul de țară e transpus într-un spațiu mitic, magic.

Puțin frustrat că prea e bine, că mulți se ține și se abține, am auzit că pe noi credința ne-a ținut ca neam – de la Claudiu, că valorile noastre sunt fundamentale – de la Sebi, că diversitatea este esențială – de la Dana, că anumite emisiuni mai ales culturale pot fi și recreative dar și educative – de la Ionel, că tăcerea nu-i musai de aur – de la Daniel.

Și iar de la Ionel, că Cenaclul are niște exemplare, dintre care unele vin, iar altele nu vin, cu o continuare spre generația tânără, care s-ar cuveni să vină, dar hăhăie, context în care am trecut, ipotetic, pe la Casa de Cultură și pe la Cercul Militar, de unde am ajuns în atelierul cu strunguri de la subsolul liceului. Atunci scriam versuri pe bancul de lucru, acum doar ne ținem de bancuri…

Timizi, foarte timizi, foarte mulți copii ne-au tot întrerupt fiindcă tot intrau să-și ia husele pentru chitară, iar într-un târziu a intrat și Adriana să ne întrebe dacă pot intra copiii să-și ia husele pentru chitară.

Astfel, rumoarea fiind prea mare și zarva mult prea tare, am hotărât: finalizare!

Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal.

Miercurea-Ciuc,

În seara a unsprezecea a lui Prier,

Anul de grație 2024!

Gheorghe FILIP

Articolul = P R O C E S – V E R B A L = Cenaclul Literar „Buna Vestire” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Azi, data de mai sus, cu prilejul ședinței de sărbătoare – aniversare a Cenaclului Literar „Buna Vestire”, de Bună Vestire.

Am ajuns, așa cum rareori mi se întâmplă, mai devreme, cam cu o jumătate de ceas înainte de ora stabilită, gândindu-mă că voi fi, în sfârșit, primul, dar n-am fost. Claudiu S. era deja la el în sediu, iar ăsta nu-i puțin lucru. Și nici Claudiu nu-i puțin. Și era și puțin acompaniat de o doamnă, care mi-a cerut un pix, și-un domn, care nu mi-a cerut, iar Geta era și ea tot deja și tot prezentă, zicând că a venit să ne zică „La mulți ani!”, iar pentru că este dezlegare la pește, a dezlegat pe masă niște peștișori salatini, dar și, după bunu-i obicei, dulciuri, flori și lumânări. Pe care, când le-am văzut aprinse, am avut un gând ezitant și oscilant între Doamne Iartă-ne și/sau Doamne Ajută-ne!

Pregătindu-mă și primenindu-mă, înainte s-o văd, am auzit-o pe Petronela, despre care am aflat că a avut o zi foarte bună și care se conversa la telefon cum că nu care cumva să-i strice ziua cunoștința comună ei și interlocutorului/oarei.

Apoi a venit Dana, care ne-a adus o stare de bine și crănțănele.

Între timp au plecat prietenii lui Claudiu S., dintre care doamna nu s-a pretat să plece cu pixul meu și mi l-a lăsat pe birou, după cum am constatat mai târziu.

Imediat după, a venit celălalt Claudiu, C., acesta fiind împreună cu Cezar și ambii doi amândoi secondați îndeaproape de Ionel.

Când a văzut că scriu deja, știind și cam în ce fel, Petronela nu doar m-a salutat, ci m-a și pupat, așa cum data trecută făcuse doar cu Dana, iar de această dată cu Ionel s-a și tamponat un pic.

De salutat ne salutase și Ionică, după care și-a instalat imediat înregistratorul audio/video.

Indeciși ce să le dea unora ca să le umpole ori să le închidă gura, Ionel, Claudiu S. și Claudiu C. s-au deplasat la fereastră, au privit un pic mașina nu știu care și platforma nu știu cui, apoi au lăsat-o a lehamite „pe săptămâna viitoare”.

Atunci Claudiu C. ne-a spus că el a venit să plece și luând în serios menirea procesului – verbal mi-a cerut indicații și l-a semnat în josul paginii, unde și-a notat frumușel numele și prenumele, pentru care, la plecare, Cezar i-a scris un autograf pe „Fluturi fărtă aripi”, tocmai ca să prindă aripi.

După exprimarea incertitudinii participării lui Sebi, am avut certitudinea participării Ramonei, care a intrat realmente și pe ușă și pe fondul expresiei „a intrat o divă în încăpere”. Ea a intrat, Claudiu C. a semnat și a plecat, iar eu am încheiat. Citatul.

Și așa aproape disperat că nu prind întregul foc încrucișat al discuțiilor, am mai fost întrerupt și de telefon, cu un mesaj vocal de „La mulți ani!”, destinat mie ca atare, polițist în conservare la o zi de sărbătoare, sau polițist în amorțire în zi de Bună Vestire!

Au urmat discuții în particular, Claudiu cu Mircea, Ramona cu Dana, Ionel cu Petronela peste Geta, interpusă cu scaunul ei între scaunele lor, iar Ionică singur ca mine, răstimp în care Cezar a scris autografe, apoi a venit cu un mesaj foarte emoționant și și mai foarte emoționat, oferindu-i și dăruindu-i o carte președintelui, dar și nouă, fiecăruia, câte una, în vreme ce Petronela i-a oferit-o și dăruit-o doar președintelui. Bineînțeles, tot cu autograf.

În timpul considerațiilor lui Ionel despre sala și momentul lansării lui Cezar, șușoteala dintre Mircea și Claudiu a continuat, dar chiar și-așa noi am aflat că lui Ionel Domnul i-a dat mai mult decât a meritat.

La un moment dat Ionică a întrebat dacă un anume scaun este al lui Cezar și cum n-a primit niciun răspuns, a rămas în picioare, în plimbare, dar și în înregistrare.

Sfătos, Ionel ne-a explicat cum s-o faci, cum s-o legi și că trebuie să fie tare. Prefața, cartea și coperta.

Foarte atente la recomandări, Geta s-a îndreptat spre geam, Dana spre telefon și Ramona spre cafea.

Printre șușotelile generalizate, Ionel ne-a explicat cum va decurge prezentarea de carte a lui Cezar, apoi ne-a explicat ce înseamnă să ne buricăm.

Fără să fi fost la Brașov, am întâlnit și noi scriitorii și poeții greci, în povestea Ioneliană, naratorul urmând să plece la Turnirul de Poezie, situat în timp la începutul lui Iunie și în spațiu pe muntele Olimp, deși ar fi fost mai atractiv muntele Venus.

Atenționat despre anumite semne de întrebare legate de afiș, Cezar a aflat de la Claudiu că trebuie lucrat la diacritice, iar de la Ionel am  aflat că el a scris prima poezie de lene. O compunere ar fi fost prea lungă.

A urmat un amestec de amintiri, laude și „vrăjeală”, dar și evocări frumoase, luminoase. Printre altele, am aflat că scrisul măicuței lui Ionel „te băga sub masă”, ceea ce unora dintre noi doar Bachus ne face, iar un unchi poștaș, moș Costică, avea un scris perfect – nu ca azi, defect.

După exprimarea regretului că în școală nu se mai face caligrafie, toți cei prezenți au căzut. Au căzut de acord că părinții noștri, și dacă nu prea scriau, scriau. Mai frumos decât noi.

Următorul subiect a fost o dezamăgire și anume aceea că, altădată în clasa a VI-a se învăța dintr-un tratat de poezie iar acum ajunși în clasa a XII-a nu știm nici măcar câte urechi avem. Separat, nu împreună.

Nereușind să urmăresc întreaga discuție, purtată într-un ritm foarte alert, îmi rămâne să aflu cine e „tanti Aglaia”, care dansa pe mese și a parvenit greșit, dar nu și inedit. Mai cunoaștem cazuri.

În continuare am aflat că, inclusiv de Ziua Limbii Române, unele cadre didactice de profil desfășoară înălțătoare și amețitoare activități de învârtit în ciorbă, cu mențiunea că n-am înțeles exact în ce mod unele dintre ele sunt amețite, în vreme ce Ionel îi vedea cândva pe toți profesorii de română ca fiind scriitori, ca să vadă acum că unii nu-s nici măcar cititori de cărți și cu atât mai puțin scriitori de cărți. Râmân doar scriitori pe tablă, sau nici atât.

Cezar s-a bosumflat, mai mult s-a alintat, că s-ar avea grijă de el ca de un copil, dar s-a liniștit, fără să se fi neliniștit foarte, apoi l-a întrebat pe Ionel despre debut. S-a întâmplat la Casa de Cultură a Sindicatelor, de Ziua Poliției, sub bagheta prezentării regretatului ne’a Jenică.

Ni s-a spus că a fost frumos, dar se întâmplă, adesea, să te prindă câte unul la colț și să te facă terchea-berchea, cu ou și cu oțet.

Considerații de critică poetică a făcut și Ramona, care la un moment dat nu-și mai recunoștea poezia, dar a făcut iar cunoștință cu ea și s-a împăcat cu sine. Și cu noi.

Pe fluxul rapid al informațiilor am aflat că, de la Târgul de Carte, Ionel a plecat la Radio, Ionică a adus un vin rose, iar Dana a avut o dezamăgire privind modul în care se vând cărțile, pe care Cezar nu vrea să le vândă. Așa s-a iscat o întreagă polemică, încheiată indecis, cu o soluție de compromis.

De prisos să menționăm că, din când se mai aude câte un „La mulți ani!”, că doar e ziua noastră, a cenaclului și nu numai, se mai aud urări de viitor, lămuriri care mai de care, cel mai îndelung dezbătut subiect fiind prețul cărților, ori mai curând neprețuirea acestora.

Imediat ce Ramona a spus că a venit pregătită să audă poezie și n-a auzit, Ionel a spus că Geta o să spargă gheața, situație din care am priceput că poezia Getei e tare. Atât de tare că sparge gheața.

Astfel, în timp ce Dana a spus că ea are voie să pună linkuri, Ionică a mutat-o pe Geta de lângă noi, s-o poată filma individual, nu colectiv.

De la Geta am aflat tot felul de date despre mărțișor, despre flori, dar și despre babe. Nici n-am avut timp să așezăm să curgă corect cascada obiceiurilor de primăvară, așa încât am înțeles că babele se leagă cu fire albe și roșii, gospodinele îi frământă pe sfințișori, care beau 40 de pahare de Ziua Femeii, după care vine barza, precedată de bărzoi, context în care toată lumea e fericită până azi, 25 martie, când e Buna Vestire, Ziua Poliției și a Cucului, când trebuie să ai bani în buzunar, urmată de 29 martie, „Ziua lansării Stogului”, când nu trebuie să ai bani în buzunar, că are el.

Apoi Dana s-a alintat că ea nu e de filmat, în orice caz nu de postat, iar Ramona a zis că ea nu se suportă să se vadă citind.

Împotriva propriei voințe, dar nesilită de nimeni, Dana s-a dus la filmat și ne-a prezentat „lalele în zăpadă”, stinghere și în buchet, venite din primăvara copilăriei ei.

Din primăvară ne-a dus în octombrie, iar din copilărie ne-a dus la mare, cu briză cu sare și cu înserare, unde ne-a șocat cu izbesc și zdrobesc, dar ne-a mângâiat cu înfloresc, așa că ne-am revenit și am ajuns împreună la „pescarii de vise”, tot la maluri de mări, cu păsări și zări.

După o foarte scurtă contradicție despre cine e doamnă, pardon, cine e doamna ce urmează să citească, s-a hotărât ca aceasta să fie Cezar, iar el a început fericit cu „fericește-mă” și potolește-mă, după care i-au apus aripile, care doare și dispare.

Cezar a început să spună „ce aș fi vrut”, iar după ce a vrut cât a vrut, ne-a mulțumit frumos, tot cât a vrut el, moment în care Ionel a observat că Cezar și-a tras. Și-a tras o freză a la Eminescu.

Acesta a fost momentul în care Geta a pornit pe „răzorul cu maci”, tot pentru Cezar, care a mulțumit din nou, ba chiar s-a ridicat și nu e foarte clar dacă a dat sau a luat un pupic, sau a făcut schimb de pupici, motiv pentru care Geta a început să pășească, pardon, să citească „podul cu lacăt”, iar Cezar a început să regrete că n-a venit mai de demult la cenaclu. Mă rog, poate nu acum a început să regrete, dar acum și-a exprimat regretul.

Plimbarea printre versuri a continuat cu momentul Petronelei, care ne-a vestit că, de Bună Vestire, de dimineață, a scris un poem cu iubire și adevăr. A trecut apoi la „geneză” și ne-a amețit cu vocale și consoane, dar a isprăvit cu lumină și ne-a i-luminat că „poezia este un destin” pe care ea îl scrie din Gara de Nord a inimii sale, apoi ne-a vârât în „tristețe”, după care ne-a anunțat că nu ne reține și că ea scrie „eu scriu” și ne-a explicat pe unde și de ce, concluzia fiind că altfel uită și că vrea să iubească, deci nu vrea să uite dar vrea să iubească, spre deosebire de cei ce nu vor numaidecât să iubească dar vor să uite.

În continuare, Ramona a afirmat că nu scrie, dar Ionel i-a spus să citească, iar noi am realizat că și ceva nescris poate fi citit. Ramona poate. Dar nu se poate muta. Totuși, Ionică poate filma.

Mie mi-a scăpat titlul primului poem, care conținea ceva zdrobiri, dar a urmat „copacul”, care-i locuia în casa fără uși a sa și care ea era, și care ea a trecut la „desăvârșire”, unde am auzit că cerul cădea, iar ea voia să pipăie cerul (poate de aia cădea), că până la urmă au rămas doar firimituri de-albastru.

Ionel a remarcat și pe cale de consecință a marcat că Ramona scrie din ce în ce mai bine, doar că face talente, talente din care Ramona ne-a oferit un poem despre primăvară, îndrăgostire și… cam atât. Toruși, n-a fost doar atât, a mai fost un „alint cu alean”, cu Dragobete și fete, dar și cu plete, fără să fie clar făcută precizarea ale cui erau pletele. A’ lu’ fete, sau Dragobete?

Indeciși ce înseamnă ritmul de creație al Ramonei și cu atât mai puțin imposibilul ei, ca să nu mai vorbim despre desăvârșire, am aflat că și Cezar are speranța desăvârșirii sale, împlinibilă peste vreo 60 de ani.

A urmat o scurtă pauză, întrucât Ionel și-a mai putut ține puțin poezia, spre deosebire de un coleg care n-a mai putut să se țină deloc, interval de timp în care s-au schimbat impresii, printre care Ionel nu înțelegea cum îndoaie Ramona mărgelele în poezie, el fiind de părere că aceleași mărgele trebuie înmuiate, mărgele pe care Claudiu le voia tari.

El presidente a încheiat și încununat șirul creatorilor cititori de poeme cu o destăinuire: „De când te știu”, iar dintre versuri ne-a lovit sfârcul nopții, din care nu știm cum și nu știm ce, dar se sugea.

Concluzia lui Ionel a fost că toată lumea a venit cu frumoase creații, apoi Petronela a început să ne spună că poezia poate fi o stare, fără ca vreunul dintre noi să fi trecut într-o altfel de stare, din care să nu fim în stare să continuăm.

În încheiere, pentru că eu am încheiat aproape întreaga provizie de jeleuri, tot eu am încheiat și prezentul proces-verbal.

Miercurea-Ciuc,

Martie 25,

La Buna Vestire

De Bună Vestire,

În anul Domnului 2024!

Gheorghe Filip

Articolul = P R O C E S – V E R B A L = (2) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Azi, data de mai sus, cu prilejul ședinței Cenaclului „Buna Vestire”, m-am întâlnit pe scară, aproape afară, cu Adriana Balogh, eu la venire iar ea la plecare, înțelegând că pentru ea cenaclul s-a terminat înainte să înceapă, întrucât spunea că e într-un fel de an sălbatic, despre care aveam să realizez puțin mai târziu că era, de fapt, sabatic.

Am intrat, ne-am salutat, unii chiar ne-am pupat, eu cu Sebi și Dana cu Petronela, am aflat rapid că „el presidente” era un pic nervos, dar a trecut rapid prin starea aceasta și tot rapid s-a apucat de citit nu caut păsări aici, atât de rapid încât am înțeles păsărici, apoi ne-a spus că îngerii mi-au zis că tu mă pândești și imediat după aceea ne-a făcut o descriere nud, care a provocat un blestemat război – printre copite de cai, iar tropotul l-a dus în Athosul tămăduirii mele, purtându-l prin porturi grecești. Spre final s-a întors în orașul meu, unde, nu mai e nicio îndoială, în curând copacii vor înebuni!

După momentul liric, Sebi a întrebat dacă putem critica, pentru care președintele i-a spus că o să-l cheme la Brașov la meci, pardon la greci, pardon, la meci cu greci, de fapt la o întâlnire cu poeți și scriitori greci.

Am aflat apoi că noi suntem doar prieteni cu literatura, criticii mari fiind mai mari.

Între timp, Claudiu l-a luat puțin deoparte pe domnul președinte, nu știm ce i-a spus și poate că nici ei nu știe, dar Sebi a insistat să știe de ce două versuri la urmă și de ce urma e de câte două?!

La întrebarea lui Sebi de unde-i vine inspirația, Ionel a răspuns dacă vrea cineva un pahar cu vin, prin rotocoalele de fum de la Cezar și Claudiu.

La un moment dat, Dana a corectat un titlu sau un vers, dar a frânat brusc, întrebându-se și întrebându-ne, cum de-a îndrăznit?!

După ce Petronela a cerut un zâmbet de la Ionel, de l-a înțepenit preț de câteva bune sau nebune secunde până i-a percutat telefonul, Dana și-a luat inima în dinți, din nou, citindu-ne, tot de pe telefon, ce scria George Țărnea despre Ionel Simota, cândva.

Întrebat de Sebi cum de a ajuns în contact cu George Țărnea, Ionel a spus că, pe vremea aceea, George Țărnea făcea spectacol cu Ștefan Hrușcă. Astfel, am înțeles că Hrușcă era un subiect bun de spectacol.

Între timp, Claudiu i-a turnat lui Sebi, iar Cezar a îndrăznit jumate, doar jumate.

Mircea, surprinzător de tăcut, asculta povestea lui Ionel, care a durat o noapte la familia Zudor în Szecseny, până în zori, când lumea dormea iar Hrușcă încă mai cânta, bătut nu se dădea. Și nici culcat.

Spre deosebire de cei firesc de gălăgioși, Daniel, firesc de tăcut, a stat mai tot timpul cu mâinile încrucișate pe un pulover rotund, iar într-un târziu a obosit, a tresărit și și-a turnat un pahar cu apă, moment în care am observat că Ionel strică vinul. Tot cu apă.

Imediat după aceea, Dana ne-a întors la origini, hotărâtă să facă recensământul cenaclului la începuturi, unde și când se pare că unii au venit cu trenul, cu autobuzul sau cu mașina, iar Ionel a venit cu o valiză de poezie.

Așa am rememorat cum cenaclul s-a transformat, în ’93, din comunist în „Buna Vestire”.

Acesta a fost momentul în care Daniel a rostit memorabilul „ – În ’97 a ieșit de la…”, dar Ionel i-a spus că nu atunci a ieșit, așa că a ieșit Daniel. Băuse paharul cu apă.

Recensământul membrilor fondatori a continuat, timp în care Mircea și Claudiu își studiau telefoanele, separat și împreună, tot pentru aflarea adevărului istoric.

Am tresărit, puțin – foarte puțin surprins, la întrebarea lui Claudiu: „ – Asta-i a mea?”, gândindu-mă, contrariat, cum de nu mai știe care-i a lui, până să văd că-i despre țigară. Și-o confundase cu a lui Cezar. În scrumieră. Și era a lui, nu a Cezarului.

A revenit Daniel, dar nu și-a revenit, s-a așezat cu greu, într-un târziu, apoi și-a mai turnat încă un pahar cu apă, iar Sebi și-a mai lungit, încă o dată, vinul.

După ce s-a legănat dilema cărților publicate de Ionel, între 19 și 20, am aflat că sunt aproape 24.

Claudiu a luat problema proiectului în mână, ne-a amintit că noi ne întâlnim marți, iar Ramona vine joi, context în care am aflat că Ramona are și nevoie de idei de la noi pentru proiecte.

Mi-am turnat și eu apă, chiar și pe lângă pahar, dar și Petronela, care, spre deosebire de mine, a nimerit paharul.

Am aflat de la Claudiu că problema este o problemă, Dana a aflat ce este Se Ge Ge-ul, iar noi am aflat că în 12 aprilie ne citește Sebi, iar în 13 îl lansăm pe Daniel, pe 17 urmând să se lanseze Sebi cu Marilena. Din țară.

În continuare, am stabilit, conform propriei mele experiențe, de dată recentă, că dacă ești turmentat poți să lipsești de la cenaclu, însă treaz este impardonabil să absentezi.

În sfârșit, când am început să vorbim despre proveniența vinului și despre posibilitatea înlocuirii acestuia cu spirtul, am încheiat prezentul proces-verbal.

Miercurea-Ciuc,

În seara a douăsprezecea a lui mărțișor,

Anul de grație 2024!

GHEORGHE FILIP

Articolul = P R O C E S – V E R B A L = apare prima dată în Ecoul muntilor.

Astfel, iată cum pot fi potrivite cele constatate în circulația pe drumurile publice, pe versuri de baladă populară:

Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de rai,

Iată vin în cale,

La deal şi la vale,

Bucuroşi şi trişti

Unii biciclişti,

Automobilişti,

Dar şi tractorişti,

Sau doar pietoni,

Cei ce-s autohtoni,

Ori câte-un căruţaş

Chiar şi pe la oraş!

La siguranţa lor,

Chiar dacă nu-i uşor,

Veghează cu mult spor,

Şi astăzi ei, aşa ca ieri,

Poliţiştii rutieri!

Aşa va fi şi mâine,

Căci toţi fug după pâine

Şi-n goana lor nebună,

Zilnic, lună de lună,

De luni şi până luni,

Majoritatea-s buni:

Copii sau oameni mari

Sunt regulamentari.

Dar sunt şi din cei care

Conduc cu nepăsare

Şi-n orice deplasare,

Pare că-n cot îi doare,

De legi, pe fiecare.

La muncă sau vacanţă,

Ei cred că au prestanţă

Când au, de fapt, restanţă

Taman la … siguranţă.

Şi ar mai fi încă ceva:

Dacă vă veţi porniţi cumva,

În orice fel la drum, vă spun:

Să aveţi parte de drum bun!

Gheorghe FILIP

Articolul Circulaţia rutieră… pe versuri de baladă populară apare prima dată în Ecoul muntilor.

De aceea trebuie să pornim înaintea gândului spre destinaţiile dorite, să păşim mai întâi pe cărările mereu inedite ale minunatului necunoscut şi-abia apoi să îmbrăcăm peisajul deschis în lumina ochilor în veşmântul cuvântului descriptiv, cu amprenta personalizată a propriei percepţii şi sensibilităţi.

Un extraordinar exemplu în acest sens este oraşul Bălan din judeţul Harghita, capăt de drum spre care, cu ani în urmă, la ultima intersecţie cu o arteră de circulaţie de tranzit, indicatorul rutier te îndruma spre „Minele Bălan”.

Era frumos şi atunci, doar că zgomotos şi mai ales din cale-afară de prăfuit, iar locuitorii parcă resemnaţi de lipsa oricăror perspective, măsurau trecerea timpului şi a vieţii, în fiecare lună, de la „avans” la „plată”. Dar minele s-au închis pe rând, dubele cu mineri şi-au rărit cursele până au dispărut cu totul, ca şi rabele încărcate cu minereu, care nu-şi mai găseau rostul, iar praful s-a risipit în vântul ozonat de munte, a fost spălat de ploile ce l-au silit să dezrobească brazii de pe crestele adesea ascunse în nori şi alungat primăvara, odată cu topirea zăpezii.

Acum se vede limpede întreaga aşezare, despre care puţini ştiu că e prima  localitate prin care Oltul trece şi se rostogoleşte spre Dunăre şi Marea Neagră, se văd clar şi împrejurimile de un pitoresc emoţionant, se văd lămurit potecile ce te-ndeamnă să le urmezi spre izvor – locul de naştere al Oltului şi să-i asculţi murmurul despărţirii de fratele Mureş, născut şi el tot din coasta munţilor Hăşmaş şi-al cărui clipocit mângâie cealaltă parte a versantului.

Se vede acum cerul şi pământul, se vede viaţa. Nu poţi obosi, respirând aerul binecuvântat de înălţimi, în urcuşul de primăvară către platoul Tarcăului şi calci cu milă pe covorul abia ţesut de colţul ierbii, cu grija de-a nu strivi aproape ireala broderie de ghiocei şi brânduşe.

Dacă rămâi aici e ca şi cum ai călători mereu, fiindcă mereu e altfel, într-o înfrigurată şi continuă schimbare. Se văd florile cum se ivesc timide şi umplu aerul cu parfumul lor, iar printre îmbătătoarele miresme deosebeşti pe rând fragii, zmeura, ciupercile de pădure şi afinele. Colinzi mult căci merită să parcurgi toate traseele, să-nvingi povârnişuri abrupte, să pui stăpânire pe cele mai înalte vârfuri, să te pleci în faţa reginei – floarea de colţ, vizitată adesea de capra neagră, să ajungi în staţiunea Lacu Roşu, la Cheile Bicazului, după ce laşi în urmă Barajul „Mesteacănul”, întunecat şi tăcut, impresionant.

Popasurile sunt şi ele aparte, răcorite de cele mai limpezi izvoare, aproape îngheţate oricât de toride au devenit verile, iar cele cu apă minerală stârnesc mirarea şi poate regretul că există atât de multă bogăţie de care ne bucurăm atât de puţin.

Aşa se vede şi mult mai mult decât atât, Bălanul, micuţă citadelă montană azvârlită într-o frumoasă dezordine pe malurile Oltului şi străjuită de Piatra Singuratică, între Hăşmaşul Mic şi Hăşmaşul Mare.

Gheorghe FILIP

Articolul Oraşul Bălan, judeţul Harghita O zonă care aşteaptă şi merită deplin să fie cunoscută! apare prima dată în Ecoul muntilor.

A-nceput de ieri să cadă

Câte-un strop, îngurgitat,

Iar din stropi a rezultat

Unul ce toţi pot să-l vadă

Turmentat.

De-ar fi unul ar fi bine

Dar am observat acum

Vreo cinci care drepţi pe drum

Oricât vor, nu se pot ţine,

Nicidecum.

Sunt şpriţaţi şi cu maşina

Curajoşi pe stradă ies,

Michiduţă le dă ghes

Ar bea până şi benzina.

De ne-nţeles.

Primul care iese-n cale

Tânăr, din Grinţieşu Mic,

Are forţă că-i voinic

Însă pe la „cerebrale”

Mai nimic.

Şi cu mare veselie,

La zero-n aer expirat

Cu nouăştrei adăugat

La volan a vrut să fie

Şi-a urcat.

Însă toată săptămâna

După ce, debusolat,

Cu un tir s-a tamponat

Poa să zică sărumâna

C-a scăpat.

S-au lovit, cu el odată,

Alţi doi tineri din Bicăjel

Răniţi uşor şi ei, la fel,

Dar cinci mii are de plată

Numai el.

Un altul ce-a rănit o fată,

Uşor, din scaun de copii,

Avea viteză, să te ţii,

Dar are şi dublu de plată:

Zece mii.

Pe la Hangu l-am lăsat

Că la Hangu l-am aflat

Şi mai întâi noi l-am testat

Apoi, i-am spus că-i cercetat,

Şi-am plecat.

Şi uşor, în paşi de vals,

Îi facem într-un final,

La Poiana, pe un deal,

Unuia cu număr fals

Dosar real.

Altul, la Farcaşa, de frică

Din zmeu răsturnat niţel,

A devenit mieluşel

Că … Băutura-i mai voinică

Decât el.

Tocmai la sfârşit, monşer,

Pe unul pilit uşor

Care conducea de zor

L-am făcut noi, din şofer,

Spectator.

Uite-aşa se miră unii

De câte s-au întâmplat

Şi de tot ce-am constatat

Beatul crede, ca nebunii,

Că-i bărbat.

Dar ce tot atâta gură?

Sunt doar nişte bieţi pioni

Ori cel mult simpli bufoni

Facem din toţi adunătură

De pietoni.

La final, lăsând gluma la o parte, după ce desprindem din ea bune învăţăminte, eu vă urez tuturor: Dacă porniţi la drum, de drum bun s-aveţi parte!

Gheorghe FILIP

Articolul Iarna pe uliță apare prima dată în Ecoul muntilor.

Vezi şi permisele se duc,

Tu rămâi singur, cuc, năuc,

Mai bine consumai năut,

De ce-ai băut, de ce-ai băut?

O, vino în al legii braţ,

Şi nu mai bea cu-atât nesaţ,

Aşa îl vei păstra mereu

Permisul tău, permisul tău.

Să fii şi înmatriculat,

Dar nu cu număr expirat

Căci numerele roşiori

Sunt de trei ori, doar de trei ori.

În trafic întâlneşti şi zmei,

Care se-aprind de sar scântei

La Pipirig, un bărbat

S-a … şicanat, s-a şicanat.

Şi-a mers să-i spună un cuvânt

C-o falcă-n cer şi-una-n pământ

Unui şofer ce speriat

Cred că de fric-a demarat

Şi l-a călcat încetişor

Pe un picior, pe un picior.

Şi la Taşca noi am găsit

Pe încă unul rătăcit:

Cu un coleg s-a tamponat,

Căci era beat, criţă de beat.

Aşa de tare-a ricoşat

Că într-o curte a intrat

Cu al lui Bachus trist stindard

Dar nu pe poartă, ci prin gard.

Şi o femeie, la Tarcău,

Conducea matoală rău,

Aşa că s-a izbit uşor

De un tractor, de un tractor.

Dar la Grinţieş am aflat

Unul şi mai turmentat

Care nici permis n-avea

Şi conducea … ce conducea…

Un Passat ce, fără sens,

A trecut pe contrasens

Şi-acolo s-a tamponat

De alt Passat, de alt Passat.

Târzii regrete sunt acum

Pentr-un bicăjean, pe drum,

Căruia-i spun, ca la-nceput:

De ce-ai băut, de ce-ai băut?

La final, eu vă doresc tuturor să fiţi feriţi până şi de cele mai mici necazuri şi neplăceri, iar

Dacă porniţi la drum, de drum bun s-aveţi parte!

Gheorghe FILIP

Articolul Pe drumuri, parafrazând poetic: „De ce nu-mi vii!” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Manifestarea a fost amplă şi a cuprins mai multe acte de cultură. Revista „Ecoul Munţilor” împlineşte un an în noua serie, revista „Mesagerul de Neamţ” a împlinit 600 de numere. Acest prilej a fost folosit de Grupul „Eu Cred” să lanseze „Imnul Ecoului Munţilor”, creaţie a lui Marius Coşerariu, cântat împreună cu Elena Ropotoaia şi Cosmin Caia. După opinia bardului bicăjean este singura revistă ştiută cu imn propriu! Şi nu oricum!

Profesorul Gheorghe Radu a prezentat ultima sa realizare, cartea „Cultură şi spiritualitate în judeţul Neamţ”, o lucrare de autor, în stilul deja cunoscut al arhivistului şi documentaristului ce-a realizat câteva mii de articole până acum.

Amfitrionul manifestării a fost de la … Livezi, judeţul Harghita, Gheorghe Filip, deja un apropiat al munţilor Neamţului, care a prezentat, a cântat, a recitat, aproape a şi dansat, cu vervă şi mult bun gust. Au fost împreună Virgil Cojocaru de la Biblioteca Judeţeană Neamţ, Mariana Călinescu de la Biblioteca Bicaz, Valentin Bălănescu de la „Mesagerul de Neamţ”, Roxana Gabor-Tănase şi Cristina Chirilă de la „Ecoul Munţilor”, preoţii Ropotoaia şi Benţa sau directorul Dan Ioan Husari.

Invitat de seamă al manifestării: Ghiţă Dandu, rapsodul din Pângăraţi, care a început cu doine şi a continuat hâtru cu cântece de joc şi voie bună. A anunţat şi domnia sa lansarea în curând a unei cărţi despre cântecele zonei.

Grupul „Eu cred junior” a oferit o lecţie de patriotism şi simţire românească şi atunci când copiii sunt învăţători lecţiile trebuie primite ca atare.

Grupul „Ecoul munţilor” din Grinţieş, ultima faptă artistică a lui Marius Coşerariu, a dovedit că, deşi au vârsta chiar mai mică decât revista căreia îi poartă numele, copiii au ajuns să evolueze cu dezinvoltură şi cu talent

Marius Cătălin Popovici s-a prezentat în faţa spectatorilor în postura pe care o îndrăgeşte cele mai mult (domnia sa este un talent multilateral: meşter popular, fotograf, pictor): muzician, cantautor al unor piese deosebite. Dacă cei doi copii ai săi din Grupul „Ecoul munţilor” au primit aplauzele tatălui, şi micii Popovici şi-au susţinut zgomotos tatăl.

Luţu Gabor, zis Plăieşu, şi-a lansat primul său album, „Cântece de haiducie”, alternând pentru ascultători doina haiducească cu cântecul de ciobănie. Succes proaspătului rapsod cu album propriu!

Asociaţia Pro Grinţieş a oferit o expoziţie de fotografie veche şi nouă, 200 de imagini au împânzit scena şi pereţii Căminului Cultural din Bicazul Ardelean, cochet şi modern. Asociaţia a implementat proiectul „Ţinutul Neamţului – munţii cu legende şi poveşti”, sprijinit finaciar de Consiliul Judeţean Neamţ, la care a adăugat o contribuţie proprie. A oferit cărţi instituţiilor prin reprezentanţii lor, şcolile din regiune urmând a primi manualul de istorie pentru discipline opţionale.

Manifestarea s-a încheiat cu … fasole cu cârnaţi oferite de gazde, o mâncare delicioasă la ceaun, bine primită de cei mici, dar şi de cei mari ce şi-au amintit de alte vremuri, de armată…

Daniel DIEACONU

Articolul Punte peste munte- „Ţinutul Neamţului – munţii cu legende şi poveşti” apare prima dată în Ecoul muntilor.