Acestea erau cerute la acea vreme și de către organizația de pionieri și veneau în completarea celorlalte activități educative care se desfășurau în școală sau în afara ei.

Din aceste cercuri făceau parte elevii care aveau anumite înclinații tehnice, artistice, literare, sportive, practice sau îndrăgeau anumite discipline școlare. De altfel, unul dintre obiectivele organizației pionierești era acela de cuprindere a unui număr cât mai mare de elevi în cercuri tehnico-științifice, aplicative,  artistice, sportive.

Cercul de radioamatori a fost înființat în anul 1956 de către profesorul de fizică (și fost învățător), Alexandru Țăranu. În cadrul acestui cerc, a fost construit primul radioemiţător de pe valea Bistriţei. În cartea domnului prof. Gh.Țigău „Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca-Neamț. O școală pentru toți. 1953-2003” este publicată o fotografie cu domnul profesor și aparatul construit de către dumnealui și elevi.

Profesorul Popa Valeriu (matematică) a pus bazele unui cerc de teatru și a unui cerc de matematică în perioada 1960-1963, timp în care a fost predat la Borca. Cu echipa de teatru a liceului susținea spectacole în localitățile vecine: „Mari succese am avut cu piesa „Nota zero la purtare”, de N. Stoenescu, ai căror excepționali protagonist erau Traian Florea, Lazăr Mircea, Vasile Danielescu, Gheorghe Măntescu, Dumitru Condrea, Aflorei Elena, Dorel Rusu, Paraschiva Cristea și Lucia Buruiană” (Țigău, Gh., „Valori și destine din Borca-Neamț”, Ed. Nona, Piatra-Neamț, 2015, p. 296). Și înaintea dumnealui, învățătorii înființau trupe de teatru cu elevii talentați și prezentau piesele la serbări, cercuri culturale, sărbătorirea unor evenimente istorice.

Spre exemplu, dna învățătoare Lupu Emilia (mama doamnei bibliotecare Iolanda-Ana Lupescu) a pus în scenă piesa „Un pedagog de școală nouă”, I.L. Caragiale în anul 1957. Personajul – elevul Ionescu– a fost interpretat de către școlarul Rusu Dorel, viitor profesor de limba și literatura română la școala noastră (Iolanda-Ana Lupescu, „Borca. File de monografie”, Ed. Cetatea Doamnei, 2021).

În cadrul Cercului cultural Borca, elevii au prezentat „Arvinte și Pepelea” de V. Alecsandri în anul 1902, iar în fața reprezentanților Domeniului Coroanei a fost prezentată piesa „Prințul Puf” în 1903, învățători fiind la acea vreme soții Popovici Constantin și Eugenia. Piese de teatru realizate cu elevii au fost puse în scenă cu prilejul șezătorilor culturale  de către învățătorii Cornelia Hrițcu și Vasile Codrescu: „Doctorul știe tot” și „În sărbători” (decembrie1938), sceneta istorică „Moș Ion Roată și Unirea”, I. Creangă (ianuarie 1939).

Cercurile de matematică au continuat și în anii ’80, acestea fiind conduse de către profesorii de matematică Andronic Ion (fost elev al lui Valeriu Popa), Doroftei Mihai și Cotîrgășanu Constantin. Astfel de cercuri au fost organizate și la învățământul primar de către învățătoarele Floroiu Emilia și Mrejeru (Bondar) Gladiola. Micii școlari rezolvau probleme și din „Gazeta Micilor Matematicieni”, înființată de prof. Ștefan Țifui de la Șc. Grințieș. Elevii erau rezolvitori de probleme, iar doamnele învățătoare de la Școala Borca au fost propunătoare de exerciții și probleme, unele fiind publicate în Gazetă.

Dragostea pentru matematică a dus la organizarea taberelor de matematică la Liceul Borca, alături de tabere de odihnă, radioamatorism, fizică, limba engleză la care participau elevii din județ și din țară(1965-1992). Au fost acceptați și elevi din Borca, iar în 1987/’88 au participat și câțiva elevi din învățământul primar, clasele III-IV, cărora le-au predat atât prof. de matematică, cât și înv. Floroiu E. și Mrejeru G.

În prima parte a zilei aveau loc ore de matematică, apoi activități sportive, artistice, drumeții la izvorul Borcut, excursii de o zi (Durău, Suceava, Tg. Neamț), întâlniri și activități comune cu elevii din Borca, vizionarea de filme la căminul cultural, focuri de tabără.

Director de tabără la Borca a fost prof. Bondar Viorel, iar administratorul taberei a fost dna Ana Elvira. Orele de matematică erau susținute de către profesorii de la Borca, dar și de către profesorii ce însoțeau elevii în tabără, dintre care amintesc: prof. Gheorghe Amaicei (Piatra-Neamț), prof. Ștefan Țifui (Șc. Grințieș), prof. Ion Radu (Bacău).

Cercul de educație rutieră și karting a fost condus de către dl prof. Tănase Ioachim (fizică). Pe lângă învățarea noțiunilor teoretice de educație rutieră, elevii erau instruiți cum să circule corect cu bicicleta și erau pregătiți pentru concursurile pionierești de educație rutieră, conducerea bicicletei și a kartului. La începutul anilor ’80 au fost aduse trei karturi, câte unul pentru școlile din Borca, Sabasa și Mădei, dar numai la Borca acesta a fost utilizat în cadrul cercului.

Concursurile de karting aveau loc la Bicaz, Piatra-Neamț și Roman, iar cele de educație rutieră și conducerea bicicletei la Bicaz și Piatra-Neamț. Și după Revoluție au mai avut loc în zona noastră concursuri de educație rutieră la Școala Galu, Poiana Teiului.

În cadrul acestora, elevii, pe categorii de vârstă/clasă, participau la mai multe probe: completarea unui chestionar (legislație rutieră), conducerea bicicletei (de regulă, marca românească „Pegas”)  sau a kartului (la concursurile de kart), în linie dreaptă, cu  ocolire a cinci jaloane, menținerea echilibrului pe bicicletă, traversarea sau ocolirea unui obstacol, săritură peste el etc. Elevii de la școala noastră au obținut rezultate frumoase la aceste probe.

(Va urma)

Gladiola Bondar

Articolul Cercurile pentru elevi de altădată de la Liceul Borca (I) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Întemeietor al turismului montan nemţean

Gheorghe Iacomi a dovedit o dragoste deosebită pentru natură, cu precădere pentru munte. Precizia mâinii de chirurg s-a îmbinat şi a completat tabloul omului de munte, atât în ipostaza de temerar al cărărilor şi piscurilor, cât şi atunci când mâna sa desena zeci de planşe, de la imagini de ansamblu până la cele mai mici detalii ale masivului Ceahlău.

A iubit mult muntele, a străbătut aproape în întregime Carpaţii României, peisajul stâncos al Pietrei Craiului rămânând permanent punctul său de referinţă.

Marea sa dragoste a fost Ceahlăul pe care l-a învăţat, l-a cunoscut şi l-a stăpânit cu pasiunea şi severitatea profesionistului. Interesul său nu a vizat doar muntele ca formă de relief, ci acel etos, acea lume pe care doar el o poate ascunde: oamenii şi obiceiurile lor, într-un spaţiu geografic limitat şi guvernat de legile aspre ale naturii.

Pentru că l-au simţit întotdeauna „de-al lor”, aceşti oameni, cărora li s-a dedicat, sătenii din vecinătatea muntelui, îi rostesc şi astăzi numele cu veneraţie.

A promovat şi susţinut activităţi privind cunoaşterea şi protejarea mediului înconjurător ca mijloc de educare şi întreţinere a sănătaţii, punând bazele turismului montan şi ale Salvamontului în judeţul Neamţ.

Începând din 1939, a fost membru al Clubului Alpin Român, făcând parte din colectivul de conducere al acestui organism. A fost, împreună cu bunul lui prieten profesorul Gheorghe Amaicei, iniţiatorul concursurilor de drumeţie si orientare turistică „Ştafeta munţilor” şi „Amicii drumeţiei” (prima ediţie desfăşurîndu-se în Ceahlău, în 1974). A fost preşedinte al Asociaţiei Turistice „Prietenii Ceahlăului” şi preşedinte de onoare al „Alpin Club Petrodava” Piatra Neamţ.

Medic pe front

Născut pe 19 aprilie 1914 la Piatra-Neamţ, unde a urmat şcoala primară și Liceul „Petru Rareş”, Gheorghe Iacomi a studiat medicina, anii I-IV la Cluj-Napoca, şi anii V-VI la Bucureşti, absolvind-o în anul 1939. Trece prin toate treptele de confirmare a calităţii de medic, practicând medicina în Bucureşti, între 1936-1939.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost medic pe front, mergând în prima linie până la cotul Donului. În 1942, a revenit la Piatra-Neamţ, unde a profesat ca medic specialist chirurg (1942-1949) şi apoi ca medic primar chirurg, până la pensionare (1978), cu o întrerupere de doi ani (1951-1952), când a pus bazele Spitalului Municipal Hunedoara, unde a fost atât medic chirurg cât şi director.

În cadrul Spitalului Judeţean Neamţ a fost şeful secţiei de chirurgie, iar în perioadele 1948-1949 şi 1957-1958 a fost director al aceleiaşi instituţii.

După pensionare, a profesat în cadrul Policlinicii Piatra-Neamţ, la cabinetul de Medicină Sportivă, până în anul 1984.

Performer al chirurgiei româneşti

Dovedind o largă cuprindere a domeniului chirurgical, a abordat vârfurile specialitaţii sale, ca grad de dificultate și tehnică, fiindu-i recunoscută precizia și rapiditatea în executarea actului operator chirurgical şi, în consecinţă, a fost considerat unul din medicii chirurgi de excepţie din ţară.

A fondat Filiala Neamţ a Uniunii Societăţilor de Sţiinte Medicale din România (1948) şi, de asemenea, a fost iniţiatorul Consfătuirilor Chirurgicale din Moldova (1971).

A obţinuţ brevet de invenţie (colectiv) pentru patul de terapie intensivă (1966). A prezentat peste șase sute de comunicări în cadrul congreselor şi conferinţelor interjudeţene de chirurgie, din care circa șaptezeci au fost publicate în revistele de specialitate.

Drept recunoaştere a activitatii sale şi ca urmare a faptului ca a fost întemeietorul şcolii moderne medico-chirurgicale în ţinutul Neamţului, în 1981 i s-a conferit premiul „Bisturiul de aur”.

Cercetare montană şi autor de articole despre drumeţie

Gheorghe Iacomi a îmbogăţit literatura de turism şi ocrotire a naturii colaborând cu articole în publicaţii naţionale („România pitorească”, „Muntele”) sau locale, în rubrici precum „Atlas turistic”, „Ocrotiţi natura”, „Drumeţind în Ceahlău cu dr. Gh. Iacomi”.

Activitatea de cercetare privind masivul Ceahlău s-a concretizat în lucrarile: „Ceahlău – ghid turistic”, ediţia I – 1961, ediţia a II-a – 1969 (coautor – Sanda Nicolau); „Harta turistică a masivului Ceahlău” – 1983; „Ceahlăul în spiritualitatea românească” – 1995; „Din trecutul vieţii monahale şi creştineşti în zona Ceahlăului” – 1998; „Ghid turistic şi din istoria turismului în Ceahlău – invitaţie la pelerinaj” – 2000.

Dr. Gheorghe Iacomi a trecut în nefiinţă în octombrie 1991, dar nu a fost uitat: sala de operaţie în care a profesat în cadrul Spitalului Judeţean Neamţ îi poartă numele, o stradă din zona centrală a oraşului se numeşte Dr. Gheorghe Iacomi, iar clubul „Clubul EcoTuristic IACOMI” (care se mândreşte că-i poartă numele) îi duce visul despre munte mai departe.

În anul 1998, Gheorghe Iacomi a fost declarat „Cetăţean de onoare”, post-mortem, al municipiului Piatra-Neamț.

Valentin ANDREI

Articolul DOCTORUL GHEORGHE IACOMI, PIONIER AL TURISMULUI MONTAN NEMŢEAN apare prima dată în Ecoul muntilor.