Începuturile îi sunt învăluite în legendă, dar conform pisaniei ştim că „Biserica Bunei Vestiri a pre Sf. Născătoarii de Dumnezeu zidită în zilele Pre Înălțatului Domnu Mihail Grigoriu Sturdza Voevod, cu blagoslovenia Preasfîntului Mitropolit Veniamin, cu ajutorul acelor ce au năstăvit Duhul Sfânt, prin osârdia cuvioșii sale părintele Ghervasie și a neguțătorilor dumnealor frați Gheorghie și Ioan Prosie, și Vasilie Iliovici. Sihăstria Durăul în Muntile Pionul. 1835”.

George Panu a fost un important sprijinitor al al Durăului puţin ştiut de localnici. O pisanie de pe clopotniţa mănăstirii, din 1931, menţionează: „Frumoasa poziţie a schitului singuratic a atras şi adăpostit în timpul verii pe G. Panu. Acest mare cugetător şi dârz luptător politic, găsise aice, la poalele Ceahlăului, liniştea sufletească pe care o căuta, după multă luptă, uneori dusă prea departe şi încordare şi muncă. El a fost cel mai mare ajutor al Schitului Durău, care până atunci era abia cunoscut şi călugării trăiau din mila poporului. Lui Panu se datoreşte ridicarea schitului la rangul de mănăstire, cu personalul călugăresc întreţinut de stat în vremea miniştrilor Dr. Istrati şi Spiru Haret, cum şi reparaţia bisericei celei mari, zidirea clopotniţei, a bisericuţei de la cimitir şi a caselor de oaspeţi”. Lui i se datorează şi „construirea şoselei – vreo 9 km – care duce de la Capul Dealului din Răpciuni la Durău, făcându-se mai uşor acest drum, pe atunci impracticabil. În urma stăruinţelor sale neîncetate, judeţul şi comuna Hangu au făcut şoseaua, podurile, podeţele şi parapetele de pe pârâul Schitului. A stăruit apoi a se face linia telefonică şi instalarea postului de telefon şi serviciul regulat de poştă la Durău”.

Din aceeaşi pisanie aflăm: „Prin stăruinţa I.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei, în vremea şi cu ajutorul ministrului Al. Constantinescu, mănăstirea a fost înzestrată cu pământ de lucru şi cu clădiri trebuincioase gospodăriei. În timpul marelui război şi mai ales pe vremea armistiţiului, Mănăstirea Durău a fost cercetată, în mai multe rânduri de marele rege Ferdinand I şi de regina Maria, care au găsit aici în acele zile grele, loc de retragere şi reculegere”. Şi familia regală a sprijinit mănăstirea cu bani pentru diverse lucrări şi a acordat pământ de fânaţ din suprafeţe expropriate, făcând în aşa fel încât locuitorii mănăstirii să se poată întreţine şi să desfăşoare activităţile specifice cultului în bune condiţii şi să poată primi pelerini şi turişti.

Daniel DIEACONU

Articolul În sprânceana Ceahlăului: Mănăstirea Durău apare prima dată în Ecoul muntilor.

Așa apare și în viziunea eminesciană:

„Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept,

Cu cîrja lui în mână, preotul ce păgân;

De-un veac el șede astfel- de moarte-uitat, bătrân,

În plete-i crește mușchiul și mușchi pe al lui sân,

Barba-n pământ i-ajunge și genele la piept…”

Se pare că portretul își are corespondent în realitate, în anul 1838 călugărul octogenar Dormidon l-ar fi călăuzit pe călătorul nostru iubitor de Ceahlău pe potecile Muntelui Sfânt, fiind, de altfel, amintit și în notele sale de călătorie.

George Panu a fost un cărturar enciclopedic, o figură interesantă, poate controversată, dar, din punctul de vedere al cercetării noastre, un apropiat al Ceahlăului şi Durăului, cu rol important în devenirea sa turistică. George Panu, „Conu Guţă”, cum era numit de localnici, colinda judeţul cu „docarul lui Buzavric”, cărăuşul bogaţilor. În Răpciuni venea la început la evreul Steuerman şi se împrietenise cu stareţul Teofan de la Durău, amiciţia dintre cei doi aducând însemnate foloase mănăstirii. Printre preferaţii lui George Panu se afla şi tânărul Caragiale, care era revizor şcolar în judeţul Neamţ în perioada 1880-1881. El se afla deseori printre oaspeţii lui Panu, fie la Răpciuni, fie apoi la Durău. D. Hogea îşi amintea o vizită făcută cu I.L. Caragiale la Durău la vila lui Panu, când acesta l-a certat pe scriitor că nu-şi onorase promisiunea de a scrie „O istorie a românilor” pentru care primise o sumă mare de bani de la Spiru Haret la cererea lui G. Panu. Caragiale a stat în perioada 1897-1908 mare parte a vacanţelor la Piatra Neamţ, la C.Z. Isăcescu sau la Nicu Albu. De fiecare dată când îl vizita pe Panu îi spunea că deja e redactată, lucra la unele retuşuri, dar lucrarea n-a văzut lumina tiparului…

Cristina CHIRILĂ

Articolul Umbra serafimilor pe Ceahlău apare prima dată în Ecoul muntilor.