https://m.youtube.com/@emanuelarsinte1734.

S-a născut în 1996 la Vatra Dornei, dar a crescut și copilărit la poalele muntelui Ceahlău, într-o zonă mirifică ce i-a fost sursă de inspirație – comuna Grințieș. Încă de la grădiniță a fost atras de muzica clasică, iar tatăl său, Petru Arsinte, l-a învățat primele noțiuni muzicale la pian. Primul acordeon pe care cântă și astăzi l-a primit de la mama sa, Marineta. A fost elev la Școala Gimnazială „Constantin Panțiru” din Grințieș, avându-l diriginte pe subsemnatul, deci am avut ocazia de a-i urmări primii pași, fiind și un apropiat al familiei.

După ce l-a cunoscut pe domnul profesor Isidor Rusu, a îndrăgit rapid acordeonul iar la 13 ani a fost transferat la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț. Primul său profesor de acordeon a rămas și astăzi un punct de referință artistică și pedagogică în parcursul său profesional. În timpul studiilor preuniversitare a participat anual la concursuri naționale și internaționale de interpretare muzicală, unde a câștigat premii importante – cea mai importantă realizare de atunci fiind Premiul I și Finalist la Concursul „Aulodia”, Brașov, 2012. În această perioadă a fost activ la diferite manifestări artistice organizate de Liceul de Arte „Victor Brauner” și a contribuit la viața culturală a munților Neamțului prin microrecitaluri în cadrul unor lansări de carte organizate de către noi. De asemenea ne-a însoțit pe Muntele Ceahlău, unde poveștile muzicale și legendele muntelui se împleteau în melodii de suflet la Cabana Fântânele. În aceeași perioadă a predat câteva lecții de muzică vecinului său Andrei Hulpașu – tânăr acordeonist premiat la diferite concursuri sub îndrumarea prof. Isidor Rusu.

Încheierea studiilor liceale a avut loc în 2015, sub îndrumarea profesorului Ionel Ceobanu, diriginte cu un rol esențial în formarea sa artistică. După absolvire a fost admis la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, sub îndrumarea profesorilor Igor Corjan și Petru Știuca – cel din urmă având un rol definitoriu pentru cariera sa strălucitoare. În timpul studiilor de licență, master și doctorat a susținut 6 concerte pentru acordeon și orchestră simfonică din creația compozitorilor A. Piazzolla, V. Zolotaryov, N. Ciaikin, V. Zubitsky, în reducții pentru acordeon și pian, alături de prof. univ. dr. Aurelia Simion. În paralel cu studiile doctorale a urmat lecții online cu lect. univ. dr. Sergiu Mîrzac de la AMTAP, Chișinău, ale cărui observații i-au conturat tehnica instrumentală la nivel de finețe și măiestrie superioară.

Momentul culminant al carierei sale a avut loc în 2023 prin interpretarea în cadrul doctoratului a Concertului-Simfonie Nr. 1 de V. Zolotaryov, unul dintre cele mai dificile concerte compuse vreodată pentru acordeon – primind aplauze îndelungate.  A participat la mai multe concursuri de renume internațional, iar în 2024 a avut parte de cea mai mare satisfacție artistică de până atunci – Premiul I la Trofeul Mondial de Acordeon, Montargis, Franța, organizat de Confederația Mondială a Acordeoniștilor (CMA). Frederic Deschamps, președintele juriului, l-a invitat la un interviu unde a vorbit despre locul acordeonului în muzica actuală din România.

Pentru mai multe detalii referitoare la parcursul său artistic și un interviu exclusiv cu Frederic Deschamps despre acordeonul actual în România, puteți citi articolul complet publicat pe 22 mai 2025 în „Mesagerul de Neamț”.

Alte realizări notabile includ orchestrarea propriului aranjament al Ciclului de piese „Anotimpurile de la Buenos Aires” de Astor Piazzolla în versiunea pentru acordeon și pian – interpretat în al doilea recital din cadrul studiilor doctorale. După aceste reușite, a fost invitat în vara anului 2024 la Botoșani și Iași în Concertul „Fly Syncret Ensemble – Over The World Music” și a interpretat Libertango de Astor Piazzolla într-un aranjament propriu, scris pentru cvintet de saxofoane și ansamblu de tango. Spre sfârșitul anului a cântat împreună cu Orchestra Fraților Advahov alături de alți peste 50 de acordeoniști cu ocazia Concertului aniversar al domnului profesor Petru Știuca.

În prezent este asistent universitar doctorand la UNAGE Iași sub îndrumarea prof. univ. dr. Carmen Chelaru. Își dorește să susțină anul acesta teza de doctorat cu titlul „Genul concertant în creația pentru acordeon în secolele XX-XXI”. Este profesor colaborator la „Petran Music School” și îi place să colaboreze cu diferiți artiști, inițiază proiecte muzicale, scrie și adaptează partituri pentru acordeon și diferite instrumente sau ansambluri muzicale, realizează filmări artistice pe rețelele de socializare Facebook, Instagram și, în special, YouTube. Este foarte apreciat ca pedagog prin recitalurile elevilor săi și premiile obținute la nivel internațional.

În viitor, își propune să contribuie tot mai activ la formarea artistică a tinerelor talente, oferindu-le un parcurs cât mai clar și eficient. De asemenea, pregătește apariții scenice în contexte speciale, inclusiv un proiect dedicat naiului și acordeonului în munții Neamțului.

La vârsta de 29 de ani a ajuns la concluzia că orice e posibil prin muncă, disciplină și diplomație. Mesajul lui pentru acordeoniștii începători (dar nu numai): „Nu e niciodată prea târziu să faci ceea ce îți place. Prin muncă, disciplină și un mentor alături, poți ajunge oriunde.”

Succes, Emanuel, şi cu mândrie îţi vom urmări parcursul profesional şi ne vom bucura de realizările tale artistice!

Daniel DIEACONU

Articolul PERSONALITATEA LUNII: EMANUEL ARSINTE, un virtuoz al acordeonului premiat la nivel mondial! apare prima dată în Ecoul muntilor.

Postul pe care urma să-l ocup făcea parte din cadrul secţiei consulare a ambasadei, încadrat cu trei diplomaţi, doi pălmaţi şi un şef.

Un pălmaş, colegul meu de postuniversitare, se ocupa numai de succesiuni, respectiv de recuperarea şi valorificarea de către statul român a bunurilor materiale ce au aparţinut cetăţenilor francezi născuţi în România şi care, decedând în Franţa nu aveau acolo moştenitori. Al doilea pălmaş eram eu, care trebuia să mă ocup de acordarea vizelor cetăţenilor străini care doreau să meargă în România, de prelungirea sau extinderea vizelor cetăţenilor români aflaţi în Franţa, precum şi de reglementarea situaţiei juridice a românilor care refuzau să se înapoieze în ţară, după expirarea vizelor şi aceştia nu erau puţini şi necesitau multă muncă şi pierdere de timp. Dar principala mea activitate, cam 80 la sută din timpul meu de muncă, era rezervată intervenţiilor, situaţie care în condiţii normale între state civilizate, nu ar fi trebuit să existe, Intervenţiile parveneau de la cetaţeni români din Franţa, dar în marea lor majoritate proveneau de la cetăţeni francezi, de la miniştri până la cetăţeanul de rând, Jean Claude Dupont, din Pirinei sau Bretania.

Intervenţiile erau pentru cauze majore, spre exemplu, aprobarea venirii în Franţa pentru tratament medical a unui bolnav grav de cancer, dar şi jenante, cum a fost cazul unui francez care solicita ambasadorului României din Franţa să intervină pe lângă autorităţile din Bucureşti pentru ca acestea să repare instalaţia sanitară din locuinţa prietenului său din capitală, care locuia în chirie la stat, Ei bine, pentru orice intervenţie eu trebuia să-i confirm solicitantului primirea ei, să-i spun că am trimis-o autorităţilor competente din ţară spre examinare şi că-l voi informa de rezultat. Şi cum rezultatele de la Bucureşti întârziau să sosească după ani de aşteptare, de cele mai multe ori negative, eu tot primeam noi reveniri de la intervenienţi şi de aici sarabanda scrisorilor care îmi ocupau tot timpul.

De aici intru în subiect. Una din persoanele care au intervenit la ambasadă pentru rezolvarea unor probleme personale, relativ minore, era Elvira Popesco. Celebra actriţă franceză de origine română, trăia la Paris şi era în culmea gloriei sale. Obţinuse cetăţenia franceză, dar o păstra şi pe cea română şi tare se mândrea cu această calitate, Se bucura de un deosebit prestigiu în rândul coloniei românilor din Franţa, unde era ascultată şi respectată.

Păstra o atitudine normală faţă de Ambasada României care căuta să o apropie de ţară, dar se pare fără prea mult succes. Era invitată de catre ambasadorul Constantin Flitan la unele recepţii, cu prilejul zilei naţionale a României sau alte ocazii, dar nu am auzit să fi dat curs invitaţiei. Se pare că evita asemenea participări pentru a nu fi acuzată de către membrii coloniei române din Franţa că a pactizat cu regimul comunist de la Bucureşti. Era proverbial în acest sens panerul cu daruri pe care Elvira Popesco îl primea în fiecare an, de Crăciun, din partea ambasadorului României din Franţa.

Panerul conţinea următoarele produse româneşti: un pachet cu afumături de porc, respectiv, cârnaţi, caltaboşi, tobă, muşchiuleţi, slănină si sorici, un cozonac mare şi pufos, proaspăt scos din cuptor, o sticlă de tărie, adică ţuică de prune maramureşeană de Turţ şi mai multe sticle cu cele mai renumite vinuri româneşti de Cotnari, Murfatlar, Târnave, Panciu. Toate aceste produse erau trimise special din ţară în acest scop. Cozonacul era făcut de către soţia unui diplomat din ambasadă, care câştiga concursul organizat în acest scop.

La toate aceste daruri se adăuga o oală mare de lut, de circa 4-5 kg, plină cu sarmale, făcute cu foarte mare grija de catre dl Mihai Ghelmegeanu, bucătar, omul care pregătea meniul pentru dejunurile şi dineurile pe care ambasadă. Constantin Flitan le oferea unor invitaţi de seamă, în saloanele de recepţii ale ambasadei şi nu la un restaurant de lux din Paris, unde ar fi costat enorm de scump. Iar dl Ghelmegeanu nu era un bucătar oarecare, recrutat de la o cantină muncitorească, ci, înainte de a veni la Paris, lucrase ca bucătar şef la restaurantul hotelului Athene Palace din Bucuresti, era deci un adevărat profesionist.

In dimineaţa din ajunul Crăciunului, panerul cu bunătăţile amintite, împreună cu oala cu sarmale fierbinţi, abia scoase din cuptor, erau trimise cu un şofer al ambasadei la locuinţa somptuoasă din Paris a Elvirei Popesco. După sărbători, acelaşi şofer mergea acasă la Elvira Popesco pentru a recupera panerul şi oala de lut, care urmau să fie folosite la Crăciunul următor.

Sfârşitul primei părţi

Constantin Cojocaru

Articolul AMINTIRI CU ELVIRA POPESCO (I) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pasiunea pentru artă s-a născut din perioada copilăriei când petrecea vacanţele de vară la bunici pe (Valea Siretului la graniţa cu Ucraina, bunicul fiind de origine ucrainean), vizionând  desene animate ruseşti!

Mai târziu începe a crea picturi în ulei şi mici sculpturi în lemn! După terminarea liceului minier din Broşteni şi după îndeplinirea serviciului militar  urmează cursuri de tâmplărie la Grinţieş. În 2006 se stabileşte în Franţa, unde lucrează ca şef de echipă tâmplărie, mai târziu metalurgie. Continuă pasiunea pentru arta şi creează sculpturi în lemn şi aluminiu, picturi în posca. Susţinut de famille și prieteni începe a expune creaţiile în mici galerii de artă în regiune.

În 2006, ne-a oferit două desene pentru cartea „La poale de Ceahlău, oameni, locuri, fapte. Între istorie şi legendă” şi a continuat cu alte desene pentru antologia (alb-negru la acea dată) – „Ceahlăul, muntele legendelor sau legenda muntelui?”, titlu propus de domnia sa. Desenele sale alb negru au fost colorate şi completate de profesorul Traian Stanciu şi în 2013 a apărut o antologie color cu desene pentru toate legendele, inclusiv pentru două superbe legende în versuri realizate de Constantin Andraş în 1966.

Pentru cărţile noastre din anii următori a fost realizatorul copertelor, în special coperta cărţii „Tâlhăria şi haiducia la români. Jefuitorii cu arme” din 2014 sau „Carol al II-lea şi sfârşitul democraţiei”. Desenele sale au împodobit banerele Festivalului Haiducilor şi ale Festivalului Oierilor din Grinţieş. Ultima pictură primită a fost dedicată unei personalităţi remarcabile a românităţii: Ciprian  Porumbescu. Imaginile sale sunt pline de simbolism, trebuie privite cu atenţie pentru a înţelege profunzimea lor.

L-am urmărit şi i-am ţinut pumnii de la depărtare pentru expoziţiile iniţiate şi îi dorim o carieră cât mai prodigioasă. Şi să ne fie alături prin desenele domniei sale la toate întreprinderile noastre culturale!

Daniel DIEACONU

Articolul Un artist remarcabil, pictor şi sculptor: Dimitrie (Mitruţ) Iavorschi apare prima dată în Ecoul muntilor.