(Ansel Adams)

A povesti înseamnă a relata prin viu grai o întâmplare, o stare de spirit, o trăire etc. Unii aleg să-și spună povestea prin viu grai, în proză sau poezie, alții povestesc prin cântec, însă unii au învățat să spună povești prin imagini, pictând, sculptând sau… cu ajutorul tehnologiei, fotografiind. Iar ca tabloul unor astfel de „povestitori” să fie complet, nu trebuie să lipsească din acest peisaj tinerii aflați în plină dezvoltare și configurare a personalității, mai ales că tentațiile vieții cotidiene nu sunt tocmai cele mai propice pentru alegerea unei astfel de abordări.

Unul dintre acești tineri, care bate puternic la porțile afirmării este Ștefan Constantin Grasu – un tânăr de 15 ani din comuna Tarcău, județul Neamț, elev al Liceului „Carol I” – din oraşul Bicaz, profil protecția mediului, pe care-l întâlnești acolo unde au loc evenimente frumoase, unde oamenii se adună să de distreze sau să facă sport, ori în mijlocul naturii, înarmat cu rucsac, aparat de fotografiat, telefon și alte accesorii, dar și cu multă pasiune și imaginație, hotărât mereu să imortalizeze cele mai frumoase momente, care vor dăinui peste timp, spunându-și astfel povestea.

Ștefan este un tânăr dezinvolt, creativ și talentat, iar pe lângă fotografie, pasiunea sa principală, el cochetează și cu muzica, luând primele lecții de chitară de la Alfred Păun, iar uneori este pasionat și de enduro, un sport tot mai preferat de oamenii care vor să evadeze în mijlocul naturii, pe potecile abrupte și înguste de munte, pe bicicletă. De altfel, Ștefan a devenit deja membru-voluntar al Asociației Victoria Tarcău, unde se poate desfășura liber din punct de vedere sportiv și își face loc și printre membrii Asociației Culturale „Eu Cred”, unde își dorește să de dezvolte din punct de vedere muzical. De altfel, Ștefan a și declarat că unul dintre artiștii săi preferați este „nebunul de alb”, nimeni altul decît celebrul Emeric Imre, cel care, vara aceasta va fi invitat la Tabăra de Creație și Interpretare „Dăm Folk”, ce se va desfășura la Bicazu-Ardelean.

Revenind la fotografie, Ștefan povestește că a îmbrățișat acest hobby încă de la vîrsta de 12 ani, cînd a început să facă fotografii cu telefonul mobil, iar la scurt timp și-a dat seama că poate mai mult. La scurt timp a împărtășit această pasiune părinților săi, care l-au încurajat, susținîndu-l din toate punctele de vedere. Astfel, la scurt timp, și-a cumpărat un aparat foto performant și a continuat să fotografieze în locuri pe unde oamenii ajung cu greu, imortalizînd peisajele de vis ale munților Tarcău, el devenind, ușor-ușor, un mic „maestru-povestitor” prin fotografie. Abilitățile tehnice și le-a îmbunătățit, experimentînd  diferite stiluri și tehnici fotografice, studiind numeroase materiale video de pe youtube. Mai mult, Ștefan spune că marele său atu a fost că a avut pe cine să-l consulte în materie de artă fotografică, respectiv pe vărul său – Emanuel Prepeliță – unul dintre cei mai cunoscuți fotografi actuali din Belgia, care l-a ajutat cu sfaturi și l-a încurajat să continue, recomandîndu-i, de altfel, primul aparat foto. Tot Ștefan povestește că primul aparat foto l-a achiziționat din banii proprii, el activînd și ca dansator în cadrul Ansamblului „Florile Tarcăului”. El se consideră un autodidact, deoarece, chiar dacă a urmat cîteva cursuri de fotografie online, foarte multe informații și le-a însușit prin practică, el ieșind zilnic în natură, dar și la evenimentele ce se defășurau în zonă.

Ștefan Constantin Grasu este un tânăr care privește viața altfel decît o fac alți tineri și adolescenți, el alegând să se dezică de jocurile video și rețelele de socializare, spunând povești cu chitara, dar mai ales cu aparatul foto, cele două fiind „armele” cu care s-a decis să lupte cu viața.

Și totuși, Ștefan își dorește să devină polițist, afirmând cu emoție în glas că a-ți ajuta semenii este una dintre cele mai nobile năzuințe și prin această meserie ar putea îmbina armonios utilul (ca polițist criminalist) și plăcutul (arta fotografică), fără a renunța la muzica folk și chitară – cea care îi aduce liniștea de care are nevoie în anumite momente ale vieții

Marius COŞERARIU

Articolul FOTOGRAFIA – CA FORMĂ DE DEZVOLTARE PERSONALĂ, COMUNICARE ȘI DEZVOLTARE apare prima dată în Ecoul muntilor.

Sufletul acestui proiect sunt doi soți, Buzdugan George Alexandru și Irina, restauratori de profesie, artiști talentați, a căror formare profesională – ne-au mărturisit, cu mare modestie, că soțul este pictor mai bun decât soția, iar soția este un restaurator mai bun decât soțul, răspunde cumva intenției de a deschide un spațiu în care să împărtășească celor dornici să învețe din tainele picturii, desenului și sculpturii. George Alexandru pictează încă din copilărie, iar în ultimii 11 ani aproape neîncetat. A fost atras de mic de artele frumoase, stăpânește toate tehnicile în culoare, se descurcă pe orice suport de pictură și are și aptitudini pentru sculptură și modelaj în lut. Fotografia e o pasiune complementară, una care a stârnit însă o comunitate scânteietoare, având în vedere numărul mare de oameni (din localitate, chiar din orașele apropiate) care le-a trecut pragul în ultimul timp și care au dus, mulțumiți, ideea mai departe.

Atelierele Buzdugănești promite însă mai mult decât atât: visul lor este de a se  transforma într-un centru cultural al zonei, care să promoveze tot ce e frumos în comunitate: tineri artiști, scriitori, oameni de cultură, artizanat local. Chiar în acest moment lucrează la un nou proiect și au promis că surprizele nu se vor opri aici.

Noi îi vom urmări cu interes, atât pe pagina de pe Facebook, cât și vizitându-i, în incinta Căminului cultural din satul Frumosu, sediul Atelierelor Buzdugănești.

Ecaterina CARAZĂ

Articolul CÂND FRUMOSUL SE NAȘTE… LA FRUMOSU apare prima dată în Ecoul muntilor.